Lege nr. 184 din 26.07.2018
pentru modificarea unor acte legislative
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea unor acte legislative
nr. 184 din 26.07.2018
(în vigoare 01.01.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 336-346 art. 567 din 07.09.2018
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Legea nr.1104/2002 cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.209–211, art.683), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 40:
alineatul (10) va avea următorul cuprins:
“(10) Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă, indemnizaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină), prestaţia pentru recuperarea capacităţii de muncă, indemnizaţia de maternitate, inclusiv pentru soţia aflată la întreţinerea colaboratorului Centrului, indemnizaţia pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav şi ajutorul de deces se stabilesc şi se plătesc în condiţiile prevăzute de Legea nr.289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.”
articolul se completează cu alineatele (101)–(103) cu următorul cuprins:
“(101) Indemnizaţia paternală se stabileşte şi se achită în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiei paternale, aprobat de Guvern.
(102) Prin derogare de la prevederile prezentei legi, pentru angajaţii ale căror identitate şi calitate se încadrează în condiţiile Legii nr.245/2008 cu privire la secretul de stat, stabilirea şi plata indemnizaţiilor prevăzute de prezentul articol se vor efectua de către angajator.
(103) Instituţia poartă răspundere pentru corectitudinea stabilirii şi a plăţii indemnizaţiilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, precum şi pentru evidenţa şi raportarea utilizării acestor mijloace financiare, în modul stabilit de Guvern.”
alineatele (11) şi (12) se abrogă.
2. La articolul 421 alineatul (1), textul “Legea nr.156/1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat” se substituie cu textul “Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii”.
3. Articolul 43:
la alineatul (2), litera c) se abrogă;
articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:
“(21) Concediul de maternitate, inclusiv pentru soţia colaboratorului Centrului aflată la întreţinerea acestuia, concediul medical, concediul paternal, concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de pînă la 10 ani şi concediul pentru îngrijirea copilului în vîrstă de pînă la 18 ani care suferă de o maladie oncologică sau cu dizabilitate pentru afecţiuni intercurente se acordă conform dispoziţiilor generale.”
Art.II. – Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.159–162, art.648), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 124, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
“(2) În baza unei cereri scrise, persoanelor asigurate indicate la alin.(1), după expirarea concediului de maternitate, li se acordă un concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, cu achitarea indemnizaţiei din bugetul asigurărilor sociale de stat.”
2. La articolul 1241, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
“(4) Pe perioada concediului paternal, salariatul beneficiază de o indemnizaţie paternală care nu poate fi mai mică decît venitul mediu lunar asigurat pentru perioada respectivă şi care este achitată din bugetul asigurărilor sociale de stat.”
Art.III. – Legea nr.289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.168–170, art.773), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 9:
alineatul (2) se completează în final cu textul “sau de instituţia (comisia) medicală de specialitate, după caz”;
la alineatul (4), textul “cu avizarea CNDDCM” se substituie cu textul “cu avizarea CNDDCM sau a instituţiei (comisiei) medicale de specialitate, după caz”.
2. Articolul 10:
alineatul (3) va avea următorul cuprins:
“(3) CNDDCM sau instituţia (comisia) medicală de specialitate, după caz, decide prelungirea concediului medical pentru continuarea programului recuperator, transferul temporar la o altă muncă, reducerea programului de lucru, reluarea activităţii profesionale sau încadrarea în grad de dizabilitate, după caz.”
la alineatul (4), textul “în baza avizului CNDDCM” se substituie cu textul “în baza avizului CNDDCM sau al instituţiei (comisiei) medicale de specialitate, după caz”.
Art.IV. – Legea nr.162/2005 cu privire la statutul militarilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.129–131, art.618), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 14:
alineatul (6):
la litera c), textul “medicale,” se exclude;
literele d)–g) se abrogă;
alineatele (71), (72) şi (73) se abrogă.
2. Legea se completează cu articolul 141 cu următorul cuprins:
“Articolul 141. Concedii sociale
(1) Militarii prin contract au dreptul la concedii sociale prevăzute de legislaţia în vigoare.
(2) Concediul de maternitate, inclusiv pentru soţia militarului prin contract aflată la întreţinerea acestuia, concediul medical, concediul paternal, concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de pînă la 10 ani şi concediul pentru îngrijirea copilului în vîrstă de pînă la 18 ani care suferă de o maladie oncologică sau cu dizabilitate pentru afecţiuni intercurente se acordă militarilor prin contract conform dispoziţiilor generale.
(3) Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă, indemnizaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină), prestaţia pentru recuperarea capacităţii de muncă, indemnizaţia de maternitate, inclusiv pentru soţia militarului prin contract aflată la întreţinerea acestuia, indemnizaţia pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav şi ajutorul de deces se stabilesc şi se plătesc în condiţiile prevăzute de Legea nr.289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.
(4) Indemnizaţia paternală se stabileşte şi se achită în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiei paternale, aprobat de Guvern.”
Art.V. – Articolul 50 din Legea nr.170/2007 privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.171–174, art.667), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
alineatul (41) va avea următorul cuprins:
“(41) Pe perioada aflării în concediile prevăzute la alin.(4), indemnizaţiile se stabilesc şi se plătesc în condiţiile prevăzute de Legea nr.289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.”
alineatul (42) se abrogă;
articolul se completează cu alineatele (43)–(45) cu următorul cuprins:
“(43) Indemnizaţia paternală se stabileşte şi se achită în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiei paternale, aprobat de Guvern.
(44) Prin derogare de la prevederile prezentei legi, pentru angajaţii ale căror identitate şi calitate se încadrează în condiţiile Legii nr.245/2008 cu privire la secretul de stat, stabilirea şi plata indemnizaţiilor prevăzute de prezentul articol se vor efectua de către angajator.
