BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

163/14.02.2003 Hotărîre cu privire la acordarea burselor speciale unor sportivi de performanţă şi antrenori

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
14.02.2003

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la acordarea burselor speciale unor sportivi

de performanţă şi antrenori

nr. 163  din  14.02.2003

 (în vigoare 21.02.2003) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.25-26 art.177 din 21.02.2003

* * *

În scopul creării condiţiilor necesare pentru buna pregătire şi participare a sportivilor de performanţă, candidaţi la lotul naţional olimpic, la ediţia a XXVIII-a a Jocurilor Olimpice de la Atena (Grecia), Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se stabilesc, pe perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2003, 43 burse speciale pentru sportivii de performanţă şi 3 burse speciale pentru antrenori, conform listei specificate în anexă.

2. Cheltuielile ce ţin de plata burselor speciale, în sumă de 600 mii lei, vor fi acoperite din contul şi în limitele alocaţiilor prevăzute în anul 2003 Departamentului Tineret şi Sport în vederea realizării măsurilor de cultură fizică şi sport.

3. Departamentul Tineret şi Sport, în conformitate cu performanţele obţinute de sportivi, va înainta Guvernului propuneri privind modificarea listei sportivilor de performanţă şi antrenorilor cărora li se acordă burse speciale.

[Lista modificată prin Hot.Guv. nr.1267 din 21.10.03, în vigoare 24.10.03]