Hotărâre nr. 26 din 18.01.2023
pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul învăţământului superior, semnat la Kiev la 6 decembrie 2022
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul Republicii
Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind
cooperarea în domeniul învăţământului superior,
semnat la Kiev la 6 decembrie 2022
nr. 26 din 18.01.2023
(în vigoare 19.01.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 10-12 art. 30 din 19.01.2023
* * *
În temeiul art.12 alin.(2) din Legea nr.595/1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.24-26, art.137), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă şi se prezintă Parlamentului spre informare Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul învăţământului superior, semnat la Kiev la 6 decembrie 2022.
2. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va notifica Cabinetului de Miniştri al Ucrainei aprobarea Acordului nominalizat.
3. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea prevederilor Acordului menţionat.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Natalia GAVRILIŢA |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul afacerilor externe | |
| şi integrării europene | Nicolae Popescu |
| Ministrul educaţiei | |
| şi cercetării | Anatolie Topală |
| Nr.26. Chişinău, 18 ianuarie 2023. | |