164/24.02.97 Hotărîre cu privire la aprobarea Statutului de organizare şi funcţionare a Bisericii Biblice din Republica Moldova
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Statutului de organizare şi funcţionare
a Bisericii Biblice din Republica Moldova
nr. 164 din 24.02.97
(în vigoare 24.02.1997)
* * *
În conformitate cu Legea nr.979-XII din 24 martie 1992 "Despre culte" Guvernul Republicii Moldova hotărăşte:
Se aprobă Statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Biblice din Republica Moldova (se anexează).
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Ion CIUBUC |
|
ADOPTAT la Adunarea fondatorilor din 6 august 1995 |
APROBAT prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.164 din 24 februarie 1997 |
STATUT
de organizare şi funcţionare a Bisericii Biblice din Republica Moldova
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Biserica Biblică din Republica Moldova (în continuare – Biserica) este o organizaţie religioasă independentă, care întruneşte pe principii benevole persoane credincioase, ce recunosc dogma religioasă a Bisericii Biblice, şi-au dedicat viaţa lui Isus Hristos ca Domn şi Salvator, şi contribuie la răspîndirea Evangheliei.
2. Biserica îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Sfînta Scriptură – Biblia (cărţile Vechiului şi Noului Testament). Principiile de credinţă ale Bisericii Biblice, Constituţia şi legislaţia în vigoare a Republicii Moldova şi prezentul Statut. Cu alte biserici analogice ea poate să constituie Asociaţia bisericilor biblice.
3. Din momentul aprobării în ordinea stabilită a prezentului Statut, Biserica devine persoana juridică, activează pe principiile autofinanţării şi autogestiunii, avînd un bilanţ independent, conturi de decontare şi alte conturi în instituţiile bancare în valută naţională şi străină, ştampilă cu denumirea sa, simbolică şi alte rechizite necesare.
4. Adresa juridică a Bisericii: Republica Moldova. or.Chişinău, str. Dum. Rîşcanu 11, apr.18, tel.40-42-59.
II. SCOPURILE ŞI SARCINILE BISERICII
5. Scopurile şi sarcinile principale ale Bisericii:
contribuirea prin toate mijloacele accesibile, ce nu vin în contradicţie cu legislaţia în vigoare la propagarea Principiilor dogmei religioase Biblice, a Evangheliei, a sfinţeniei şi carităţii;
contribuirea la crearea unor noi biserici şi reunirea lor în Asociaţia bisericilor Biblice;
contribuirea la predicarea Bibliei;
păstrarea şi apărarea principiilor de credinţă, satisfacerea necesităţilor spirituale ale credincioşilor;
apărarea drepturilor membrilor Bisericii şi libertăţii activităţii Bisericii în relaţiile cu alte biserici;
contribuirea la îndeplinirea Misiunii creştineşti în ţară şi peste hotarele ei;
contribuirea la organizarea învăţămîntului religios;
contribuirea la stima şi înţelegerea reciprocă între credincioşi, contribuirea la păstrarea păcii, unităţii şi purităţii dogmei religioase biblice.
6. Pentru îndeplinirea scopurilor statutare Biserica realizează următoarele sarcini:
întemeiază în conformitate cu legislaţia în vigoare, instituţii de învăţămînt duhovniceşti, şcoala duminicală, organizaţii de binefacere şi caritate, întreprinderi de producţie;
asigură independenţa faţă de alte biserici, instituţii şi organizaţii.
III. MEMBRII BISERICII. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIUNILE LOR
7. Membri ai bisericii pot fi persoanele fizice, care l-au recunoscut pe Isus Hristos ca Domn şi Mîntuitor, au primit botezul conform Noului Testament. Primirea în comunitatea Bisericii se efectuează în baza unei cereri scrise.
8. Ca condiţie pentru a fi primit în rîndurile membrilor Bisericii este împărtăşirea credinţei în Isus Hristos, atingerea maturităţii civile, conform legislaţiei Republicii Moldova şi dorinţa benevolă la botez conform Noului Testament.
