BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

302/23.03.2006 Hotărîre cu privire la instituirea Consiliului coordonator naţional în domeniul învăţămîntului secundar profesional

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
23.03.2006

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la instituirea Consiliului coordonator naţional în domeniul

învăţămîntului secundar profesional

nr. 302  din  23.03.2006

 (în vigoare 31.03.2006) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.51-54 art.344 din 31.03.2006

* * *

Abrogat: 17.01.2014

Hotărîrea Guvernului nr.3 din 14.01.2014

În scopul redresării şi eficientizării sistemului de învăţămînt secundar profesional, creării condiţiilor optime privind asigurarea unei bune pregătiri a cadrelor de muncitori calificaţi pentru economia naţională, cu participarea factorilor de decizie din ministere, altor autorităţi administrative centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale, patronat şi sindicate, şi în conformitate cu art.22 al Legii nr.64-XII din 31 mai 1990 "Cu privire la Guvern", Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se instituie, pe lîngă Guvern, Consiliul coordonator naţional în domeniul învăţămîntului secundar profesional şi se aprobă, conform anexei, componenţa lui nominală.

11. Se stabileşte că, în cazul eliberării din funcţiile deţinute a persoanelor care fac parte din componenţa Consiliului, atribuţiile lor în cadrul Consiliului le vor exercita persoanele nou-desemnate în funcţiile respective, fără a fi emisă o nouă hotărîre de Guvern.

[Pct.11 introdus prin Hot.Guv. nr.289 din 12.03.2008, în vigoare 18.03.2008]

2. Consiliul coordonator naţional în domeniul învăţămîntului secundar profesional:

va coordona elaborarea direcţiilor principale de dezvoltare şi modernizare a învăţămîntului secundar profesional în conexiune cu necesităţile pieţei muncii;

va înainta recomandări şi propuneri referitoare la organizarea unor instituţii de învăţămînt secundar profesional noi şi/sau reorganizarea celor existente, la consolidarea parteneriatului între instituţiile de învăţămînt şi unităţile economice;

va coordona extinderea colaborării între ministere, alte autorităţi administrative centrale, patronat şi sindicate în vederea modernizării învăţămîntului secundar profesional;

va monitoriza şi evalua reformele în învăţămîntul secundar profesional, examina dările de seamă ale ministerelor de resort privind contribuţia acestora la instruirea, pregătirea şi angajarea în cîmpul muncii a muncitorilor calificaţi;

va contribui la perfecţionarea metodelor de evaluare statistică a situaţiei din învăţămîntul secundar profesional prin perspectiva dezvoltării pieţei muncii;

va contribui la asigurarea şi retehnologizarea bazei metodico-didactice şi tehnice a unităţilor de învăţămînt secundar profesional;

va orienta asistenţa tehnică oferită republicii de către organismele internaţionale şi statele străine spre necesităţile prioritare ale învăţămîntului profesional.

3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina dlui Victor STEPANIUC, viceprim-ministru.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.289 din 12.03.2008, în vigoare 18.03.2008]

Anexă

la Hotărîrea Guvernului

nr.302 din 23 martie 2006

COMPONENŢA NOMINALĂ

a Consiliului coordonator naţional în domeniul învăţămîntului secundar profesional