Decret nr. 1594 din 23.12.2003
privind declararea anului 2004 Anul Ştefan cel Mare şi Sfînt
PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA
D E C R E T
privind declararea anului 2004 Anul Ştefan cel Mare şi Sfînt
nr. 1594-III din 23.12.2003
(în vigoare 01.01.2004)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1-5 art.36 din 01.01.2004
* * *
În legătură cu împlinirea, pe 2 iulie 2004, a 500 de ani de la trecerea în eternitate a domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare şi Sfînt, în semn de înaltă preţuire a rolului său remarcabil în istoria statului moldovenesc şi avînd în vedere necesitatea cultivării patriotismului şi consolidării statalităţii Republicii Moldova,
Preşedintele Republicii Moldova decretează:
Art.1. - Anul 2004 se declară Anul Ştefan cel Mare şi Sfînt.
Art.2. - Guvernul:
a) în termen de o lună, va elabora şi aproba Programul de acţiuni consacrate Anului Ştefan cel Mare şi Sfînt;
b) va stabili sursele de finanţare a acţiunilor consacrate Anului Ştefan cel Mare şi Sfînt şi va întreprinde măsurile necesare pentru desfăşurarea lor;
c) va dispune ca misiunile diplomatice, inclusiv reprezentanţele permanente ale Republicii Moldova de pe lîngă organismele internaţionale, să elaboreze şi să realizeze programe proprii de acţiuni consacrate Anului Ştefan cel Mare şi Sfînt.
Art.3. - Autorităţile administraţiei publice locale vor elabora şi realiza programe proprii de acţiuni consacrate Anului Ştefan cel Mare şi Sfînt.
Art.4. - La desfăşurarea acţiunilor consacrate Anului Ştefan cel Mare şi Sfînt, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor conlucra cu asociaţiile obşteşti şi reprezentanţele organizaţiilor internaţionale în Republica Moldova.
Art.5. - Se recomandă mijloacelor de informare în masă să reflecte pe larg acţiunile desfăşurate în cadrul Anului Ştefan cel Mare şi Sfînt.
| PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA | Vladimir VORONIN |
Chişinău, 23 decembrie 2003. |
|
| Nr.1594-III. |