298/25.03.2004 Hotărîre cu privire la situaţia social-economică în raionul Nisporeni şi activitatea autorităţilor administraţiei publice locale în vederea dezvoltării durabile a unităţilor administrativ-teritoriale
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la situaţia social-economică în raionul Nisporeni şi activitatea
autorităţilor administraţiei publice locale în vederea dezvoltării durabile
a unităţilor administrativ-teritoriale
nr. 298 din 25.03.2004
(în vigoare 02.04.2004)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.53-55 art.430 din 02.04.2004
* * *
Analizînd situaţia social-economică ce s-a creat în raionul Nisporeni, Guvernul constată că autorităţile administraţiei publice locale au întreprins unele măsuri organizatorice şi practice în vederea stopării declinului economic şi creării premiselor pentru dezvoltarea durabilă a unităţilor administrativ-teritoriale.
În acest scop Consiliul raional, consiliile satelor, comunelor şi oraşului Nisporeni au examinat în şedinţele sale chestiuni ce ţin de adoptarea programelor de dezvoltare social-economică a localităţilor, determinînd problemele prioritare ale economiei şi sferei sociale. Actualmente se finalizează procesul de elaborare a Programului de dezvoltare a complexului agroalimentar pentru anii 2004-2010. Ca urmare a acţiunilor întreprinse, în raion se atestă o stopare a declinului economic şi apariţia unor condiţii favorabile pentru dezvoltarea infrastructurii sociale.
Astfel, în anul 2003, volumul global al producţiei agricole la toate întreprinderile cu diverse forme de organizare juridică, în preţuri comparabile ale anului 2000, a constituit 223,9 mil.lei, înregistrînd o creştere cu 16,3 la sută faţă de anul precedent. Concomitent, a sporit productivitatea unui hectar la producerea legumelor şi strugurilor cu, respectiv, 41,7 şi 15,8 la sută, iar a fructelor - de 4,8 ori.
Unele rezultate pozitive se înregistrează şi în ramura industriei, care se caracterizează prin creşterea volumului de producere a pîinii şi altor produse de panificaţie cu 38 procente şi a vinului din struguri - de circa 2 ori.
Şi-a reanimat activitatea fabrica de conserve S.A. "Faconis", care în anul 2003 a prelucrat 400 tone de fructe.
Rezultatele obţinute în economia raionului au contribuit, într-o anumită măsură, la ameliorarea situaţiei financiar-bugetare.
La compartimentul venituri (cu excepţia transferurilor de la bugetul de stat), bugetul raionului a fost executat în sumă de 17,73 mil.lei, constituind 108,5 la sută faţă de prevederile anuale. În anul 2003 în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale au fost defalcate impozite din veniturile generale de stat în sumă de 8,56 mil.lei, sau 124,6 la sută din prevederile anuale. Aceasta a permis autorităţilor administraţiei publice locale să soluţioneze unele probleme din domeniile învăţămîntului, ocrotirii sănătăţii, protecţiei sociale, culturii, asigurării ordinii publice etc.
Totodată, autorităţile nominalizate nu au conştientizat pe deplin responsabilitatea pe care o poartă pentru ameliorarea situaţiei social-economice şi dezvoltarea durabilă a localităţilor.
Majoritatea consiliilor locale nu au elaborat şi nu au adoptat programe ramurale şi locale în funcţie de specificul fiecărei localităţi.
În activitatea aparatului preşedintelui raionului lipseşte un mecanism eficient de evidenţă şi control al executării actelor normative, propriilor decizii şi dispoziţii, lasă de dorit şi calitatea documentelor emise.
Acestea şi alte neajunsuri au avut un impact negativ asupra economiei raionului şi dezvoltării durabile a localităţilor.
Ca rezultat, volumul producţiei industriale fabricate în anul 2003, în preţuri curente, a înregistrat o scădere cu 31,3 la sută faţă de anul precedent, cu 22 la sută a diminuat faţă de anul precedent volumul investiţiilor în capital fix la construcţia obiectelor de menire productivă.
Neajunsuri serioase există şi în complexul agroindustrial.
