Lege nr. 271 din 07.11.2013
privind formularea unor declaraţii ale Republicii Moldova la Convenţia pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
privind formularea unor declaraţii ale Republicii Moldova la Convenţia
pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată
a datelor cu caracter personal
nr. 271 din 07.11.2013
(în vigoare 06.12.2013)
Monitorul Oficial nr.284-289 art.780 din 06.12.2013
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.1. – Republica Moldova formulează următoarele declaraţii la Convenţia pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, încheiată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981 şi ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.483-XIV din 2 iulie 1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.80-82, art.383):
1. În conformitate cu art.3 pct.2 lit.a) din convenţie, Republica Moldova nu va aplica prevederile convenţiei:
a) prelucrărilor de date cu caracter personal exclusiv pentru nevoi personale sau familiale, dacă prin aceasta nu se încalcă drepturile subiecţilor datelor cu caracter personal;
b) prelucrărilor de date cu caracter personal atribuite la secret de stat în modul stabilit, cu excepţia celor efectuate în cadrul acţiunilor de prevenire şi investigare a infracţiunilor, al punerii în executare a sentinţelor de condamnare sau al altor acţiuni ce ţin de procedura penală ori contravenţională, în condiţiile legii;
c) operaţiunilor de prelucrare şi transmitere transfrontalieră a datelor cu caracter personal ce se referă la făptuitorul sau victimele crimelor de genocid, ale crimelor de război ori ale crimelor împotriva umanităţii.
2. În conformitate cu art.3 pct.2 lit.c) din convenţie, Republica Moldova va aplica convenţia în aceeaşi măsură fişierelor de date cu caracter personal care nu fac obiectul prelucrării automatizate.
3. În conformitate cu art.13 pct.2 lit.a) din convenţie, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal se desemnează în calitate de autoritate naţională competentă pentru implementarea prevederilor convenţiei.
Art.2. – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va notifica Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la declaraţiile formulate de Republica Moldova.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor CORMAN |
Chişinău, 7 noiembrie 2013. |
|
| Nr.271. |