Lege nr. 315 din 17.11.2022

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare

"Moldova Europeană 2030"

nr. 315  din  17.11.2022

 (în vigoare 21.01.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 409-410 art. 758 din 21.12.2022

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.

Articol unic. – Se aprobă Strategia naţională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030", prevăzută în anexă.

Anexă

STRATEGIA NAŢIONALĂ

de dezvoltare "Moldova Europeană 2030"

1. Introducere

Republica Moldova este în continuă transformare, fiind afectată direct de evenimentele regionale şi globale: creşterea preţurilor la produsele energetice şi la produsele alimentare, criza de securitate din regiune pe fundalul agresiunii Federaţiei Ruse în Ucraina, reformatarea lanţurilor valorice şi chiar schimbările climatice care afectează producţia agricolă. În acest context extrem de dificil, pe lângă intervenţiile de scurtă durată necesare pentru a face faţă crizelor curente, Guvernul şi-a propus definirea unei viziuni de dezvoltare pe termen mediu şi lung pentru a consolida rezilienţa faţă de crizele viitoare şi a crea baza pentru o dezvoltare durabilă şi incluzivă a ţării.

Strategia naţională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030" (în continuare – SND) este un document naţional de viziune strategică pe termen lung, care indică direcţiile de dezvoltare a ţării şi a societăţii şi care adaptează priorităţile, obiectivele, indicatorii şi ţintele angajamentelor internaţionale asumate de Republica Moldova cu contextul naţional, în special Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte (în continuare – Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană) şi angajamentele care derivă din statutul de ţară-candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, inclusiv Agenda pentru dezvoltare durabilă 2030. În SND Guvernul stabileşte priorităţile naţionale, iar structura şi elementele acesteia stau la baza dezvoltării cadrului naţional de planificare strategică, evidenţiind viziunea, priorităţile, obiectivele şi direcţiile de intervenţie relevante pe termen lung.

SND propune o viziune de dezvoltare centrată pe om, având la bază concluzia ca urmare a implementării Strategiei naţionale de dezvoltare precedente, "Moldova 2020", conform căreia acest document de planificare strategică trebuie să adopte o abordare holistică privind dezvoltarea umană (în schimbul centrării excesive pe obiective înguste de dezvoltare economică). Conform acestei viziuni, omul este beneficiarul, nu resursa ori instrumentul dezvoltării, iar însăşi dezvoltarea presupune un conţinut tangibil de creştere a bunăstării.

Astfel, obiectivele de dezvoltare stabilite de SND derivă din conceptul modern de calitate a vieţii şi din problemele majore identificate la nivel naţional. În contextul de dezvoltare al Republicii Moldova, dimensiunile cele mai importante ale calităţii vieţii sunt: veniturile, condiţiile de trai, educaţia, cultura, sănătatea, solidaritatea socială, respectarea drepturilor omului, încrederea în guvernare, încrederea în justiţie, securitatea umană şi calitatea mediului. Obiectivele propuse în SND răspund necesităţilor stringente ale societăţii. SND trasează o legătură directă între aspiraţiile de bunăstare, pe de o parte, şi politicile care vor contribui la atingerea acestor obiective, pe de altă parte. Monitorizarea progresului şi evaluarea impactului de dezvoltare a SND vor fi realizate prin intermediul indicatorilor statistici dezagregaţi, inclusiv al obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Urmând imperativul integrării europene, exprimat nemijlocit prin implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, SND adoptă conceptul utilizat de ţările Uniunii Europene pentru măsurarea calităţii vieţii oamenilor în zece dimensiuni, sporirea calităţii vieţii fiind scopul strategic al documentului. În acelaşi timp, SND este contribuţia Republicii Moldova la realizarea Agendei pentru dezvoltare durabilă 2030, adoptată de ţările membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite în septembrie 2015. Astfel, SND transpune ţintele, în special cele considerate acceleratori ai dezvoltării, şi indicatorii Agendei 2030, ajustaţi potrivit contextului naţional al Republicii Moldova.

Guvernul nu este singurul agent al schimbărilor în societate, dar are un rol-cheie de coordonare, leadership, mobilizare şi de inspirare pentru alţi actori sociali. SND va contribui la realizarea acestor funcţii, definind o serie de intervenţii prioritare – regulatorii, instituţionale, bugetare, investiţionale, educative, care vor avea un impact pozitiv direct asupra bunăstării şi vor contribui la descătuşarea potenţialului oamenilor pe plan antreprenorial, educaţional, cultural, productiv etc.

Necesitatea unui document vizionar de planificare strategică este determinată de asigurarea unui cadru unic şi coerent care urmează să ancoreze politicile publice. Mai mult decât atât, aceasta este accentuată de noile realităţi economice, demografice, sociale şi de securitate în care intră Republica Moldova, la fel ca şi întreaga regiune sau chiar întreaga lume, în contextul crizelor care au revelat numeroase carenţe sistemice de dezvoltare. Pandemia COVID-19, crizele energetice, creşterile accelerate de preţuri, secetele şi inundaţiile recurente, crizele economice şi, mai nou, criza de securitate cauzată de invadarea militară a Ucrainei de către Federaţia Rusă – toate acestea evidenţiază importanţa unui document de planificare care să contribuie atât la o adaptare mai bună la noile realităţi, cât şi să catalizeze procesul de dezvoltare prin valorificarea oportunităţilor şi prevenirea activă a riscurilor.

Definind conturul viitorului dorit pentru Republica Moldova, SND va servi ca reper pentru toate strategiile şi programele sectoriale, atât la scară naţională, cât şi la scară regională şi locală. Astfel, documentele de politici publice sectoriale existente sau în curs de elaborare vor fi adaptate la SND, reflectând viziunea centrată pe oameni, pe necesităţile şi aspiraţiile lor. Priorităţile majore de politici îşi vor găsi reflectare în planurile naţionale de dezvoltare, în cadrul bugetar pe termen mediu şi în bugetele publice naţionale în perioada de planificare.

SND va ghida asistenţa partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova în raport cu priorităţile naţionale de dezvoltare şi va asigura o mai bună coordonare a proiectelor şi resurselor acestora. De asemenea, SND va servi drept un factor important de mobilizare a resurselor private, precum şi a creativităţii, ideilor şi proiectelor organizaţiilor societăţii civile şi ale comunităţii ştiinţifice naţionale, care vor fi orientate către sectoarele şi domeniile prioritare pentru asigurarea calităţii vieţii oamenilor.

2. Analiza situaţiei

2.1. Contextul internaţional

Lumea contemporană este într-o continuă schimbare, amploarea şi intensitatea transformărilor depăşind uneori capacităţile şi resursele ţărilor, ale comunităţilor şi ale oamenilor pentru a le face faţă şi a se adapta. Ţinând cont de particularităţile şi contextul de dezvoltare ale Republicii Moldova, pot fi evidenţiate câteva tendinţe majore care, prin persistenţa şi scara la care se manifestă, vor influenţa în mod direct evoluţia pe termen scurt şi mediu a Republicii Moldova.

2.1.1. Acutizarea securităţii militare în regiune

Odată cu invadarea militară a Ucrainei de către Federaţia Rusă, din 24 februarie 2022, a devenit clar că securitatea militară trebuie să rămână o prioritate strategică pentru Republica Moldova, cel puţin din considerentul proximităţii faţă de acţiunile militare, dar şi al existenţei problemei regiunii transnistrene, care este percepută drept o sursă de instabilitate pentru ţară şi pentru regiune. Evenimentul respectiv a disipat definitiv percepţia potrivit căreia invaziile militare nu mai pot fi utilizate drept instrument de presiune în relaţiile internaţionale. Astfel, până în 2030, Republica Moldova urmează să-şi restructureze sistemul de apărare naţională, precum şi sistemul de securitate per ansamblu, prin sporirea investiţiilor publice în dotarea armatei naţionale, prin participarea la misiuni şi operaţii internaţionale, prin intensificarea cooperării şi a schimbului de experienţă pe filiera de apărare cu partenerii strategici, prin fortificarea sistemului de protecţie civilă şi prin alte acţiuni conexe acestora, care urmează să fie definite în viitoarea strategie a securităţii naţionale ce va fi elaborată în scurt timp şi ancorată în SND.

2.1.2. Persistenţa schimbărilor climatice şi a hazardurilor naturale asociate

Toate evidenţele arată că schimbările climatice globale sunt cauzate în primul rând de activităţile umane, ceea ce solicită o regândire a interacţiunii dintre oameni şi lumea înconjurătoare, prin diminuarea amprentei activităţilor umane şi economice asupra mediului. Concentraţia tot mai înaltă a gazelor cu efect de seră în atmosferă determină creşterea temperaturilor medii globale şi fluctuaţii climaterice locale tot mai imprevizibile. Temperatura medie globală este cu circa 1,1–1,2 grade Celsius peste nivelul preindustrial, iar perioada 2010–2020 a fost cea mai caldă pe toată durata observaţiilor meteorologice. Două treimi din gazele cu efect de seră îi revin dioxidului de carbon rezultat din arderea combustibililor fosili. O altă sursă de gaze cu efect de seră este metanul, componenta principală a gazelor naturale, responsabil de circa 25% din emisiile de gaze. Un alt gaz cu efect de seră având un impact negativ considerabil asupra încălzirii globale este oxidul (oxizii) de azot. Sursa principală a acestor gaze este folosirea îngrăşămintelor minerale de azot, utilizate în culturile agricole extrem de iraţional, contribuind la emanarea oxizilor de azot în atmosferă. Concomitent, îngrăşămintele minerale de azot intensifică procesele de mineralizare a materiei organice a solului, emanând dioxidul de carbon în atmosferă.

Creşterea temperaturilor a condiţionat creşterea frecvenţei fenomenelor naturale extreme, inclusiv a secetelor şi a inundaţiilor. Schimbările climatice şi efectele acestora au scos în evidenţă vulnerabilitatea sistemelor de producţie tradiţionale. Ameninţând cu producerea unor rupturi majore în modul de trai şi de organizare a societăţii, aceste schimbări impun identificarea unor strategii noi de adaptare şi de moderare a schimbărilor climatice. Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, China şi o serie de alte ţări, precum şi un număr impunător de corporaţii mari s-au angajat să atingă neutralitatea carbonică până în anii 2050–2060, inclusiv prin tranziţia la sursele regenerabile de energie şi extinderea suprafeţelor împădurite. Au crescut considerabil investiţiile în dezvoltarea unei tehnologii cu potenţial disruptiv – fuziunea termonucleară, care promite să devină o sursă inepuizabilă de energie electrică curată în aproximativ 10 ani.

2.1.3. Mutaţiile economice şi geopolitice globale

Economia mondială este în plină transformare odată cu avansarea Asiei în calitate de cea mai mare regiune comercială a lumii, alimentând creşterea unei comunităţi de consum în masă şi a unor noi corporaţii. Criza energetică europeană din perioada 2021–2022 a fost în mare măsură condiţionată şi de creşterea puternică a cererii de energie din partea ţărilor asiatice. Până în anul 2030, China şi India vor reprezenta 35% din populaţia lumii şi 25% din PIB-ul global. La scară planetară, economiile non OCDE vor reprezenta circa 55–60% din PIB-ul global. În acelaşi timp, societăţile occidentale vor rămâne mai bogate decât ţările orientale din punctul de vedere al venitului per capita. China se transformă tot mai clar într-o superputere economică globală, care va fi nevoită să-şi procure ori să-şi asigure accesul global la resurse. Această perspectivă explică iniţiativa chineză Belt and Road – noul Drum al Mătăsii, China investind în dezvoltarea economică şi în infrastructura de transport a peste 130 de ţări. Totodată, se conturează o nouă tendinţă ideologică de contestare a actualei ordini mondiale şi de promovare a unei lumi tot mai multipolare şi mai clusterizate, instrumentele de presiune economică şi financiară căpătând un rol-cheie în această confruntare.

