BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 1568 din 26.02.1998

pentru completarea articolului 2 din Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
26.02.1998

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru completarea articolului 2 din Legea privind actele

de identitate din sistemul naţional de paşapoarte

nr. 1568-XIII  din  26.02.98

 (în vigoare 23.04.1998) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.36-37 art.244 din 23.04.1998

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege.

după alineatul (2) se introduce un nou alineat, care devine alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Paşapoarte diplomatice se eliberează următoarelor categorii de persoane:

a) Preşedintelui Republicii Moldova;

b) Preşedintelui Parlamentului;

c) deputaţilor în Parlament;

d) Primului-ministru şi membrilor Guvernului;

e) soţiilor (soţilor) Preşedintelui Republicii Moldova, Preşedintelui Parlamentului, Primului-ministru şi ministrului afacerilor externe;

f) consilierilor Preşedintelui Republicii Moldova în probleme de politică externă şi activitate economică externă;

g) Preşedintelui şi judecătorilor Curţii Constituţionale, Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Procurorului General, Preşedintelui Curţii de Apel, Preşedintelui Judecătoriei Economice, Preşedintelui Curţii de Conturi, Mitropolitului Chişinăului şi al întregii Moldove;

h) preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, preşedintelui Adunării Populare a Găgăuziei, preşedintelui Comisiei Electorale Centrale;

i) personalului diplomatic al aparatului central al Ministerului Afacerilor Externe;

j) personalului diplomatic şi consular al misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare;

k) personalului diplomatic al misiunilor Republicii Moldova pe lîngă organismele internaţionale;

l) curierilor diplomatici;

m) membrilor familiilor persoanelor menţionate la literele j) şi k), care domiciliază împreună cu ele în perioada aflării lor în serviciu diplomatic;

n) cetăţenilor Republicii Moldova care au ocupat funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, Preşedinte al Parlamentului, Prim-ministru;

o) cetăţenilor Republicii Moldova care au rangul diplomatic de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova.";

alineatul (3) devine alineatul (4);

după alineatul (4) se introduce un nou alineat, care devine alineatul (5), cu următorul cuprins:

"(5) Paşapoarte de serviciu se eliberează următoarelor categorii de persoane:

a) persoanelor cu funcţii de răspundere ale aparatului Parlamentului, aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, Cancelariei de Stat;

b) miniştrilor adjuncţi, directorilor generali ai departamentelor republicane şi locţiitorilor lor, judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, adjuncţilor Procurorului General, vicepreşedinţilor Curţii de Apel, vicepreşedinţilor Judecătoriei Economice, viceguvernatorilor Băncii Naţionale a Moldovei, membrilor Curţii de Conturi, avocaţilor parlamentari, Preşedintelui şi vicepreşedinţilor Comitetului Naţional Olimpic, preşedintelui (preşedinţilor) Camerei de Comerţ şi Industrie;

c) vicepreşedinţilor Academiei de Ştiinţe a Moldovei, rectorilor de universităţi, directorilor institutelor ştiinţifice ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academicienilor, membrilor-corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei;

d) primarilor şi viceprimarilor municipiilor, preşedinţilor comitetelor executive raionale;

e) vicepreşedinţilor Adunării Populare a Găgăuziei şi vicepreşedinţilor Comitetului Executiv al Găgăuziei;

f) persoanelor cu funcţii de răspundere ale aparatului central al Ministerului Afacerilor Externe care nu au ranguri diplomatice;

g) personalului administrativ-tehnic şi de serviciu al misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare şi al misiunilor Republicii Moldova pe lîngă organismele internaţionale, precum şi membrilor familiilor acestora;

h) persoanelor care pleacă peste hotarele republicii în componenţa delegaţiilor oficiale prezidenţiale, parlamentare sau guvernamentale, pentru perioada deplasării;

i) conducătorilor uniunilor republicane de creaţie, organizaţiilor şi asociaţiilor republicane de stat;

j) conducătorilor întreprinderilor Aviaţiei Civile, Căii Ferate din Moldova, Asociaţiei Internaţionale de Transport Auto şi locţiitorilor lor, precum şi comandanţilor, piloţilor de nave aeriene, şefilor de tren de trafic internaţional;

k) preşedintelui Companiei de Stat "Teleradio-Moldova", directorului general al Direcţiei de Stat pentru Asigurarea Informaţională Moldpres şi adjuncţilor lor;

l) preşedintelui şi vicepreşedinţilor Federaţiei Generale a Sindicatelor din Republica Moldova.";

alineatele (4)-(8) devin alineatele (6)-(10).

[Art.II în redacţia Legii nr.262-XV din 15.06.2001, în vigoare 17.08.2001]