Comparativ cu anul 2002, cu 11 la sută s-a redus volumul producerii culturilor cerealiere. Ramura viticulturii este în declin, practic este stopată plantarea viţei de vie. Pe parcursul ultimilor 9 ani suprafeţele ocupate cu viţă de vie s-au micşorat cu 2360 ha sau cu circa 40 la sută faţă de anul 1995, iar în ultimii doi ani s-au plantat doar 59 ha.
Decurge lent procesul de consolidare a terenurilor agricole, precum şi de corectare a greşelilor comise în proiectele de organizare a teritoriului gospodăriilor ţărăneşti.
Nivelul de uzură a tehnicii este foarte înalt şi constituie, în medie pe raion, cu referinţă la tractoare - 91 şi la combine - 88 la sută.
Rămîne a fi stringentă problema degradării solului, îngrăşămintele minerale şi organice fiind introduse doar la nivelul de 3 la sută din minimumul necesar.
Producerea producţiei animaliere s-a transferat totalmente în sectorul individual, fapt ce a generat distrugerea completă a potenţialului genetic şi scăderea bruscă a productivităţii în sectorul zootehnic. În raion activează un singur punct de colectare a laptelui de la populaţie.
Din cauza neajunsurilor existente şi rezervelor nevalorificate în ramurile economiei raionului, conform situaţiei din 1 ianuarie curent, s-au acumulat restanţe la plăţi în bugetul consolidat în sumă de 10,1 mil.lei, inclusiv în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale - 4,0 mil.lei. Comparativ cu situaţia din 1 ianuarie 2003, restanţele totale înregistrează o majorare de 2,4 mil.lei.
Totodată, nivelul acumulării veniturilor în bugetul consolidat, conform situaţiei din 1 ianuarie curent, a fost doar de 85,4 la sută, media pe republică fiind de 94,4, iar în comunele Valea-Trestieni, Cioreşti şi satul Vînători acestea constituie, respectiv, 39,9; 44,9 şi 40,9 la sută.
La 1 ianuarie 2004, suma datoriilor agenţilor economici faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat la plata contribuţiilor era de 5,9 mil.lei şi 5,2 mil.lei - la plata sancţiunilor financiare.
Situaţia economică şi financiară dificilă are un impact negativ asupra sferei sociale.
În prezent nu este gazificată nici o localitate din raion.
O problemă serioasă rămîne a fi aprovizionarea cu apă potabilă. În majoritatea localităţilor lipsesc apeducte, populaţia urmînd să fie asigurată cu apă din fîntîni, iar populaţia oraşului Nisporeni este aprovizionată cu apă tehnică doar trei zile pe săptămînă.
Din 11 staţii de epurare a apelor uzate, 8 nu funcţionează, iar 2 sînt folosite doar în perioada de prelucrare a strugurilor. Staţia de epurare din oraşul Nisporeni este în stare nesatisfăcătoare şi, ca urmare, apele uzate se scurg în rîul Nîrnova.
Din 39 de localităţi, doar 25 dispun de planuri urbanistice elaborate pînă în anul 1989, care, în marea lor majoritate, şi-au pierdut valabilitatea şi actualitatea.
În raion funcţionează doar două băi, iar în 37 localităţi acestea în general lipsesc.
Sub nivel se menţine starea ecologică a localităţilor, iar acţiunile întreprinse în această ordine de idei sînt insuficiente. Actualmente, 11 unităţi administrativ-teritoriale nu dispun de gunoişti autorizate.
Un pericol real pentru sănătatea populaţiei îl constituie pesticidele inutilizabile, care pe teritoriul raionului s-au acumulat în volum de 28 tone, inclusiv 18 tone de pesticide interzise.
Într-o stare deplorabilă se află drumurile naţionale şi cele locale.
Probleme nesoluţionate există în domeniile învăţămîntului, culturii, tineretului şi sportului, ocrotirii sănătăţii, protecţiei sociale, menţinerii ordinii publice etc.
Instituţiile de învăţămînt sînt asigurate insuficient cu inventar, materiale instructiv-didactice şi cadre didactice.