2.1.4. Modificările în paradigma industrială

Odată cu accelerarea, standardizarea şi convergenţa automatizării, ingineriei, a capacităţilor de stocare a energiei şi a datelor, a capabilităţilor de procesare automată şi a inteligenţei artificiale, industria modernă tranzitează tot mai mult spre un model de producţie bazat integral pe roboţi şi pe automatizare. Această tendinţă riscă să facă irelevante avantajele oferite de forţa de muncă ieftină şi cu un nivel de calificare de la inferior la mediu. Numărul de roboţi industriali a crescut de 3 ori în perioada 2000–2020, ajungând în prezent la 2,3 milioane de unităţi. Până în anul 2030, numărul roboţilor industriali va ajunge la 20 de milioane, ceea ce înseamnă că cel puţin 10% din ocupaţiile din sfera industrială vor fi lichidate. Robotizarea, coroborată cu lecţiile oferite de pandemia COVID-19, va permite ţărilor cu tradiţii industriale să-şi revizuiască strategiile industriale care se bazau pe lanţuri tehnologice globale şi să tranziteze de la strategia de offshoring la cea de reshoring, adică de readucerea producţiei industriale mai aproape de punctul de asamblare finală. Tendinţele recente sugerează că ţările cu sectoare industriale tehnologic înapoiate sunt deosebit de vulnerabile în raport cu procesul de robotizare – rata de lichidare a locurilor de muncă în asemenea ţări va fi de două ori mai mare decât în ţările caracterizate cu o forţă de muncă calificată. Totodată, având în vedere intensificarea procesului de robotizare şi creşterea capacităţilor inteligenţei artificiale, devine imperativă crearea unei societăţi competitive bazate pe cunoaştere, obiectiv ce poate fi atins prin dezvoltarea cercetării ştiinţifice, inovare şi prin antreprenoriat tehnologic.

2.1.5. Avansarea revoluţiei digitale

Economia globală a devenit interconectată, iar pandemia de COVID-19 a accelerat cu câţiva ani tendinţa digitalizării. Datele primare şi cele reutilizate au devenit o resursă importantă pentru generarea de noi bunuri şi servicii şi pentru sporirea eficienţei proceselor de producţie, a deciziilor organizaţionale şi a interacţiunilor umane. Peste 90% din datele existente în prezent au fost generate de oameni, maşini şi procesele tehnologice în ultimii 2 ani. În paralel, s-au îmbunătăţit substanţial capacităţile de procesare şi analiză, inclusiv prin intermediul unor algoritmi de învăţare automată şi al inteligenţei artificiale. Aproape 1 trilion de obiecte sunt deja interconectate şi numărul acestora va creşte exponenţial până în anul 2030. Peste 90% din tranzacţiile la bursele globale deja sunt efectuate de algoritmi, fără intervenţie umană directă. Tehnologiile digitale au facilitat considerabil adaptarea omenirii la restricţiile impuse de pandemia COVID-19 şi au demonstrat posibilităţi radical noi de marketing, organizare a educaţiei, prestare a serviciilor publice etc. Tehnologiile digitale au pătruns în sectoare care, în mod traditional, erau văzute ca fiind mai înapoiate tehnologic, inclusiv în agricultură, unde soluţiile digitale combinate cu senzori şi metode noi de telemetrie permit monitorizarea continuă a stării şi fazelor culturilor agricole, a sănătăţii animalelor, a impactului secetei, a condiţiilor meteorologice locale etc.

2.1.6. Dezvoltarea proceselor şi a materialelor disruptive

O adevărată revoluţie globală se produce prin cercetările şi dezvoltarea tehnologică în domeniul proceselor şi materialelor noi. Industriile automotive, de construcţii, manufacturiere şi cele agricole sunt impuse, prin noile reglementări şi prin schimbarea în preferinţele consumatorilor, să integreze în tehnologiile lor de producţie materiale şi componente durabile, prietenoase mediului. Progresele în ştiinţa materialelor permit crearea de materiale inteligente, cu proprietăţi programabile pentru o serie de aplicaţii industriale şi cotidiene. Tot mai multe startup-uri lucrează asupra materialelor şi produselor cu calităţi diverse, inclusiv termo-, electro- şi fotocromism, piezoelectricitate, supraconductibilitate, multiferoicitate, memorizarea formei, autovindecare, autocurăţare, capacităţi avansate de filtrare etc. Proliferarea nanofibrelor, nanotuburilor, alotropilor şi altor nanostructuri conturează oportunităţi practic infinite de generare de valoare adăugată în sectoarele electronice, energie, mobilitate urbană, sănătate şi producţie. Imprimantele 3D deja permit numeroase aplicaţii în industria alimentară, a modei, în transporturi, construcţii, sănătate, educaţie, muzeistică şi în arta populară. Aceste procese şi materiale multifuncţionale nu pot fi elaborate fără o dezvoltare durabilă a cercetării fundamentale în domeniile fizicii, matematicii, chimiei şi ale disciplinelor conexe.

2.1.7. Modificările în cultura muncii

Pandemia de COVID-19 a accelerat mult tendinţele de schimbare a modelului de muncă. Oamenii au început să pună un preţ mult mai mare pe condiţiile de muncă etice, sigure şi care permit un echilibru mai bun între viaţa personală şi cea profesională. Totodată, un număr foarte mare de angajaţi, circa 25% conform unor estimări globale, simt nevoia să-şi schimbe ocupaţia. Într-o epocă post-COVID, munca la distanţă şi şedinţele de lucru virtuale vor deveni o normalitate: conform estimărilor McKinsey, între 20 şi 25% dintre angajaţii în economiile avansate şi cele emergente ar putea lucra de acasă între 3 şi 5 zile pe săptămână. Pandemia de COVID-19 a impus accelerarea digitalizării, mai ales în activităţile pentru care era caracteristică proximitatea fizică. La fel de important, mixul activităţilor se înscrie pe un trend tot mai clar de creştere accelerată a locurilor de muncă ce presupun un nivel înalt de calificare şi de remunerare, în paralel cu un decalaj tot mai mare între salarizarea muncii calificate şi a celei necalificate.

2.1.8. Creşterea presiunii demografice globale

Populaţia planetei a depăşit în prezent nivelul de 7,7 miliarde de oameni şi până în anul 2030 va ajunge la pragul de 8,5 miliarde. Creşterea populaţiei, cuplată cu creşterea veniturilor disponibile, este însoţită de creşterea cererii pentru resurse şi pune presiuni tot mai mari pe mediu şi pe sistemele ecologice. În acelaşi timp, în diferite regiuni se produc importante schimbări demografice: ţările subdezvoltate se caracterizează prin rate înalte de fertilitate şi creşterea numărului de populaţie, iar cele dezvoltate se confruntă cu problema îmbătrânirii populaţiei. Economiile ţărilor dezvoltate se vor confrunta cu o insuficienţă tot mai mare de forţă de muncă, ceea ce va conduce la o creştere a cererii de specialişti externi şi va intensifica factorii de atracţie externă pentru potenţialii emigranţi. Ţinând cont de riscurile de securitate, ţările europene vor da preferinţă emigranţilor din ţările proxime din punct de vedere cultural, cu o capacitate de integrare înaltă. Emigrarea şi mobilitatea internaţională a muncii vor progresa şi mai mult în următorii 10 ani.

2.1.9. Dezvoltarea conştiinţei civice a noii generaţii

Având acces, practic, din primii ani de viaţă, la internet, la tehnologii şi instrumente de comunicare şi socializare portabile, generaţiile născute în secolul XXI sunt caracterizate printr-un nivel de educaţie tehnologică mult mai înalt decât cele anterioare. Acest lucru şi-a lăsat amprenta asupra atitudinilor publice care pun un accent mai puternic pe toleranţă, drepturile omului, coeziunea socială, echitate, incluziune, eliminarea discriminărilor, utilizarea mai responsabilă a resurselor, oprirea şi ranversarea schimbărilor climatice globale. Tinerii de azi manifestă un comportament mai puţin violent şi sunt mai puţin predispuşi să-şi asume riscuri şi comportamente deviante sau să facă abuz de alcool. Ei au aşteptări mult mai complexe din partea guvernelor şi autorităţilor publice la modul general. Odată cu maturizarea şi intrarea acestora în viaţa economică activă, aceste caracteristici comportamentale vor avea impact asupra culturii consumului de masă, a politicii naţionale şi globale şi a eticii corporative.

2.1.10. Riscurile noilor pandemii

Pandemia de COVID-19 a scos în evidenţă atât vulnerabilitatea lumii în faţa crizelor globale de sănătate publică, cât şi capacităţile mult mai mari de coordonare şi reacţie pe care le are lumea. Cercetările empirice arată că, în fiecare an, probabilitatea unei noi pandemii de magnitudinea celei de COVID-19 este de 2,5–3,3%, ceea ce înseamnă că în următorii 25 de ani probabilitatea unei pandemii la fel de grave este de circa 47–57%. Ţările cele mai sărace sunt şi cele mai vulnerabile în faţa acestor noi potenţiale pandemii, de asemenea au cea mai redusă capacitate de reacţie imediată şi răspuns pe termen lung.

2.2. Respectarea drepturilor omului

Situaţia drepturilor omului în Republica Moldova, deşi a cunoscut o îmbunătăţire, rămâne în continuare o provocare pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale.

Guvernul este dedicat procesului de promovare a reformelor democratice în vederea edificării statului de drept, ajustării proceselor de implementare a legislaţiei şi a practicilor naţionale în domeniul drepturilor omului la standardele internaţionale şi depune eforturi pentru onorarea obligaţiilor şi a angajamentelor asumate.

Au fost iniţiate procese de consolidare a rolului instituţiilor naţionale privind drepturile omului, inclusiv prin promovarea modificărilor legislative aferente şi crearea mecanismului instituţional în domeniul drepturilor omului.

2.3. Veniturile oamenilor

Veniturile sunt la baza piramidei nevoilor umane, deoarece permit procurarea bunurilor şi a serviciilor pentru un trai decent şi acumularea economiilor de viaţă. O condiţie indispensabilă, chiar dacă insuficientă, pentru formarea veniturilor este creşterea economică. Performanţele de creştere economică a Republicii Moldova au fost suboptimale pe parcursul ultimilor ani. În perioada 2015–2021, rata medie de creştere anuală a PIB-ului a fost de circa 3,1%, încetinind comparativ cu perioada 2001–2010, când indicatorul era de peste 5,0%. Exprimat în preţuri constante, PIB-ul per capita a crescut de la 2457 de dolari SUA în 2015 la circa 4921 de dolari SUA în 2021 (conform datelor Băncii Mondiale, https://databank.worldbank.org). Aceasta a fost insuficient pentru o convergenţă vizibilă către alte state din Europa Centrală şi de Est (media ţărilor din Europa Centrală şi de Est a fost calculată în baza următorului grup de state: Albania, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Georgia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina), unde PIB-ul per capita a oscilat între 26 şi 27% din nivelul mediu pe regiune. Aceasta denotă carenţele calitative ale actualului model economic, vulnerabilitatea economiei la şocuri şi erodarea potenţialului de creştere. Oscilaţia pronunţată a PIB-ului efectiv în jurul celui potenţial (figura 1) reflectă variate şocuri, cum ar fi secetele din anii 2003, 2007, 2009, 2012, 2015 şi 2020, criza mondială din 2009, criza bancară din 2015 şi pandemia de COVID-19 din 2020. Ca urmare, PIB-ul per capita în Republica Moldova a rămas la unul din cele mai scăzute niveluri în grupul ţărilor din Europa Centrală şi de Est (figura 2).

Performanţele economice modeste au avut repercusiuni evidente asupra veniturilor populaţiei. În pofida unor firave tendinţe de diminuare a ratei sărăciei în 2014–2019, veniturile în Republica Moldova au rămas printre cele mai scăzute în Europa Centrală şi de Est. Media venitului naţional net ajustat per capita pentru perioada 2010–2019 a constituit doar 30% din media pe regiune, fără tendinţe clare de convergenţă. Salariul mediu constituie doar a cincea parte din media pe Europa Centrală şi de Est, la fel ca şi productivitatea muncii. Drept urmare, oamenii din Republica Moldova acumulează deficite enorme ale ciclului de viaţă, consumând mai mult decât câştigă (figura 3). Surplusul ciclului de viaţă este acumulat timp de numai 21 de ani de viaţă economic activă, perioadă mult mai scurtă comparativ cu alte ţări. Anual, se acumulează deficite de zeci de miliarde de lei: 42 miliarde de lei pentru femei şi 18 miliarde de lei pentru bărbaţi, conform estimărilor pentru anul 2018. Acestea pun presiuni pe bugetul public, deficitele fiind finanţate prin transferuri sociale, mai ales pentru persoanele în etate. În ultimă instanţă, deficitul ciclului de viaţă este o povară pentru întregul sistem economic, deoarece ponderea celor care generează valoare adăugată brută în economie este relativ mică şi în continuă scădere. În timp ce Republica Moldova a pierdut oportunitatea de a valorifica primul dividend economic, încă mai există oportunitatea de a folosi cel de-al doilea dividend demografic (figura 4), cu o contribuţie anuală la PIB de 1,64% pe cap de locuitor.

