BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

249/11.04.2001 Hotărîre pentru punerea în aplicare a Legii cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
11.04.2001

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

pentru punerea în aplicare a Legii cu privire la fabricarea

şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice

nr. 249 din 11.04.2001

 (în vigoare 19.04.2001) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.44-45 art.284 din 19.04.2001

* * *

Abrogat: 22.01.2016

Hotărîrea Guvernului nr.3 din 18.01.2016

Notă: În hotărîre cuvintele “Agenţia Agroindustrială “Moldova-Vin” se substituie prin cuvintele “Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare” conform Hot.Guv. nr.793 din 02.12.2009, în vigoare 04.12.2009

Notă: În tot textul hotărîrii sintagma "Departamentul Agroindustrial "Moldova Vin" se substituie cu sintagma "Agenţia Agroindustrială "Moldova-Vin" conform Hot.Guv. nr.275 din 16.03.06, în vigoare 31.03.06

Notă: În pct.4 şi în anexele nr. 1 şi nr. 3 la Hotărîre sintagma "Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare" se substituie prin sintagma "Departamentul Agroindustrial "Moldova-Vin" conform Hot.Guv. nr.87 din 04.02.03, în vigoare 08.02.03

Întru executarea prevederilor Legii nr.1100-XIV din 30 iunie 2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice (Monitorul Oficial, 2000, nr.130-132, art.917), Guvernul Republicii Moldova

HOTÎRÎŞTE:

1. Se aprobă:

Regulamentul cu privire la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice, conform anexei nr.1;

Regulamentul cu privire la regimul depozitelor specializate şi modul de înregistrare a acestora, conform anexei nr.2;

Regulamentul cu privire la modul de determinare a calităţii producţiei alcoolice, căreia i se aplică marca de calitate, conform anexei nr.3.

2. Se stabileşte că agenţii economici care deţin licenţă pentru activitate în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice vor efectua inventarierea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari, aflate în stoc, conform situaţiei de la 1 mai 2001, în baza actelor normative în vigoare şi vor prezenta datele privind cantităţile de alcool etilic şi băuturi alcoolice tari, aflate în stoc, Ministerului Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare.

3. Controlul asupra efectuării inventarierii îl va exercita Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare.

4. Se stabileşte că prelucrarea sau nimicirea producţiei alcoolice confiscate, care nu corespunde documentaţiei normative, precum şi producţia alcoolică care conţine alcool etilic, obţinut din materie primă nealimentară, sau care conţine adaosuri interzise pentru fabricarea ei, se efectuează în conformitate cu Regulamentul cu privire la sistarea fabricării şi (sau) comercializării (executării, prestării) produselor (proceselor, serviciilor) nestandardizate, de calitate inferioară, retragerea din circulaţie a produselor falsificate şi nimicirea produselor (proceselor, serviciilor) ce prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor şi pentru mediul ambiant, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1300 din 31 decembrie 1998 (Monitorul Oficial, 1999, nr.5-6, art.49) şi a regulamentului respectiv aprobat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

5. Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare, în termen de pînă la 1 iunie 2001:

În comun cu Ministerul Finanţelor şi Departamentul Supraveghere Tehnică, Standardizare şi Metrologie, va institui o comisie care va verifica şi sigila aparatele pentru măsuratul cantităţii producţiei fabricate şi aparatele pentru măsuratul concentraţiei de alcool, instalate la utilajul tehnologic utilizat pentru fabricarea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari la toţi agenţii economici, indiferent de tipul proprietăţii şi forma juridică de organizare, care activează în domeniul respectiv;

va asigura înregistrarea utilajului tehnologic principal utilizat pentru fabricarea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari, conform regulamentului aprobat de minister;

va efectua controlul complex al depozitelor pentru stocarea şi comercializarea cu ridicata a producţiei alcoolice în vederea corespunderii lor prevederilor Legii cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice şi va lua deciziile de rigoare în privinţa activităţii acestora.

