BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 306 din 28.05.2025

cu privire la aprobarea Programului naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
28.05.2025

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Programului naţional de aderare

a Republicii Moldova la Uniunea Europeană

pentru anii 2025 - 2029

nr. 306 din 28.05.2025

 (în vigoare 02.06.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 269-288 art. 319 din 02.06.2025

* * *

În temeiul art.6 lit.b) şi h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare,

Având în vedere Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 27 iunie 2014,

Având în vedere Recomandarea nr.1/2022 a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană din 22 august 2022 privind Programul de asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană 2021-2027,

Având în vedere Concluziile Consiliului European din 23-24 iunie 2022, privind acordarea statutului de ţară candidată a Uniunii Europene pentru Republica Moldova,

Având în vedere recomandarea Comisiei Europene din 8 noiembrie 2023 de a deschide negocierile de aderare cu Republica Moldova, precum şi Decizia Consiliului European din 14 decembrie 2023, care a aprobat deschiderea negocierilor de aderare,

Având în vedere Cadrul de Negociere aprobat la Prima Conferinţă Interguvernamentală din 25 iunie 2024, care a dat startul procesului de negociere a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Programul naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029 (în continuare – Programul naţional de aderare/PNA) (se anexează).

2. Ministerele şi alte autorităţi publice responsabile vor asigura, conform competenţelor, realizarea integrală şi în termen a Programului naţional de aderare.

3. Cancelaria de Stat, prin intermediul Biroului pentru integrare europeană, va asigura coordonarea generală a implementării Programului naţional de aderare.

4. Monitorizarea nivelului de implementare a Programului naţional de aderare va fi realizată prin intermediul Sistemului informaţional "e-Monitorizare".

5. Ministerele, Cancelaria de Stat şi alte autorităţi responsabile, desemnate prin Hotărârea Guvernului nr.180/2024 cu privire la mecanismul de coordonare a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi modul de organizare şi funcţionare a echipei de negociere în cadrul acestui proces, vor asigura implementarea, monitorizarea şi raportarea procesului de realizare a Programului naţional de aderare conform instrucţiunilor aprobate de către viceprim-ministrul pentru integrare europeană.

6. Raportul anual consolidat de implementare a Programului naţional de aderare va fi prezentat de către viceprim-ministrul pentru integrare europeană Guvernului şi Parlamentului până la data de 25 februarie a anului următor anului de raportare şi publicat pe site-ul web oficial al Guvernului.

7. Programul naţional de aderare va fi actualizat anual, începând cu luna octombrie, prin integrarea recomandărilor şi criteriilor de referinţă stabilite în rapoartele anuale de progres publicate de Comisia Europeană privind Pachetul de Extindere a Uniunii Europene, precum şi a altor angajamente asumate pe parcursul negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

8. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

9. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr.829/2023 cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2024-2027 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.422-425, art.1020), cu modificările ulterioare.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.306/2025

PROGRAMUL NAŢIONAL

de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană

pentru anii 2025 - 2029

CLUSTER 1:  VALORI FUNDAMENTALE

Rectificare: În Partea narativă pentru Clusterul 1 "Valori fundamentale", Criteriul Politic - Funcţionarea Instituţiilor Democratice, blocul tematic "Funcţionarea Parlamentului într-o societate democratică", secţiunea "1. Planuri de viitor" din Programul naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.818/2025 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2026, nr.18-44, art.7), primele două alineate se vor citi: "Pentru a creşte capacităţile instituţionale privind asigurarea transparenţei şi responsabilităţii legislativului, se urmăreşte implementarea unei platforme sociale pentru a asigura informarea în timp real a părţilor interesate despre proiectele de acte normative, consultări publice şi alte informaţii de interes public; constituirea consiliilor de experţi pe lângă comisiile permanente; asigurarea transmisiunii în direct a şedinţelor tuturor comisiilor permanente.

         Comisia pentru integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova va contribui la coordonarea eficientă şi la monitorizarea proceselor decizionale privind politicile de integrare europeană, în contextul procesului de aderare al Republicii Moldova."

_______________________

         * Conform scrisorii Cancelariei de Stat a Republicii Moldova nr.DGPŞG-1625-18-78-527 din 22 ianuarie 2026.

         (Monitorul Oficial al R. Moldova nr.62-44 din 29.01.2026, pag.36

CLUSTER 2:  PIAŢA INTERNĂ

CLUSTER 3:  COMPETITIVITATE ŞI CREŞTERE INCLUZIVĂ

CLUSTER 4: AGENDA VERDE ŞI CONECTIVITATE SUSTENABILĂ

CLUSTER 5:  RESURSE, AGRICULTURĂ ŞI COEZIUNE

CLUSTER 6:  RELAŢII EXTERNE

[Programul Naţional de aderare în redacţia Hot.Guv. nr.818 din 29.12.2025, în vigoare 13.01.2026]