Pe lângă nivelul scăzut al veniturilor, există şi o altă problemă ce ţine de durabilitatea veniturilor. În ultimii ani a crescut ponderea prestaţiilor sociale în veniturile disponibile, aceasta ajungând la 19% în 2020, iar ponderea remitenţelor – la 13%. Remitenţele au însă proprietatea să scadă pe măsura reîntregirii familiilor emigranţilor moldoveni în ţările-gazdă. Prestaţiile sociale nu pot fi văzute ca venituri durabile, deoarece funcţia esenţială a acestora este de a diminua sărăcia, iar în actualele circumstanţe bugetare şi demografice acestea sunt mai degrabă sursă de riscuri. În acelaşi timp, venitul din activităţile economice individuale, atât agricole, cât şi nonagricole, este relativ scăzut: 8,3% şi, respectiv, 6,3% în totalul de venituri din 2020. Pentru comparaţie, în 2010, veniturile din activitatea individuală agricolă constituiau 9,8% din totalul de venituri, iar cele din activitatea individuală nonagricolă – 6,8%.

Nivelul scăzut de venituri şi riscurile sporite de sărăcie sunt cauzate de oportunităţile economice limitate. Republica Moldova înregistrează una dintre cele mai scăzute rate de ocupare a forţei de muncă din Europa Centrală şi de Est (39% în anul 2020 şi circa 42–43% în 2021). În mediul urban, rata de ocupare a bărbaţilor cu cel puţin un copil este de 76,0%, pe când cea a femeilor − de 37,6%, decalajul constituind 38,4 puncte procentuale. În mediul rural, decalajul dintre bărbaţi şi femei este mai scăzut, constituind 21,1 puncte procentuale, rata de ocupare a bărbaţilor fiind de 58,1%, iar cea a femeilor – de 37,0%.

În Republica Moldova, rata scăzută a şomajului (3,2% în 2021) maschează nivelul extrem de scăzut de activitate şi ocupare a forţei de muncă. Doar 39,8% din populaţie a fost angajată în câmpul muncii în 2021 (în Uniunea Europeană – peste 65% în medie). Ratele de inactivitate sunt de două ori mai mari decât cele înregistrate în Uniunea Europeană, în special pentru tinerii care nu au un loc de muncă şi nici nu urmează studii sau cursuri de formare, cunoscuţi ca NEET. Rata NEET a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani în Republica Moldova a ajuns la 26,4% în 2021 (în Uniunea Europeană – 13,1% în 2021). Femeile tinere predomină printre NEET în Moldova, cu peste 60% în total. În combinaţie cu factorii demografici, ratele scăzute de fertilitate şi migraţia în străinătate, ponderea populaţiei în vârstă aptă de muncă va scădea şi mai mult, contribuind la rata de dependenţă ridicată faţă de sistemul de protecţie socială şi la presiuni suplimentare asupra acestui sistem.

Structura ocupării forţei de muncă relevă faptul că, în cea mai mare parte, lucrătorii sunt concentraţi în agricultură (21,5% din totalul locurilor de muncă) (Biroul Naţional de Statistică), precum şi în administraţia publică, în învăţământ şi în asistenţa socială (22,9 %). Lucrătorii tineri (15–24 de ani) sunt angajaţi mai des în sectorul comerţului, hotelurilor şi restaurantelor (27,7% din total), al industriei (17,5%) şi al agriculturii (20,9%). În ultimii ani distribuţia ocupării forţei de muncă pe categorii ocupaţionale s-a deplasat spre ocupaţiile cu calificare medie şi înaltă şi a înregistrat o scădere a celor slab calificate. În 2021 ocupaţiile cu calificare medie (categoriile 4–8 din Clasificarea internaţională standard a ocupaţiilor, ISCO 2008) au reprezentat peste o jumătate din total (55,0%), în timp ce ocupaţiile elementare reprezentau doar 13,5%.

Un alt factor este şi nivelul scăzut al productivităţii muncii: valoarea adăugată brută generată de o persoană ocupată oscilează în jurul a 30–40% din media aceluiaşi indicator în ţările din Europa Centrală şi de Est, unul din cele mai scăzute niveluri din regiune (figura 5). Aceasta denotă complexitatea tehnologică redusă a firmelor moldoveneşti şi capacităţile lor limitate de a genera valoare adăugată.

Formarea brută de capital, raportată la numărul de populaţie, este una dintre cele mai scăzute din regiune (figura 6). Cauzele acestei stări de lucruri sunt complexe. Pe de o parte, Republica Moldova a înregistrat o serie de progrese importante la capitolul calităţii cadrului de reglementare a activităţii de întreprinzător, fapt ce a propulsat ţara în ratingul "Doing Business" până la poziţia 48, conform raportului din 2020. Pe de altă parte, au persistat o serie de constrângeri fundamentale. Conform Rapoartelor Competitivităţii Globale (https://weforum.org/ ), care se bazează pe percepţiile în rândul oamenilor de afaceri, pe parcursul ultimului deceniu, cele mai importante constrângeri în derularea afacerilor au ţinut de corupţie, instabilitatea politicilor şi instabilitatea politică. Deficitul forţei de muncă cu competenţe relevante devine gradual o barieră tot mai semnificativă în calea venirii unor investitori de talie mare sau a extinderii celor prezenţi pe piaţă. Există o serie de constrângeri obiective legate şi de piaţa de desfacere limitată. Impactul pieţei interne mici este amplificat de costurile înalte în derularea operaţiunilor export-import, cauzate de birocraţie, corupţie şi incertitudinile regulatorii asociate acestor tranzacţii.

Cumulul factorilor regulatorii şi instituţionali nefavorabili a subminat capacitatea ţării de a valorifica potenţialul său de export. Ponderea exporturilor de bunuri şi servicii în PIB este una dintre cele mai scăzute în Europa Centrală şi de Est (figura 7), iar raportul acestui indicator faţă de media indicatorului corespunzător în ţările menţionate a scăzut de la 56% în 2010–2015 la 50% în 2016–2020. Nivelul scăzut al competitivităţii externe a ţării este confirmat şi de nivelul deficitului comercial al Republicii Moldova, acesta constituind circa o pătrime din PIB, un record al regiunii (figura 8).

Productivitatea scăzută şi capacităţile scăzute de export sunt reflectate şi în structura economiei naţionale. Analiza structurii PIB-ului după resurse denotă că cea mai mare pondere o deţine categoria "alte servicii", care, împreună cu serviciile de comerţ, în ultimii ani a fost relativ constantă, atingând 54,1% din PIB în 2020 (figura 9). Acestea sunt urmate de sectorul industrial, care cuprinde industria extractivă, procesatoare şi sectorul energetic. Ponderea sectorului industrial a constituit 13,1% în anul 2020, manifestând o scădere graduală din 2015. Ponderea atât de scăzută a industriei relevă capacitatea limitată a economiei de a produce bunuri comercializabile. O mare parte a serviciilor sunt orientate spre piaţa locală, chiar dacă există avantaje competitive ce permit o valorificare mai bună a exporturilor de servicii.

O altă vulnerabilitate a economiei moldoveneşti este relevată de situaţia sectorului agricol, în care activează a cincea parte din forţa de muncă, dar care deţine o pondere disproporţionat de mică în PIB (9,4% în 2020). Aceşti indicatori denotă productivitatea şi competitivitatea scăzute în sector.

Structura PIB-ului în funcţie de utilizarea acestuia reflectă un model economic bazat pe consumul acoperit de produse importate (figura 10). Conform datelor pentru 2020, consumul final al gospodăriilor casnice constituie peste 81,2% din PIB, iar aproape 51,4% din PIB o constituie importurile, acoperite de exporturi doar în proporţie de 54,4%.

O problemă majoră care afectează productivitatea muncii, competitivitatea, veniturile publice şi redistribuirea valorii generate în economie ţine de prevalenţa înaltă a economiei informale, căreia îi revine o pătrime din economie, conform datelor Biroului Naţional de Statistică. Îngrijorătoare este extinderea rapidă, în ultimii ani, a producţiei ascunse în sectorul formal (figura 11). Aceasta este cea mai problematică componentă a economiei informale deoarece implică evaziunea fiscală. Aceasta a cauzat şi cele mai mari repercusiuni asupra economiei şi sistemului de finanţe publice. În perioada 2015–2020, pierderile fiscale generate de economia informală au crescut de la 8,9 miliarde de lei până la 15 miliarde de lei anual (figura 12) ("Fenomenul economiei şi ocupării informale în contextul pandemiei COVID-19", PNUD Moldova şi Expert-Grup, 2021, https://expert-grup.org/media/k2/attachments/Raport20UNDP20Rom20neformal.pdf). Raportate la PIB, pierderile respective au cunoscut un trend ascendent (cu anumite episoade de reducere moderată în anii 2016–2017 şi creşteri mai pronunţate în anii 2018 şi 2020), majorându-se de la 6,1% în 2015 până la 7,3% în 2020. O dinamică similară a prezentat şi ponderea economiei informale în totalul valorii adăugate brute: de la 18,8% în 2015 până la 20,3% în 2020. Pierderile fiscale au variat în jurul a 25% din veniturile fiscale ("Fenomenul economiei şi ocupării informale în contextul pandemiei COVID-19", PNUD Moldova şi Expert-Grup, 2021, https://expert-grup.org/media/k2/attachments/Raport20UNDP20Rom20neformal.pdf).

Pe lângă pierderile bugetare, economia şi ocuparea informale implică pierderi de productivitate şi, implicit, de venituri. Per ansamblu, productivitatea muncii din economia formală este mai mare decât cea din economia informală, explicată, în principal, prin competitivitatea mai scăzută a activităţilor informale, precum şi prin concentrarea practicilor informale în sectoarele cu productivitate scăzută (agricultura). Totuşi, o analiză mai detaliată denotă că productivitatea specifică ocupării informale din sectorul formal este mai mare comparativ cu restul formelor de ocupare, inclusiv formală. Astfel, angajatorii din sectorul formal au motivaţia să menţină ocuparea informală pentru a extrage beneficii şi a distorsiona concurenţa (de exemplu, oferind salarii nete mai mari pentru a atrage salariaţi mai calificaţi şi mai productivi) ("Fenomenul economiei şi ocupării informale în contextul pandemiei COVID-19", PNUD Moldova şi Expert-Grup, 2021, https://expert-grup.org/media/k2/attachments/Raport20UNDP20Rom20neformal.pdf ).

O modalitate de a preveni creşterea vulnerabilităţilor şi a precarităţii, inclusiv în ceea ce priveşte domeniile legate de viitorul muncii, de a preveni creşterea inegalităţii veniturilor, de a reglementa relaţiile industriale, precum şi de a asigura o guvernanţă incluzivă şi eficientă a pieţei muncii este consolidarea instituţiilor de dialog social. Dialogul social tripartit între Guvernul, patronatele şi sindicatele din Republica Moldova continuă să aibă anumite aspecte specifice care necesită îmbunătăţiri suplimentare în vederea alinierii legislaţiei naţionale la normele şi standardele Uniunii Europene, în general, şi în conformitate cu Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, în special.

