Hotărâri
228/27.02.98 Hotărîre cu privire la unele măsuri ce ţin de adopţie
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
cu privire la unele măsuri ce ţin de adopţie
Nr.228 din 27.02.98
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.30-33/252 din 09.04.1998
* * *
Abrogat: 18.02.2005
Hotărîrea Guvernului nr.162 din 10.02.2005
În scopul perfecţionării activităţii în domeniul protecţiei
copilului prin adopţie, Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se lichidează Secretariatul permanent al Comitetului pentru
Înfiere de pe lîngă Ministerul Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului.
Plasarea în cîmpul muncii a persoanelor disponibilizate se va
efectua conform legislaţiei în vigoare.
2. Se stabileşte că activitatea curentă a Comitetului pentru Înfiere
va fi asigurată de către secretarul executiv şi contabilul care
activează pe lîngă Ministerul Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului.
3. Se aprobă modificările şi completările ce se operează în unele
hotărîri ale Guvernului (se anexează).
PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA Ion CIUBUC
Chişinău, 27 februarie 1998.
Nr. 228.
Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr. 228 din 27 februarie 1998
Modificările şi completările ce se operează
în unele hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova
1. În Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 749 din 29
noiembrie 1993 "Cu privire la Comitetul pentru Înfiere al Republicii
Moldova (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr. 11, art.
374), cu modificările operate prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr.480 din 11 iulie 1994:
1) punctul 2 se abrogă;
2) Regulamentul Comitetului pentru Înfiere al Republicii Moldova,
aprobat prin numita hotărîre, se expune în redacţie nouă:
"Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr. 749
din 29 noiembrie 1993
REGULAMENTUL
Comitetului pentru Înfiere al Republicii Moldova
I. Principii generale
1. Comitetul pentru Înfiere al Republicii Moldova (în continuare -
Comitetul) este organ guvernamental abilitat să contribuie la ocrotirea
copiilor prin înfiere.
Comitetul este persoană juridică ce dispune de conturi bancare.
2. În activitatea sa Comitetul se călăuzeşte de legislaţia în
vigoare a Republicii Moldova referitoare la ocrotirea drepturilor
copilului, Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului,
precum şi de prezentul Regulament.
3. Componenţa nominală a Comitetului se aprobă de Guvern la
propunerea ministerelor şi departamentelor respective.
4. În componenţa Comitetului se includ reprezentanţi ai:
Cancelariei de Stat a Republicii Moldova;
Ministerului Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului;
Ministerului Sănătăţii;
Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei;
Ministerului Justiţiei;
Ministerului Afacerilor Interne;
Ministerului Afacerilor Externe;
Ministerului Finanţelor.
5. Activitatea curentă a Comitetului este asigurată de un secretar
executiv şi un contabil.
Funcţiile secretarului executiv şi ale contabilului se aprobă de
Comitet.
II. Funcţiile Comitetului
6. Comitetul are următoarele funcţii:
elaborarea propunerilor de modificări legislative în vederea
perfecţionării reglementărilor legate de domeniul protecţiei copiilor
orfani şi rămaşi fără tutela părinţilor;
colaborarea cu autorităţile administraţiei publice, organisme
internaţionale şi organizaţii neguvernamentale din ţară şi de peste
hotare în domeniul adopţiei;
efectuarea controlului asupra respectării legislaţiei în vigoare
privind adopţia;
ţinerea evidenţei centralizate a copiilor orfani care pot fi
ocrotiţi prin adopţie;
evidenţa cererilor familiilor sau persoanelor din străinătate, care
au manifestat dorinţa să adopte copii - cetăţeni ai Republicii Moldova;
organizarea, după caz, a studierii pe teren a stării materiale şi a
condiţiilor de trai ale familiilor din republică sau din străinătate
care au manifestat dorinţă să adopte copii;
studierea condiţiilor de educaţie, instruire şi tratament al
copiilor înfiaţi în republică sau în străinătate;
avizarea documentelor pentru înfierea copiilor - cetăţeni ai
Republicii Moldova, de către cetăţenii străini pentru a fi prezentate
instanţelor de judecată;
participarea, după caz, la procesele judiciare ce vizează adopţia;
organizarea, în modul stabilit de legislaţia în vigoare, a evidenţei
contabile a mijloacelor acumulate pe contul Comitetului;
adoptarea deciziilor privind utilizarea mijloacelor financiare
acumulate pe contul Comitetului;
examinarea anuală a executării cheltuielilor şi prezentarea
informaţiei respective Guvernului;
contribuirea la soluţionarea altor probleme ce ţin de domeniul
adopţiei.