La momentul efectuării controlului erau neşcolarizaţi 14 copii de vîrstă şcolară. În raion, în perioada estivală, nu a activat nici o tabără de odihnă şi întremare a sănătăţii copiilor. În 16 localităţi nu funcţionează instituţiile preşcolare şi, ca rezultat, 1890 de copii în vîrstă de la 3 la 5 ani nu sînt instituţionalizaţi şi nu beneficiază de asistenţă pedagogică.
O situaţie precară se atestă şi în domeniul culturii. Casele şi căminele culturale nu dispun de mobilier, instrumente muzicale, costume naţionale etc. Din 29 cămine culturale, 21 necesită reparaţie capitală.
În aceeaşi situaţie se află şi bibliotecile. Din 34 de biblioteci, 5 necesită reparaţie capitală, şi 24 - reparaţie curentă.
Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi practic nu au examinat în şedinţele consiliilor locale probleme ce ţin de domeniul ocrotirii sănătăţii. Ca urmare, din 31 instituţii de medicină primară 76 la sută sînt amplasate în clădiri adaptate, patru filiale ale oficiilor medicilor de familie nu sînt telefonizate, în 28 încălzirea se efectuează cu sobe. Asigurarea cu transport sanitar, echipament şi utilaj medical este nesatisfăcătoare, iar, în medie, constituie doar 74 la sută din necesar. În anul 2003 a crescut cu 5 la sută, faţă de anul 2002, mortalitatea extraspitalicească, cazurile de boli infecţioase, inclusiv hepatite virale. Mai mult de două ori s-a majorat mortalitatea infantilă.
Au rămas neasiguraţi cu poliţe de asigurare medicale o mare parte din angajaţii întreprinderilor individuale, societăţilor cu răspundere limitată şi deţinătorii de cote de pămînt.
Neajunsuri se înregistrează şi în domeniul protecţiei sociale a populaţiei, inclusiv în crearea locurilor noi de muncă. În raion lipsesc cantine sociale cu activitate permanentă şi aziluri pentru ajutorarea bătrînilor.
În scopul ameliorării situaţiei social-economice şi asigurării dezvoltării durabile a unităţilor administrativ-teritoriale din raionul Nisporeni, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de informaţia dlui Gheorghe Cibotaru, preşedintele raionului Nisporeni, privind situaţia social-economică în raionul Nisporeni şi activitatea autorităţilor administraţiei publice locale în vederea dezvoltării durabile a unităţilor administrativ-teritoriale.
2. Preşedintele raionului şi Consiliul raional Nisporeni:
a) în comun cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Economiei, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate, vor elabora şi adopta, în termen de o lună, Programul de dezvoltare a complexului agroalimentar pentru anii 2004-2010, Programul-model de dezvoltare durabilă a unităţii administrativ-teritoriale şi programe ramurale în domeniile-cheie ale economiei raionului, inclusiv în domeniul viticulturii;
b) în comun cu autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, în termen de o lună, vor perfecta materialele necesare şi vor transmite Agenţiei de Stat pentru Silvicultură "Moldsilva" terenurile rezervate pentru plantarea fîşiilor de protecţie a cîmpurilor, terenurile inutilizabile pentru agricultură şi terenurile riverane bazinelor acvatice, pentru a fi împădurite;
c) în comun cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, autorităţile administraţiei publice locale din satele Bălăureşti, Zberoaia, Marinici, Grozeşti, Bărboieni şi Soltăneşti, vor adopta măsuri concrete şi vor restabili, pînă la 1 iunie 2004, sistemele de irigare din localităţile nominalizate;
d) în comun cu autorităţile administraţiei publice locale interesate şi Concernul Republican pentru Gospodărirea Apelor "Apele Moldovei", vor asigura consolidarea mijloacelor financiare, tehnice şi materiale necesare pentru adîncirea, pe parcursul anului 2004, a albiei rîului Nîrnova pe segmentul: oraşul Nisporeni - satul Marinici;
e) în comun cu Ministerul Economiei, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, în termen de o lună, vor efectua analiza cauzelor ce au condus la formarea datoriilor istorice de către unii agenţi economici faţă de bugetele de toate nivelurile, conform situaţiei din 1 ianuarie 2004, şi vor înainta propuneri privind anularea penalităţilor şi amenzilor, încheierea acordurilor-memorandum cu Consiliul Creditorilor;
