BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 229 din 23.09.2016

pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
23.09.2016

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

nr. 229  din  23.09.2016

 (în vigoare 04.11.2016, cu excepţia pct.5,6,9,13,14,16,17,19,20 ale art.IV – în vigoare 01.01.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 379-386 art. 777 din 04.11.2016

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

1. În textul legii, sintagma “Agenţia de Soluţionare a Contestaţiilor”, la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma “Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor” la forma gramaticală corespunzătoare.

2. La articolul 1:

la noţiunea “Agenţia Achiziţii Publice”, după cuvîntul “controlul” se introduce textul “ex-post”;

noţiunile “Agenţia de Soluţionare a Contestaţiilor” şi “contract de achiziţii publice de lucrări” vor avea următorul cuprins:

“Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor – autoritate publică autonomă care soluţionează contestaţiile formulate în cadrul procedurilor de achiziţie publică;”

“contract de achiziţii publice de lucrări – contract de achiziţii publice avînd ca obiect fie execuţia, fie atît proiectarea, cît şi execuţia unor lucrări aferente activităţilor enumerate în anexa nr.11 sau a unei construcţii, fie realizarea, prin orice mijloace, a unei construcţii care să răspundă necesităţilor precizate de către autoritatea contractantă;”.

3. La articolul 4 alineatul (1), litera k) se abrogă.

4. La articolul 8 alineatul (1), după cuvîntul “controlului” se introduce textul “ex-post”.

5. Articolul 9:

la litera b), textul “ , evaluează şi controlează” se substituie cu cuvintele “şi evaluează”;

literele e) şi g) se abrogă;

la litera h), textul “sau le anulează, după caz” se exclude.

6. Articolul 38:

la alineatul (2), cuvintele “conformitatea cu legislaţia privind achiziţiile publice a documentaţiei de atribuire” se substituie cu cuvintele “invitaţia de participare”;

alineatele (3) şi (4) se abrogă.

7. La articolul 45, alineatele (1)–(4) vor avea următorul cuprins:

“(1) Procedura licitaţiei deschise cuprinde ofertele tuturor operatorilor economici care doresc să participe la licitaţie. Autoritatea contractantă publică în prealabil un anunţ de participare la licitaţia deschisă pentru informarea potenţialilor participanţi, astfel încît aceştia să îşi poată pregăti ofertele. Anunţul de participare la licitaţia deschisă se publică conform art.28 alin.(1).

(2) În cazul achiziţiilor publice în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art.3, este egală sau mai mare decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3), anunţul de participare va fi publicat şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(3) În cazul achiziţiilor publice în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art.3, este mai mică decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3), perioada cuprinsă între data publicării anunţului de participare în Buletinul achiziţiilor publice şi data-limită de depunere a ofertelor trebuie să fie de cel puţin 20 de zile.

(4) În cazul achiziţiilor publice în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art.3, este egală sau mai mare decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3), perioada cuprinsă între data publicării în Buletinul achiziţiilor publice, precum şi între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, şi data-limită de depunere a ofertelor trebuie să fie de cel puţin 52 de zile.”

8. La articolul 49, alineatele (1)–(4) vor avea următorul cuprins:

“(1) Licitaţia restrînsă se desfăşoară potrivit regulilor prevăzute pentru licitaţia deschisă, cu condiţia aplicării unei proceduri de preselecţie precedate de publicarea unui anunţ de participare la preselecţie. Procedura licitaţiei restrînse se desfăşoară în două etape:

a) etapa de selectare a candidaţilor, prin aplicarea criteriilor de calificare şi selecţie în conformitate cu prevederile art.16–25;

b) etapa de evaluare a ofertelor depuse de către candidaţii selectaţi, prin aplicarea criteriului de atribuire.

Licitaţia restrînsă se iniţiază prin publicarea unui anunţ de participare, în conformitate cu art.28 alin.(1), prin care se solicită operatorilor economici interesaţi depunerea candidaturilor.

(2) În cazul achiziţiilor publice în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art.3, este egală sau mai mare decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3), anunţul de participare va fi publicat şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(3) În cazul achiziţiilor publice în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art.3, este mai mică decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3), perioada cuprinsă între data publicării anunţului de participare în Buletinul achiziţiilor publice şi data-limită de depunere a candidaturilor trebuie să fie de cel puţin 20 de zile.

(4) În cazul achiziţiilor publice în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art.3, este egală sau mai mare decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3), perioada cuprinsă între data publicării anunţului de participare în Buletinul achiziţiilor publice, precum şi între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, şi data-limită de depunere a candidaturilor trebuie să fie de cel puţin 37 de zile.”

