BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 197 din 22.09.2021

privind aprobarea Avizului asupra proiectului de lege pentru modificarea articolului 2 din Legea nr.121/2001 cu privire la protecţia socială suplimentară a unor categorii de populaţie

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
22.09.2021

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea  Avizului asupra  proiectului de lege

pentru modificarea articolului 2 din Legea nr.121/2001

cu privire la protecţia socială suplimentară

a unor categorii de populaţie

nr. 197  din  22.09.2021

 (în vigoare 24.09.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 226-229 art. 425 din 24.09.2021

* * *

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul asupra proiectului de lege pentru modificarea articolului 2 din Legea nr.121/2001 cu privire la protecţia socială suplimentară a unor categorii de populaţie.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.197/2021

AVIZ

asupra proiectului de lege pentru modificarea articolului 2

din Legea nr.121/2001 cu privire la protecţia socială suplimentară

a unor categorii de populaţie

Guvernul a examinat proiectul de lege pentru modificarea articolului 2 din Legea nr.121/2001 cu privire la protecţia socială suplimentară a unor categorii de populaţie, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.241 din 16 septembrie 2021) de către domnii Dan Perciun şi Lilian Carp, deputaţi în Parlament, şi comunică următoarele.

Potrivit notei informative, proiectul respectiv propune majorarea, începând cu 1 octombrie 2021, a cuantumului alocaţiei lunare de stat pentru toate categoriile de beneficiari reglementate în Legea nr.121/2001 cu privire la protecţia socială suplimentară a unor categorii de populaţie, după cum urmează:

- cu 550 lei persoanelor cu dizabilităţi din rândul militarilor, ofiţerilor de informaţii şi securitate, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din sistemul administraţiei penitenciare, a căror dizabilitate este cauzată de rănire, contuzionare sau schilodire în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova sau în perioada participării la acţiunile de luptă pe teritoriul altor state ori de participarea la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobâl, persoanelor care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au fost încadrate în grad de dizabilitate în urma experienţelor nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare în timpul îndeplinirii serviciului militar sau special;

- cu 250 lei participanţilor la cel de-al Doilea Război Mondial, participanţilor la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, participanţilor la acţiunile de luptă din Afganistan, precum şi participanţilor la acţiunile de luptă de pe teritoriile altor state, soţilor supravieţuitori ai participanţilor la cel de-al Doilea Război Mondial sau la acţiunile de luptă în timp de pace, căzuţi la datorie, sau ai participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobâl decedaţi, ori ai persoanelor cu dizabilităţi de pe urma războiului decedate, unuia dintre părinţii participanţilor la acţiunile de luptă în timp de pace sau la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova căzuţi la datorie sau ai participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobâl, decedaţi, precum şi victimelor reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917–1990;

- cu 500 lei copiilor persoanelor cu dizabilităţi de pe urma războiului decedate, copiilor participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobâl decedaţi;

- cu 325 lei persoanelor decorate cu ordine şi medalii pentru muncă asiduă şi serviciu militar impecabil în spatele frontului în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Realizarea prezentului proiect de lege va atrage după sine alocarea de mijloace financiare suplimentare din bugetul de stat, care se estimează în mărime de circa 31,0 mil. lei pe trei luni ale anului 2021 pentru 37 698 de beneficiari de alocaţii lunare de stat, potrivit calculului estimativ efectuat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale.

Totodată, se propune revizuirea secţiunii 5. Fundamentarea economico-financiară din nota informativă la proiect, în conformitate cu calculele estimative efectuate de către Casa Naţională de Asigurări Sociale.

În contextul celor menţionate, a fost actualizat proiectul de lege pentru modificarea Legii bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2021 nr.255/2020, cu includerea mijloacelor suplimentare necesare pentru majorarea cuantumului alocaţiilor lunare de stat.

Astfel, proiectul de lege în cauză se susţine.