306/10.06.96 Hotărîre cu privire la împrumutul acordat de Banca Mondială pentru primul proiect agricol
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la împrumutul acordat de Banca Mondială
pentru primul proiect agricol
nr. 306 din 10.06.96
(în vigoare 28.06.1996)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.42-44 art.361 din 28.06.1996
* * *
În scopul efectuării lucrărilor preconizate în primul proiect agricol creditat de Banca Mondială, realizării măsurilor conform cerinţelor creditorului, negociate cu delegaţia guvernamentală, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă procesul-verbal al negocierilor dintre Republica Moldova şi Banca Mondială, Acordul de împrumut (primul proiect agricol) dintre Republica Moldova şi Banca Mondială nr.4011-0-MD, Raportul experţilor pentru evaluarea primului proiect agricol de creditare de către Banca Mondială, Scrisoarea-acord cu privire la defalcarea avansului pentru pregătirea propunerilor privind primul proiect agricol P-270-0-MD coordonate de delegaţia guvernamentală în cadrul negocierilor de la Washington cu subdiviziunile respective ale Băncii Mondiale în perioada 11-16 martie 1996.
[Pct.2,3,4 abrogate prin Hot.Guv. nr.878 din 29.09.99, în vigoare 07.10.1999]
5. Direcţia nominalizată, la achiziţionarea şi procurarea celor necesare pentru realizarea primului proiect agricol din contul creditului menţionat, va conlucra cu Biroul pentru asistenţa proiectelor şi achiziţiilor publice (BAPAP) al firmei “Moldova-Exim”.
6. Ministerul Finanţelor, de comun acord cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, va elabora, în termen de o lună, mecanismul de retragere a resurselor de credit, de coordonare a cheltuielilor şi de efectuare a auditului asupra lor.
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Andrei SANGHELI |