2.4. Infrastructura şi condiţiile de trai

Deşi în ultimii 20 de ani evoluţia economică în Republica Moldova a fost predominant pozitivă, aceasta nu s-a tradus printr-o creştere substanţială şi geografic uniformă a accesului oamenilor la infrastructura fizică, la utilităţile publice şi la condiţii îmbunătăţite de trai. Datele statistice pentru ultimele două decenii relevă o creştere a suprafeţei fondului locativ cu circa 13,6 milioane m², în mare parte, în mediul urban (figura 13). Datorită acestui nou fond, numărul de locuinţe conectate la apeducte şi canalizare s-a dublat ca pondere în ultimii 20 de ani, atingând 61,2%, respectiv 59% (figura 14). Însă, dacă excludem locuinţele noi, progresul este mult mai modest.

Conform Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice din anul 2020, acces la apeduct au 98,5% din populaţia urbană şi 72,8% din populaţia rurală (https://statistica.gov.md/public/files/publicatii_electronice/aspecte_nivelul_trai/Aspecte_nivelul_trai_2020.pdf). Acces la apă caldă au aproximativ 88,5% din populaţia urbană (reţea publică sau proprie) şi 45,6% din cea rurală (reţea proprie). Aproximativ 81,3% din gospodăriile din mediul urban au acces la surse moderne de încălzire (încălzire centralizată sau instalaţii de încălzire individuale), iar 88,7% din populaţia rurală se încălzeşte cu ajutorul sobelor, căminelor şi al altor instalaţii de încălzire. Gaze naturale din reţea se livrează către 84,9% din gospodăriile din mediul urban, iar în mediul rural acces la reţea au doar 39,6% din gospodării. Aproximativ 87% din gospodăriile urbane dispun de grup sanitar în interior, iar în cazul celor rurale – doar 35%. Puţine gospodării au acces la canalizare publică (79,4% – în mediul urban şi 2,8% – în mediul rural), iar la un sistem de canalizare propriu – 16,8% din gospodăriile urbane şi 56,8% din cele rurale. Acces la baie sau duş au 89,5% din gospodăriile din mediul urban şi doar 46,8% din gospodăriile din mediul rural.

Accesul la infrastructura utilitară corelează semnificativ cu nivelul de venituri. Şansele de conectare la sistemul public de canalizare sunt cu 13,9 puncte procentuale mai mari în cazul gospodăriilor din chintila cea mai bogată comparativ cu cea mai săracă, iar şansele de a dispune de un apeduct în interiorul locuinţei sunt cu 10,2 puncte procentuale mai mari.

Republica Moldova are un deficit major în asigurarea unei infrastructuri de transport moderne, sigure şi eficiente. O evaluare recentă a stării drumurilor publice naţionale relevă o înrăutăţire a situaţiei (https://asd.md/wp-content/uploads/2021/08/raportul_de_implementare_a_programului_privind_repartizarea_mijloacelor_2020.pdf). Cota drumurilor publice evaluate drept "excelente" şi "bune" s-a redus de la 36,8% în anul 2015 la 30% în anul 2020, în timp ce cota drumurilor "rele" şi "foarte rele" s-a extins de la 25,4% până la 46,8% din total. Scăderea calităţii infrastructurii este însoţită de creşterea vârstei medii a mijloacelor de transport, cu consecinţe nefaste atât pentru confortul şi siguranţa oamenilor, cât şi pentru calitatea mediului. Registrul de stat al transporturilor relevă o creştere a ponderii autovehiculelor cu vârsta de peste 10 ani de la 68,5% în anul 2014 la 80% în 2021.

Reducând mobilitatea internă a oamenilor, a capitalului şi a forţei de muncă, infrastructura precară reprezintă o constrângere majoră pentru dezvoltarea sectorului privat. Conform Raportului Competitivităţii Globale 2019, Republica Moldova s-a situat pe locul 86 din 141 de state evaluate, una dintre cele mai dificile situaţii fiind cea a infrastructurii de transport rutier (locul 129). Subdezvoltarea infrastructurii de transport afectează comerţul, Republica Moldova acumulând unul dintre cele mai scăzute scoruri din Europa Centrală şi de Est pentru indicele performanţei logistice (2,46 din 5 puncte posibile) (https://lpi.worldbank.org/international/global). Aceste constrângeri subminează nivelul de competitivitate a ţării, ceea ce constituie o provocare majoră pentru o economie care depinde vital de comerţul exterior.

Republica Moldova a înregistrat progrese importante la capitolul acces la tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor. În anul 2020, rata de penetrare a serviciilor de acces la internet fix în bandă largă la 100 de gospodării a constituit 71,1% (https://anrceti.md/files/filefield/Anuar%20statistic_2020.pdf), cu o creştere semnificativă în ultimii 5 ani. Datele relevă că accesul la internet al gospodăriilor din mediul rural este cu 23 puncte procentuale mai mic decât al celor din mediul urban. În funcţie de tehnologia de acces, 72,3% din numărul de abonaţi la serviciile de acces la internet fix în bandă largă erau conectaţi la reţea prin FTTx, 19,2% – prin xDSL, 8,2% – prin cablu coaxial (DOCSIS) şi 0,3% – prin alte tehnologii. Puncte de prezenţă a reţelelor de fibră optică există în 1143 de localităţi (https://old.mei.gov.md/sites/default/files/raport_evaluare_program_broadband_2018-2020_0.pdf) din numărul total de 1532 de localităţi.

De asemenea, populaţia poate avea acces la internet în bandă largă prin reţele de comunicaţii mobile de generaţia a 3-a (3G) şi de generaţia a 4-a (4G), rata de penetrare a acestor servicii constituind 89,8% din populaţia ţării. În anul 2020, S.A. "Orange Moldova" asigura acoperirea cu semnalul reţelelor 4G a 97% din teritoriu şi a 99% din populaţia ţării, S.A. "Moldcell" – 82% şi, respectiv, 92,0%, iar S.A. "Moldtelecom" – 28% şi, respectiv, 41,2%. Reţelele 3G asigură acoperirea cu semnal după cum urmează: S.A. "Orange Moldova" – 99% din teritoriu şi din populaţia ţării, S.A. "Moldcell" – 96,6% din teritoriu şi, respectiv, 99,9% din populaţie, iar S.A. "Moldtelecom" – 99,7% atât din teritoriu, cât şi din populaţie.

Accesul limitat al oamenilor la infrastructura fizică, la utilităţile publice şi la condiţiile bune de locuit este explicat prin carenţele în alocarea şi valorificarea resurselor. În ceea ce priveşte alocarea resurselor private, problemele de bază sunt legate de insuficienţa acestora (în special în cazul grupurilor vulnerabile) şi lipsa de motivaţie a oamenilor/companiilor de a investi în proiecte şi servicii publice, beneficiile investiţiei ajungând să fie consumate de oameni care nu neapărat au contribuit la investiţie.

În alocarea resurselor publice, problemele ţin de insuficienţa şi ineficienţa acestora. Insuficienţa este determinată de constrângerile bugetare: în anul 2021, 71% din cheltuielile bugetului public naţional au fost orientate spre sectoarele sociale (protecţia socială, care reprezintă cea mai mare categorie de cheltuieli, învăţământ, sănătate, cultură, sport, tineret, culte şi odihnă) şi doar 13,4% – spre gospodăria de locuinţe şi gospodăria serviciilor comunale, protecţia mediului şi serviciile în domeniul economiei. Problema este agravată de nivelul relativ scăzut de descentralizare a finanţelor publice, fapt ce limitează capacitatea autorităţilor publice locale de a răspunde eficient la nevoile comunităţii. În bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, cheltuielile pentru gospodăria de locuinţe şi gospodăria serviciilor comunale, pentru protecţia mediului şi serviciile în domeniul economiei au constituit în anul 2021 doar 44% din total.

Ineficienţa alocării resurselor publice este atestată de numeroasele erori şi abateri identificate de Curtea de Conturi în planificarea bugetară, în administrarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, în efectuarea achiziţiilor publice, neînregistrarea patrimoniului, în organizarea contabilităţii şi a raportării financiare. Totodată, performanţa slabă în infrastructură este condiţionată şi de lipsa de claritate a rolurilor instituţionale şi de coordonarea slabă a planificării şi implementării proiectelor. Aceasta duce la executarea insuficientă a unor funcţii critice în managementul proiectelor de infrastructură, inclusiv celor legate de: i) monitorizarea şi operaţionalizarea politicilor şi reformelor; ii) planificarea investiţiilor, prioritizarea şi asigurarea implementării coerente şi eficiente a fondurilor de investiţii şi a asigurării calităţii; iii) monitorizarea performanţei în sectoare şi dezvoltarea de programe de stimulare pentru o mai bună performanţă a furnizorilor de servicii, în special în sectorul utilităţilor; iv) furnizarea de asistenţă tehnică operatorilor ce gestionează obiectele investiţiilor şi autorităţilor locale (de exemplu, în sprijinul regionalizării furnizorilor de servicii). La aceasta se adaugă şi deficitul de resurse umane, inclusiv în serviciile de suport aferente proiectelor de infrastructură, precum arhitectura, ingineria sau serviciile de proiectare.

Ca urmare, pe lângă deficitul de finanţare, derularea proiectelor de infrastructură este frecvent încetinită şi de capacitatea joasă de absorbţie. Subexecutarea investiţiilor capitale prevăzute în bugetul public a devenit o problemă cronică. În anul 2021, investiţiile capitale din bugetul de stat au fost asimilate în proporţie de 74%, iar în cazul bugetelor locale – în proporţie de 62%.

De asemenea, resursele alocate nu întotdeauna reflectă nevoile grupurilor vulnerabile, în special ale persoanelor cu dizabilităţi, grupul cel mai vulnerabil când este vorba de accesul fizic la infrastructură. Cadrul legal nu prevede suficiente garanţii de acces la facilităţile şi serviciile publice, în special la transport, la informaţie şi comunicaţii, şi nu include un cadru de sancţiuni eficient pentru încălcarea drepturilor existente. Autorităţile responsabile la nivel central şi local nu monitorizează accesul liber al persoanelor cu dizabilităţi la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional. Statul, în ansamblu, nu îşi asumă ţinte concrete de accesibilizare încadrate într-un timp rezonabil (spre exemplu, anul 2030).

2.5. Nivelul de educaţie

În lipsa unor resurse naturale semnificative, capitalul uman reprezintă pentru Republica Moldova resursa de bază a dezvoltării pe termen lung. Capitalul uman este, în cea mai mare parte, produsul sistemului educaţional. Acesta este un sistem care necesită perioade lungi pentru ca îmbunătăţirile sistemice să se manifeste în nivelul de alfabetizare funcţională, performanţele şcolare, abilităţile pe piaţa muncii şi competitivitatea economică. Din acelaşi considerent, eforturile insuficiente de îmbunătăţire a sistemului educaţional au un impact pe termen lung asupra calităţii capitalului uman şi, în ultimă instanţă, asupra climatului social şi economic.

Republica Moldova a obţinut anumite succese în domeniul educaţional pe parcursul ultimelor două decenii. Dacă la începutul anilor 1990 media anilor de şcolarizare a populaţiei cu vârsta de peste 25 de ani era de 8,0 ani, atunci până în anul 2013 aceasta a ajuns la 11,6 ani şi s-a menţinut până în anul 2019 (Rapoartele dezvoltării umane, Programul Naţiunilor unite pentru Dezvoltare, http://hdr.undp.org/en/indicators/103006). Republica Moldova a înregistrat anumite progrese şi în performanţele educaţionale. După cum arată rezultatele Programului pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor, Republica Moldova a obţinut rezultate mai bune în anul 2015, comparativ cu propria performanţă din anul 2009, dar încă rămâne departe de standardele ţărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (figura 15). În runda din 2018 a Programului pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor, Republica Moldova a înregistrat progrese doar la citire.

Potrivit Raportului publicat de Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor 2019, inegalităţile în rezultate corelează puternic cu statutul socioeconomic al părinţilor şi mediul de reşedinţă al elevilor. Astfel, elevii dezavantajaţi din punct de vedere socioeconomic rămân în urma elevilor avantajaţi cu mai mult de trei ani de şcolarizare. Totodată, elevii instituţiilor de învăţământ urbane au înregistrat performanţe mai înalte decât elevii instituţiilor de învăţământ rurale în toate cele trei domenii, diferenţa echivalând cu aproximativ doi ani de şcolarizare (Republica Moldova în PISA 2018, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare, 2019, https://aee.edu.md/sites/default/files/raport_pisa2018.pdf).

