BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

313/01.06.93 Hotărîre despre aprobarea Regulamentului cu privire la mandatarii autorizaţi ai Republicii Moldova

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
01.06.1993
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA Despre aprobarea Regulamentului cu privire la mandatarii autorizaţi ai Republicii Moldova Nr.313 din 01.06.93 Monitor nr.6/181 din 30.06.1993 * * * Abrogat: 31.10.2002 Hotărîrea Guvernului nr.1362 din 21.10.2002 În scopul asigurării activităţii mandatarilor autorizati în domeniul protecţiei proprietăţii industriale, Guvernul Republicii Moldova hotărăşte: Se aprobă Regulamentul Provizoriu cu privire la mandatarii autorizaţi ai Republicii Moldova (se anexează). REGULAMENTUL PROVIZORIU cu privire la mandatarii autorizaţi ai Republicii Moldova I. Principii generale 1. Regulamentul provizoriu cu privire la mandatarii autorizaţi ai Republicii Moldova (în continuare - Regulamentul) reglementează activitatea profesională a mandatarilor autorizaţi în domeniul protecţiei proprietăţii industriale (în continuare - mandatarii autorizaţi), activitate pe care aceştia o desfăşoară în conformitate cu actele normative ce stabilesc modul de obţinere a titlurilor de protecţie pentru obiectele de proprietate industrială, de menţinere în vigoare a acestor titluri şi de protejare a drepturilor ce decurg din ele. 2. Mandatarul autorizat este un consilier în proprietate industrială înregistrat în modul stabilit de către Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale (denumită în continuare AGEPI), care reprezintă interesele persoanelor fizice şi juridice şi acordă asistenţa necesară în domeniul protecţiei obiectelor de proprietate industrială (invenţii, desene sau modele industriale, mărci, modele de utilitate, soiurile de plante etc.). [Alin.1 pct.2 completat prin Hot. Guv. nr.1176 din 07.12.98] Mandatarii autorizaţi pot fi numai cetăţenii Republicii Moldova, care au domiciliu permanent pe teritoriul ei. 3. Persoanele fizice, precum şi persoanele juridice cu reşedinţă permanentă în Republica Moldova îşi pot derula activităţile în domeniul protecţiei şi utilizării obiectelor de proprietate industrială de sine stătător sau prin intermediul mandatarilor autorizaţi ai Republicii Moldova. 4. Persoanele fizice, domiciliate în afara hotarelor Republicii Moldova, persoanele juridice străine sau mandatarii lor autorizaţi îşi desfăşoară activităţile de afaceri în domeniul protecţiei şi utilizării obiectelor de proprietate industrială prin intermediul mandatarilor autorizaţi ai Republicii Moldova, dacă tratatele încheiate între Republica Moldova şi ţările respective nu prevăd alte clauze. 5. Modul şi instrucţiile vizînd atestarea şi înregistrarea mandatarilor autorizaţi, cît şi soluţionarea chestiunilor ce ţin de activitatea lor se elaborează şi aprobă de către AGEPI. II. Tipurile de activitate a mandatarilor autorizaţi 6. Mandatarul autorizat: reprezintă persoanele fizice şi juridice în organele expertizării de stat, în instanţe judecătoreşti şi alte organe de stat, precum şi în relaţiile cu terţi în chestiunile vizînd obţinerea titlurilor de protecţie pentru obiectele de proprietate industrială, menţinerea în vigoare a acestor titluri şi protecţia drepturilor ce decurg din ele; consultă persoanele fizice şi juridice şi le acordă ajutor în chestiunile ce se referă la obţinerea titlurilor de protecţie asupra obiectelor de proprietate industrială în Republica Moldova şi în alte ţări, la menţinerea acestor titluri şi protecţia drepturilor ce decurg din ele;: consultă persoanele fizice şi juridice în problemele vizînd realizarea dreptului de folosinţă a obiectelor de proprietate industrială protejate; consultă persoanele fizice şi juridice şi le reprezintă în cazurile de contestare a titlurilor de protecţie asupra obiectelor de propietate industrială, eliberate unor terţe persoane; desfăşoară şi alte activităţi de consulting şi de reprezentanţă şi acordă ajutorul practic necesar în domeniul proprietăţii industriale, activităţi ce nu contravin actelor normative în vigoare. 7. Mandatarul autorizat îşi poate limita activitatea la unele obiecte de proprietate industrială sau la anumite servicii din domeniul protecţiei şi utilizării proprietăţii industriale. III. Atestarea mandatarilor autorizaţi 8. Mandatarul autorizat este înregistrat de către AGEPI numai după atestarea lui. 9. Cerinţele principale de calificare pentru persoana care candidează pentru funcţia de mandatar autorizat sînt următoarele: a) să posede o diplomă de absolvire a unei instituţii de învăţămînt superior; b) să dispună de o vechime în muncă în domeniul protecţiei proprietăţii industriale de cel puţi 5 ani; c) să posede cunoştinţe temeinice în domeniul legilaţiei brevetare. 