BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Decrete

Decret nr. 1847 din 01.01.2001

privind declararea anului 2001 An al Tineretului

Tipul documentului
Decrete
Data adoptării
01.01.2001

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA

D E C R E T

privind declararea anului 2001 An al Tineretului

nr. 1847-II  din  01.01.2001

 (în vigoare 11.01.2001) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1-4 art.9 din 11.01.2001

* * *

Avînd în vedere rolul tinerilor în toate sferele vieţii şi în scopul atragerii atenţiei societăţii asupra problemelor stringente cu care se confruntă tînăra generaţie şi al soluţionării lor cît mai grabnice,

Preşedintele Republicii Moldova decretează:

a) în termen de 2 luni, va elabora, de comun acord cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cu organizaţiile de tineret neguvernamentale, Programul de acţiuni consacrate Anului Tineretului;

b) va identifica sursele de finanţare a acţiunilor consacrate Anului Tineretului şi va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea lor;

c) va asigura realizarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, ale Legii cu privire la tineret şi ale altor acte normative în domeniul tineretului, în special ale celor privind garantarea dreptului la instruire, la educaţie, la dezvoltare spirituală şi fizică, la ocrotire a sănătăţii, la pregătire profesională şi plasare în cîmpul muncii, la susţinere materială şi financiară în asigurarea cu locuinţă;

d) va coordona activitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale privind asigurarea drepturilor tineretului.

a) vor elabora programe locale privind asigurarea drepturilor tineretului;

b) vor asigura finanţarea, de la bugetele locale, a acţiunilor consacrate Anului Tineretului.