Performanţa educaţiei influenţează în mod cardinal reuşita în viaţă, pe multiple planuri. Potrivit indicelui competitivităţii globale pentru anul 2019 (http://www3.weforum.org/docs/WEF_TheGlobalCompetitivenessReport2019.pd), la pilonul "Calificare", care reflectă calitatea sistemului educaţional, Republica Moldova se situează pe locul 109 din 141 la indicatorul privind calificarea forţei de muncă existente. În acelaşi timp, la capitolul "Gândire critică în procesul educaţional", un atribut important al competenţelor necesare pentru viaţă şi al calificării forţei de muncă viitoare, Republica Moldova acumulează doar 3,3 din 7 puncte, fără îmbunătăţiri după anul 2017. În Republica Moldova, ponderea tinerilor neîncadraţi în educaţie, neangajaţi în muncă sau în formare profesională (NEET) constituie 26,4%, ceea ce depăşeşte media europeană de două ori.

În conformitate cu indicele prosperităţii pentru anul 2021 (indice calculat la nivel global de către Institutul Legatum, fiind un cadru de apreciere a măsurii în care ţările promovează prosperitatea şi bunăstarea oamenilor în funcţie de nouă piloni ai prosperităţii), Republica Moldova ocupa, în anul 2021, locul 72 din 167 de ţări, iar România – locul 47. Cea mai bună poziţie Republica Moldova o ocupă la capitolul "Educaţie", care reflectă accesul la educaţie, calitatea educaţiei şi capitalul uman, http://prosperity.com/Rankings?pinned=MDA&filter= ), fiind plasată pe locul 60 din 167 de state. Conform acestui indice, Republica Moldova se clasează la un nivel mai înalt decât România (locul 64), dar este devansată considerabil de alte ţări ale Europei Centrale şi de Est, de ţările baltice şi de Rusia.

Percepţiile oamenilor reflectă în mare măsură calitatea obiectivă a sistemului educaţional. Conform Barometrului Opiniei Publice, în iunie 2021, doar 51,1% din cetăţenii moldoveni erau foarte mulţumiţi şi destul de mulţumiţi de "educaţia pe care o primesc copiii la şcoală" (Barometrul Opiniei Publice din Republica Moldova, Institutul de Politici Publice, iunie 2019, https://ipp.md/2021-07/barometrul-opiniei-publice-iunie-2021). Nemulţumirile privind calitatea educaţiei persistă la toate nivelurile sistemului de învăţământ.

Lipsa unei viziuni comune a tuturor actorilor privind calitatea educaţiei şi paradigma învăţământului constituie una din cauzele majore ale intervenţiilor disparate în sistemul educaţional. În şcoli continuă separarea artificială a instruirii (predarea conţinuturilor academice) de educaţie (lăsată pe seama diriginţilor, psihologilor şi a consilierilor şcolari). Subiectele actuale privind dezvoltarea durabilă, precum problemele protecţiei mediului, educaţia pentru sănătate, drepturile copilului şi cetăţenia activă, echitatea şi respectul pentru diversitate, utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicare, sunt mai curând predate mecanic decât practicate. Se adaugă noi şi noi curriculumuri (deseori opţionale), în loc ca acestea să fie integrate în disciplinele de bază, astfel încât să devină mai interactive şi mai orientate spre dezvoltarea competenţelor transcurriculare.

Sistemul educaţional deocamdată nu oferă posibilităţi de pregătire şi evaluare potrivită a abilităţilor individuale ale copiilor şi adolescenţilor. Nivelul de dezvoltare a fiecărui copil la orice vârstă este diferit, însă în instituţiile de învăţământ pentru copii de aceeaşi vârstă sunt prevăzute standarde egale de evaluare. Copiii cu o dezvoltare întârziată, evaluaţi cu rezultate negative, îşi vor diminua imaginea de sine şi dorinţa de a studia pe viitor în instituţii de învăţământ.

Există discrepanţe mari între instituţiile de învăţământ primar şi secundar din zonele urbane şi cele din zonele rurale, atât în ceea ce priveşte accesul la diferite resurse, cât şi condiţiile de educaţie. Calificarea necorespunzătoare şi chiar lipsa cadrelor didactice pentru anumite discipline, precum şi imposibilitatea participării la diferite activităţi extracurriculare se răsfrâng negativ asupra calităţii competenţelor şi abilităţilor obţinute de elevi. Aceste discrepanţe se proiectează ulterior asupra încadrării pe piaţa muncii, venitului obţinut şi calităţii vieţii în ansamblu.

În instituţiile de învăţământ profesional tehnic se atestă un nivel insuficient de asigurare cu materiale educaţionale (manuale pentru disciplinele de specialitate, inclusiv manuale digitale), condiţii de studii şi de trai insuficient de atractive, iar în consecinţă, un nivel al cererii diminuat pentru alegerea sistemului de învăţământ profesional tehnic din partea beneficiarilor. Rolul şcolilor în dezvoltarea aptitudinilor "soft" şi a deprinderilor de viaţă în rândul tinerei generaţii este subminat, dar acestea sunt importante în contextul migraţiei de muncă a părinţilor. Conform estimărilor, aproximativ 100 000 de copii şi tineri sunt lipsiţi de supraveghere parentală.

Sistemul actual de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice nu asigură calitatea necesară pentru a răspunde provocărilor unei societăţi în schimbare. Cerinţele pentru formarea cadrelor didactice sunt definite în mare parte prin cantitatea programelor educaţionale şi mai puţin prin calitatea acestora. O bună parte a cadrelor didactice este pregătită conform unor programe profesionale depăşite, iar discrepanţa dintre teoria învăţată şi competenţele solicitate la angajare nu motivează studenţii să persevereze. Instituţiile pedagogice continuă, în mare parte, să formeze pedagogi conform unor principii învechite, axate pe reproducerea mecanică a subiectelor de către elevi şi centrate pe cadrul didactic. În acelaşi timp, aşteptarea generală a societăţii faţă de cadrele didactice este ca ele să utilizeze metode centrate pe copil şi să le dezvolte copiilor deprinderi de gândire critică, de soluţionare a problemelor etc., adică deprinderi pe care ei înşişi nu au avut ocazia să le dezvolte. Acest neajuns este caracteristic şi procesului de formare continuă, axat pe cerinţe rigide în bază de cursuri.

Deşi adulţii şi-ar dori să frecventeze cursuri de dezvoltare profesională şi personală (gândire critică, activism civic/voluntariat, drepturi, sănătate, dialog intercultural, tehnologia informaţiei şi comunicaţiei etc.), acestea nu sunt accesibile fie din punct de vedere financiar (în special persoanelor ce aparţin grupurilor social vulnerabile), fie geografic (prestatorii de servicii de formare continuă sunt concentraţi în oraşele Chişinău şi Bălţi, uneori în alte oraşe). Sistemul de acreditare a programelor de formare continuă este anevoios şi inaccesibil furnizorilor de servicii din regiunile rurale, mulţi renunţând la elaborarea şi acreditarea programelor pentru adulţi.

Trei cele mai mari obstacole pentru asigurarea performanţei companiilor din sectorul privat sunt: (i) nivelul insuficient de competenţe ocupaţionale tehnice; (ii) motivaţia slabă şi (iii) etica nesatisfăcătoare a muncii. Decalajele sunt deosebit de pronunţate în cazul angajaţilor cu calificare medie, spre deosebire de angajaţii cu calificare înaltă. Deşi lipsa de competenţe în rândul celor cu calificare înaltă este mai mică, acestea au o valoare semnificativă în sectoare care solicită un nivel înalt de competenţe (servicii financiare, administrare publică, servicii sociale). Angajaţilor cu calificare medie deseori le lipsesc motivaţia, aptitudini analitice şi de rezolvare a problemelor, cunoştinţele din domeniul TIC sau dorinţa de a obţine cunoştinţe noi (Missing skills. Result of the Skills Module of the Moldovan Labour Market Forecast Survey, World Bank Group, 2017). Această problemă este determinată de lipsa unui mecanism eficient de anticipare şi potrivire a competenţelor, axat pe cunoştinţe tehnice şi generice, în mod special în sectoarele aferente creşterii economice, precum şi de lipsa unei viziuni asupra învăţământului continuu care să contribuie la progrese educaţionale ale angajaţilor de toate vârstele, la ameliorarea competitivităţii şi a capacităţilor lor de angajare.

2.6. Cultura şi dezvoltarea personală

Ţinând cont de nivelul general redus al veniturilor şi incidenţa înaltă a sărăciei, mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova privesc oportunităţile culturale şi de dezvoltare personală conform principiului rezidual. Resursele alocate de gospodăriile casnice activităţilor legate de cultură sunt foarte mici (tabelul 1). În 2019, o gospodărie cheltuia în medie 78,6 lei lunar per persoană pentru recreere şi cultură, iar pandemia de COVID-19 a redus şi mai mult aceste cheltuieli (65,6 lei). Decalajul geografic în ceea ce priveşte consumul lunar mediu de produse culturale este enorm: 147,4 lei per persoană în medul urban versus 33,1 lei per persoană în cel rural, în anul 2019, şi 124,4 lei per persoană şi, respectiv, 26,9 lei per persoană în anul 2020. În interpretarea acestor cifre, nu trebuie să se facă abstracţie şi de faptul că, în absenţa unor servicii culturale accesibile local, o bună parte din cei care locuiesc în mediul rural se deplasează în localităţi urbane pentru a consuma produse culturale.

În perioada 2014–2020, numărul relativ de spectatori în teatre şi filarmonică şi de vizitatori în muzee demonstrează mai degrabă o tendinţă de scădere (tabelul 1). O creştere robustă o demonstrează numărul de spectatori de cinema, iar numărul de utilizatori ai bibliotecilor publice este constant, deşi numărul de vizite per utilizator scade. Coroborată cu scăderea tirajelor ediţiilor tipărite, frecvenţa mai mică a vizitelor la biblioteci atestă schimbările majore în modelul popular de lectură, prin migrarea preferinţelor cititorilor de la sursele tipărite la cele electronice şi online. În acelaşi timp, după cum arată sondajele sociologice, mai bine de 50% din oameni nu citesc deloc, mai ales în mediul rural, în straturile sărace şi cele cu un nivel de instruire mai puţin avansat (Institutul de Politici Publice, "Barometrul Opiniei Publice", iulie 2021).

O modalitate de valorificare şi apreciere a patrimoniului cultural, de odihnă activă şi de dezvoltare personală este turismul. Preferinţele declarate ale oamenilor se îndreaptă spre turismul familial, cultural, de ieşire în natură şi cel istoric (fiecare adunând peste 30% din răspunsuri) (Agenţia de Investiţii, "Studiul naţional privind percepţiile moldovenilor faţă de turismul local", 2020). Circa 70% din persoane ar dori să viziteze locuri turistice din ţară. Însă datele statistice privind turismul intern arată că, chiar în perioada prepandemică, doar 5–10% din oameni vizitau atracţiile turistice interne, opţiunile practice orientându-se în mod clar către turismul extern.

Preferinţele reduse pentru produsele culturale şi pentru culturalizare ar putea fi explicate de un cumul de factori. Unii dintre aceştia sunt structurali. Veniturile mici reprezintă o constrângere severă, care nu poate fi direct eliminată prin politici culturale. Timpul foarte limitat rămas la dispoziţie în afară programului de muncă salariată şi casnică este o altă constrângere critică.

Totuşi, o serie de explicaţii ţin de absenţa şi inaccesibilitatea infrastructurii patrimoniului cultural şi de calitatea şi relevanţa limitată a unor produse culturale. Finanţarea culturii este centrată pe surse publice, deşi în mod clar există un sector privat, asociativ şi al liber-profesioniştilor foarte creativ, care nici nu este bine documentat, nici nu are acces la oportunităţi importante de finanţare. Modelul de finanţare a culturii este unul rigid, suficient doar pentru întreţinerea curentă a infrastructurii şi personalului, dar care nu corespunde necesităţii de dezvoltare, susţinere a creativităţii şi originalităţii, promovării interacţiunilor şi mobilităţii culturale. Majoritatea conducătorilor instituţiilor culturale au un nivel redus de pregătire în management, iar activităţile de diversificare şi mobilizare a fondurilor sunt, în multe cazuri, nesistematice sau chiar amatoriceşti. În acelaşi timp, o serie de evenimente culturale organizate pe principii comerciale demonstrează fezabilitatea unor soluţii durabile de finanţare, care ar putea migra şi către sectorul public.

