BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărâre nr. 279 din 20.10.2021

cu privire la aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative şi la amendamentul la proiect

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
20.10.2021

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Avizului la proiectul de lege

pentru modificarea unor acte normative

şi la amendamentul la proiect

nr. 279  din  20.10.2021

 (în vigoare 22.10.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 256-260 art. 531 din 22.10.2021

* * *

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative şi la amendamentul la proiect.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.279/2021

AVIZ

la proiectul de lege pentru modificarea unor

acte normative şi la amendamentul la proiect

Guvernul a examinat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.255 din 27 septembrie 2021) de către domnul Dan Perciun, deputat în Parlament, precum şi amendamentul la acest proiect de lege (CEB 04 nr.148 din 5 octombrie 2021), şi comunică despre susţinerea acestora, cu următoarele remarci.

Pentru ajustarea proiectului conform rigorilor tehnicii legislative, propunem următoarele:

"Art.I. – Anexa la Legea nr.172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.231-237, art.529), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Poziţia tarifară 3002 va avea următorul cuprins:

2. Poziţia tarifară 3822 00 000 se substituie cu poziţia tarifară 3822 00 cu următorul cuprins:

"Art.II. – La articolul 96 litera b) liniuţa a treia din Codul fiscal nr.1163/1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările ulterioare, cifrele "3822 00000" se substituie cu textul "300215, 382200".

"Art.III. – (1) Prin derogare de la prevederile art.56 alin.(2) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) Guvernul, în termen de o lună de la data publicării prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.".