BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 175 din 09.07.2010

pentru modificarea şi completarea Legii nr.440-XV din 27 iulie 2001 cu privire la zonele economice libere

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
09.07.2010

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea şi completarea Legii nr.440-XV din

27 iulie 2001 cu privire la zonele economice libere

nr. 175  din  09.07.2010

 (în vigoare 30.07.2010) 

Monitorul Oficial nr.131-134 art.463 din 30.07.2010

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

1. La articolul 1 alineatul (2), prima propoziţie se exclude, iar textul “organele de pază de stat ale Republicii Moldova” se înlocuieşte cu textul “întreprinderile specializate de pază din Republica Moldova”.

2. La articolul 2, în noţiunea “activitate comercială externă”, după textul “importate în zona liberă” se introduce textul “de pe teritoriul Republicii Moldova sau”.

3. La articolul 6:

după alineatul (10) se introduce alineatul (101) cu următorul cuprins:

“(101) Prin derogare de la prevederile alin.(10) lit.a), rezidenţii care, la data punerii în aplicare a prevederilor menţionate, implementau proiecte investiţionale legate de producerea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice sînt în drept să continue realizarea acestora în condiţiile prevăzute de contractul încheiat cu Administraţia, în vigoare la momentul punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi.”

alineatul (12) se abrogă.

4. La articolul 7 alineatul (3), cifra “50” se înlocuieşte cu cifra “300”.

5. La articolul 9, după alineatul (1) se introduce alineatul (11) cu următorul cuprins:

“(11) Pe teritoriul zonelor libere, decontările prin virament între rezidenţi se pot efectua şi în valută străină, în conformitate cu regulile stabilite de Banca Naţională a Moldovei.”

6. În tot textul legii, sintagma “Ministerul Economiei şi Comerţului” se înlocuieşte cu sintagma “Ministerul Economiei”.

a) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;

b) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;

c) va adopta actele normative necesare pentru executarea prezentei legi.