218/16.12.98 Hotărîre privind achitarea datoriei Republicii Moldova pentru livrări de gaze naturale
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
privind achitarea datoriei Republicii Moldova pentru livrări
de gaze naturale
nr. 218-XIV din 16.12.98
(în vigoare 16.12.1998)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.114-115 art.693 din 24.12.1998
* * *
Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.
Art.1. - Ministerul Finanţelor se învesteşte cu dreptul de a transmite Societăţii pe Acţiuni "Termocom" echivalentul în monedă naţională al sumei de 1 milion dolari S.U.A. şi Întreprinderii de Stat "Moldtranselectro" - echivalentul în monedă naţională al sumei de 2 milioane dolari S.U.A. (la cursul stabilit în ziua acordării creditului de Banca Naţională a Moldovei), prin semnarea prealabilă a unor contracte speciale de creditare, contrasemnate de conducătorul Societăţii pe Acţiuni "Moldovatransgaz", conform cărora, la solicitarea comună a Societăţii pe Acţiuni "Termocom", Întreprinderii de Stat "Moldtranselectro" şi Societăţii pe Acţiuni "Moldovatransgaz", ministerul se obligă să transfere centralizat sumele menţionate Societăţii pe Acţiuni "Gazprom" din Federaţia Rusă în limita împrumuturilor acordate Guvernului de către Banca Naţională a Moldovei în anul 1998.
Art.2. - Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Dumitru DIACOV |
Chişinău, 16 decembrie 1998. |
|
| Nr.218-XIV. |