f) în comun cu Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum, vor asigura, pînă la 30 aprilie 2004, deschiderea punctului specializat de achiziţionare a produselor agricole în satul Grozeşti, organizarea cumpărării produselor sus-numite în magazinele din satele Bolţun, Cristeşti, Bursuc, Iurceni, Ciuteşti, Selişte, Bărboieni, Zberoaia, Bălăureşti, Marinici şi Cioreşti;
g) în comun cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, vor asigura, pînă la 1 octombrie 2004, deschiderea în oraşul Nisporeni a Centrului de reabilitare socio-medicală a persoanelor solitare de vîrstă pensionară;
h) în comun cu primarul şi consiliul orăşenesc Nisporeni, Departamentul Tineret şi Sport, vor efectua, pînă la 1 iulie 2004, reparaţia complexului sportiv din oraş, cu reprofilarea ulterioară a acestuia în centru cultural sportiv pentru tineret;
i) în comun cu Ministerul Educaţiei şi autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, vor asigura, pînă la 1 iunie 2004, reparaţia taberei de odihnă pentru copii, care se află la balanţa Direcţiei generale învăţămînt, tineret şi sport;
î) în comun cu Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, vor verifica, pînă la 1 iulie 2004, conformitatea titlurilor de autentificare a dreptului deţinătorului de teren în localităţile raionului şi vor organiza un control privind legalitatea transmiterii în arendă a terenurilor agricole şi a iazurilor, proprietate publică, a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi vor organiza şcolarizarea şi atestarea specialiştilor în domeniul relaţiilor funciare şi cadastru din cadrul primăriilor;
j) în comun cu Departamentul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Finanţelor şi autorităţile administraţiei publice locale, vor prevedea acumularea şi consolidarea finanţelor publice necesare pentru construcţia în anii 2004-2005 a băilor publice în toate unităţile administrativ-teritoriale din raion;
k) în comun cu autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, cu serviciile sale în teritoriu, pînă la 1 iulie 2004, vor asigura diminuarea în proporţie de cel puţin 35 la sută a restanţelor agenţilor economici faţă de bugetul consolidat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, iar pînă la 31 decembrie 2004 - lichidarea integrală a acestora;
l) în comun cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru şi Agenţia de Stat pentru Silvicultură "Moldsilva", în termen de pînă la 1 iunie 2004, vor întreprinde acţiunile necesare privind stoparea proceselor de alunecare şi degradare a terenurilor agricole din comunele Bălăneşti, Cioreşti, Vărzăreşti, Ciuteşti, satele Găureni, Bălăureşti, Mileşti, inclusiv prin împădurirea acestor terenuri şi restabilirea fîşiilor forestiere de protecţie a cîmpurilor;
m) în comun cu autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, vor asigura, pînă la 1 mai 2004, crearea fondurilor locale în toate primăriile pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale cu caracter local, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
n) în comun cu Camera de Comerţ şi Industrie, vor asigura, pînă la 1 iunie 2004, funcţionarea reprezentantului autorităţii nominalizate în oraşul Nisporeni întru asigurarea operativităţii la eliberarea certificatelor respective agenţilor economici;
o) în comun cu Ministerul Culturii, autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, vor elabora, pînă la 1 mai 2004, şi vor realiza pe parcursul anului 2004 un program de ameliorare a situaţiei în instituţiile de cultură din localităţile raionului, care să prevadă inclusiv instituirea patronajului agenţilor economici asupra bibliotecilor pentru copii şi asupra celor mai bune formaţii artistice;
p) în comun cu Ministerul Sănătăţii şi autorităţile administraţiei publice locale, vor asigura, pînă la 1 octombrie 2004, reparaţia secţiei de maternitate a spitalului raional;
q) vor acorda autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi asistenţa necesară în vederea încheierii conforme a contractelor de transmitere în arendă, în termene rezonabile, către Î.S. "Poşta Moldovei" a suprafeţelor în care sînt amplasate oficiile poştale;
r) în comun cu autorităţile administraţiei publice locale şi Ministerul Afacerilor Interne, în termen de o lună, vor asigura completarea funcţiilor vacante de şefi de post în localităţile Cristeşti şi Iurceni;
s) în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, în termen de 10 zile, vor asigura finalizarea aratului terenurilor agricole.
