BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

294/12.06.91 Hotărîre cu privire la retragerea loturilor de pămînt, ce se află în folosinţa cetăţenilor, cu demolarea caselor de locuit, a construcţiilor auxiliare şi defrişarea plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi, pentru necesităţile statului

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
12.06.1991

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la retragerea loturilor de pămînt, ce se află în folosinţa cetăţenilor,

cu demolarea caselor de locuit, a construcţiilor auxiliare şi defrişarea

plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi, pentru necesităţile statului

nr. 294  din  12.06.91

 (în vigoare 12.06.1991) 

* * *

Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:

1. A accepta propunerile comitetelor executive ale Sovietelor raionale şi orăşeneşti de deputaţi ai poporului din Republicii Moldova, coordonate cu Departamentul de Stat pentru Arhitectură, Urbanistică şi Supravegherea Desfăşurării Lucrărilor de Construcţie al Republicii Moldova şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei al Republicii Moldova cu privire la retragerea loturilor de pămînt, ce se află în folosinţa cetăţenilor, cu demolarea caselor de locuit, a construcţiilor auxiliare şi defrişarea plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi, pentru necesităţile statului, conform anexei.

A obliga comitetele executive ale Sovietelor raionale şi orăşeneşti de deputaţi ai poporului din Republicii Moldova să supravegheze respectarea legislaţiei în vigoare, privind asigurarea cetăţenilor vizaţi cu spaţiu locativ şi despăgubirea lor prin restituirea de către întreprinderile şi organizaţiile implicate a costului caselor de locuit, construcţiilor auxiliare, arbuştilor şi pomilor fructiferi defrişaţi.

2. A prescrie întreprinderilor şi organizaţiilor, în posesia cărora vor trece loturile retractate de pămînt, să transmită în modul stabilit Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei al Republicii Moldova limitele investiţiilor capitale şi fondurile planificate pentru lucrările de prospectare, proiectări, construcţii-montaj, pentru efectuarea unui ansamblu de acţiuni în vederea completării pierderilor producţiei agricole;

să descoperteze stratul fertil de sol de pe întregul teritoriu al şantierelor de construcţie, permutîndu-l în locurile indicate în actele de reglementare a regimului proprietăţii funciare.