9. La articolul 50 alineatul (6), cuvintele “înregistrarea rezultatelor” se substituie cu cuvîntul “finalizarea”.

10. La articolul 52, alineatele (5)–(8) vor avea următorul cuprins:

“(5) Dialogul competitiv se iniţiază prin publicarea unui anunţ de participare în Buletinul achiziţiilor publice în conformitate cu art.28 alin.(1), prin care se solicită operatorilor economici interesaţi depunerea candidaturilor.

(6) În cazul achiziţiilor publice în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art.3, este egală sau mai mare decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3), anunţul de participare va fi publicat şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(7) Perioada cuprinsă între data publicării în Buletinul achiziţiilor publice, precum şi, după caz, între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, şi data-limită de depunere a candidaturilor trebuie să fie de cel puţin:

a) 20 de zile, în cazul achiziţiilor publice în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art.3, este mai mică decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3);

b) 37 de zile, în cazul achiziţiilor publice în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art.3, este egală sau mai mare decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3).

(8) În cazul în care anunţul de participare a fost transmis spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în format electronic, perioada prevăzută la alin.(7) lit.b) poate fi redusă cu 7 zile.”

11. La articolul 53, alineatele (4)–(8) vor avea următorul cuprins:

“(4) Negocierea, cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, se iniţiază prin publicarea unui anunţ de participare, în conformitate cu art.28 alin.(1), prin care se solicită operatorilor economici interesaţi depunerea candidaturilor.

(5) În cazul achiziţiilor publice în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art.3, este egală sau mai mare decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3), anunţul de participare va fi publicat şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(6) Perioada cuprinsă între data publicării în Buletinul achiziţiilor publice, precum şi, după caz, între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, şi data-limită de depunere a candidaturilor trebuie să fie de cel puţin:

a) 20 de zile, în cazul achiziţiilor publice în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art.3, este mai mică decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3);

b) 37 de zile, în cazul achiziţiilor publice în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art.3, este egală sau mai mare decît pragurile prevăzute la art.2 alin.(3).

(7) În cazul în care, din motive de urgenţă, numărul de zile prevăzut la alin.(6) nu poate fi respectat, autoritatea contractantă este în drept să reducă perioada respectivă, dar la nu mai puţin de 15 zile.

(8) În cazul în care anunţul de participare a fost transmis spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în format electronic, perioada prevăzută la alin.(6) lit.b) poate fi redusă cu 7 zile, iar cea prevăzută la alin.(7) – cu 5 zile.”

12. La articolul 54 alineatul (1) litera c), cuvintele “sau un singur operator economic are drepturi prioritare asupra lor” se exclud.

13. Articolul 67:

la alineatul (1):

în partea introductivă, textul “– din proprie iniţiativă, precum şi la solicitarea Agenţiei Achiziţii Publice, în urma controlului efectuat –” se substituie cu textul “ , din proprie iniţiativă,”;

litera c) va avea următorul cuprins:

“c) în cazul achiziţiilor publice de lucrări, valoarea totală a fiecărei oferte este:

– mai mare cu cel puţin 15% decît valoarea estimată a lucrărilor, calculată în conformitate cu prevederile legislaţiei;

– mai mică cu cel puţin 15% decît valoarea estimată a lucrărilor, calculată în conformitate cu prevederile legislaţiei, cu condiţia că ofertanţii nu au fost în măsură să prezinte justificări relevante în conformitate cu art.66 alin.(4) şi (5);”

la alineatul (2), sintagma “Agenţia Achiziţii Publice” se substituie cu sintagma “Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor”.

14. Articolul 70:

alineatele (8) şi (9) se abrogă;

la alineatul (10), textul “ , înregistrat conform alin.(8),” se exclude;

la alineatul (11), textul “alin. (8) şi” se exclude.

15. Articolul 73:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

“(2) Darea de seamă privind procedura de achiziţie publică este un document public. Accesul persoanelor la aceste informaţii poate fi limitat, conform prevederilor Legii nr.171-XIII din 6 iulie 1994 cu privire la secretul comercial sau ale Legii nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, numai în măsura în care aceste informaţii includ, în special, secrete tehnice sau comerciale ori conţin aspecte confidenţiale ale ofertelor.”

alineatul (3) se abrogă.

16. Articolul 75 va avea următorul cuprins:

“Articolul 75. Organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor

(1) Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de alte autorităţi publice, faţă de persoane fizice şi juridice, care examinează contestaţiile formulate în cadrul procedurilor de achiziţie publică.

(2) Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor este persoană juridică de drept public, finanţată de la bugetul de stat în limitele alocaţiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală, şi dispune de ştampilă cu imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova.

(3) Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor dispune de independenţă organizaţională, funcţională, operaţională şi financiară. Bugetul acesteia se elaborează, se aprobă şi se administrează conform principiilor, regulilor şi procedurilor stabilite de Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014.

(4) Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor prezintă Parlamentului, pînă la data de 15 martie a fiecărui an, un raport anual de performanţă, care include date şi analize cu privire la cazurile de soluţionare a contestaţiilor.

(5) La solicitarea Parlamentului, Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor prezintă rapoarte pentru o perioadă mai scurtă de un an. Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor poate să prezinte Parlamentului şi alte rapoarte considerate necesare.

(6) Raportul prevăzut la alin.(4) se publică pe pagina web a Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor în termen de 7 zile de la data prezentării acestuia în Parlament.

(7) Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor este independentă şi nu poate fi subordonată niciunei alte autorităţi sau instituţii publice, avînd obligaţia de a apăra drepturile şi interesele legitime ale tuturor părţilor implicate în contestaţiile trimise spre soluţionare fără nicio privilegiere sau discriminare. Deciziile Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor pot fi contestate în instanţa de judecată.

(8) Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor este apolitică, nu sprijină şi nu acordă asistenţă niciunui partid politic.

(9) Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei, structura şi efectivul-limită al acesteia se aprobă prin hotărîrea Parlamentului.”

17. Legea se completează cu articolul 751 cu următorul cuprins:

“Articolul 751. Personalul Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor

(1) Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor are în componenţa sa şapte consilieri pentru soluţionarea contestaţiilor (în continuare – consilieri), inclusiv directorul general şi directorul general adjunct, care au statut de persoane cu funcţii de demnitate publică.

(2) Consilierii sînt numiţi de către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, la propunerea Comisiei economie, buget şi finanţe a Parlamentului.

(3) Selectarea consilierilor se face pe baza aptitudinilor profesionale, în rezultatul unui concurs deschis, imparţial şi transparent, organizat de Comisia economie, buget şi finanţe.

(4) Cel puţin jumătate din consilieri trebuie să deţină diplomă de studii în drept.

(5) Poate pretinde la funcţia de consilier pentru soluţionarea contestaţiilor persoana care corespunde cumulativ următoarelor cerinţe:

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;

b) are capacitatea deplină de exerciţiu;

c) deţine diplomă de studii superioare;

d) are o vechime în muncă de cel puţin 10 ani în domeniul juridic, economic sau tehnic, precum şi o experienţă de cel puţin 3 ani în domeniul achiziţiilor publice;

e) posedă limba de stat;

f) nu este privată, prin hotărîre judecătorească definitivă, de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate;

g) nu este membru al unui partid politic.

(6) Consilierul nu este în drept:

a) să desfăşoare activităţi comerciale direct sau prin intermediari;

b) să fie acţionar ori membru al conducerii, al organului administrativ sau al organului de control în societăţi comerciale, inclusiv în bănci şi în alte instituţii de credit, în instituţii de asigurări, în societăţi financiare, în întreprinderi de stat sau în societăţi pe acţiuni cu capital de stat;

c) să deţină orice altă funcţie publică sau privată remunerată, cu excepţia celor ce ţin de activitatea didactică, de cercetare ştiinţifică sau de creaţie literară şi artistică;

d) să exercite orice alte activităţi profesionale.

(7) Consilierul nu poate participa la soluţionarea unei contestaţii în cazul oricărui potenţial conflict de interese.

(8) Consilierul nu este în drept să participe la procedura de soluţionare a contestaţiei dacă se află în una din următoarele situaţii, motiv pentru care decizia emisă va fi lovită de nulitate absolută:

a) este soţ/soţie, rudă sau afin pînă la gradul al doilea inclusiv cu oricare dintre părţi ori soţul, ruda sau afinul pînă la gradul al doilea inclusiv al consilierului are un interes în soluţionarea contestaţiei;

b) a existat un raport de afaceri sau de muncă între consilier şi una dintre părţi în precedenţii 2 ani de la soluţionarea contestaţiei;

c) a făcut declaraţii publice care au legătură cu contestaţia care se soluţionează;

d) a primit sau i s-au promis bunuri ori avantaje de orice fel de către una dintre părţi.

(9) Consilierul este obligat:

a) să-şi îndeplinească atribuţiile cu obiectivitate, respectînd principiile legalităţii, imparţialităţii, independenţei, tratamentului egal, nediscriminării în privinţa tuturor operatorilor economici şi autorităţilor contractante;

b) să-şi exprime votul prin “pro” sau “contra”, abţinerea de la vot fiind exclusă, cu excepţia cazului în care acesta se află în conflict de interese care a fost declarat;

c) să comunice în scris preşedintelui completului de soluţionare a contestaţiilor orice situaţie care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită;

d) să depună, în conformitate cu legislaţia, declaraţie de avere şi interese personale.