3. Ministerul Energeticii:
a) în comun cu Ministerul Finanţelor, preşedintele raionului şi Consiliul raional, vor asigura demararea şi finanţarea în anul 2004 a lucrărilor de construcţie a gazoductului-branşament de presiune înaltă Străşeni-Nisporeni, cu darea acestuia în exploatare în luna februarie 2005;
b) în comun cu Ministerul Sănătăţii, autorităţile administraţiei publice locale, în cadrul proiectului "Energetic - II", vor asigura, pînă la 1 martie 2005, cu agent termic spitalul raional din oraşul Nisporeni.
4. Departamentul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, în comun cu Ministerul Finanţelor şi autorităţile administraţiei publice locale, vor elabora, în termen de o lună, un plan de acţiuni privind aprovizionarea cu apă potabilă a oraşului Nisporeni, inclusiv reconstrucţia apeductului Prut-Nisporeni, cu indicarea surselor de finanţare a lucrărilor de construcţie şi vor asigura executarea lor pe parcursul anilor 2005-2007.
5. Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor:
a) va asigura executarea, pînă la 1 decembrie 2004, a lucrărilor de reparaţie a podeţului de la km 4 pe drumul L433 M1 Şişcani-Marinici;
b) va include, în mod prioritar, în Programul lucrărilor de reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice pe anul 2005 reparaţia drumurilor L395 R42 Brătuleni-Băcşeni-Nisporeni, L432 Nisporeni-Bălăureşti şi L394 Bărboieni-Bălăureşti, L427 R25 - drum de acces spre satul Cioreşti, R25 Bucovăţ-Nisporeni-Bărboieni, km 21-23 (prin satul Vulcăneşti);
c) în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, vor întreprinde măsurile necesare şi, pînă la 1 iulie 2004, vor asigura difuzarea Programului naţional TV pentru o bună recepţionare a acestuia în localităţile Şişcani şi Cristeşti;
d) la solicitarea instituţiilor medicale, va asigura telefonizarea lor, în termen de o lună, şi va extinde în anul 2004 reţelele de telecomunicaţii în localităţile Şişcani-Odaia-Drojdieni, Grozeşti-Bărboieni, Cristeşti, Zberoaia, Iurceni, Selişte - Păruceni - Valea Nîrnovei, Şendreni, Bălăureşti, Marinici cu capacitatea totală de 2378 linii telefonice;
e) va desfăşura lucrările de reconstrucţie a reţelelor de telecomunicaţii în localităţile Boldureşti-Băcşeni-Chilişoaia, Bălăneşti, pînă la 1 decembrie 2005, asigurînd sporirea capacităţii totale cu 578 linii telefonice;
f) va atribui, pînă la 1 iulie 2004, dreptul de deservire a rutelor cu pornire din localităţile raionului Nisporeni spre Chişinău şi întreprinderii specializate S.A. "Baza Transport Auto 20" din oraşul Nisporeni.
6. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare:
a) în comun cu autorităţile administraţiei publice locale şi agenţii economici, vor întreprinde măsuri întru fondarea, pînă la 1 iulie 2004, a unei staţiuni tehnologice de maşini în oraşul Nisporeni;
b) în comun cu Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor şi autorităţile administraţiei publice locale, vor elabora, în termen de 15 zile, un plan de măsuri concrete întru revitalizarea fabricii de conserve S.A. "Faconis" şi vor asigura asistenţa necesară întreprinderii nominalizate privind încheierea, pînă la 1 iunie 2004, a acordului-memorandum cu Consiliul Creditorilor, identificînd potenţialii investitori.
