Decret nr. 208 din 26.07.1996
despre constituirea Comitetului Naţional pentru Problema Ozonului
PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA
D E C R E T
despre constituirea Comitetului Naţional pentru Problema Ozonului
nr. 208 din 26.07.96
(în vigoare 15.08.1996)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.54-55 art.530 din 15.08.1996
* * *
În legătură cu aderarea Republicii Moldova la Convenţia pentru protecţia stratului de ozon, întocmită la Viena la 22 martie 1985, şi la Protocolul referitor la substanţele care distrug stratul de ozon, întocmit la Montreal la 16 septembrie 1987, şi în scopul elaborării unor acţiuni concrete de protecţie a stratului de ozon,
Preşedintele Republicii Moldova decretează:
Art.1. - Se constituie Comitetul Naţional pentru Problema Ozonului în următoarea componenţă:
|
preşedinte al Comitetului |
|
| SOFRONI Valentin | vicedirector general al Departamentului Protecţiei Mediului Înconjurător, şeful Serviciului "Hidrometeo" |
|
membri ai Comitetului: |
|
| BUBURUZ Dionisii | şef al laboratorului de gestiune a calităţii aerului al Institutului Naţional de Ecologie al Departamentului Protecţiei Mediului Înconjurător |
| CERBA Alexei | şef-adjunct al direcţiei securităţii publice a Ministerului Afacerilor Interne |
| CERTAN Ion | şef-adjunct al direcţiei pentru aprovizionare cu produse chimice, protecţia plantelor şi deservirea agrochimică S.A. "Fertilitatea-Chişinău" a Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei |
| FILATOV Constantin | şef-interimar al secţiei protecţiei aerului atmosferic a Inspectoratului Ecologic de Stat al Departamentului Protecţiei Mediului Înconjurător |
| LUPAN Ion | şef-adjunct al direcţiei principale industrie a Ministerului Economiei |
| NOUR Svetlana | şef al Centrului de Observaţii asupra Poluării Mediului Ambiant al Serviciului "Hidrometeo", membru al Combinatului Director al Miscarii Ecologice din Moldova |
| ŢARANU Nicanor | consultant principal în secţia agricultură şi alimentaţie a Cancelariei de Stat a Republicii Moldova |
| ZUBAREV Victor | şef al Direcţiei Principale Resurse Naturale şi Ecologie a Ministerului Economiei |
| ZUBATÎI Alexandr | director general al Asociaţiei Întreprinderilor pentru Dezvoltarea Fabricării Produselor Alimentare Congelate Rapid. |
Art.2. - Comitetul Naţional pentru Problema Ozonului va elabora şi va prezenta Preşedintelui Republicii Moldova Programul naţional de implementare a Protocolului de la Montreal referitor la substanţele care distrug stratul de ozon.
Art.3. - Prezentul Decret intră în vigoare la data publicării.
| PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA | Mircea SNEGUR |
Chişinău, 26 iulie 1996. |
|
| Nr.208. |