171/07.03.2019 Hotărîre pentru angajarea răspunderii asupra proiectului de lege privind modificarea unor acte legislative
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
pentru angajarea răspunderii asupra proiectului
de lege privind modificarea unor acte legislative
nr. 171 din 07.03.2019
(în vigoare 08.03.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 93 art. 184 din 08.03.2019
* * *
În temeiul art.1061 alin. (1) din Constituţia Republicii Moldova şi al art.119 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797/1996 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.50, art.237), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă proiectul de lege privind modificarea unor acte legislative.
2. Se declară angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege menţionat, care se prezintă Parlamentului pentru a fi supus procedurii prevăzute în art.1061 din Constituţia Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP |
| Nr.171. Chişinău, 7 martie 2019. | |
Proiect
L E G E
privind modificarea unor acte legislative
Prezenta lege organică este adoptată în temeiul art.1061 din Constituţie, prin angajarea răspunderii Guvernului faţă de Parlament.
Art.I. – Legea nr.156/1998 privind sistemul public de pensii (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.42-44, art.247) se modifică după cum urmează:
1. La articolul 12, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
“(1) Cuantumul pensiei minime pentru limită de vîrstă se stabileşte de către Guvern.
(2) Cuantumul pensiei minime de dizabilitate reprezintă:
a) în cazul unei dizabilităţi severe – 75% din cuantumul pensiei minime pentru limită de vîrstă;
b) în cazul unei dizabilităţi accentuate – 70% din cuantumul pensiei minime pentru limită de vîrstă;
c) în cazul unei dizabilităţi medii – 50% din cuantumul pensiei minime pentru limită de vîrstă.”
2. La articolul 13 alineatul (1), cuvintele “creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent” se substituie cu cuvintele “media creşterii anuale a indicelor preţurilor de consum pentru ultimii trei ani”.
Art.II. – La articolul 7 alineatul (13) din Legea nr.909/1992 privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.80-82, art.413), cuvintele “creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent” se substituie cu cuvintele “media creşterii anuale a indicelor preţurilor de consum pentru ultimii trei ani”.
Art.III. – La articolul 64 din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri nr.1544/1993 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.247-251, art.752), cuvintele “creşterea medie anuală a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent” se substituie cu cuvintele “media creşterii anuale a indicelor preţurilor de consum pentru ultimii trei ani”.
Art.IV. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.
Art.V. – Modalitatea de indexare stabilită prin prezenta lege se va utiliza inclusiv la determinarea coeficientului de indexare a prestaţiilor de asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat la 1 aprilie 2019.