237/17.10.2013 Hotărîre privind modificarea componenţei nominale a unor comisii permanente ale Parlamentului
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
privind modificarea componenţei nominale a unor
comisii permanente ale Parlamentului
nr. 237 din 17.10.2013
(în vigoare 17.10.2013)
Monitorul Oficial nr.238-242 art.679 din 25.10.2013
* * *
Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.
Art.1. – Componenţa nominală a unor comisii permanente ale Parlamentului se modifică după cum urmează:
– doamna deputat Oxana DOMENTI, aparţinînd Fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, se alege în funcţia de vicepreşedinte al Comisiei economie, buget şi finanţe, fiind revocată din funcţia de vicepreşedinte al Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie;
– doamna deputat Galina BALMOŞ, aparţinînd Fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, se alege în funcţia de vicepreşedinte al Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie;
– domnul deputat Victor MÎNDRU, aparţinînd Fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, se alege în funcţia de membru al Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, fiind revocat din funcţia de membru al Comisiei politică externă şi integrare europeană;
– domnul deputat Mihail BARBULAT, aparţinînd Fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, se alege în funcţia de membru al Comisiei politică externă şi integrare europeană.
Art.2. – Anexele 2, 4 şi 9 la Hotărîrea Parlamentului nr.3 din 12 ianuarie 2011 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Parlamentului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.15, art.16), cu modificările ulterioare, se modifică conform art.1 din prezenta hotărîre.
Art.3. – Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor CORMAN |
| Chişinău, 17 octombrie 2013. | |
| Nr.237. |