BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 245 din 10.04.2020

cu privire la alocarea mijloacelor financiare

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
10.04.2020

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la alocarea mijloacelor financiare

nr. 245  din  10.04.2020

 (în vigoare 14.04.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 103 art. 314 din 14.04.2020

* * *

În temeiul art.19 lit.g) şi art.36 alin.(1) lit.b) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.223-230, art.519), cu modificările ulterioare, şi în conformitate cu pct.15 din Dispoziţia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova nr.10 din 31 martie 2020 şi pct.15 din Dispoziţia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova nr.14 din 6 aprilie 2020, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se alocă 5864,0 mii lei din fondul de intervenţie al Guvernului după cum urmează:

1) 5400,0 mii lei – Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale pentru procurarea combinezoanelor de protecţie;

2) 464,0 mii lei pentru acordarea indemnizaţiilor unice persoanelor angajate în sistemul medical care au contractat infecţia COVID-19 la locul de muncă, inclusiv:

a) 384,0 mii lei – Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale;

b) 48,0 mii lei – Consiliului municipal Chişinău;

c) 32,0 mii lei – Consiliului raional Hînceşti.

2. Ministerul Finanţelor va asigura finanţarea cheltuielilor menţionate în pct.1 subpct. 1) pe măsura prezentării documentelor confirmative.

3. Autorităţile publice nominalizate la pct.1 subpct. 2), în calitate de beneficiari ai mijloacelor financiare alocate, vor perfecta, în modul stabilit, documentele necesare pentru finanţarea cheltuielilor respective prin intermediul instituţiilor în care persoanele activează.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării.