BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

225/09.03.2004 Hotărîre despre instituirea Comisiei de examinare a demersurilor privind stabilirea alocaţiilor nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
09.03.2004

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

despre instituirea Comisiei de examinare a demersurilor privind stabilirea

alocaţiilor nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat

nr. 225  din  09.03.2004

 (în vigoare 19.03.2004) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.46-49 art.366 din 19.03.2004

* * *

Abrogat: 05.10.2012

Hotărîrea Guvernului nr.730 din 02.10.2012

Întru executarea Legii nr.190-XV din 8 mai 2003 cu privire la veterani (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.84-86, art.392), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se instituie Comisia de examinare a demersurilor privind stabilirea alocaţiilor nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat.

2. Se aprobă:

Componenţa nominală a Comisiei de examinare a demersurilor privind stabilirea alocaţiilor nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat, conform anexei nr.1;

Regulamentul Comisiei de examinare a demersurilor privind stabilirea alocaţiilor nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat, conform anexei nr.2.

3. Se stabileşte că în cazul eliberării membrilor Comisiei de examinare a demersurilor privind stabilirea alocaţiilor nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat din funcţiile deţinute, atribuţiile lor în cadrul Comisiei le vor exercita persoanele nou-confirmate în aceste funcţii, fără a fi emisă o nouă hotărîre de Guvern.

4. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr.742 din 2 noiembrie 1995 "Cu privire la instituirea Comisiei de examinare a demersurilor privind stabilirea la pensie a unei majorări pentru merite deosebite faţă de stat" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.70, art.571), cu modificările şi completările ulterioare.

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

nr.225 din 9 martie 2004

Componenţa nominală

a Comisiei de examinare a demersurilor privind stabilirea

alocaţiilor nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

nr.225 din 9 martie 2004

REGULAMENTUL

Comisiei de examinare a demersurilor privind stabilirea

alocaţiilor nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat

I. Dispoziţii generale

1. Comisia de examinare a demersurilor privind stabilirea alocaţiilor nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat (în continuare - Comisia) se instituie de către Guvern.

2. Comisia îşi desfăşoară activitatea în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera c) din Legea cu privire la veterani nr.190-XV din 8 mai 2003, Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a alocaţiilor nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1413 din 27 noiembrie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.139-242, art.1466), şi al prezentului Regulament.

3. Comisia se convoacă în şedinţe o dată la trei luni în orele de lucru. În perioada activităţii în cadrul Comisiei membrilor ei li se menţine salariul de la locul permanent de muncă.

II. Drepturile, atribuţiile şi modul de funcţionare a Comisiei

4. În procesul de soluţionare a chestiunilor ce vizează stabilirea alocaţiilor nominale membrii Comisiei au drepturi egale.

5. Decizia Comisiei se adoptă prin majoritate de voturi.

În cazul în care un membru al Comisiei nu este de acord cu decizia luată de majoritate, el are dreptul să-şi expună în scris opinia, care se anexează la procesul-verbal al şedinţei Comisiei şi pe care preşedintele Comisiei o aduce la cunoştinţa Guvernului.

6. De competenţa Comisiei ţine examinarea demersurilor privind stabilirea alocaţiilor nominale, modificarea cuantumului alocaţiei, precum şi respingerea propunerilor de stabilire a alocaţiilor nominale.

7. Demersurile (cu toate documentele necesare) privind stabilirea alocaţiilor nominale se înaintează de către ministere, departamente şi alte instituţii, indiferent de forma de proprietate.

8. Demersul înaintat Comisiei şi documentele ce confirmă faptul că persoana are merite deosebite faţă de stat se prezintă Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

9. Casa Naţională de Asigurări Sociale anexează la demers un certificat ce conţine date despre termenul pentru care este stabilită alocaţia nominală, tipul şi cuantumul ei şi le prezintă Comisiei, de regulă, în termen de 1 lună de la data recepţionării demersului. Comisia poate solicita, după caz, şi alte documente.

10. Demersul privind stabilirea alocaţiei nominale şi toate documentele necesare se examinează de către Comisie în termen de 3 luni din ziua prezentării acestora. După examinarea obiectivă şi deplină a demersului cu documentele ce confirmă că persoana are merite deosebite faţă de stat, Comisia decide dacă aceasta are dreptul de a beneficia de alocaţie nominală.

11. Comisia elaborează un proiect de hotărîre de Guvern în care se indică persoanele cărora li se stabilesc alocaţiile nominale, cuantumul alocaţiei şi data de la care se va efectua plata acesteia.

12. Comisia prezintă la Guvern extrasul din procesul-verbal al şedinţei, anexînd proiectul hotărîrii respective a Guvernului.

13. În termen de 10 zile din data adoptării hotărîrii de către Guvern, Comisia expediază hotărîrea respectivă Casei Naţionale de Asigurări Sociale, ministerelor şi instituţiilor în competenţa cărora se află plata pensiilor, în vederea legalizării plăţii.

14. Avizul de respingere a propunerii de stabilire sau de majorare a cuantumului alocaţiilor nominale este adoptat de către Comisie şi poate fi contestat de către solicitant în Guvern sau în instanţa de judecată.

15. Demersurile nesatisfăcătoare se anexează la procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei, iar documentele se restituie organizaţiilor care le-au înaintat, în termen de 10 zile de la luarea deciziei respective de către Comisie.

16. Comisia întocmeşte procesele-verbale ale şedinţelor sale, conform anexei la prezentul Regulament. Acestea se păstrează la secretarul Comisiei.

17. Răspunderea pentru autenticitatea informaţiei reflectată în documentele anexate la demers o poartă conducătorii organizaţiei care a înaintat demersul.