6. Ministerul Afacerilor Interne, în termen de două luni:

va elabora şi va prezenta Guvernului spre aprobare Regulamentul Registrului de stat al circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

va efectua înregistrarea agenţilor economici care dispun de licenţă în domeniul fabricării şi circulaţiei producţiei alcoolice în Registrul de stat al circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice.

7. Ministerul Finanţelor, în termen de pînă la 1 iunie 2001:

va institui posturi fiscale permanente la întreprinderile producătoare de alcool şi de băuturi alcoolice tari în conformitate cu regulamentul aprobat de minister şi va înainta propuneri privind modalitatea de finanţare a acestor posturi;

va prezenta propuneri privind finanţarea creării Registrului de stat al circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, achiziţionării echipamentului necesar pentru sistemul de evidenţă computerizată şi pentru ţinerea Registrului nominalizat.

8. Ministerul Finanţelor va elibera licenţe pentru dreptul de import al alcoolului etilic agenţilor economici, cu indicarea în licenţă a volumelor de import în baza avizului prealabil al Ministerului Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare.

9. Ministerul Finanţelor, în comun cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare, vor examina modalitatea de finanţare, din alte surse decît cele bugetare, privind dezvoltarea bazei tehnico-materiale a Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice.

10. Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne vor elabora şi prezenta Guvernului spre examinare, în termen de două luni, proiectul legii despre operarea unor modificări şi completări în Codul penal şi Codul cu privire la contravenţiile administrative referitor la răspunderea pentru încălcarea Legii cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice.

11. Se abrogă punctul 2 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.363 din 5 iunie 1995 "Privind instituirea Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice" (Monitorul Oficial, 1995, nr.38-39, art.293; nr.71-72, art.579).

12. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina dlui Valeriu Cosarciuc, viceprim-ministru.

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.249 din 11 aprilie 2001

REGULAMENTUL

cu privire la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice (în continuare – Inspectoratul) activează în baza Legii nr.1100-XIV din 30 iunie 2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice (Monitorul Oficial, 2000, nr.130-132, art.917) ca organ de specialitate de supraveghere şi control la nivel naţional asupra fabricării şi circulaţiei producţiei alcoolice şi este creat în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.363 din 5 iunie 1995 "Privind instituirea Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice" (Monitorul Oficial, 1995, nr.38-39, art.293).

2. În activitatea sa Inspectoratul se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, legile şi hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova, hotărîrile, dispoziţiile şi ordonanţele Guvernului Republicii Moldova, ordinele şi directivele Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, prezentul Regulament şi alte acte normative.

3. Inspectoratul funcţionează pe lîngă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare ca autoritate a administraţiei publice, cu statut de persoană juridică, dispune de ştampilă cu denumirea sa şi Stema de Stat a Republicii Moldova, de conturi de decontare în instituţiile bancare şi alte atribute necesare pentru activitatea sa.

4. Colaboratorii Inspectoratului activează în baza prezentului Regulament şi dispun de legitimaţii de serviciu.

5. Colaboratorii Inspectoratului care efectuează supravegherea şi controlul producţiei alcoolice sînt reprezentanţii administraţiei publice şi se află sub protecţia statului.

6. Inspectoratul în cadrul examinării divergenţelor în problemele calităţii producţiei alcoolice colaborează în acţiunile sale cu laboratoarele atestate şi acreditate de către organismele de certificare din sistemul naţional de certificare.

