BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 226 din 25.11.2011

pentru completarea unor acte legislative

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
25.11.2011

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru completarea unor acte legislative

nr. 226  din  25.11.2011

 (în vigoare 30.12.2011) 

Monitorul Oficial nr.238-242 art.669 din 30.12.2011

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

“f1) de activitate în alte funcţii de demnitate publică prevăzute în anexa la Legea nr.199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor de preşedinte, vicepreşedinte, membru al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, de Guvernator, prim-viceguvernator, viceguvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, de director general, director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, de director, director adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, de director general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină;

f2) de activitate în cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică;”.