Decret nr. 2121 din 10.06.2016
privind înregistrarea unor simboluri teritoriale ale comunei Larga, raionul Briceni
PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA
D E C R E T
privind înregistrarea unor simboluri teritoriale
ale comunei Larga, raionul Briceni
nr. 2121-VII din 10.06.2016
(în vigoare 17.06.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 163-168 art. 352 din 17.06.2016
* * *
În temeiul art.88 lit.j) din Constituţia Republicii Moldova şi al art.5 alin.(3) din Legea cu privire la simbolurile publice,
Preşedintele Republicii Moldova
DECRETEAZĂ:
Se dispune înregistrarea în Armorialul General al Republicii Moldova a următoarelor simboluri teritoriale ale comunei Larga, raionul Briceni, aprobate prin Decizia Consiliului Comunei Larga nr.30/1 din 19 februarie 2015:
a) stema şi drapelul comunei Larga (anexele nr.1 şi nr.2);
b) stema şi drapelul satului Larga, comuna Larga (anexele nr.3 şi nr.4);
c) stema şi drapelul satului Pavlovca, comuna Larga (anexele nr.5 şi nr.6).
| PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA | Nicolae TIMOFTI |
| Nr.2121-VII. Chişinău, 10 iunie 2016. | |
Anexa nr.1
la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
nr.2121-VII din 10 iunie 2016
Stema comunei Larga, raionul Briceni
Blazonare
În cîmp roşu, un brîu de argint, asuprit de o roză de acelaşi metal şi încărcat cu două frunze de tei adosate, în fascie, verzi. Scutul timbrat de o coroană comunală de codru.
Imagine
Anexa nr.2
la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
nr.2121-VII din 10 iunie 2016
Drapelul comunei Larga, raionul Briceni
Descriere
Drapelul reprezintă o pînză pătrată roşie, cu un brîu alb, asuprit de o roză de aceeaşi culoare şi încărcat cu două frunze de tei adosate, în fascie, verzi.
Imagine
Anexa nr.3
la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
nr.2121-VII din 10 iunie 2016
Stema satului Larga, comuna Larga, raionul Briceni
Blazonare
În cîmp roşu, un pal de argint, flancat în capului scutului de un pinten de aur în cantonul dextru şi de o roză de argint în cel senestru şi încărcat cu o carte închisă, albastră, dintre filele căreia ies în sus şi în jos cîte o frunză verde de tei. Scutul timbrat de o coroană sătească de aur.
Imagine
Anexa nr.4
la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
nr.2121-VII din 10 iunie 2016
Drapelul satului Larga, comuna Larga, raionul Briceni
Descriere
Drapelul reprezintă o pînză pătrată roşie, cu un pal alb, flancat sus de un pinten de aur în treimea de la hampă şi de o roză albă în treimea flotantă şi încărcat cu o carte închisă, albastră, dintre filele căreia ies în sus şi în jos cîte o frunză verde de tei.
Imagine
Anexa nr.5
la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
nr.2121-VII din 10 iunie 2016
Stema satului Pavlovca, comuna Larga, raionul Briceni
Blazonare
În cîmp verde, un conac cu foişor central, de aur, asuprit de o roză de argint. Scutul timbrat de o coroană sătească de argint.
Imagine
Anexa nr.6
la Decretul Preşedintelui Republicii Moldova
nr.2121-VII din 10 iunie 2016
Drapelul satului Pavlovca, comuna Larga, raionul Briceni
Descriere
Drapelul reprezintă o pînză pătrată verde, purtînd în mijloc un conac cu foişor central, galben, asuprit de o roză albă.
Imagine