297/26.05.93 Hotărîre cu privire la modul de transmitere a fondurilor fixe
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la modul de transmitere a fondurilor fixe
nr. 297 din 26.05.93
(în vigoare 30.05.1993)
Monitor nr.5/163 din 30.05.1993
* * *
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se stabileşte că în cazul modificării extravilanului localităţilor şi suprafeţelor, ca urmare a redistribuirii pămînturilor între deţinătorii de terenuri, transmiterea fondurilor fixe (clădiri, construcţii, plantaţii multianuale etc., inclusiv cele care nu au fost date în exploatare), se efectuează, de regulă, contra plată, iar în cazul repunerii în drepturile de proprietate a gospodăriilor, care anterior dispuneau de clădiri, construcţii. plantaţii multianuale şi care nu au fost cumpărate sau nu au suportat cheltuieli din contul gospodăriei respective şi în cazul înălţării clădirilor, construcţiilor, săditului plantaţiilor multianuale, efectuate din contul mijloacelor bugetare – în mod gratuit.
2. Pînă la efectuarea reevaluării fondurilor fixe, preţul de cost al bunurilor transmise, ce ţin de mijloacele fixe, se determină reieşind din valoarea de bilanţ luîndu-se în consideraţie coeficienţii indexării preţului de cost iniţial al mijloacelor fixe, prevăzuţi în anexa nr.1 la hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 5 martie 1993 nr.118, minus suma calculată pentru uzură.
3. Decontările pentru bunurile primite se efectuează în termen de o lună din ziua transmiterii lor.
4. După adoptarea hotărîrii cu privire la transmitere, partea care transmite nu are dreptul să efectueze vreo oarecare extragere din mijloacele fixe.
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Andrei SANGHELI |
Chişinău, 26 mai 1993 |
|
| Nr.297. |