BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 20 din 15.01.2025

cu privire la iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului, încheiat prin schimb de scrisori, dintre Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie privind aplicarea mutatis mutandis a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), încheiat la 2 octombrie 1992 şi amendat la 2 iulie 1997, în privinţa Fondului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA)

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
15.01.2025

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului, încheiat

prin schimb de scrisori, dintre  Guvernul  Republicii  Moldova şi Fondul

Naţiunilor Unite pentru Populaţie privind aplicarea mutatis mutandis

a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Programul

Naţiunilor  Unite  pentru  Dezvoltare  (PNUD), încheiat la

2 octombrie 1992 şi amendat la 2 iulie 1997, în privinţa

Fondului Organizaţiei Naţiunilor Unite

pentru Populaţie (UNFPA)

nr. 20  din  15.01.2025

 (în vigoare 16.01.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 8-10 art. 24 din 16.01.2025

* * *

În temeiul art.7 alin.(2) şi art.81 alin.(3) din Legea nr.595/1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.24-26, art.137), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de proiectul Acordului, încheiat prin schimb de scrisori, dintre Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie privind aplicarea mutatis mutandis a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), încheiat la 2 octombrie 1992 şi amendat la 2 iulie 1997, în privinţa Fondului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA).

2. Se iniţiază negocierile asupra proiectului Acordului, încheiat prin schimb de scrisori, dintre Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie privind aplicarea mutatis mutandis a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), încheiat la 2 octombrie 1992 şi amendat la 2 iulie 1997, în privinţa Fondului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA).

3. Se aprobă semnarea Acordului, încheiat prin schimb de scrisori, dintre Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie privind aplicarea mutatis mutandis a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), încheiat la 2 octombrie 1992 şi amendat la 2 iulie 1997, în privinţa Fondului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA).

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.