II. SARCINILE DE BAZÎ ALE INSPECTORATULUI

7. Sarcinile de bază ale Inspectoratului sînt:

exercitarea controlului asupra agenţilor economici privind modul de respectare a prevederilor legale în domeniul fabricării, importării, stocării şi comercializării cu ridicata a producţiei alcoolice;

executarea controlului asupra agenţilor economici privind respectarea condiţiilor de licenţiere, obligaţiunile, restricţiile prevăzute de legislaţia în vigoare;

exercitarea controlului asupra respectării instrucţiunilor tehnologice privind producerea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

controlul utilizării mărcilor de produs şi a denumirilor de origine a mărcilor înregistrate;

exercitarea controlului privind marcarea producţiei alcoolice, conform actelor normative în vigoare;

înregistrarea în modul stabilit a utilajului tehnologic principal folosit pentru fabricarea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari;

verificarea la faţa locului, la unitatea pentru care se solicită licenţa de activitate, realitatea datelor înscrise în documentaţie şi a condiţiilor de licenţiere, conform prevederilor legale;

efectuarea expertizelor tehnice pentru eliberarea licenţelor de producere, stocare şi comercializare cu ridicata a producţiei alcoolice şi a berii;

supravegherea respectării metodelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea producţiei alcoolice;

coordonarea controlului tehnic la toate fazele fabricării producţiei alcoolice, precum şi controlul corespunderii calităţii producţiei alcoolice documentelor eliberate;

executarea controlului, în comun cu alte organe abilitate, asupra asigurării integrităţii sigiliilor aplicate utilajului pentru producerea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari;

verificarea etanşeităţii instalaţiilor de fabricare a alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari şi a circulaţiei producţiei fabricate prin mijloace de măsură şi control;

verificarea înregistrării utilajului tehnologic principal folosit pentru fabricarea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice tari;

verificarea înregistrării agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul fabricării şi circulaţiei producţiei alcoolice în Registrul de stat al circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice;

reglementarea controlului analitic al producţiei alcoolice prin intermediul laboratoarelor acreditate (atestate);

participarea la elaborarea şi perfecţionarea legislaţiei cu privire la fabricarea şi circulaţia producţiei alcoolice şi avizarea documentaţiei tehnologice şi normative;

sesizarea altor organe abilitate în privinţa încălcărilor efectuate de către agenţii economici în domeniul fabricării şi circulaţiei producţiei alcoolice;

efectuarea, în comun cu organele abilitate, a acţiunilor programate de supraveghere şi control în ceea ce priveşte respectarea de către agenţii economici a prevederilor legale în domeniul producerii şi circulaţiei alcoolului etilic şi producţiei alcoolice;

colaborarea cu organele internaţionale de profil în vederea aplicării metodelor noi de analiză şi control a calităţii producţiei alcoolice în scopul eliminării tendinţelor de falsificare şi contrafacere a producţiei alcoolice;

efectuarea studiilor în legătură cu cauzele care au generat sau favorizat încălcări ale dispoziţiilor legale privind fabricarea şi comercializarea producţiei alcoolice;

elaborarea sau îmbunătăţirea unor reglementări specifice privind acţiunile în scopul lichidării fraudelor şi falsificărilor;

colaborarea cu serviciile mass-media în privinţa aducerii la cunoştinţa consumatorilor despre încălcările depistate în urma controlului efectuat asupra agenţilor economici.

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.275 din 16.03.06, în vigoare 31.03.06]

III. DREPTURILE INSPECTORATULUI

8. Inspectoratul dispune de drepturile:

să efectueze controlul asupra agenţilor economici, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, în domeniul producerii şi circulaţiei producţiei alcoolice şi a berii, în limitele competenţelor, conform legislaţiei în vigoare;

să aibă acces liber în spaţiile de producere şi stocare ale agenţilor economici care activează în domeniul fabricării şi circulaţiei alcoolului etilic şi producţiei alcoolice;

să participe la şedinţele Comisiei Centrale de Degustare şi ale Consiliului artistic în conformitate cu regulamentele lor;

să primească de la conducătorii şi specialiştii întreprinderilor controlate documentele necesare şi explicaţii pe marginea problemelor legate de control;

să dea conducătorilor agenţilor economici prescripţii executorii privind înlăturarea încălcărilor depistate ale prevederilor legale de evaluare a calităţii, fabricării, depozitării, prelucrării şi comercializării cu ridicata a producţiei alcoolice;

să preleve în modul stabilit mostre de producţie alcoolică, materie primă, materiale auxiliare şi să efectueze investigaţii de laborator a producţiei alcoolice fabricate, aflate în circulaţie, în conformitate cu actele normative în vigoare;

