BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Decrete

Decret nr. 224 din 23.12.1993

cu privire la introducerea unor modificări şi completări în Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 16 decembrie 1993 nr.221

Tipul documentului
Decrete
Data adoptării
23.12.1993
DECRETUL PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA Cu privire la introducerea unor modificări şi completări în Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 16 decembrie 1993 nr. 221 Nr.224 din 23.12.93 * * * 1. Se introduc în Decretul Preşedintelui Republicii Moldova "Cu privire la ameliorarea situaţiei în complexul agroindustrial" din 16 decembrie 1993 nr. 221 următoarele modificări şi completări: alineatele 2 şi 3 din punctul 1 al Decretului se vor da într-o nouă redacţie: "va asigura din contul resurselor creditare disponibilizate ca urmare a neasimilării creditelor pe termen lung pentru investiţiile capitale, prevăzute în Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova din 17 iulie 1993 nr. 1520-XII, satisfacerea cererilor băncilor comerciale, care deservesc întreprinderile industriei de prelucrare a materiilor prime agricole, privind acordarea pe un termen de pînă la 6 luni a creditelor în sumă de 10 mln lei cu rata dobînzii de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei. După rambursarea acestor credite resursele vor fi folosite pentru finanţarea investiţiilor capitale conform hotărîrii menţionate a Parlamentului; va afecta, pînă la 24 decembrie 1993 la bugetul republican din venitul propriu, 5 mln. lei pentru achitarea producţiei agricole ce urmează să fie depozitată în rezerva de stat. Ministerul Finanţelor va asigura transferarea acestor mijloace gospodăriilor agricole pentru retribuirea muncii în contul datoriei existente pentru livrarea producţiei agricole;" alineatele 5, 6 şi 7 din punctul 1 al Decretului se exclud; în punctul 2 al Decretului după cuvintele:"altor formaţiuni agricole" se adaugă cuvintele: "la prezentarea garanţiei şi a gajului respectiv de rambursare a acestor credite" şi, în continuare, după text; în punctul 4 al Decretului după cuvintele: "Banca Naţională a Moldovei" se adaugă cuvintele: "şi băncile comerciale" şi în continuare, după text. 2. Prezentul Decret intră în vigoare din ziua semnării. PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA Mircea SNEGUR or. Chişinău, 23 decembrie 1993 nr. 224