BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 254 din 09.07.2004

pentru modificarea şi completarea Legii telecomunicaţiilor nr.520-XIII din 7 iulie 1995 şi a Codului penal al Republicii Moldova

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
09.07.2004

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea şi completarea Legii telecomunicaţiilor nr.520-XIII

din 7 iulie 1995 şi a Codului penal al Republicii Moldova

nr. 254-XV  din  09.07.2004

 (în vigoare 22.10.2004) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.189-192 art.848 din 22.10.2004

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Notă: Art.I abrogat la data abrogării Legii telecomunicaţiilor conform Legii R.Moldova nr.241-XVI din 15.11.2007, în vigoare 14.09.2008

1. La articolul 2:

definiţia noţiunii “operator” se completează în final cu cuvintele “şi/sau de informatică”;

articolul se completează cu noţiunile:

“acces autorizat – punere la dispoziţia unui alt operator a unor elemente de reţea, a infrastructurii şi/sau a serviciilor, în condiţii determinate, în mod exclusiv sau neexclusiv, în scopul prestării serviciilor de telecomunicaţii sau de informatică;

acces neautorizat – utilizare de către o persoană fizică sau juridică a unei reţele şi/sau a unui serviciu ale unui operator, fără încheierea unui contract de utilizare sau fără alte temeiuri legale care ar determina condiţiile în care se acceptă accesul autorizat;

buclă locală – circuit fizic care conectează punctul terminal al reţelei aflat la punctul de prezenţă al abonatului cu repartitorul sau cu un echipament echivalent dintr-o reţea publică de telefonie fixă.”

2. La articolul 4:

după alineatul (3) se introduc un nou alineat (4) şi alineatul (5), cu următorul cuprins:

“(4) Se interzice accesul neautorizat la reţelele şi/sau la serviciile operatorilor, cum ar fi:

a) schimbarea originii apelurilor telefonice;

b) terminaţia neautorizată a traficului telefonic;

c) accesul neautorizat la elemente ale reţelei, la infrastructura şi la serviciile asociate, care poate implica conectarea echipamentelor, prin mijloace fixe sau mobile, incluzînd accesul la bucla locală, la infrastructura şi la serviciile necesare furnizării de servicii prin bucla locală;

d) prestarea neautorizată a serviciilor de telecomunicaţii şi informatică, utilizînd reţelele altor operatori;

e) accesul neautorizat la infrastructura fizică, incluzînd clădiri, conducte şi piloni;

f) accesul neautorizat la sisteme software, inclusiv la sistemele de suport operaţional;

g) accesul neautorizat la transpunerea numerelor sau a sistemelor care oferă funcţionalitate echivalentă;

h) accesul neautorizat la reţele fixe şi mobile, în special pentru roaming naţional şi internaţional.

(5) Se interzice utilizarea resurselor de numerotare neatribuite de către agenţie.”

alineatul (4) devine alineatul (6).

1. În partea specială, titlul capitolului XI va avea următorul cuprins:

“INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII ŞI TELECOMUNICAŢIILOR”

2. După articolul 261 se introduce articolul 2611, cu următorul cuprins:

“Articolul 2611. Accesul neautorizat la reţelele şi serviciile de telecomunicaţii

(1) Accesul neautorizat la reţelele şi/sau serviciile de telecomunicaţii cu utilizarea reţelelor şi/sau serviciilor de telecomunicaţii ale altor operatori, dacă acesta a cauzat daune în proporţii mari,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Aceeaşi acţiune:

a) săvîrşită repetat;

b) săvîrşită de două sau mai multe persoane;

c) săvîrşită cu violarea sistemelor de protecţie;

d) săvîrşită cu folosirea mijloacelor tehnice speciale;

e) care a cauzat daune în proporţii deosebit de mari

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.”