în comun cu alte organe abilitate, conform actelor normative în vigoare:

să declare, în baza analizelor efectuate în modul stabilit, producţia alcoolică improprie consumului ori necorespunzătoare sub aspect calitativ şi să interzică utilizarea şi comercializarea ei sau să le dirijeze, după caz, pentru utilizarea sau comercializarea în alte scopuri, să dispună distrugerea lor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

să decidă retragerea din circulaţie a producţiei alcoolice care nu corespunde cerinţelor normative;

să sisteze circulaţia loturilor de producţie alcoolică necorespunzătoare sub aspect calitativ, pînă la luarea deciziei respective privind oportunitatea utilizării lor;

să sisteze, pînă la remedierea abaterilor constatate, funcţionarea întreprinderilor care produc sau comercializează producţie alcoolică ce nu corespunde cerinţelor de calitate prevăzute de reglementările în vigoare, precum şi folosirea unor materii prime, aditivi, substanţe aromatice şi alţi componenţi chimici, folosire care poate afecta viaţa ori sănătatea cetăţenilor.

[Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.275 din 16.03.06, în vigoare 31.03.06]

IV. RESPONSABILITÎŢILE INSPECTORATULUI

9. Inspectoratul poartă răspundere pentru:

îndeplinirea neconformă a funcţiilor încredinţate;

obiectivitatea şi autenticitatea controalelor efectuate;

exercitarea abuzivă a drepturilor atribuite prin prezentul regulament;

divulgarea unei terţe părţi a secretelor comerciale sau a altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată, obţinute în timpul controlului.

[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.709 din 06.08.2010, în vigoare 13.08.2010]

V. ORGANIZAREA ACTIVITÎŢII INSPECTORATULUI

10. Inspectoratul este condus de şeful Inspectoratului, desemnat şi eliberat din funcţie de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare. Specialiştii Inspectoratului sînt angajaţi în şi eliberaţi din funcţie de către şeful Inspectoratului.

11.Şeful Inspectoratului:

exercită conducerea activităţii Inspectoratului, organizează înfăptuirea sarcinilor trasate, poartă răspundere personală pentru realizarea lor;

acţionează în numele Inspectoratului, reprezintă Inspectoratul în relaţiile cu alte întreprinderi, organizaţii şi instituţii în conformitate cu prezentul Regulament, dispune de patrimoniul atribuit Inspectoratului, încheie contracte, inclusiv de muncă, eliberează procuri, deschide conturi bancare, emite ordine şi dă indicaţii executorii pentru toţi lucrătorii Inspectoratului, controlează îndeplinirea lor.

VI. PATRIMONIUL INSPECTORATULUI

12. Patrimoniul Inspectoratului este constituit din fonduri fixe şi mijloace circulante, precum şi din alte valori materiale.

VII. FINANŢAREA INSPECTORATULUI

13. Finanţarea Inspectoratului se efectuează din contul:

mijloacelor bugetului de stat, alocate în modul stabilit;

mijloacelor obţinute pentru lucrări, serviciile prestate pe bază contractuală şi din alte surse, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

VIII. REORGANIZAREA SAU LICHIDAREA INSPECTORATULUI

14. Reorganizarea sau lichidarea Inspectoratului se efectuează prin hotărîrea Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.249 din 11 aprilie 2001

REGULAMENTUL

cu privire la regimul depozitelor specializate şi modul de înregistrare a acestora

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul privind regimul depozitelor specializate şi modul de înregistrare a acestora (în continuare – Regulamentul) este elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr.1100-XIV din 30 iunie 2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice (Monitorul Oficial, 2000, nr.130-132, art.917) şi stabileşte cerinţele de bază şi regimul depozitelor specializate, precum şi modul de înregistrare a acestora.

