Lege nr. 304 din 11.07.2003
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
nr. 304-XV din 11.07.2003
(în vigoare 01.08.2003)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.163-166 art.660 din 01.08.2003
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.1. – În temeiul art.106/2 din Constituţia Republicii Moldova, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2003, şi pînă la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară, să emită ordonanţe în următoarele domenii ce nu fac obiectul legilor organice:
a) reglementări privind utilizarea rezervelor de stat în vederea asigurării securităţii alimentare, furajere, veterinare şi fitosanitare pentru repararea eventualelor pagube cauzate de calamităţi naturale, epidemii, epizootii etc.;
b) reglementări în cadrul legislativ privind asigurarea securităţii energetice a economiei naţionale.
Art.2. – Ordonanţele emise de Guvern în temeiul art.1 nu se supun aprobării Parlamentului şi intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Art.3. – Guvernul va prezenta Parlamentului, în termen de 3 zile de la data semnării, ordonanţele emise. Nerespectarea acestui termen atrage încetarea efectelor ordonanţei.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Eugenia OSTAPCIUC |
Chişinău, 11 iulie 2003. |
|
| Nr.304-XV. |