190/13.03.2013 Hotărîre cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului nr.434 din 19 iunie 2012
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii
Guvernului nr.434 din 19 iunie 2012
nr. 190 din 13.03.2013
(în vigoare 15.06.2013)
Monitorul Oficial nr.56-59 art.240 din 15.03.2013
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Hotărîrea Guvernului nr.434 din 19 iunie 2012 “Cu privire la Poliţia de Frontieră” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.131-134, art.485) se modifică şi se completează după cum urmează:
1) la punctul 2 din hotărîre, cifra “3543” se substituie cu cifra “3500”, iar cifra “335” se substituie cu cifra “240”;
2) punctul 10 din anexa nr.1:
se completează cu subpunctul 81) cu următorul conţinut:
“81) organizează şi asigură, în punctele de trecere a frontierei de stat, ordinea publică, securitatea în transport şi securitatea aeronautică, activităţi atribuite prin lege Ministerului Afacerilor Interne;”;
subpunctul 17 se exclude;
3) anexa nr.2 va avea următorul conţinut:
“STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
a Departamentului Poliţiei de Frontieră
Conducerea
Direcţia generală control al frontierei
Direcţia generală management operaţional
Direcţia generală resurse umane
Direcţia urmărire penală
Direcţia investigaţii speciale
Direcţia juridică şi practică contravenţională
Direcţia analiza riscurilor
Direcţia expertiză a documentelor
Direcţia inspecţie efectiv
Direcţia politici şi proiecte de asistenţă
Direcţia cooperare internaţională
Direcţia management logistic şi achiziţii
Direcţia economie şi finanţe
Secretariat (cu statut de direcţie)
Secţia audit intern
Secţia relaţii publice”;
4) anexa nr.3 va avea următorul conţinut:
“LISTA
subdiviziunilor din subordinea Departamentului Poliţiei de Frontieră
Direcţia regională Nord
Direcţia regională Vest
Direcţia regională Sud
Direcţia regională Est
Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroportul Internaţional Chişinău
Centrul de aprovizionare tehnico-materială şi întreţinere a imobilelor
Colegiul Naţional al Poliţiei de Frontieră”;
5) subpunctul 2) al punctului 4 din anexa nr.4 se exclude.
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la 3 luni de la data publicării.
| PRIM-MINISTRU | Vladimir FILAT |
Contrasemnează: |
|
| Ministrul afacerilor interne | Dorin Recean |
| Ministrul finanţelor | Veaceslav Negruţa |
Chişinău, 13 martie 2013. |
|
| Nr.190. |