Lege nr. 3 din 05.02.2026
privind punerea în liberă circulaţie (importul) a unui autobuz de marca Solaris model Urbino 12
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
privind punerea în liberă circulaţie (importul) a unui
autobuz de marca Solaris model Urbino 12
nr. 3 din 05.02.2026
(în vigoare 19.02.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 84-87 art. 43 din 19.02.2026
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.1. – Prin derogare de la prevederile Codului fiscal nr.1163/1997, ale Codului vamal nr.95/2021 şi ale Legii nr.172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor, se permite autorităţii administraţiei publice locale a oraşului Călăraşi introducerea în ţară şi punerea în liberă circulaţie (importul), cu scutire de la plata drepturilor de import şi fără drept de înstrăinare, a autobuzului de marca Solaris model Urbino 12, cu numărul de identificare SUU241163EB014060, anul de fabricaţie 2014, clasificat la poziţia tarifară 8702 10 190, acordat cu titlu gratuit (donaţie) de către primăria oraşului Tabor (Compania de Transport Public "COMETT PLUS spol. s r.o."), Republica Cehă.
Art.2. – Prin derogare de la prevederile art.56 alin.(2) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.3. Chişinău, 5 februarie 2026. | |