21/15.01.96 Hotărîre cu privire la crearea întreprinderii mixte moldo-ruse "Santec" S.A.
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
Cu privire la crearea întreprinderii mixte
moldo-ruse “Santec” S.A.
nr. 21 din 15.01.96
(în vigoare 15.01.1996)
* * *
Pentru punerea urgentă în funcţiune a combinatului materialelor de construcţie din or.Taraclia, majorarea volumului de producţie şi a exportului acestuia, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. De a accepta propunerea Societăţii pe acţiuni “Ceramica-T”, coordonată cu Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat şi Concernul “Inmacom”, privind crearea pe baza combinatului materialelor de construcţie, nefinalizat, din or.Taraclia a întreprinderii mixte moldo-ruse “Santec” S.A., cu participarea societăţii pe acţiuni de tip închis a grupului companiei ruse “Savva”. Fondul statutar al Întreprinderii nou-create se constituie de către părţile fondatoare pe bază de paritate, din cota investiţională a societăţii pe acţiuni de tip închis a grupului companiei ruse “Savva” şi din cota de proprietate, transmisă din complexul său patrimonial de către societatea pe acţiuni “Ceramica-T”, conform listei de obiecte, reciproc coordonate şi evaluate de ambele părţi la momentul acţionizării şi privatizării combinatului.
[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.146 din 12.03.96, în vigoare 11.06.1996]
2. Se aprobă business-planul întreprinderii mixte moldo-ruse “Santec” S.A., care prevede organizarea producţiei şi livrarea la export a 1,5 milioane metri pătraţi teracotă ceramică, conform cu cerinţele standardelor mondiale de calitate. În acest scop, “Santec” S.A. va procura din Republica Federală Germania şi va monta utilaje complexe moderne, care vor fi achitate din contul unui credit, acordat prin intermediul liniei de creditare “Hermes”
Ministerul Finanţelor va examina condiţiile de creditare şi va elibera în modul stabilit garanţia în numele Guvernului Republicii Moldova pentru creditul sus-menţionat, acordat întreprinderii mixte moldo-ruse “Santec” S.A.
3. Se stabileşte că creditul sus-menţionat va fi rambursat de către fondatorii întreprinderii mixte moldo-ruse “Santec” S.A. pe bază de paritate, cu majorarea concomitentă a cotei fiecăruia în fondul statutar, prin intermediul emisiunii repetate de acţiuni.
4. Concernul “Inmacom”, în comun cu Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, va asigura în modul stabilit întocmirea în regim de urgenţă a documentelor de constituire aferente de stat a întreprinderii mixte moldo-ruse “Santec” S.A.
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Andrei SANGHELI |
Chişinău, 15 ianuarie 1996 |
|
| Nr.21 |