Lege nr. 17 din 03.02.2009
pentru modificarea Legii nr.1073-XIII din 27 decembrie 1996 privind învestitura Preşedintelui Republicii Moldova
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea Legii nr.1073-XIII din 27 decembrie 1996
privind învestitura Preşedintelui Republicii Moldova
nr. 17-XVI din 03.02.2009
(în vigoare 20.02.2009)
Monitorul Oficial nr.37-40 art.108 din 20.02.2009
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. – Legea nr.1073-XIII din 27 decembrie 1996 privind învestitura Preşedintelui Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.3, art.10) se modifică după cum urmează:
1. La articolul 3 alineatul (1) litera a) liniuţa a cincea, cuvintele “Eşarfei prezidenţiale” se înlocuiesc cu cuvintele “Colanului Preşedintelui Republicii Moldova”.
2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
“Art.4. – (1) Colanul Preşedintelui Republicii Moldova este compus dintr-un lanţ şi însemnul colanului. Însemnul colanului reprezintă însemnul ordinului “Ordinul Republicii” broşînd peste o stea cu 8 raze piramidoforme, de argint, fiecare dintre ele avînd cîte 8 zircoane pe axă şi un rubin la vîrf. Steaua broşează peste o cunună de laur, poleită cu aur, care, la rîndul ei, broşează peste o altă stea cu 16 raze, compusă din raze-fascicule poleite cu aur, alternînd cu raze piramidoforme de argint. Diametrul însemnului este de 120 mm. Lanţul este de argint, poleit cu aur, şi constituit din verigi oval-orizontale pe mijlocul cărora broşează cîte un crin dublu, alternînd cu verigi ce repetă Stema de Stat a Republicii Moldova, ale cărei acvilă şi accesorii sînt poleite cu aur. Veriga centrală este compusă dintr-o cunună din frunze de stejar, în relief, de argint, peste care broşează un buzdugan şi o spadă încrucişate, poleite cu aur, şi avînd în punctul de intersecţie un diamant. Lungimea lanţului este de 850 mm. De veriga centrală atîrnă însemnul colanului.
(2) Colanul Preşedintelui Republicii Moldova se poartă de către Preşedintele Republicii Moldova în cadrul unor ceremonii şi acţiuni de protocol de importanţă deosebită.”
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Marian LUPU |
Chişinău, 3 februarie 2009. |
|
| Nr.17-XVI. |