Decret nr. 1701 din 19.12.2024
privind înregistrarea stemei şi drapelului satului Maşcăuţi, raionul Criuleni
PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA
D E C R E T
privind înregistrarea stemei şi drapelului
satului Maşcăuţi, raionul Criuleni
nr. 1701-IX din 19.12.2024
(în vigoare 24.12.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 540-543 art. 742 din 24.12.2024
* * *
În temeiul art.88 lit.j) din Constituţia Republicii Moldova şi al art.5 alin.(3) din Legea cu privire la simbolurile publice,
Preşedintele Republicii Moldova
DECRETEAZĂ:
Art.1. - Se înregistrează în Armorialul General al Republicii Moldova stema şi drapelul satului Maşcăuţi, raionul Criuleni, aprobate prin Decizia Consiliului Sătesc Maşcăuţi nr.4/9 din 6 decembrie 2024 (anexele nr.1 şi nr.2).
Art.2. - Prezentul decret intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA | Maia SANDU |
| Nr.1701-IX. Chişinău, 19 decembrie 2024. | |
Anexa nr.1
la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
nr.1701-IX din 19 decembrie 2024
Stema satului Maşcăuţi, raionul Criuleni
Blazonare
În câmp de azur, o poartă în stilul arhitecturii populare, cu doi stâlpi din piatră, sculptaţi şi timbraţi de câte o floare de piatră, şi cu aripile din lemn, totul de argint, surmontată de un ecuson heraldic triunghiular, purtând, în câmp de aur, marca sigilară a logofătului Oancea de la 1445 (slovele chirilice І şi Ѡ sub o titlă), roşie.
Scutul timbrat de o coroană sătească de aur.
Imagine
Anexa nr.2
la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
nr.1701-IX din 19 decembrie 2024
Drapelul satului Maşcăuţi, raionul Criuleni
Descriere
Drapelul reprezintă o pânză pătrată albastră, purtând în mijloc o poartă în stilul arhitecturii populare, cu doi stâlpi din piatră, sculptaţi şi timbraţi de câte o floare de piatră, şi cu aripile din lemn, totul alb, surmontată de un ecuson heraldic triunghiular, purtând, în câmp galben, marca sigilară a logofătului Oancea de la 1445 (slovele chirilice І şi Ѡ sub o titlă), roşie.
Imagine