9. Primirea în membrii Bisericii e posibilă prin:
a) depunerea cererii despre primire în membrii bisericii;
b) transferarea din altă biserică cu aceleaşi dogme şi rînduieli;
c) restabilirea statutului de membru al bisericii.
10. Primirea în membrii Bisericii se efectuează prin vot de adunarea generală. Candidatul este recomandat de către pastor şi se socoate primit în membrii Bisericii, dacă pentru aceasta a votat majoritatea membrilor Bisericii prezenţi la adunare.
11. Persoanele, care nu au atins maturitatea civilă frecventează Biserica ca vizitatori.
12. Membrii Bisericii poate fi exclus din rîndul membrilor ei la dorinţa lui personală, ori prin decizia adunării generale în legătură cu: încălcarea Statutului şi regulilor bisericeşti; transferarea în altă biserică cu aceeaşi dogmă şi rînduială religioasă; schimbul confesiei; retragerea cererii; inactivitatea în lucrul Bisericii; comportarea necreştinească şi necuviincioasă sau în legătură cu moartea.
13. Membrii Bisericii au dreptul: de a participa în activitatea Bisericii; de a alege şi de a fi aleşi în organele de administrare şi control, a acorda bisericii ajutor material în formă de zeciuială, donaţii etc.; pot ieşi liber din rîndurile membrilor Bisericii din propria iniţiativă.
14. Membrii Bisericii sînt datori: să respecte strict disciplina bisericească şi principiile dogmei religioase; să contribuie activ la realizarea în viaţă a scopurilor Bisericii; să contribuie la realizarea Misiunii creştineşti, respectului şi înţelegerii reciproce între membrii Bisericii; să contribuie la menţinerea păcii, unităţii şi purităţii dogmei religioase biblice.
IV. STRUCTURA BISERICII, ORGANELE DE CONDUCERE ŞI CONTROL
15. Din structura Bisericii fac parte: instituţiile de învăţămînt duhovniceşti, şcoala duminicală, alte instituţii şi organizaţii înregistrate în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.
16. Organul suprem de conducere al Bisericii este Adunarea generală, care adoptă hotărîri prin vot deschis sau secret. Ordinea convocării şi petrecerii adunărilor sunt reglementate de Regulile interne ale Bisericii. Adunarea generală se convoacă pe măsura necesităţilor, dar nu mai rar de o dată pe an.
17. În competenţa exclusivă a Adunării generale sînt:
introducerea modificărilor şi completărilor în Statut;
alegerea pastorului, secretarului financiar, casierului şi altor slujitori ai Bisericii, Sfatului curatorilor, comisiei de revizie, care-şi îndeplinesc funcţiile conform prezentului Statut şi regulamentelor şi regulilor aprobate de Adunarea generală;
audierea şi aprobarea dărilor de seamă ale Sfatului Curatorilor şi comisiei de revizie;
aprobarea planurilor de activitate ale Bisericii;
adoptarea deciziei despre reorganizarea sau sistarea activităţii Bisericii.
18. Pastorul conduce cu personalul bisericesc şi cu enoriaşii în îndeplinirea obligaţiunilor lor. Stă în fruntea slujbei de închinare, este învăţătorul Scripturii, conducătorul instruirii creştine şi altor slujbe. Răspunde de conducerea spirituală a Bisericii şi funcţionarea ei conform Noului Testament.
19. Pastorul este ales de Adunarea generală, convocată special pentru aceasta, despre care membrii Bisericii sînt anunţaţi cu şapte zile înainte. Ordinea selectării pastorului, recomandării candidaturilor Adunării generale se reglementează prin reguli speciale. Pastorul se consideră ales dacă pentru el au votat trei pătrimi din numărul membrilor Bisericii prezenţi la adunare.
20. Pastorul poate fi eliberat din funcţie din propria iniţiativă, sau din iniţiativa Sfatului curatorilor, fapt despre care pastorul şi Sfatul curatorilor sînt înştiinţaţi nu mai tîrziu cu două săptămîni înainte.
