20/23.01.2017 Hotărîre privind aprobarea Avizului asupra proiectului de lege pentru completarea articolului 124/1 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
privind aprobarea Avizului asupra proiectului de lege
pentru completarea articolului 1241 din Codul muncii
al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003
nr. 20 din 23.01.2017
(în vigoare 27.01.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 24-29 art. 58 din 27.01.2017
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul asupra proiectului de lege pentru completarea articolului 1241 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003.
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul muncii, protecţiei | |
| sociale şi familiei | Stela Grigoraş |
| Ministrul justiţiei | Vladimir Cebotari |
| Ministrul finanţelor | Octavian Armaşu |
| Nr.20. Chişinău, 23 ianuarie 2017. | |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
nr.20 din 23 ianuarie 2017
AVIZ
asupra proiectului de lege pentru completarea
articolului 1241 din Codul muncii al Republicii
Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003
Guvernul a examinat proiectul de lege pentru completarea articolului 1241 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.437 din 23 noiembrie 2016) de către doamna Liliana Palihovici, deputat în Parlament, şi comunică susţinerea acestuia.
Totodată, în vederea conformării la prevederile Legii nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, textul proiectului se propune a fi expus în următoarea formulare:
“L E G E
pentru completarea articolului 1241
din Codul muncii al Republicii Moldova
nr.154-XV din 28 martie 2003
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. – La articolul 1241 din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.159-162, art.648), cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (4) se completează în final cu textul: “Indemnizaţia paternală pentru funcţionarul public cu statut special se achită din bugetul de stat la locul de serviciu al acestuia.”.
| Preşedintele Parlamentului” |