10. Atestarea este efectuată de către o comisie de atestare din 5 - 7 membri, preşedintele căreia este directorul general al AGEPI sau locţiitorul acestuia. 11. Membri ai comisiei de atestare în cauză pot fi consilierii AGEPI cît şi specialişti invitaţi, care se includ în componenţa comisiei prin ordinul directorului general al AGEPI. 12. Atestarea se desfăşoară în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de atestare a mandatarilor autorizaţi ai Republicii Moldova, aprobat de către directorul general al AGEPI. IV. Înregistrarea mandatarilor autorizaţi 13. Persoanlele care au trecut atestarea sînt înregistrate in Registrul naţional al mandatarilor autorizaţi, ţinut la zi de AGEPI. 14. După achitarea taxelor corespunzătoare, AGEPI eliberează mandatarului o legitimaţie de modelul stabilit prin care i se conferă dreptul la examinarea acticităţii profesioanele. Lista mandatarilor autorizaţi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industriaslă. V. Drepturile mandatarului autorizat 15. Mandatarul autorizat îşi exercită activitatea profesională în cadrul unui subiect economic, statutul căruia prevede desfăşurarea acestei activităţi, precum şi prin intermediul asociaţiilor profesionale în domeniul proprietăţii intelectuale. [Pct. 15 în redacţia Hot. Guv. nr.837 din 21.12.95] 16. Pentru serviciile oferite mandatarii autorizaţi au dreptul la onorariul fixat, conform înţelegerii cu comitentul, în contractul de mandat. 17. Mandatarii autorizaţi pot să se asocieze în organizaţii publice profesionale. [Pct. 17 în redacţia Hot. Guv. nr.837 din 21.12.95] VI. Relaţiile dintre mandatarul autorizat şi comitent 18. Relaţiile dintre mandatarul autorizat şi comitent, inclusiv cele financiare, se reglementează printr-un contract de mandat. În conformitate cu contractul de mandat, mandatarul autorizat este obligat să execute în numele şi din contul comitetului acţiunile juridice care i-au fost date în seamă. 19. Mandatarul autorizat nu este în drept să încheie un contract de mandat în cazurile cînd anterior a reprezentat sau consultat persoane, ale căror interese vin în contradicţie cu interesele persoanei ce îi adresează cererea de a prelua afacerea în cauză ori cînd a fost implicat în ea în calitate de examinator sau specialist, precum şi în cazul cînd la examinarea afacerii participă persoane oficiale, cu care mandatarul autorizat este în relaţii de rudenie. 20. Mandatarul autorizat este în drept să rezilieze contractul dacă comitentul nu-şi îndeplineşte obligaţiunile asumate sau înaintează pretenţii, îndeplinirea cărora contravine legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova sau principiilor eticii profesionale. 21. Mandatarul autorizat este obligat să păstreze în secret informaţia pe care i-a încredinţat-o comitentul pentru îndeplinirea mandatului. Aderarea de la această condiţie este posibilă numai în baza unei cereri scrise de către comitent. 22. Mandatul acordat mandatarului autorizat pentru funcţia de reprezentanţă în organele expertizării de stat, în instanţele judiciare şi de arbitraj, în alte organe de stat şi în relaţiile cu terţe persoane este legalizat printr-o procură, eliberată de comitent. Întocmirea procurei se efectuează conform legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova. 23. Litigiile dintre mandatarul autorizat şi comitent sînt soluţionate de instanţele judiciare potrivit legislaţiei Republicii Moldova. VII. Responsabilitatea mandatarului autorizat 24. Mandatarul autorizat poartă răspundere pentru încălcările comise în timpul îndeplinirii contractului de mandat în modul stabilit de legislaţia în vigoare a Republicii Moldova. Încălcările sînt constatate şi fixate de către comisia de atestare a AGEPI. 25. În cazul cînd mandatarul autorizat comite încălcări repetate sau grave ale actelor normative în vigoare, conducerea AGEPI, conform recomandaţiilor comisiei de atestare, îi poate aplica următoarele sancţiuni administrative: a) avertisment; b) radierea temporară din Registrul naţional al mandatarilor autorizaţi pe o perioadă de pînă la 5 ani; c) radierea definitivă din registrul naţional al mandatarilor autorizaţi. 26. Radierea din Registrul naţional se face în cazul cînd mandatarul autorizat: a) îşi pierde cetăţenia Republicii Moldova; b) se stabileşte cu reşedinţă permanentă în altă ţară; c) decade din dreptul de a-şi exercita activitatea conform deciziei sau sentinţei judiciare. 27. Mandatarul autorizat poate contesta în modul stabilit de legislaţia în vigoare sancţiunea aplicată de către AGEPI. 28. Pentru a-şi relua activitatea la expirarea termenului de interdicţie a exercitării funcţiei, mandatarul este obligat să susţină din nou examenul de atestare. 29. Hotărîrea privind radierea unui mandatar autorizat din Registrul naţional şi suspendarea activităţii lui în această calitate se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.