2. Prevederile prezentului Regulament se extind asupra agenţilor economici, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, genul de activitate a cărora este stocarea şi comercializarea cu ridicata a producţiei alcoolice.

3. În Regulament sînt utilizate următoarele noţiuni:

depozit specializat – depozit special amenajat pentru stocarea şi comercializarea cu ridicata a producţiei alcoolice;

producţie alcoolică – producţia alimentară avînd concentraţia de alcool etilic mai mare de 1,5% în volum (băuturile alcoolice, vinul din struguri, vinul din fructe, cidru), îmbuteliat în ambalaj de consum;

băutură alcoolică – producţie alcoolică fabricată din alcool etilic obţinut prin fermentarea materiei prime de origine vegetală, cu adaosuri de sucuri, produse ce conţin zahăr, substanţe aromate, macerate, extracte sau distilate de ingrediente de origine naturală, alte ingrediente, cu sau fără apă potabilă dedurizată, destinată consumului uman;

circulaţia producţiei alcoolice – procurarea (inclusiv importul), livrarea (inclusiv exportul), folosirea, stocarea (depozitarea) şi vînzarea (cu ridicata şi cu amănuntul) producţiei alcoolice.

4. Acţiunea prezentului Regulament nu se extinde asupra:

spaţiilor de depozitare la producerea şi circulaţia medicamentelor şi a mijloacelor de diagnosticare ce conţin alcool etilic;

spaţiilor de depozitare la producerea şi circulaţia berii;

fabricării producţiei alcoolice în gospodăriile personale pentru consum propriu;

circulaţiei producţiei alcoolice în vrac.

II. CONDIŢIILE DE BAZÎ PENTRU DESFÎŞURAREA ACTIVITÎŢII DE STOCARE

ŞI COMERCIALIZARE CU RIDICATA A PRODUCŢIEI ALCOOLICE

5. Dreptul de stocare şi comercializare cu ridicata a producţiei alcoolice îl au numai agenţii economici deţinători de licenţă respectivă. Eliberarea, suspendarea şi retragerea licenţei pentru dreptul de stocare şi comercializare cu ridicata a producţiei alcoolice se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare.

6. Agenţii economici au dreptul de a poseda depozite specializate pentru stocarea şi comercializarea cu ridicata a producţiei alcoolice, cu întrunirea următoarelor condiţii:

deţin licenţa respectivă, eliberată în modul stabilit de Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice;

dispun de încăperi pentru depozitare cu o suprafaţă de cel puţin 500 mp;

dispun de autorizaţie din partea cel puţin a unui producător pentru comercializarea băuturilor alcoolice în regim de dealer.

7. Agenţii economici care solicită licenţa pentru stocarea şi comercializarea cu ridicata a producţiei alcoolice în conformitate cu Legea cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice prezintă suplimentar Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice:

actele privind dotarea tehnică şi metrologică a depozitelor specializate;

avizul organelor competente despre asigurarea pazei depozitelor şi corespunderii lor de siguranţă contra incendiilor;

avizul organului fiscal despre lipsa restanţelor la impozite şi la alte plăţi obligatorii;

dovada achitării taxei pentru eliberarea licenţei.

III. REGIMUL DEPOZITELOR SPECIALIZATE ŞI MODUL

DE ÎNREGISTRARE A ACESTORA

8. Depozitele specializate:

să fie de construcţie capitală cu suprafaţă de depozitare de cel puţin 500 mp, acoperite, amplasate într-un singur teritoriu şi îngrădite, înzestrate cu utilaj şi mecanisme pentru efectuarea lucrărilor de depozitare;

să dispună de căi de comunicaţie accesibile pentru transport în orice condiţii meteo;

să fie dotate cu sistem de evidenţă computerizată accesibil pentru a fi inclus într-o reţea unică cu Registrul de stat al circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice.