7. Ministerul Finanţelor:
a) va asigura alocarea mijloacelor prevăzute în Programul de investiţii capitale anul 2004, destinate reconstrucţiei clădirilor primăriei şi grădiniţei de copii din satul Bărboieni şi construcţiei şcolii din satul Bălăureşti, cu prevederea, pe parcursul anilor 2005-2006, a resurselor necesare întru finalizarea acestor lucrări;
b) în comun cu Ministerul Educaţiei şi autorităţile administraţiei publice locale, în termen de o lună, vor identifica sursele de finanţare necesare pentru reparaţia capitală în anul 2004 a grădiniţei de copii nr.3 din oraşul Nisporeni.
8. Ministerul Sănătăţii:
a) în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, vor asigura, pe parcursul anului 2004, toate instituţiile medico-sanitare din raion cu cadre medicale necesare;
b) va asigura, pînă la 1 iunie 2004, distribuirea unei unităţi de transport sanitar-specializat pentru Substaţia de asistenţă medicală de urgenţă raională, dotarea cu echipament necesar, în anii 2004-2005, a Centrului medicilor de familie şi a sălii de operaţie a spitalului raional;
c) în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, la elaborarea proiectului Programului de investiţii capitale pe anul 2005, în mod prioritar, vor prevedea alocarea de mijloace financiare pentru efectuarea lucrărilor de reconstrucţie a blocului chirurgical şi spălătoriei spitalului raional şi finalizarea construcţiei centrelor de sănătate în comunele Cioreşti, Boldureşti şi Selişte.
9. Ministerul Educaţiei:
a) în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, vor asigura, pînă la 1 august 2004, instituţiile de învăţămînt din raion cu numărul necesar de absolvenţi cu studii superioare de profil pedagogic şi dotarea acestora cu materiale ilustrativ-didactice, precum şi vor întreprinde acţiuni concrete pentru şcolarizarea integrală, în termen de 20 zile, a tuturor copiilor neşcolarizaţi de vîrstă şcolară;
b) în comun cu Ministerul Finanţelor, Fondul de Investiţii Sociale din Moldova şi autorităţile administraţiei publice locale, vor propune Guvernului, în termen de o lună, modalitatea de acumulare şi consolidare a mijloacelor financiare necesare pentru lucrările de reparaţie a acoperişului gimnaziului din satul Vulcăneşti şi finalizarea acestora pînă la 1 septembrie 2004;
c) în comun cu Departamentul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului vor examina, în termen de 2 luni, oportunitatea şi posibilitatea includerii în Programul de investiţii capitale pe anul 2005 a resurselor financiare necesare pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a căminului şcolii profesionale din oraşul Nisporeni şi reparaţia capitală a acoperişului blocului de studii al instituţiei nominalizate.
10. Departamentul Statistică şi Sociologie, în comun cu Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi autorităţile administraţiei publice locale, în termen de o lună, vor elabora şi prezenta Guvernului propuneri concrete privind stabilirea priorităţilor de extindere a reţelei cercetărilor statistice selective asupra sectorului individual agricol.
11. Ministerele, departamentele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale vor monitoriza şi asigura executarea prevederilor prezentei hotărîri, informînd Guvernul către 1 iulie, 1 octombrie 2004 şi 1 februarie 2005, iar soluţionarea problemelor abordate în cadrul întîlnirilor membrilor Guvernului şi altor conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale cu cetăţenii localităţilor raionului Nisporeni din 17 februarie 2004 - conform termenelor stipulate.
12. Controlul executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Cancelariei de Stat.
| PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
| Contrasemnată: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul agriculturii şi | |
| industriei alimentare | Dmitrii Todoroglo |
| Ministrul finanţelor | Zinaida Grecianîi |
| Ministrul energeticii | Iacob Timciuc |
| Ministrul transporturilor | |
| şi comunicaţiilor | Vasile Zgardan |
Chişinău, 25 martie 2004. |
|
| Nr.298. |