21. Organul executiv al Bisericii este Sfatul curatorilor, care este format din trei membri al Bisericii. Membrii Sfatului, cu excepţia unui membru, se realeg anual. Conducerea generală a Sfatului curatorilor se efectuează de către preşedinte.
22. Sfatul curatorilor împreună cu Pastorul;
a) efectuează conducerea generală a Bisericii şi a părţilor ei componente în perioada dintre Adunările generale;
b) promovează în viaţă deciziile Adunării generale şi a planurilor activităţii bisericeşti;
c) organizează evanghelizarea, activitatea misionară cu folosirea mijloacelor mass-media;
d) asigură legătura cu bisericile şi confesiile similar, inclusiv şi cele de peste hotare;
e) coordonează lucrul misiunilor, seminariilor, instituţiilor de învăţămînt şi a altor părţi componente ale Bisericii.
23. Sfatul curatorilor, în persoana preşedintelui, reprezintă Biserica în relaţiile cu toate persoanele fizice şi juridice.
24. Comisia de revizie este aleasă de către Adunarea generală pe un termen de trei ani şi efectuează controlul activităţii economico-financiare a Bisericii, misiunilor, seminariilor şi altor părţi componente ale Bisericii. Comisia de revizie prezintă pentru examinare rezultate controlului şi rapoartele despre lucrul efectuat în faţa Adunării generale a Bisericii.
25. Casierul Bisericii este ales anual de către Adunarea generală. El este obligat să urmărească încasarea şi cheltuirea mijloacelor băneşti conform ordinii stabilite de Biserică. Prezintă lunar Sfatului curatorilor raportul despre veniturile şi cheltuielile Bisericii.
26. Secretarul financiar este slujitor al Bisericii şi este ales de Adunarea generală. Primeşte şi păstrează mijloacele băneşti, duce o evidenţă permanentă şi amănunţită a tuturor veniturilor şi cheltuielilor mijloacelor băneşti.
V. PATRIMONIUL BISERICII
27. Biserica poate avea în posesie mijloace băneşti, bunuri imobile şi utilaj pentru slujitorii Bisericii, case de rugăciuni, şcoli seminare librării, biblioteci, internate, spitale, case de copii, aziluri pentru bătrîni, edituri, tipografii, autotransport, utilaj pentru tipar şi altă tehnică necesară pentru desfăşurarea activităţii sale.
28. Bunurile mobile şi imobile ale Bisericii sînt formate din donaţiile benevole ale persoanelor fizice şi juridice din Moldova şi din străinătate, la fel şi din veniturile, primite în urma activităţii editoriale şi de producţie şi din alte surse legale.
29. Toate veniturile şi cheltuielile băneşti, în modul cuvenit, se înregistrează de către secretarul financiar sau casier în registrul Bisericii.
30. Biserica şi părţile ei componente achită în bugetul de stat şi fondurile extrabugetare impozite şi alte plăţi obligatorii în mărimea şi ordinea stabilită de legislaţia în vigoare.
VI. DISPOZIŢII FINALE
31. Biserica îşi poate sista activitatea prin hotărîrea Adunării generale care este adoptată cu două treimi de voturi ale membrilor Bisericii prezenţi la adunare. În cazul încălcării legilor în vigoare hotărîrea despre sistarea activităţii Bisericii se ia de către organele de stat competente.
32. În cazul sistării activităţii Bisericii, după efectuarea achitărilor reciproce cu statul şi alţi creditori, toate bunurile Bisericii, instituţiilor şi organizaţiilor ei, se repartizează (sau se vînd, şi suma cîştigată se transmite) unei organizaţii, care are aceleaşi scopuri, sau unuia sau mai multor instituţii sau fonduri organizate, care activează exclusiv în scopuri religioase, de binefacere ştiinţifice, literare, de instruire prin decizia Adunării generale a Bisericii.