9. În depozitele specializate poate fi stocată exclusiv numai producţie alcoolică importată şi/sau fabricată în ţară.

10. În conformitate cu Legea cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice toată producţia alcoolică pe piaţa internă, indiferent de provenienţa ei (importată sau fabricată în ţară) se comercializează cu ridicata numai prin depozite specializate abilitate şi dotate cu sisteme de evidenţă computerizată.

11. Agenţii economici care posedă licenţă şi depozite specializate au dreptul de achiziţionare a producţiei alcoolice numai de la producători, importatori, precum şi de la alte depozite specializate ce dispun de licenţă de activitate în domeniu, eliberată în modul respectiv.

12. Agenţii economici, care practică comercializarea producţiei alcoolice cu amănuntul, au dreptul să achiziţioneze această producţie numai de la depozitele specializate, cu excepţia magazinelor de firmă care comercializează producţie alcoolică fabricată de firma respectivă.

13. Producţia alcoolică livrată de producător şi recepţionată de la depozitele specializate trebuie să corespundă cerinţelor tehnico-normative în vigoare.

14. Agenţii economici care posedă depozite specializate vor comercializa cu ridicata producţia alcoolică agenţilor economici care deţin licenţă pentru comercializarea cu amănuntul a producţiei alcoolice.

15. Fiecare lot de marfă achiziţionată de la depozitele specializate trebuie să fie însoţit de documentele care atestă calitatea, cantitatea şi conformitatea lotului corespunzător, şi anume:

factura de expediţie;

certificatul de calitate sau copia lui autorizată de producător în modul stabilit;

certificatul de conformitate eliberat de un organism de certificare acreditat în Sistemul naţional de certificare sau copia certificatului respectiv autorizată în modul stabilit.

16. Producţia importată trebuie să corespundă cerinţelor obligatorii stabilite pentru producţia alcoolică, inclusiv marcarea, şi să fie însoţită de certificate de origine şi conformitate sau copiile acestor documente autorizate în modul stabilit.

17. Marcarea producţiei alcoolice, destinată comercializării, cu timbre de acciz sau semne distinctive, prevăzute de legislaţia în vigoare, se efectuează în modul stabilit.

IV. CONTROLUL ACTIVITÎŢII DEPOZITELOR SPECIALIZATE

18. Controlul depozitelor specializate privind stocarea şi comercializarea cu ridicata a producţiei alcoolice îl exercită autorităţile publice competente, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

19. Controlul asupra stocării şi comercializării cu ridicata a producţiei alcoolice include:

controlul asupra respectării tuturor prevederilor legale vizînd stocarea şi comercializarea cu ridicata a producţiei alcoolice;

controlul volumelor de comercializare cu ridicata prevăzute de licenţă;

controlul asupra corespunderii producţiei alcoolice, conform documentaţiei normative în vigoare;

controlul asupra calităţii producţiei alcoolice;

examinarea de către organele abilitate cu funcţii de licenţiere a agenţilor economici sub aspectul corespunderii activităţii lor Legii cu privire la fabricarea şi comercializarea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice şi prevederilor prezentului Regulament;

controlul autenticităţii timbrelor de acciz, a altor semne distinctive, aplicate la marcarea producţiei alcoolice;

controlul autenticităţii mărcii de calitate şi aplicarea ei în conformitate cu normele în vigoare.

20. Retragerea din circulaţie a producţiei alcoolice se efectuează în conformitate cu prevederile Legii cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice, alte acte normative în vigoare.

