Lege nr. 190 din 05.11.2015
pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în cadrul Proiectului IV de reabilitare a drumurilor din Moldova
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova şi
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în cadrul
Proiectului IV de reabilitare a drumurilor din Moldova
nr. 190 din 05.11.2015
(în vigoare 20.11.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 311-316 art. 566 din 20.11.2015
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.1. – Se ratifică Acordul de grant dintre Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în cadrul Proiectului IV de reabilitare a drumurilor din Moldova în sumă de 15000000 de euro, întocmit la Chişinău la 5 mai 2015.
Art.2. – Guvernul va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea prevederilor acordului menţionat.
Art.3. – Ministerul Justiţiei va întocmi şi va remite prin canale diplomatice Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare opinia legală privind acordul menţionat.
Art.4. – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va notifica Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare despre ratificarea acordului nominalizat.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Andrian CANDU |
| Nr.190. Chişinău, 5 noiembrie 2015. | |