Hotărâri
236/07.05.93 Hotărîre cu privire la măsurile urgente în vederea organizării odihnei de vară şi întreţinerii copiilor şi adolescenţilor (Extras)
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la măsurile urgente în vederea organizării
odihnei de vară şi întreţinerii copiilor şi adolescenţilor (Extras)
Nr.236 din 07.05.93
Monitor nr.5/149 din 30.05.1993
* * *
Abrogat: 22.05.1996
Hotărîrea Guvernului nr.284 din 22.05.1996
În scopul îmbunătăţirii nivelului de organizare a odihnei de vară
şi întremării copiilor şi adoliscenţilor, Guvernul Republicii Moldova
şi Prezidiul Consiliului Federaţiei Sindicatelor Independente din
Moldova h o t ă r ă s c:
1. Ministerele, departamentele de stat, comitetele executive
raionale, primăriile oraşelor, organele sindicale, întreprinderile şi
organizaţiile:
în termen de două săptămîni să elaboreze măsuri concrete privind
sprijinirea social-economică a taberelor şi instituţiilor de
întremare, sanatoriilor, bazelor de turism şi pensiunilor pentru copii
şi adolescenţi;
să organizeze, în funcţie de necesităţi, tabere de întremare
pentru copii cu sejur de zi, tabere cu profil pe baza şcolilor de
învăţămînt general;
să satisfacă operativ comenzile de materiale, inventar şi utilaj
destinat instituţiilor de întremare pentru copii, să aloce în mod
prioritar resurse pentru construcţia, reconstrucţia şi reparaţia lor
capitală;
să găsească mijloace necesare pentru compensarea totală sau
parţială a cheltuielilor cu procurarea biletelor de tratament pentru
copii din familiile cu mulţi copii şi cele socialmente vulnerabile,
copiii orfani şi copiii lipsiţi de tutela părinţilor;
să nu admită cazuri de arendă, privatizare, vînzare sau folosire în
alte scopuri a taberelor şi instituţiilor de întremare pentru copii
sau a clădirilor, construcţiilor, utilajelor şi loturilor de pămînt
aferente, pentru cererea plăţii pentru terenuri şi alte resurse
naturale.
2. Ministerelor, departamentelor de stat, comitetelor (consiliilor)
sindicatelor, organelor de autoadministrare locală li se permite să
acorde gratuit bilete de tratament, în special copiilor din familiile
cu mulţi copii şi cele socialmente vulnerabile (pînă la 25% din
numărul total de copii trimişi în taberele de întremare), iar
celelalte bilete de tratament să fie vîndute la un preţi în mărime de
10-20% din costul lor.
Se stabileşte că finanţarea taberelor de întremare pentru copii se
efectuează din contul mijlacelor Fondului special de asigurări
sociale, prevăzute pentru atare scop, bugetelor locale şi bugetului
republican, mijloacelor comitetelor sindicale, întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor, sumelor plătite de părinţi, precum şi
din contul altor mijloace extrabugetare.
3. În scopul compensării parţiale a cheltuielilor comportate de
liberalizarea preţurilor la produsele alimentare, creşterea tarifelor
pentru servicii, ruble întreţinerea taberelor de întremare pentru
copii.
4. Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului, Ministerul Comerţului şi
Resurselor Materiale, Ministerul Sănătăţii, de comun acord cu
Ministerul Finanţelor şi Direcţia asigurării sociale, protecţia muncii
şi ocrotirea sănătăţii angajaţilor a Consiliului Federaţiei
Sindicatelor Independente din Moldova să elaboreze normele
cheltuielilor băneşti zilnice pentru alimentarea unui copil în
taberele de întremare (luîndu-se în consideraţie normativele
produselor alimentare recomandate) şi pînă la 7 mai 1993 să le
prezinte Guvernului Republicii Moldova spre aprobare.
5. Ministrul Economiei, Ministerul Comerţului şi Resurselor
Materiale, Uniunea Republicană a Asociaţiilor de Consum din Moldova să
asigure repartizarea prioritară a utilajului tehnologic şi comercial
necesar, a veselei, inventarului de uz gospodăresc, detergenţilor şi
obiectelor de uz casnic conform comenzilor prezentate de ministere şi
departamente, comitetele sindicale de la întreprinderile şi din
gospodăriile, care au la balanţa lor case de odihnă pentru copii, să
asigure taberele de întremare pentru copii cu produse alimentare, să
exercite controlul asupra calităţii acestora.
6. Ministerul Ştiinţei şi Învăţămîntului, Ministerul Comerţului şi
Resurselor Materiale, Uniunea Republicană a Asociaţiilor de Consum din
Moldova, Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Tineretului,
Sportului şi Turismului, în comun cu comitetele executive raionale,
primăriile oraşelor, organele sindicale, să întreprindă măsuri în
vederea asigurării taberelor de întremare pentru copii cu personal
didactic, medical, lucrători ai alimentaţiei publice şi alte cadre,
inclusiv din numărul studenţilor şi elevilor de la instituţiile de
învăţămînt superior şi mediu de specialitate, care fac practica
pedagogică şi de producţie.
7. Ministerul Sănătăţii să asigure aprovizionarea taberelor de
întremare pentru copii cu preparate medicamentoase şi utilajul medical
necesar.
8. Ministerul Afacerilor Interne să ia măsuri în vederea menţinerii
ordinei publice şi securităţii în locurile unde sînt plasate tabere de
întremare pentru copii, să organizeze examinarea lor sub aspect
antiincendiar, să asigure în modul stabilit escortarea vehiculelor
care transportă copiii la locurile de odihnă şi înapoi.
9. Ministerul Informaticii, Informaţiei şi Telecomunicaţiilor să
asigure funcţionarea neîntreruptă a mijloacelor de telecomunicaţie în
instituţiile de întremare pentru copii.
10. Condiţiile de retribuire a muncii, stabilite pentru lucrătorii
din instituţiile ocrotirii sănătăţii, învăţămîntului public,
alimentaţiei publice, culturii şi sportului, se extind şi asupra
lucrărilor taberelor de întremare pentru copii.
11. Se aprobă componenţa Comisiei interdepartamentale pentru
organizarea odihnei de vară şi întremării copiilor şi adolescenţilor
conform anexei.
Comitetele executive raionale, primăriile oraşelor de subordonare
republicană în scopul coordonării activităţii tuturor organelor
interesate să instituie comisii similare în fiecare raion şi oraş.
12. Se abrogă: hotărîrea Guvernului R.S.S. Moldova şi Consiliului
Federaţiei Sindicatelor Independente din Moldova din 8 mai 1991 nr.
246 "Privind măsurile de organizare a funcţionării taberelor de odihnă
şi întremare a copiilor şi adolescenţilor în perioada de vară" şi
hotărîrea Guvernului Republicii Moldova şi Federaţiei Sindicatelor
Independente din Moldova din 14 mai 1992 nr. 317 "Cu privire la
introducerea unor modificări în hotărîrea Guvernului R.S.S. Moldova şi
federaţiei Sindicatelor Independente din Moldova din 8 mai 1991 nr.
246 "Privind măsurile de organizare a funcţionării taberelor de odihnă
şi întremare a copiilor şi adolescenţilor în perioada de vară".