V. ÎNREGISTRAREA DEPOZITELOR SPECIALIZATE

21. Înregistrarea depozitelor specializate se efectuează odată cu primirea licenţei pentru dreptul de stocare şi comercializare cu ridicata a producţiei alcoolice în conformitate cu prevederile Regulamentului Registrului de stat al circulaţiei alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice.

Anexa nr.3

la Hotărîrea Guvernului

nr.249 din 11 aprilie 2001

REGULAMENTUL

cu privire la marca de calitate şi modul de determinare a calităţii

producţiei alcoolice căreia i se aplică marca de calitate

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul cu privire la marca de calitate şi modul de determinare a calităţii producţiei alcoolice căreia i se aplică marca de calitate (în continuare – Regulament) este elaborat în conformitate cu Legea nr.1100-XIV din 30 iunie 2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.130-132, art.917) şi stabileşte cerinţele faţă de marca de calitate, modul de determinare a calităţii producţiei şi de aplicare a mărcii de calitate.

2. Prevederile prezentului Regulament se extind asupra producţiei alcoolice fabricate de către agenţii economici, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.

3. În sensul prezentului Regulament sînt utilizate următoarele noţiuni:

producţie alcoolică – producţie alimentară avînd concentraţia de alcool etilic mai mare de 1,5% vol;

producători de producţie alcoolică – agenţi economici care dispun de utilajul necesar, deţin licenţa respectivă şi întrunesc condiţiile prevăzute de legislaţie pentru fabricarea producţiei alcoolice;

marcă de calitate – bilet special de control, avînd cîteva grade de protecţie, care se aplică la livrarea producţiei alcoolice îmbuteliate (cu excepţia alcoolului etilic) de înaltă calitate.

II. CARACTERISTICILE DE BAZÎ ALE MÎRCII DE CALITATE

4. Designul mărcii de calitate se aprobă de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi este unic pentru marcarea producţiei alcoolice de înaltă calitate.

5. Marca de calitate reprezintă o hologramă, avînd cîteva grade de protecţie, şi este însoţită obligatoriu de o etichetă decorativă suspendată, în formă de carte, executată în mod poligrafic.

6. Marca de calitate conţine următoarele elemente obligatorii:

inscripţiile "Marcă de calitate" şi "Moldova-Vin";

simbolica de stat (drapelul Republicii Moldova);

logotipul "Barza Albă în zbor";

numărul de ordine al mărcii.

7. Eticheta decorativă suspendată conţine următoarele elemente obligatorii:

inscripţiile "Marcă de calitate" şi "Moldova-Vin";

logotipul "Barza Albă în zbor";

în interior, textele: "Marca de calitate se atribuie de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare exclusiv producţiei alcoolice de înaltă calitate" şi "Marca de calitate (vezi pe sticlă) îşi are numărul său individual de ordine, iar prezenţa ei garantează veridicitatea şi înalta calitate a producţiei prezentate de producător". Textul poate fi inscripţionat în limba ţării importatoare a producţiei alcoolice de înaltă calitate.

III. SORTIMENTUL PRODUCŢIEI ALCOOLICE CÎREIA

I SE ATRIBUIE MARCA DE CALITATE

8. Marca de calitate se atribuie următoarelor tipuri de producţie alcoolică îmbuteliată în sticle:

vinuri de calitate superioară;

vinuri cu denumire de origine;

vinuri spumante (clasice şi naturale);

divin cu vîrsta de peste 10 ani;

băuturi alcoolice de calitate superioară fabricate din alcool etilic de categoria "Lux" şi "Extra";

vodcă fabricată din alcool etilic de categoria "Lux" şi "Extra".

9. La solicitarea producătorilor de producţie alcoolică marca de calitate poate fi atribuită şi altor tipuri de producţie alcoolică îmbuteliată în sticle, dacă acestea corespund cerinţelor faţă de producţia de înaltă calitate, fapt confirmat de Comisia centrală de degustare pe lîngă MinisteruluiAgriculturii şi Industriei Alimentare (în continuare – Comisia centrală de degustare).