Republica Moldova dispune de un important patrimoniu cultural, unul foarte variat şi autentic, care ar putea să servească inclusiv ca element-pivot pentru o economie culturală. Nefiind în mod riguros documentat, cercetat, conservat şi protejat, patrimonial cultural, în toate formele sale (arhitectural, construit, imaterial), este într-un proces de degradare şi pierdere continuă. În particular, patrimoniul imaterial se pierde vertiginos din cauza dispariţiei naturale a purtătorilor acestuia.

Prestatorii de produse culturale nu reuşesc să răspundă schimbărilor de preferinţe culturale ale oamenilor. De exemplu, deşi tot mai mulţi oameni preferă cărţi în format online, bibliotecile şi editurile naţionale nu răspund acestor tendinţe noi. Digitalizarea sectorului cultural, inclusiv a patrimoniului, este extrem de redusă, iar majoritatea instituţiilor culturale care experimentează cu prestarea serviciilor online o fac într-un mod neprofesionist, soluţiile propuse nerăspunzând aşteptărilor şi experienţei utilizatorilor.

Infrastructura culturală este într-o stare avansată de degradare fizică, ceea ce pune o problemă reală de accesibilitate a produselor culturale. Aproape 1/3 din casele de cultură şi 1/2 din bibliotecile publice şi clădirile câtorva instituţii teatrale necesită reparaţii capitale. Multe biblioteci sunt deconectate de la sistemele de încălzire şi de energie electrică, nu sunt dotate cu mobilă. Aproape o jumătate din fondul de carte al bibliotecilor publice este în grafie chirilică. Modelul organizaţional, de management şi de inserţiune comunitară a multora dintre aceste instituţii este anacronic.

O barieră suplimentară în calea valorificării şi aprecierii patrimoniului cultural este deficitul de oferte turistice atractive. Preţurile foarte mari aferente atracţiilor turistice interne sunt, pentru 43% din populaţie, principala barieră în organizarea unei vacanţe în Republica Moldova, în timp ce alţi 31% invocă lipsa de informaţii despre locurile ce ar putea fi vizitate, iar alţi 18% – lipsa obiectivă a unor astfel de locuri atractive (Magenta Consulting, "Studiul naţional privind percepţiile moldovenilor faţă de turismul local", 2020).

2.7. Starea de sănătate

Starea de sănătate a populaţiei a înregistrat anumite îmbunătăţiri pe parcursul ultimelor două decenii. Speranţa de viaţă a crescut de la 63/70 de ani pentru bărbaţi/femei în anul 1996 la 65/73 de ani în anul 2021. Există o disparitate de gen majoră în ceea ce priveşte speranţa de viaţă la naştere, femeile trăind, în medie, cu 8 ani mai mult decât bărbaţii (73,1 ani şi, respectiv, 65,2 ani) (figura 16).

Această diferenţă se explică în mare parte prin stilul de viaţă mai sănătos în cazul femeilor şi prin ocupaţiile diferite ale reprezentanţilor celor două sexe şi, prin consecinţă, de nivelul mai înalt al mortalităţii premature în rândul bărbaţilor. De asemenea, s-a constatat că oamenii de la sate trăiesc mai puţin şi au o speranţă de viaţă sănătoasă mai mică decât cei de la oraşe.

În acelaşi context, rata mortalităţii infantile a scăzut de la 21 de cazuri la 1000 de nou-născuţi vii în anul 1996 la 8,4 cazuri în anul 2019. Pandemia provocată de coronavirus a influenţat esenţial acest indicator şi, în anul 2020, rata mortalităţii infantile a constituit 8,7 cazuri la 1000 de nou-născuţi. Ambii indicatori însă plasează Republica Moldova sub standardele regionale.

Mortalitatea maternă a scăzut în ultimul deceniu (2010–2020) de la 44,5 până la 16,3 femei la 100 000 de nou-născuţi vii (Agenţia Naţională de Sănătate Publică). Cu toate acestea, indicatorul respectiv depăşeşte rata medie de mortalitate maternă din Europa cu o dinamică de tip val care relevă accesul inechitabil la informaţii şi la educaţie privind sănătatea reproductivă (în special în cazul femeilor vulnerabile din familii sărace şi rurale), precum şi calitatea insuficientă a asistenţei medicale.

În pofida faptului că în ultimii ani Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative privind reducerea numărului de naşteri la adolescenţi, înregistrând rata de 27,3 nou-născuţi vii la 1000 de fete cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, acest nivel este de trei ori mai mare decât media europeană şi prezintă o provocare (Biroul Naţional de Statistică, 2020). Cele mai multe naşteri la adolescenţi sunt înregistrate în rândul fetelor tinere din zonele rurale, unde accesul la informaţii privind sănătatea sexuală şi reproductivă, precum şi la serviciile de sănătate prietenoase tinerilor este încă relativ limitat.

În ultimul deceniu, Republica Moldova a înregistrat progrese importante în controlul tuberculozei (TBC), al infecţiei HIV/SIDA şi al hepatitelor virale. În intervalul 2015–2020, incidenţa tuberculozei şi mortalitatea prin tuberculoză au fost în scădere cu peste 20% şi, respectiv, 39%. Începând cu anii 2000, Republica Moldova reuşeşte să menţină infecţia HIV/SIDA la nivelul de epidemie concentrată şi cea mai mare parte a noilor infectări apar în rândul populaţiilor-cheie. Prin programe naţionale au fost introduse tehnici inovative de diagnostic precoce şi de tratament pentru TBC, HIV/SIDA şi hepatitele virale, a fost extins accesul la serviciile de prevenire, au fost implementate modele de îngrijire centrate pe persoană, care au consolidat răspunsul naţional la aceste infecţii. Totodată, prezintă îngrijorare cazurile de TBC rezistentă la medicamente, a căror proporţie în rândul cazurilor noi de TBC şi al retratamentelor este semnificativ mai mare decât media regională. Acoperirea grupurilor-cheie cu servicii de prevenire a infecţiei HIV este suboptimală, iar rata de transmitere a infecţiei HIV de la mamă la făt fluctuează la valori ce nu ating nivelul de eliminare. Adiţional, răspunsul la TBC, HIV/SIDA şi hepatitele virale a fost profund afectat de pandemia provocată de Covid-19, cu o scădere importantă a ratelor de depistare.

Pe fundalul unei tendinţe clare de scădere a acoperirii cu vaccinare devine iminent riscul de reapariţie a infecţiilor prevenibile prin vaccinare, având consecinţe sociale şi economice majore în caz de izbucnire epidemică.

Bolile netransmisibile constituie principala cauză a deceselor în rândul populaţiei în vârsta aptă de muncă. Conform datelor din anul 2021, ponderea cea mai mare în structura mortalităţii generale o au bolile aparatului circulator (52,9%), tumorile (12,6%), bolile aparatului digestiv (6,3%) şi cirozele (4,3%), acestea fiind urmate de accidente, intoxicaţii şi traume (4,2%) şi de bolile aparatului respirator (4,3%). Toţi aceşti indicatori s-au amplificat faţă de anii precedenţi, confirmând vulnerabilitatea în faţa bolilor infecţioase, lucru confirmat în timpul pandemiei de Covid-19. O provocare majoră pentru sănătatea publică, inclusiv în contextul nevoilor postpandemice, este creşterea tulburărilor de sănătate mintală.

Maladiile netransmisibile sunt, în mare parte, determinate de stilul de viaţă şi de comportamentele nesănătoase. Aproape 50% dintre bărbaţi fumează, totodată, creşterea consumului produselor din tutun, în special al celor noi, în rândul adolescenţilor este foarte alarmantă. Consumul de alcool este ridicat, circa 25% din bărbaţi consumă, episodic, alcool în exces. Alimentaţia nesănătoasă şi inactivitatea fizică, la fel, sunt nişte preocupări majore. La acestea se mai pot adăuga nivelul general de stres, factorii de mediu (sursele de apă potabilă, poluarea aerului, a solului şi cea fonică) şi condiţiile de trai (tehnologie de încălzire a încăperilor, condiţiile de sanitaţie şi starea generală a locuinţelor etc.). Totodată, în cazul menţinerii tendinţelor actuale demografice şi comportamentale, studiile estimează o creştere a poverii bolilor netransmisibile în structura anilor totali de viaţă până la 87% până în anul 2030.

Bolile netransmisibile pot fi, în mare măsură, prevenite, iar depistarea precoce şi continuitatea tratamentului pot contribui la o bună calitate a vieţii şi la reducerea morbidităţii şi a mortalităţii. Acest lucru necesită o abordare sistemică complexă, care să combine intervenţii la scară largă în populaţie (de exemplu, controlul tutunului) cu servicii de sănătate individuale, eficiente (de exemplu, depistarea şi gestionarea diabetului).

Structura actuală a sistemului de servicii medicale a trecut printr-un proces de transformare ca urmare a reformelor în domeniul asistenţei medicale primare, asistenţei medicale urgente şi a serviciilor spitaliceşti, având drept scop aducerea serviciilor cât mai aproape de cetăţean. Cu toate acestea, implementarea practică a reformelor este dificilă din cauza insuficienţei resurselor umane în unele domenii, fondurilor financiare reduse, capacităţilor limitate, la toate nivelurile sistemului, de a răspunde nevoilor populaţiei.

Pe parcursul ultimelor două decenii, Republica Moldova a îmbunătăţit semnificativ finanţarea sistemului de sănătate, implementând cu succes asigurările obligatorii de asistenţa medicală. Astfel, cheltuielile publice au crescut de la 1105,2 mil. lei în anul 2003 la 13527,9 mil. lei în anul 2021. Introducerea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală a asigurat un acces mai egal la serviciile de sănătate şi a reprezentat un pas important spre acoperirea universală. Totodată, cheltuielile publice în general şi ponderea cheltuielilor publice pentru sănătate nu au ţinut pasul cu creşterea economică din ultimii 10 ani, plasând Republica Moldova printre ultimele ţări din Europa la capitolul ponderii cheltuielilor publice din totalul cheltuielilor pentru sănătate. Populaţia ţării este nevoită să compenseze acest deficit prin resurse proprii, pentru a-şi satisface nevoia de bunuri şi servicii medicale. Circa 53,7% dintre oameni consideră că asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nu oferă un nivel adecvat de servicii medicale.

O serie de factori sistemici, cum ar fi insuficienţa de cadre medicale, de manageri calificaţi în sistemul serviciilor de sănătate, inclusiv din cauza migraţiei, subminează activitatea întregului sistem. Lipsa de atractivitate a carierei în medicină, în special pentru tineri, este cauzată de nivelul de salarizare a specialiştilor mult sub nivelul ţărilor europene dezvoltate, de supraîncărcarea personalului din instituţiile medicale cu multiple activităţi birocratice şi de sistemul managerial orientat, într-o măsură insuficientă, spre evaluarea şi aprecierea performanţelor. Mulţi dintre tinerii specialişti talentaţi preferă o carieră peste hotare. Avansează fenomenul de îmbătrânire a personalului medical, circa 29% dintre medici şi 17% dintre asistenţi/asistente deja se încadrează în vârsta de pensionare.

Dat fiind că sănătatea populaţiei este influenţată de factorii socioeconomici şi de mediul din afara sectorului de sănătate, cooperarea intersectorială este esenţială pentru prevenirea bolilor şi pentru promovarea sănătăţii. Astfel, mai multe programe naţionale de prevenire (tutun, alcool, nutriţie etc.) au fost elaborate cu participarea autorităţilor din sectoarele educaţie, mediu, social, agricultură, economie şi finanţe. În acelaşi timp, noţiunea de îmbătrânire sănătoasă şi activă nu este integrată în politicile sectoriale. Politicile nu abordează, în mod echitabil, grupurile vulnerabile şi nu combat stigma şi discriminarea cu care se confruntă anumite grupuri sociale. Activităţile de prevenire şi reducere a riscurilor de sănătate publică sunt subfinanţate, la fel şi cele de promovare a modului sănătos de viaţă. Elevii şi studenţii nu sunt informaţi suficient privind modul sănătos de viaţă.

