BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 221 din 30.03.2022

cu privire la aprobarea Avizului asupra amendamentelor la proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal nr.1163/1997

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
30.03.2022

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Avizului asupra amendamentelor la proiectul

de lege pentru modificarea Codului fiscal nr.1163/1997

nr. 221  din  30.03.2022

 (în vigoare 01.04.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 88-95 art. 257 din 01.04.2022

* * *

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul asupra amendamentelor la proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal nr.1163/1997.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.221/2022

AVIZ

asupra amendamentelor la proiectul de lege

pentru modificarea Codului fiscal nr.1163/1997

Guvernul a examinat amendamentele (CEB-04 nr.83 din 11 februarie 2022) la proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal nr.1163/1997 (nr.350 din 12 noiembrie 2021) înaintate de către deputaţii în Parlament şi comunică următoarele.

1. Amendamentul DA nr.19/02-21 din 11 februarie 2022 ce vizează completarea art.231 din Codul fiscal nr.1163/1997 cu alineatul (41), ce prevede că încălcare fiscală nesemnificativă se consideră o singură dată în cadrul controalelor fiscale efectuate în decursul unui an calendaristic pe fiecare tip de impozit în parte, taxă şi/sau primă de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii, precum şi modificarea alin.(5) în acest context, se susţine.

Totodată, în vederea aducerii în concordanţă a cuantumului prevăzut la art.261 alin.(6) cu prevederile art.231 alin.(4), se propune ajustarea articolului respectiv.

În acest sens, la art.261 alin.(6), textul "1000 de lei" se substituie cu textul "5000 de lei".

2. Amendamentele VF nr.28 din 8 februarie 2022 şi DP nr.2 din 4 februarie 2022, referitoare la majorarea cuantumului încălcării fiscale nesemnificative comise de persoane juridice până la cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul în curs la data săvârşirii încălcării sau cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru anul fiscal precedent, nu se susţine. Or, mărimea cuantumului condiţionează riscuri pentru conformare şi respectarea legislaţiei fiscale, în contextul în care aplicarea unui cuantum similar salariului mediu lunar pe economie (cuantumul acestuia pentru anul 2022 constituie 9900 lei) în raport cu fiecare impozit/taxă în parte şi aferent fiecărei perioade fiscale (pentru impozitul pe venit – un an calendaristic/trimestru, pentru taxa pe valoare adăugată – o lună etc.), va minimiza caracterul punitiv al sancţiunii, încurajând săvârşirea încălcărilor ce vizează nerespectarea modului de declarare sau diminuare a impozitelor şi taxelor.