BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

3/18.01.2017 Dispoziţie cu privire la organizarea şi desfăşurarea unui proces cuprinzător şi transparent de selectare a noilor membri ai Consiliului Naţional pentru Participare

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
18.01.2017

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

D I S P O Z I Ţ I E

nr. 3-d  din  18.01.2017

 (în vigoare 20.01.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 19-23 art. 44 din 20.01.2017

* * *

În scopul organizării şi desfăşurării unui proces cuprinzător şi transparent de selectare a noilor membri ai Consiliului Naţional pentru Participare, creat prin Hotărîrea Guvernului nr.11 din 19 ianuarie 2010:

1. Se aprobă Regulamentul cu privire la organizarea, desfăşurarea concursului şi selectarea membrilor Consiliului Naţional pentru Participare, conform anexei nr.1.

2. Se instituie Grupul de lucru pentru selectarea membrilor Consiliului Naţional pentru Participare, mandatul 2017-2019, conform anexei nr.2.

3. Grupul de lucru:

1) pînă la data de 20 ianuarie 2017, va publica anunţul privind desfăşurarea concursului de selectare a membrilor Consiliului Naţional pentru Participare, pentru mandatul 2017-2019;

2) în termen de 1 lună de la data publicării anunţului, va colecta dosarele, va selecta membrii competitori, va întocmi lista candidaţilor la funcţia de membru al Consiliului Naţional pentru Participare şi va prezenta această listă Prim-ministrului.

Anexa nr.1

la Dispoziţia Guvernului

nr.3-d din 18 ianuarie 2017

REGULAMENT

cu privire la organizarea, desfăşurarea concursului şi selectarea

membrilor Consiliului Naţional pentru Participare

1. Regulamentul cu privire la organizarea, desfăşurarea concursului şi selectarea membrilor Consiliului Naţional pentru Participare (în continuare – Regulament) stabileşte cadrul normativ de organizare, desfăşurare a concursului şi selectare a membrilor Consiliului Naţional pentru Participare (în continuare – Consiliu).

2. Prezentul Regulament stabileşte:

1) procedura de organizare şi desfăşurare a concursului de selectare a membrilor Consiliului (în continuare – concurs);

2) condiţiile de participare la concurs;

3) componenţa şi activitatea comisiei de concurs;

4) procedura de selecţie şi validare a rezultatelor concursului.

3. Concursul se organizează şi se desfăşoară în baza următoarelor principii:

1) competiţie deschisă – informarea societăţii civile privind organizarea concursului, asigurarea accesului liber şi egal de participare la concurs al oricărei persoane care întruneşte condiţiile stabilite;

2) competenţă şi merite – selectarea celor mai competente persoane în baza unor criterii clar definite şi a unei proceduri unice de evaluare;

3) imparţialitate – aplicarea, în mod nediscriminatoriu, a criteriilor unice de selecţie;

4) transparenţă – prezentarea informaţiilor referitoare la modul de organizare şi desfăşurare a concursului tuturor persoanelor interesate.

4. Anunţul de lansare a concursului va fi publicat pe portalul www.particip.gov.md şi va conţine:

1) condiţiile de participare la concurs;

2) documentele ce urmează a fi prezentate;

3) data-limită de depunere a documentelor;

4) numărul de telefon, adresa electronică şi poştală, în scopul obţinerii informaţiilor suplimentare, persoana responsabilă de primirea documentelor.

5. Candidaţii eligibili de a participa la concurs trebuie să corespundă următoarelor criterii:

5.1. Membrii Consiliului sînt reprezentanţi ai societăţii civile: exponenţi ai coaliţiilor, platformelor, alianţelor, organizaţiilor-umbrelă, centrelor de resurse pentru organizaţiile neguvernamentale şi ai organizaţiilor de cercetare care au menirea să faciliteze participarea părţilor interesate la procesul de elaborare, implementare, monitorizare, evaluare şi actualizare a documentelor de planificare strategică.

5.2. Membrii Consiliului sînt selectaţi în funcţie de reprezentativitatea şi funcţionalitatea acestora. Pentru realizarea activităţilor Consiliului se creează 5 grupuri de lucru consultative, segmentate după următoarele domenii:

1) justiţie şi drepturile omului;

2) economie, finanţe şi mediu antreprenorial;

3) securitate şi politică externă;

4) social, sănătate şi educaţie;

5) mediu şi dezvoltare durabilă.

5.3. Nu pot participa la concurs persoane care deţin funcţii de demnitate publică sau care reprezintă o organizaţie care nu a fost neînregistrată în Registrul de stat al organizaţiilor necomerciale.

5.4. Membrii Consiliului sînt selectaţi prin concurs, pentru un mandat de 2 ani.

6. Procedura de selecţie şi validare a rezultatelor concursului:

6.1. Portofoliul candidaţilor înscrişi la selecţie pentru a deveni membri ai Consiliului se evaluează pe baza următoarelor criterii generale:

1) absolvirea unor programe de formare în domeniu;

2) perioada de activitate/experienţa acumulată;

3) performanţele înregistrate;

4) participarea la diferite proiecte.

6.2. Selecţia candidaţilor se realizează în baza calendarului stabilit de Cancelaria de Stat, în conformitate cu următoarele etape:

1) plasarea anunţului de lansare a concursului pe portalul www.particip.gov.md;

2) afişarea listelor candidaţilor propuşi ca membri ai Consiliului;

3) evaluarea portofoliilor de către comisia de concurs;

4) întocmirea de către comisia de concurs a listei candidaţilor admişi;

5) afişarea rezultatelor evaluării, în ordinea descrescătoare a realizărilor.

6.3. Rezultatele concursului se consemnează într-un proces-verbal semnat de membrii Grupului de lucru, după care se comunică personal candidaţilor în termen de 48 de ore de la finalizarea concursului şi se plasează pe portalul www.particip.gov.md.

Anexa nr.2

la Dispoziţia Guvernului

nr.3-d din 18 ianuarie 2017

COMPONENŢA

Grupului de lucru pentru selectarea membrilor Consiliului

Naţional pentru Participare, mandatul 2017-2019