BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 173 din 22.07.2005

cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria)

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
22.07.2005

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special

al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria)

nr. 173-XVI  din  22.07.2005

 (în vigoare 29.07.2005) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.101-103 art.478 din 29.07.2005

* * *

Călăuzindu-se de prevederile Constituţiei Republicii Moldova, în scopul întăririi unităţii poporului, restabilirii integrităţii teritoriale a statului, creării spaţiilor juridic, economic, de apărare, social, vamal, umanitar şi a altor spaţii unice, precum şi al asigurării păcii civice, încrederii, înţelegerii reciproce şi concordiei în societate, stabilităţii, securităţii şi dezvoltării democratice a statului;

Bazîndu-se pe respectarea supremaţiei legii, a drepturilor omului şi minorităţilor naţionale şi fiind convins că reglementarea politică a problemei transnistrene poate fi realizată doar în baza unei soluţii paşnice, care să excludă acţiunile militare şi alte acţiuni de forţă, precum şi pe principiile democratizării şi demilitarizării Transnistriei;

Sprijinindu-se pe eforturile colective depuse de comunitatea internaţională în vederea realizării de către Republica Moldova a reintegrării sale teritoriale, a unităţii civice şi a asigurării accesului întregii populaţii a ţării la instituţiile democratice în vigoare;

Luînd în considerare necesitatea de a acorda populaţiei Transnistriei asistenţă umanitară, politică, social-economică şi juridică în vederea depăşirii urmărilor conflictului, Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

(2) După îndeplinirea condiţiilor privind demilitarizarea, stipulate în Hotărîrea Parlamentului nr.117-XVI din 10 iunie 2005, în special a celor referitoare la onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, şi după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic, procesul de negocieri se desfăşoară pentru elaborarea în comun şi adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei.

(2) Transnistria este parte componentă inalienabilă a Republicii Moldova şi, în limita împuternicirilor stabilite de Constituţia şi alte legi ale Republicii Moldova, soluţionează problemele date în competenţa ei.

(3) Pot intra în componenţa Transnistriei sau ieşi din componenţa ei localităţile din stînga Nistrului în baza referendumurilor locale organizate în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

(2) Consiliul Suprem este ales în baza unor alegeri libere, transparente şi democratice. Pregătirea şi desfăşurarea alegerilor în Consiliul Suprem al Transnistriei de legislatura I-a se vor face, cu acordul OSCE, de către Comisia Electorală Internaţională sub mandatul OSCE, cu monitorizarea Consiliului Europei şi în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Temei pentru desfăşurarea alegerilor libere şi democratice îl constituie realizarea condiţiilor privind democratizarea şi demilitarizarea Transnistriei, adoptate prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.117-XVI din 10 iunie 2005.

(3) Consiliul Suprem al Transnistriei adoptă Legea fundamentală a Transnistriei.

(4) Legea fundamentală a Transnistriei, modificările şi completările operate în ea nu pot contraveni Constituţiei Republicii Moldova.

(5) Împuternicirile Consiliului Suprem al Transnistriei, precum şi funcţiile organului executiv al Transnistriei se stabilesc în baza procesului de negocieri în conformitate cu art.1 alin.(2) şi art.4 alin.(2) din prezenta lege.

(2) Limbile oficiale în Transnistria sînt limba română, în baza grafiei latine, limbile ucraineană şi rusă. Republica Moldova garantează funcţionarea şi altor limbi pe teritoriul Transnistriei.

Notă: Vezi Hot. Curţii Constituţionale nr.8 din 11.03.2024

Notă: Se constată desuetudinea textului "în baza grafiei latine" de la art.6 alin.(2) conform Legii nr.52 din 16.03.2023, în vigoare 24.03.2023

(3) În Transnistria, lucrările de secretariat şi corespondenţa cu autorităţile publice ale Republicii Moldova, cu întreprinderile, cu organizaţiile şi cu instituţiile situate în afara Transnistriei se ţin în limba română, în baza grafiei latine, şi în limba rusă.

Notă: Vezi Hot. Curţii Constituţionale nr.8 din 11.03.2024

Notă: Se constată desuetudinea textului "în baza grafiei latine" de la art.6 alin.(3) conform Legii nr.52 din 16.03.2023, în vigoare 24.03.2023

[Art.6 modificat prin Legea nr.52 din 16.03.2023, în vigoare 24.03.2023]