IV. MODUL DE DETERMINARE A CALITÎŢII PRODUCŢIEI ALCOOLICE,

ATRIBUIRE ŞI EVIDENŢÎ A MÎRCII DE CALITATE

10. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare determină sortimentul producţiei alcoolice căreia i se poate aplica marca de calitate şi decide atribuirea acesteia.

Marca de calitate poate fi atribuită şi la solicitarea producătorilor.

11. Pentru atribuirea mărcii de calitate, producătorul de producţie alcoolică prezintă Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare o cerere, care conţine informaţii privind:

sortimentul producţiei alcoolice;

cantitatea producţiei alcoolice;

piaţa de desfacere a lotului de producţie alcoolică.

12. Producătorii de producţie alcoolică, în baza acordului Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, prelevează mostrele de producţie alcoolică conform sortimentului stabilit (cîte două sticle de fiecare mostră) şi le prezintă Comisiei centrale de degustare.

13. Calitatea producţiei alcoolice este determinată de Comisia centrală de degustare, cu participarea reprezentanţilor Departamentului Standardizare şi Metrologie, în conformitate cu Regulamentul privind activitatea Comisiei centrale de degustare, şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei Comisiei nominalizate.

14. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în baza procesului-verbal al Comisiei centrale de degustare şi, după caz, în baza rezultatelor controlului efectuat asupra sortimentului şi cantităţilor indicate în cerere, în termen de 10 zile, ia decizia cu privire la atribuirea sau refuzul atribuirii mărcii de calitate producţiei alcoolice respective şi informează producătorii de producţie alcoolică.

15. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va organiza un concurs pentru determinarea agentului economic care va elabora concepţia grafică şi va confecţiona mărcile de calitate şi etichetele decorative suspendate şi va încheia cu acesta acordul de colaborare respectiv.

Condiţiile înaintate participanţilor la concurs vor fi stabilite de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

16. Mărcile de calitate şi etichetele decorative suspendate de model unic, cu număr individual, vor fi confecţionate şi livrate producătorilor de producţie alcoolică contra plată, în baza contractului încheiat cu agentul economic respectiv.

17. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va asigura ţinerea Registrului unic de evidenţă a mărcilor de calitate.

18. Producătorii de producţie alcoolică sînt obligaţi să prezinte lunar o dare de seamă cu privire la mărcile de calitate utilizate sau deteriorate.

Mărcile deteriorate se prezintă o dată cu darea de seamă.

V. MODUL DE APLICARE A MÎRCII DE CALITATE ŞI

A ETICHETEI DECORATIVE SUSPENDATE

19. Marca de calitate, executată în formă de hologramă, se aplică pe sticlă în partea dreaptă de sus a etichetei, fără a fi suprapusă pe alte elemente de prezentare exterioară a sticlei.

20. Eticheta decorativă se suspendă de gîtul sticlei, în aşa fel încît să nu cadă în mod involuntar.

VI. RETRAGEREA MÎRCII DE CALITATE

21. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare este în drept să efectueze periodic controlul asupra modului de utilizare a mărcilor de calitate, iar în caz de necesitate, să solicite producătorului prezentarea către Comisia centrală de degustare a probelor de producţie alcoolică marcată.

22. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare este în drept să retragă dreptul de folosire a mărcii de calitate în cazurile:

epuizării cantităţii producţiei alcoolice de calitate înaltă căreia i s-a atribuit marca de calitate;

constatării necorespunderii calităţii producţiei alcoolice cerinţelor stabilite pentru producţia de calitate înaltă;

încălcării modului de utilizare a mărcilor de calitate.

23. Decizia de retragere a mărcii de calitate se emite de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Decizia în cauză se aduce la cunoştinţa producătorului de producţie alcoolică în termen de 5 zile.

[Anexa nr.3 în redacţia Hot.Guv. nr.284 din 14.03.05, în vigoare 25.03.05]