III. Organizarea activităţii Comitetului
7. Comitetul este condus de preşedinte, numit prin hotărîrea
Guvernului. Preşedintele reprezintă Comitetul în raporturile cu organele
administraţiei publice din ţară, precum şi în relaţiile internaţionale.
În lipsa preşedintelui activitatea Comitetului este condusă de
vicepreşedintele Comitetului.
8. Preşedintele:
asigură îndeplinirea funcţiilor Comitetului;
convoacă şi conduce şedinţele Comitetului;
semnează invitaţiile pentru cetăţenii străini în vederea
participării acestora la şedinţele Comitetului, în cadrul cărora se
examinează cazuri de înfiere internaţională;
semnează avizele privind înfierea internaţională pentru prezentare
instanţelor judecătoreşti.
9. Şedinţele ordinare ale Comitetului se convoacă, de regulă, o dată
în lună. În caz de necesitate, şedinţele se ţin mai des.
Şedinţele Comitetului se consemnează în procese-verbale.
10. La şedinţele sale Comitetul examinează fiecare caz de înfiere a
copiilor - cetăţeni ai Republicii Moldova de către cetăţenii străini;
decizia vizînd adopţia se aprobă cu majoritatea simplă de voturi.
11. Munca secretarului executiv al Comitetului este remunerată la
nivelul unui specialist principal al Ministerului Învăţămîntului,
Tineretului şi Sportului, iar a contabilului - la nivelul specialistului
coordonator al aceluiaşi minister.
12. Mijloacele financiare, acumulate pe conturile Comitetului, pot
fi folosite exclusiv în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de întreţinere,
tratament şi alimentare a copiilor instituţionalizaţi în case de copii,
şcoli-internat, case de copii de tip familial, pentru susţinerea
materială a copiilor orfani care îşi fac studiile în sistemul
învăţămîntului secundar profesional şi superior, studierea condiţiilor
de viaţă ale copiilor înfiaţi în ţară sau peste hotare, precum şi pentru
asigurarea activităţii curente a Comitetului.
Utilizarea mijloacelor financiare se va efectua în baza deciziilor
Comitetului, aprobate la şedinţele acestuia".
2. În Regulamentul cu privire la acreditarea organizaţiilor străine
cu atribuţii în domeniul înfierii copiilor în Republica Moldova, aprobat
prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 62 din 3 februarie 1994
(Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1994, nr. 2, art. 42):
1) punctul 4 se completează cu literele d), e), f), avînd utmătorul
conţinut:
"d) licenţa sau alt document similar ce confirmă legalitatea
activităţii organizaţiei în domeniul adopţiei;
e) copia statutului organizaţiei;
f) extras din legea statului respectiv vizînd probleme ce ţin de
adopţia internaţională";
2) după punctul 8 se completează cu punctul 9, avînd următorul
conţinut:
"9. Reprezentantul permanent al organizaţiei acreditate poate fi
cetăţean al Republicii Moldova sau al statului de origine a asociaţiei,
care activează în cadrul acestei asociaţii";
3) punctele 10 şi 11 se exclud.
Punctele 9, 12, 13 devin, respectiv, punctele 10, 11, 12.
4) punctul 10 se completează cu un nou alineat, avînd următorul
cuprins:
"Invitaţia cetăţenilor străini la şedinţa Comitetului se va face în
baza unui permis în scris, semnat de către preşedintele Comitetului sau
vicepreşedintele Comitetului, cu nominalizarea persoanelor vizate";
5) punctul 11 se expune în următoarea redacţie:
"11. În cazul în care se atestă nerespectarea drepturilor copilului
înfiat, expirarea termenului valabilităţii licenţei, Comitetul anulează
acreditarea organizaţiei, menţinîndu-şi dreptul de a interveni pe lîngă
organismele statelor respective, precum şi cele internaţionale cu
apeluri, demersuri privind protecţia copilului adoptat cu asistenţa
acestor organizaţii".