BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 270 din 20.10.2021

cu privire la schimbul unor terenuri

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
20.10.2021

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la schimbul unor terenuri

nr. 270  din  20.10.2021

 (în vigoare 22.10.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 256-260 art. 523 din 22.10.2021

* * *

În temeiul art.6 alin.(2) lit.c) şi d1) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările ulterioare, precum şi în vederea executării Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Mocanu şi alţii versus Republica Moldova (cererea nr.8141/07), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se acceptă schimbul terenurilor cu numerele cadastrale 0111203.264 şi 0111203.251, proprietate publică a statului (domeniul privat), cu terenul cu numărul cadastral 0111307.129, proprietate privată a cetăţeanului Simion Mititelu, amplasat în hotarele administrativ-teritoriale ale oraşului Sîngera, municipiul Chişinău.

2. Se împuterniceşte Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru să semneze contractul de schimb în vederea executării prezentei hotărâri.

3. Cheltuielile ce ţin de schimbul terenurilor vor fi suportate din bugetul de stat.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.