(10) Mandatul consilierului încetează în cazul:

a) demisiei;

b) revocării;

c) expirării mandatului;

d) atingerii vîrstei de pensionare;

e) decesului.

(11) Parlamentul poate revoca un consilier în cazul:

a) neîntrunirii cerinţelor de la alin.(5);

b) rămînerii definitive a sentinţei de condamnare;

c) încălcării obligaţiilor prevăzute la alin.(6)–(9);

d) imposibilităţii din motive de sănătate, constatate prin examen medical, să îşi exercite atribuţiile mai mult de 4 luni consecutive;

e) declarării dispariţiei fără urmă, conform legii.

(12) Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor este obligat să trimită Parlamentului propunerea privind încetarea sau, după caz, privind revocarea mandatului de consilier, inclusiv de director general adjunct, imediat după ce a aflat de existenţa unei situaţii prevăzute la alin.(10) şi (11).

(13) În cazul în care mandatul unui consilier a expirat, acesta rămîne în funcţie pînă la numirea succesorului său, însă nu mai mult de 6 luni de la data expirării acestuia.

(14) Încetarea mandatului consilierului pentru soluţionarea contestaţiilor se aprobă de către Parlament.

(15) Propunerea privind revocarea mandatului directorului general poate fi trimisă Parlamentului de către un grup de cel puţin 3 consilieri în cazul în care se află despre existenţa unei situaţii prevăzute la alin.(11).”

18. La articolul 76, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

“(1) Orice persoană care are sau a avut un interes în obţinerea unui contract de achiziţie publică şi care consideră că în cadrul procedurilor de achiziţie publică un act al autorităţii contractante a vătămat un drept al său recunoscut de lege, în urma cărui fapt a suportat sau poate suporta prejudicii, este în drept să conteste actul respectiv în modul stabilit de prezenta lege.”

19. Articolul 79:

se completează cu alineatele (41)–(46) cu următorul cuprins:

“(41) Consilierii îşi desfăşoară activitatea în complete formate din trei membri. Preşedintele fiecărui complet trebuie să deţină diplomă de studii în drept.

(42) Componenţa completelor, inclusiv preşedinţii, se aprobă prin ordinul directorului general al Agenţiei pentru o perioadă determinată. Aceeaşi componenţă a completului, inclusiv preşedintele, poate fi păstrată pentru nu mai mult de două perioade consecutive.

(43) Şedinţele completelor sînt conduse de către preşedinţii acestora şi consemnate în procesul-verbal, semnat de către toţi membrii.

(44) Şedinţele completelor sînt deliberative cu prezenţa tuturor membrilor.

(45) Deciziile în cadrul completelor sînt adoptate cu votul majorităţii membrilor. Membrii care au votat împotrivă pot înregistra opinia separată în procesul-verbal al şedinţei respective. Nimeni nu este în drept să influenţeze deciziile sau să interfereze cu deciziile completelor pentru soluţionarea contestaţiilor, fiecare consilier votînd la intima sa convingere reieşind din prevederile legale.

(46) Lucrările de secretariat ale completelor sînt asigurate de către subdiviziunea responsabilă în conformitate cu regulamentul de funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor.”

la alineatul (5), textul “Părţile pot fi convocate în şedinţă deschisă dacă acest lucru este considerat necesar de către Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor.” se exclude;

articolul se completează cu alineatul (61) cu următorul cuprins:

“(61) Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor va organiza şedinţe deschise pentru examinarea contestaţiilor şi va asigura publicarea pe pagina web a informaţiei privind data şi locul desfăşurării şedinţelor cu 3 zile lucrătoare înainte de data la care acestea vor avea loc.”

la alineatul (11), textul “, iar în cazul în care acesta este încheiat, Agenţia Achiziţii Publice nu va înregistra contractul respectiv” se exclude.

20. Articolul 80:

la alineatul (6), textul “şi înregistrat” se exclude;

alineatul (9) va avea următorul cuprins:

“(9) Decizia Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor, inclusiv justificarea deciziei, va fi comunicată părţilor în scris, în termen de 3 zile de la data pronunţării. Decizia se publică pe pagina web a Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor în acelaşi termen.”

21. La articolul 83, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

“(2) Dispoziţiile prevăzute la art.4 alin.(2)–(4), art.27 alin.(2), art.28 alin.(2), art.29 alin.(3), art.45 alin.(2), art.49 alin.(2), art.52 alin.(6), art.53 alin.(5), art.56 alin.(7) vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2019.”

22. Legea se completează cu anexa nr.11 cu următorul cuprins:

(2) Guvernul:

a) va deschide finanţarea Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor;

b) va asigura Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor cu sediu.