Hotărâre nr. 193 din 03.04.2025
privind propunerea de transmitere a unor terenuri din proprietatea oraşului Leova şi a satului Mihailovca, raionul Cimişlia, în proprietatea statului
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
privind propunerea de transmitere a unor terenuri din
proprietatea oraşului Leova şi a satului Mihailovca,
raionul Cimişlia, în proprietatea statului
nr. 193 din 03.04.2025
(în vigoare 04.04.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.170-172 art.198 din 04.04.2025
* * *
În temeiul art.8 alin.(3) din Legea nr.523/1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.124-125, art.611), cu modificările ulterioare, şi al art.14 alin.(1) lit.b) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se propune Consiliului orăşănesc Leova transmiterea, cu titlu gratuit, din proprietatea oraşului Leova în proprietatea statului, administrarea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (gestiunea Î.S. "Administraţia de Stat a Drumurilor" – în curs de reorganizare), a terenurilor cu numerele cadastrale 5701213.356, 5701213.357, 5701213.355, 5701213.354, 5701212.507, 5701101.112, 5701101.111 şi 5701101.020, situate pe amplasamentul lucrărilor de construcţie a drumului naţional R34.4 Leova – frontiera cu România.
2. Se propune Consiliului satului Mihailovca, raionul Cimişlia, transmiterea, cu titlu gratuit, din proprietatea satului Mihailovca, raionul Cimişlia, în proprietatea statului, administrarea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (gestiunea Î.S. "Administraţia de Stat a Drumurilor" – în curs de reorganizare), a terenurilor cu numerele cadastrale 2935201.093, 2935201.094, 2935101.113, 2935106.232, 2935107.169, 2935109.048, 2935202.276, 2935202.277, 2935111.171 şi a unei porţiuni de teren cu suprafaţa de 0,0046 ha din terenul cu numărul cadastral 2935111.165 (suprafaţa totală de 0,1895 ha), situate pe amplasamentul lucrărilor de construcţie a drumului naţional R26 Bender – Căuşeni – Cimişlia (sectorul Mihailovca-Cimişlia).
3. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
Contrasemnează: |
|
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul infrastructurii | |
| şi dezvoltării regionale | Vladimir Bolea |
| Nr.193. Chişinău, 3 aprilie 2025. | |