Pentru ca conlucrarea intersectorială să funcţioneze mai eficient, este necesar să sporească capacităţile, la nivel naţional şi local, ale profesioniştilor sociali şi medicali, ale responsabililor de aplicarea legii şi ale celor din domeniul educaţional, creându-se mecanisme corespunzătoare de comunicare.

Pandemia de Covid-19 a avut un efect complex asupra sistemului de sănătate şi continuă să-l afecteze în perioada postpandemică. Anumite măsuri introduse în timpul răspunsului – precum supravegherea bolilor, parteneriatele publice-private şi telemedicina – au potenţialul de a consolida sistemul pe termen lung. Dificultăţile sau lipsa completă a contactului dintre medic şi pacient, întârzierile în diagnosticare şi lipsa accesului la tratament, toate acestea au evidenţiat necesitatea de a digitaliza serviciile de sănătate şi de a introduce telemedicina. Provocările survenite ca urmare a acestei urgenţe de sănătate au evidenţiat sau aprofundat problemele sistemice şi structurale mai grave care afectează sistemul de sănătate, cum ar fi infrastructura de sănătate supradimensionată, depăşită şi costisitoare, capacităţile tehnice reduse şi lipsa profesioniştilor în domeniul sănătăţii, în special în zonele rurale.

2.8. Solidaritatea şi protecţia socială

Republica Moldova parcurge o continuă tranziţie demografică, caracterizată prin reducerea numărului populaţiei, îmbătrânirea, migraţia externă şi un nivel înalt al sporului natural negativ (raportul dintre numărul de naşteri şi decese). În acest context, provocările pentru sistemul de protecţie socială sunt semnificative.

Conform prognozelor demografice, populaţia ţării urmează să se micşoreze, chiar şi în cazul celui mai favorabil scenariu. Schimbările demografice vor fi foarte profunde şi rapide. Astfel, până în anul 2040, Republica Moldova va avea un număr redus al populaţiei, dar şi structura populaţiei va fi diferită (ponderea cohortelor tinere se va reduce, iar ponderea cohortelor în vârstă de 65 de ani aproape că se va dubla).

În acest sens, este evidentă necesitatea unei noi paradigme a politicilor demografice, economice şi sociale pentru Republica Moldova. La baza acesteia trebuie să se regăsească două abordări: (i) politici de adaptare, menite să gestioneze efectele negative ale schimbărilor demografice precum îmbătrânirea populaţiei, reducerea forţei de muncă, creşterea presiunilor fiscale etc.; (ii) politici de atenuare a tendinţelor demografice care ţintesc creşterea speranţei de viaţă, reducerea decalajului de gen în speranţa de viaţă şi creşterea ratei fertilităţii.

Sistemul de protecţie socială al Republicii Moldova, deşi a trecut prin transformări majore pe durata tranziţiei, rămâne vulnerabil. În pofida unei ponderi aparent ridicate în totalul de cheltuieli bugetare (39% în 2021, deşi mai mică decât în alte state europene), protejarea populaţiei în faţa riscurilor de sărăcie şi asigurarea unei tranziţii line prin perioadele de viaţă neproductivă rămâne o provocare fundamentală.

Sistemul de protecţie socială este compus din două componente majore: sistemul de asigurări sociale şi sistemul de asistenţă socială.

Sistemul de asigurări sociale are funcţia de a asigura un venit persoanelor asigurate, aflate în imposibilitatea obţinerii de venituri salariale în cazul survenirii unor anumite riscuri (incapacitate de muncă, maternitate, bătrâneţe, şomaj etc.). În Republica Moldova, ponderea principală în cheltuielile destinate prestaţiilor de asigurări sociale revine pensiilor de asigurări sociale (preponderent, pensiilor pentru limită de vârstă). În anul 2022, pensiile pentru limită de vârstă reprezintă 73% din valoarea prestaţiilor de asigurări sociale, pensiile de dizabilitate – 10%, indemnizaţiile pentru copii – 10%, indemnizaţia pentru incapacitatea temporară de muncă – 4%, indemnizaţia pentru pierderea întreţinătorului – 2%, iar indemnizaţia de şomaj – doar 0,2%.

Mărimea mică a pensiilor rămâne o problemă majoră (tabelul 2), cauzată de nivelul scăzut al salariilor, rata mică de ocupare a forţei de muncă şi ponderea înaltă a economiei informale. În ultimul deceniu, pensia medie pentru limită de vârstă a fost constant sub nivelul minimului de existenţă. Datorită creşterii semnificative a pensiei minime şi a introducerii unui nou mecanism de indexare şi majorare a pensiilor, pensia medie pentru limită de vârstă a depăşit cu 26% minimul de existenţă în primul semestru al anului 2022. Acest lucru se datorează inclusiv finanţării sistemului de asigurări prin transferuri de la bugetul de stat: ponderea pensionarilor pentru care se plăteşte suplimentul de solidaritate pentru a atinge pensia minimă pentru limită de vârstă este de 57%.

Alături de ocuparea redusă a forţei de muncă şi ponderea înaltă a economiei informale, alţi factori care erodează sustenabilitatea sistemului de pensii sunt îmbătrânirea şi emigrarea populaţiei. Raportul dintre numărul celor care contribuie la sistemul de pensii şi al celor care beneficiază de pensii este în scădere. Pe parcursul anilor 2010–2020, numărul persoanelor asigurate a crescut cu doar 4%, în timp ce numărul beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă – cu 15%. În contextul unei baze reduse de venituri reale care formează resursele sistemului de pensii, nivelul pensiilor rămâne redus.

Sistemul de asistenţă socială include două componente majore: prestaţiile sociale şi serviciile sociale. În anul 2022, prestaţiile sociale reprezintă 35% din totalul cheltuielilor pentru protecţia socială, iar serviciile sociale – doar 5%.

Prestaţiile sociale sunt plăţi sociale legate de:

1) evenimente neasigurate: naşterea copilului, îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani etc.;

2) merite deosebite: pentru veterani, victimele represiunilor politice etc.;

3) insuficienţa asigurării sociale: suplimentul de solidaritate pentru pensia minimă, alocaţia socială de stat etc.;

4) un context social-economic: compensaţii pentru creşterea tarifelor la energie, la transport, pentru pierderea depunerilor băneşti, ajutorul unic antiinflaţie etc.;

5) programele guvernamentale de reducere a sărăciei: ajutorul social, ajutorul pentru perioada rece a anului.

În ultimii 20 de ani, în Republica Moldova a fost dezvoltat un sistem complex de prestaţii sociale, a căror finanţare şi plată se face prin mecanisme diverse. O mare parte din prestaţiile sociale sunt incluse în bugetul asigurărilor sociale de stat, administrat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, deşi nu sunt drepturi de asigurări sociale. Unele prestaţii, precum ajutorul social şi ajutorul pentru perioada rece a anului, sunt stabilite de sistemul de asistenţă socială, dar sunt plătite de Casa Naţională de Asigurări Sociale. Alte prestaţii sunt gestionate de Agenţia Naţională Asistenţă Socială (plăţile finanţate din Fondul de susţinere a populaţiei) sau direct de autorităţile publice locale (compensaţia la transport pentru persoanele cu dizabilităţi). Complexitatea sistemului de finanţare şi plată a prestaţiilor sociale îngreunează planificarea şi analiza eficienţei acestor măsuri.

Programul de ajutor social, care reprezintă 10% din prestaţiile sociale, necesită o reformă sistemică, întrucât scopul iniţial al acestuia – acela de a contribui la eradicarea sărăciei prin stimularea familiilor sărace – nu este atins. Analizele arată o pondere mare a familiilor care au devenit dependente de acest program. În ultimii ani, ajutorul social a fost utilizat, de asemenea, pentru a compensa valoarea mică a altor prestaţii sociale: două treimi din gospodăriile care au beneficiat de ajutor social în 2021 au avut în componenţa lor persoane cu vârsta de peste 62 de ani, iar o treime din gospodării au avut în componenţa lor persoane cu dizabilităţi. Pe de altă parte, în aproape 70% din familiile beneficiare de ajutor social există cel puţin un adult nepensionar, fără dizabilităţi. Reforma iniţiată în anul 2022 şi-a propus să stimuleze angajarea persoanelor apte de muncă ce beneficiază de sistemul de ajutor social.

Alocaţiile sociale de stat sunt prestaţii de protecţie socială oferite persoanelor cu dizabilităţi sau persoanelor care au atins vârsta de pensionare, dar care nu sunt asigurate social. Numărul persoanelor aflate în această situaţie a crescut constant în ultima perioadă, de la 56 de mii în anul 2016 la aproape 77 de mii în anul 2022, o creştere de 37% în 6 ani (tabelul 3). Această evoluţie se datorează în special creşterii numărului de persoane care au atins vârsta de pensionare fără a realiza un stagiu de contribuţie de cel puţin 15 ani, care să le ofere dreptul la pensia pentru limită de vârstă (+9 mii de persoane), precum şi a numărului de persoane cu dizabilităţi fără stagiu de contribuţie, care să le ofere dreptul la o pensie de dizabilitate (+10 mii de persoane).

Valoarea alocaţiilor sociale de stat a crescut considerabil în anul 2022 (+90% în iulie faţă de aceeaşi lună a anului precedent) datorită faptului că acestea sunt legate de pensia minimă.

Protecţia socială a familiilor cu copii se află la confluenţa celor două sisteme: de asigurări sociale şi de asistenţă socială. La naşterea copilului, familia beneficiază atât de prestaţii de asistenţă socială neasigurate – indemnizaţia la naşterea copilului, indemnizaţia pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, cât şi de prestaţii de asigurări sociale: indemnizaţiile de maternitate, de paternitate şi pentru creşterea copilului. În perioada 2020–2022, pentru protecţia socială a familiilor cu copii Republica Moldova a alocat în medie 1,2% din PIB (inclusiv 0,9 puncte procentuale pentru prestaţii de asigurări sociale şi 0,3 puncte procentuale pentru prestaţii neasigurate), o pondere mai mică în comparaţie cu media europeană de 2,3% (https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/images/e/e9/Expenditure_on_social_protection_benefits%2C_2020_%28%25%2C_relative_to_GDP%29.png).

Pentru a răspunde provocărilor demografice este imperativ necesară o diversificare a prestaţiilor şi a serviciilor oferite familiilor cu copii, mai ales în ceea ce ţine de serviciile de îngrijire a copiilor mici.

Serviciile sociale acoperă o parte mică a protecţiei sociale. În anul 2022, din peste 38 de miliarde de lei alocaţi pentru protecţia socială, doar 1,8 miliarde de lei au fost destinate serviciilor sociale. Din totalul resurselor dedicate serviciilor sociale:

1) 69% sunt destinate persoanelor cu dizabilităţi: asistenţa personală, centrele de plasament, locuinţele protejate etc.;

2) 21% sunt destinate copiilor: asistenţa parentală profesionistă, tutela/curatela, centrele de plasament etc.;

3) 5% finanţează servicii de tip sanatorial;

4) 2% acoperă cheltuielile cantinelor sociale;

5) 2% asigură alte servicii: pentru victimele traficului de fiinţe umane, ale violenţei în familie, pentru bolnavii de HIV/SIDA etc.

Serviciile sociale oferite persoanelor cu dizabilităţi sau copiilor aflaţi în situaţie de risc/lipsiţi de îngrijire părintească se înscriu într-o strategie amplă de dezinstituţionalizare, dar care se implementează inegal.

Pentru dezinstituţionalizarea persoanelor cu dizabilităţi, autorităţile din domeniu şi-au asumat obiective concrete până în anul 2026, între care închiderea a trei instituţii rezidenţiale din şase şi reducerea cu 60% a numărului de persoane cu dizabilităţi instituţionalizate. Deşi aceste obiective au fost anunţate încă în 2018, progresul înregistrat este modest (Raport cu privire la realizarea în anul 2021 a Planului de acţiuni privind implementarea Programului naţional de dezinstituţionalizare a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale din instituţiile rezidenţiale gestionate de Agenţia Naţională Asistenţă Socială pentru anii 2018–2026, disponibil aici: RAPORT-DI-2021-FINAL.pdf (https://anas.md)).

