BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

263/03.04.2009 Hotărîre cu privire la aprobarea tarifelor pentru activităţile sanitar-veterinare exercitate de către medicii veterinari de liberă practică şi modificarea Hotărîrii Guvernului nr.158 din 14 februarie 2007

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
03.04.2009

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea tarifelor pentru activităţile sanitar-veterinare

exercitate  de  către  medicii  veterinari  de  liberă  practică  şi

modificarea Hotărîrii Guvernului nr.158 din 14 februarie 2007

nr. 263  din  03.04.2009

 (în vigoare 10.04.2009) 

Monitorul Oficial nr.69-71 art.315 din 10.04.2009

* * *

În vederea executării art.39 alin.(5) şi art.43 alin.(5) din Legea nr.221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.51-54, art.153), precum şi în scopul ocrotirii sănătăţii animalelor, prevenirii transmiterii de boli de la animale la om, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

Tarifele pentru activităţile sanitar-veterinare care nu sînt incluse în programul strategic de interes naţional şi pentru activitatea sanitar-veterinară de liberă practică, conform anexei nr.1;

Tarifele pentru prestarea serviciilor de supraveghere sanitar-veterinară de stat, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii bolilor de la animale la om, precum şi de protecţie a mediului de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi, conform anexei nr.2.

2. Finanţarea serviciilor de supraveghere sanitar-veterinară de stat, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii bolilor de la animale la om, precum şi de protecţie a mediului se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor financiare prevăzute în bugetul de stat.

3.Hotărîrea Guvernului nr.158 din 14 februarie 2007 “Cu privire la aprobarea Nomenclatorului lucrărilor executate şi serviciilor prestate, contra plată, de către instituţiile subordonate Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi a modului şi direcţiilor de utilizare a mijloacelor speciale” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.25-28, art.175), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

la anexa nr.1 compartimentul “Serviciul Sanitar Veterinar de Stat” se exclude;

la anexa nr.2 sintagma “precum şi a Serviciului Veterinar de Stat” se exclude.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.494 din 14.08.2009, în vigoare 21.08.2009]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.494 din 14.08.2009, în vigoare 21.08.2009]