Lege nr. 17 din 13.02.2025
pentru modificarea articolului 1 din Legea nr.170/2024 cu privire la licenţierea provizorie a importului de culturi cerealiere şi oleaginoase
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea articolului 1 din Legea nr.170/2024
cu privire la licenţierea provizorie a importului
de culturi cerealiere şi oleaginoase
nr. 17 din 13.02.2025
(în vigoare 27.02.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 96-99 art. 91 din 27.02.2025
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Articolul 1 din Legea nr.170/2024 cu privire la licenţierea provizorie a importului de culturi cerealiere şi oleaginoase (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.302–304, art.442) se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) Nu fac obiectul prezentei legi importurile de culturi cerealiere şi oleaginoase originare din ţările pentru care ponderea cantităţii de culturi cerealiere şi oleaginoase importate în Republica Moldova nu depăşeşte, în medie pentru 3 ani consecutivi, 10% din totalul importurilor de culturi cerealiere şi oleaginoase în Republica Moldova, corespunzător poziţiilor tarifare stabilite de Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172/2014."
Art.II. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.17. Chişinău, 13 februarie 2025. | |