(45) Instituţia poartă răspundere pentru corectitudinea stabilirii şi a plăţii indemnizaţiilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, precum şi pentru evidenţa şi raportarea utilizării acestor mijloace financiare, în modul stabilit de Guvern.”
Art.VI. – Articolul 40 din Legea nr.134/2008 cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.361–369, art.673), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
la alineatul (1), textul “(medicale, de maternitate şi de îngrijire a copiilor)” se exclude;
alineatul (8) va avea următorul cuprins:
“(8) Concediul de maternitate, inclusiv pentru soţia ofiţerului de protecţie aflată la întreţinerea acestuia, concediul medical, concediul paternal, concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de pînă la 10 ani şi concediul pentru îngrijirea copilului în vîrstă de pînă la 18 ani care suferă de o maladie oncologică sau cu dizabilitate pentru afecţiuni intercurente se acordă ofiţerului de protecţie conform dispoziţiilor generale.”
articolul se completează cu alineatele (81)–(84) cu următorul cuprins:
“(81) Pe perioada aflării în concediile prevăzute la alin.(8), indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, indemnizaţia de maternitate, indemnizaţia pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav se stabilesc în condiţiile prevăzute de Legea nr.289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.
(82) Indemnizaţia paternală se stabileşte şi se achită în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiei paternale, aprobat de Guvern.
(83) Prin derogare de la prevederile prezentei legi, pentru angajaţii ale căror identitate şi calitate se încadrează în condiţiile Legii nr.245/2008 cu privire la secretul de stat, stabilirea şi plata indemnizaţiilor prevăzute de prezentul articol se vor efectua de către angajator.
(84) Instituţia poartă răspundere pentru corectitudinea stabilirii şi a plăţii indemnizaţiilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, precum şi pentru evidenţa şi raportarea utilizării acestor mijloace financiare, în modul stabilit de Guvern.”
Art.VII. – Legea nr.288/2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.40–49, art.85), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 40:
la alineatul (1), textul “la concediu paternal,” se exclude;
alineatul (5) se abrogă;
alineatele (6) şi (7) vor avea următorul cuprins:
“(6) Concediul de maternitate, inclusiv pentru soţia funcţionarului public cu statut special aflată la întreţinerea acestuia, concediul medical, concediul paternal, concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de pînă la 10 ani şi concediul pentru îngrijirea copilului în vîrstă de pînă la 18 ani care suferă de o maladie oncologică sau cu dizabilitate pentru afecţiuni intercurente se acordă funcţionarilor publici cu statut special conform dispoziţiilor generale.
(7) Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă, indemnizaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină), prestaţia pentru recuperarea capacităţii de muncă, indemnizaţia de maternitate, inclusiv pentru soţia funcţionarului public cu statut special aflată la întreţinerea acestuia, indemnizaţia pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav şi ajutorul de deces se stabilesc şi se plătesc în condiţiile prevăzute de Legea nr.289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.”
articolul se completează cu alineatele (71)–(73) cu următorul cuprins:
“(71) Indemnizaţia paternală se stabileşte şi se achită în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiei paternale, aprobat de Guvern.
(72) Prin derogare de la prevederile prezentei legi, pentru angajaţii ale căror identitate şi calitate se încadrează în condiţiile Legii nr.245/2008 cu privire la secretul de stat, stabilirea şi plata indemnizaţiilor prevăzute de prezentul articol se vor efectua de către angajator.
(73) Instituţia poartă răspundere pentru corectitudinea stabilirii şi a plăţii indemnizaţiilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, precum şi pentru evidenţa şi raportarea utilizării acestor mijloace financiare, în modul stabilit de Guvern.”
alineatul (8) se abrogă.
2. La articolul 67, alineatul (7) se abrogă.
Art.VIII. – Articolul 59 din Legea nr.300/2017 cu privire la sistemul administraţiei penitenciare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.48–57, art.124), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
alineatul (7) va avea următorul cuprins:
“(7) Concediul de maternitate, inclusiv pentru soţia funcţionarului public cu statut special aflată la întreţinerea acestuia, concediul medical, concediul paternal, concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de pînă la 10 ani şi concediul pentru îngrijirea copilului în vîrstă de pînă la 18 ani care suferă de o maladie oncologică sau cu dizabilitate pentru afecţiuni intercurente se acordă funcţionarilor publici cu statut special conform dispoziţiilor generale.”
articolul se completează cu alineatul (71) cu următorul cuprins:
“(71) Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă, indemnizaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină), prestaţia pentru recuperarea capacităţii de muncă, indemnizaţia de maternitate, inclusiv pentru soţia funcţionarului public cu statut special aflată la întreţinerea acestuia, indemnizaţia pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav şi ajutorul de deces se stabilesc şi se plătesc în condiţiile prevăzute de Legea nr.289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.”
Art.IX. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2019.
(2) Indemnizaţiile stabilite pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi vor fi achitate la locul de serviciu al militarilor care îndeplinesc serviciul prin contract, al persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi ale sistemului penitenciar, al ofiţerilor de protecţie şi colaboratorilor organelor securităţii statului şi Centrului Naţional Anticorupţie, din bugetul de stat.
(3) În cazul persoanelor asigurate prevăzute la art.4 alin.(11) din Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, la calculul stagiului de cotizare necesar pentru stabilirea diferenţiată a cuantumului lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se includ toate perioadele de exercitare a serviciului în calitate de militar sau colaborator (funcţionar) cu statut special al organelor apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice, realizate pînă în 1 ianuarie 2017.
(4) Guvernul, în termen de 6 luni, va aduce în concordanţă actele sale normative cu prezenta lege.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU |
| Nr.184. Chişinău, 26 iulie 2018. | |