În domeniul dezinstituţionalizării copiilor, progresele sunt mult mai vizibile, în servicii sociale de tip familial fiind plasaţi mai mulţi copii decât în instituţiile rezidenţiale. Conform datelor din anul 2021, în sistemul rezidenţial erau plasaţi 676 de copii, în asistenţa parentală profesionistă – 811 copii, în asistenţa personală – 1362 de copii, în serviciile de tutelă/curatelă – 9972 de copii, în custodie – 7012 copii (Changing the way we care, "Evaluarea situaţiei prestării serviciilor sociale destinate copiilor şi familiilor vulnerabile", 2021, Social Services (https://bettercarenetwork.org)).

În Republica Moldova se prestează 29 tipuri de servicii sociale de prevenire a separării copilului de familie şi servicii sociale de îngrijire. Serviciul de sprijin familial este principalul instrument utilizat de sistemul de asistenţă socială pentru prevenirea separării copilului de familie, dar finanţarea acestuia a fost inconstantă în ultimii ani, întrucât a depins de încasările în Fondul de susţinere a populaţiei.

Pentru îmbunătăţirea protecţiei sociale este necesar să se dezvolte serviciile sociale destinate populaţiei şi să se accelereze procesul de dezinstituţionalizare. În contextul evoluţiilor demografice, se impune o diversificare a serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, cu accent pe participarea activă a acestora la viaţa socială.

De asemenea, în cazul serviciilor sociale de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi sau a copiilor lipsiţi de îngrijire părintească este necesară o abordare unificată la nivel naţional pentru a asigura o finanţare predictibilă şi echitabilă. În contextul în care implementarea serviciilor sociale incluse în Pachetul minim de servicii sociale (Serviciul social de suport monetar, destinat familiilor/persoanelor defavorizate, Serviciul social de sprijin pentru familiile cu copii, Serviciul social "Asistenţă personală") a cunoscut în ultimii ani numeroase sincope din cauza subfinanţării Fondului de susţinere a populaţiei, este necesară o reformă pentru a asigura finanţarea directă a serviciilor sociale de bază din bugetul de stat, precum şi o mai bună planificare, raportare şi monitorizare a serviciilor sociale prestate în mediul familial.

De asemenea, la nivel sectorial, sunt necesare consolidarea sistemului de asistenţă socială, îmbunătăţirea practicilor de stabilire a gradelor de dizabilitate şi incapacitate de muncă, eficientizarea politicilor ocupaţionale şi a activităţii de inspecţie a muncii.

Presiunile asupra sistemului de protecţie socială, şi în special asupra celui de asigurări sociale, vor creşte pe fondul îmbătrânirii populaţiei. În anul 2030, aproximativ 29% din populaţia ţării va avea vârsta de peste 60 de ani, iar până în anul 2050 ponderea persoancelor cu vârste de peste 60 de ani va ajunge la 34%. Vulnerabilitatea persoanelor în etate se va mări ca urmare a sarcinii demografice în creştere, a gradului mare de dependenţă, a speranţei scăzute la o viaţă sănătoasă şi a calităţii insuficiente a serviciilor de sănătate. Aceşti factori vor avea un efect major atât asupra sistemului de asigurări sociale de stat, cât şi asupra sistemului de asistenţă socială.

2.9. Încrederea în administraţia publică

O precondiţie decisivă pentru dezvoltarea durabilă este existenţa unei administraţii publice profesioniste, eficiente, responsabile şi transparente la toate nivelurile. Importanţa unui sistem cu asemenea calităţi derivă din necesitatea asigurării unui proces decizional incluziv, participativ şi reprezentativ şi, respectiv, necesitatea furnizării unor servicii publice de calitate şi accesibile pentru toţi oamenii. Reformele structurale şi politicile publice pentru dezvoltarea durabilă sunt concepute şi promovate de instituţiile statului, chiar dacă implementarea eficientă a acestora cere aportul întregii societăţi. Încrederea în guvern şi în instituţiile administraţiei publice are o importanţă semnificativă pentru mobilizarea resurselor din societate, direcţionarea ideilor, activităţilor şi comportamentelor mediului de afaceri, mediului academic, societăţii civile şi ale oamenilor în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii.

Eficienţa guvernării este măsurată, în ultimă instanţă, prin gradul de încredere a oamenilor în instituţiile statului şi în administraţia publică centrală şi locală. Potrivit Barometrului Opiniei Publice (http://bop.ipp.md/), începând cu anul 2005 şi până în anul 2020, nivelul de încredere în cele trei autorităţi supreme de conducere (Parlament, Guvern, Preşedinte) a avut o tendinţă de scădere, cel mai redus nivel fiind atins în anii 2015–2016, ca urmare a crizei politice din anul 2015. Acest lucru ar putea explica nesustenabilitatea şi impactul redus al reformelor şi al acţiunilor promovate de instituţiile publice de-a lungul anilor.

Cel mai înalt nivel de încredere cetăţenii îl manifestă faţă de autorităţile locale – în medie 55% de la ultimele alegeri locale din noiembrie 2018 (figura 17). Acesta este un semn clar că reforma administraţiei publice locale ar trebui avansată pentru a împuternici autorităţile publice locale să ia decizii conform aşteptărilor cetăţenilor.

Încrederea în autorităţile publice este una dintre cele mai importante baze pe care se construieşte legitimitatea şi sustenabilitatea sistemelor administrative şi politice. Un nivel înalt de încredere în instituţiile statului, în special în Guvern, este indicatorul că instituţiile publice funcţionează corect şi eficient, adică este asigurat statul de drept, sunt prestate servicii de calitate, infrastructura se dezvoltă. Încrederea în instituţiile publice influenţează, în acelaşi timp, comportamentul individual în moduri care ar putea susţine rezultatele dorite de guvernare, îmbunătăţind nivelul de conformare cu regulile şi reglementările existente şi reducând costurile de aplicare. De asemenea, încrederea în instituţiile publice poate ajuta autorităţile să implementeze reforme structurale cu beneficii pe termen lung şi ar putea contribui la creşterea încrederii în economie. Percepţia oamenilor este confirmată de indicele prosperităţii pentru anul 2021 (acesta măsoară performanţa guvernanţei unei ţări în baza a şase dimensiuni: constrângerile executivului, responsabilitatea politică, eficienţa guvernării, integritatea guvernării, statul de drept şi calitatea regulatorie, calculată de Legatum Institute, http://prosperity.com/rankings), care plasează guvernanţa din Republica Moldova pe locul 89 din 167 de ţări, cu şapte poziţii mai jos decât în anul 2018, iar între ţările Europei de Est – pe locul 19 din 23.

Percepţia negativă a oamenilor asupra modului de funcţionare a instituţiilor statului reflectă multitudinea de probleme în funcţionarea administraţiei publice, atât la nivel central, cât şi local. Acestea ţin de deprecierea prestigiului şi atractivităţii poziţiei de funcţionar public din cauza salarizării necompetitive, a politizării instituţiilor statului, a promovării intereselor obscure prin intermediul instituţiilor publice, a multitudinii de restructurări şi "reforme" care au indus incertitudine şi au subminat continuu capacităţile administraţiei publice centrale şi locale. La nivel local, problema respectivă este şi mai gravă din cauza amânării permanente a reformei teritorial-administrative şi a erodării continue a autonomiei financiare locale. Problemele respective de capacitate şi reputaţie sunt agravate de calitatea slabă a actului de guvernare, manifestată prin încălcarea frecventă a principiilor de transparenţă decizională, prin managementul defectuos al patrimoniului public şi prin corupţie endemică.

Salarizarea proastă în cadrul sistemului de administrare publică a generat un reflux înalt de personal, iar responsabilizarea redusă pentru managementul defectuos al resurselor publice, nivelul scăzut de profesionalism şi pregătirea insuficientă a funcţionarilor publici din cadrul administraţiei publice centrale sau locale au dus la diminuarea eficienţei actului de guvernare. Un impact nefast a avut şi neinspirata "reformă" a administraţiei publice centrale din 2017. Această stare este agravată de tolerarea lipsei de integritate a reprezentanţilor instituţiilor publice şi de impunitatea agenţilor publici.

Strategia privind reformă administraţiei publice pentru anii 2016–2020 şi Strategia naţională de descentralizare pentru anii 2012–2018, care au avut scopul de a îmbunătăţi semnificativ calitatea administraţiei publice la toate nivelurile în conformitate cu rigorile Uniunii Europene şi pentru care au fost alocate resurse semnificative din partea partenerilor de dezvoltare, au fost implementate doar în proporţie de până la 25%. Multe dintre activităţile realizate nu au avut finalitate şi sustenabilitate. În acest context se impune regândirea profundă a modului de funcţionare a administraţiei publice şi a proceselor administrative pentru a asigura integritatea deplină a decidenţilor politici şi a funcţionarilor publici, profesionalismul instituţiilor statului şi responsabilizarea autorităţilor pentru deciziile pe care le iau.

În acelaşi timp, potrivit indicelui libertăţii economice pentru anul 2021(https://heritage.org/index/country/moldova), Republica Moldova acumulează, la categoria "Integritatea Guvernului", 38,7%, în creştere cu 13,3 puncte procentuale, după o continuă scădere începând din anul 2016. Aceasta poate fi o premisă favorabilă pentru accelerarea transformărilor calitative în societate.

2.10. Încrederea în justiţie

Activitatea cotidiană a instituţiilor statului trebuie să se bazeze pe respectarea principiilor statului de drept, complementate cu eforturi pentru promovarea supremaţiei legii, accesul egal la justiţie şi combaterea tuturor formelor de corupţie. Potrivit Barometrului Opiniei Publice, cel mai înalt nivel al încrederii în justiţie a fost atins în anul 2005 – 41%. Neîncrederea în justiţie a atins cota maximă, de 92%, în anul 2016. În ultimii ani, încrederea oamenilor în justiţie a cunoscut o uşoară ameliorare, în prezent 19% dintre cetăţeni având acest sentiment. Neîncrederea prevalentă în sistemul justiţiei generează un nivel scăzut de încredere în stat şi în instituţiile acestuia, ceea ce duce la crearea unui cerc vicios în relaţia dintre stat şi oameni. De asemenea, aceasta reduce puternic capacitatea productivă a economiei şi potenţialul creativ al societăţii, neîncrederea în justiţie reducând şi motivaţiile oamenilor de a intra în tranzacţii contractuale şi de a iniţia proiecte pe termen lung.

Justiţia este, în continuare, percepută în societate drept un mecanism de represiune corupt, ineficient în protecţia intereselor oamenilor. Această percepţie trebuie substituită cu o imagine a justiţiei prietenoase omului care nu este în conflict cu legea şi a celui care a avut de suferit în urma acţiunilor ilegale. Justiţia urmează să devină una restaurativă (de restabilire a drepturilor şi a intereselor încălcate), de resocializare a persoanelor în conflict cu legea şi doar apoi represivă (de sancţionare a persoanelor vinovate). Deşi încrederea oamenilor în instanţele judecătoreşti este la un nivel scăzut, soluţionarea litigiilor pe cale alternativă (extrajudiciară) rămâne lipsită de popularitate, constituind o cale pentru mai puţin de 1% din numărul total de litigii.

Vulnerabilitatea instituţiilor statului la ingerinţele politicului, în mod special a instituţiilor de drept, afectează în mod direct independenţa puterii judecătoreşti faţă de puterile legislativă şi executivă. Totodată, volumul de lucru al judecătorilor continuă să fie o provocare în realizarea eficientă a actului de justiţie. În anul 2018, sarcina medie lunară efectiv lucrată a unui judecător a fost de circa 60 de dosare şi materiale per judecător, asistenţa judecătorilor în gestionarea corespunzătoare a acestora fiind limitată. Numărul mare de dosare, în special în anumite instanţe, generează, în mod direct, o eficienţă scăzută a instanţelor judecătoreşti.

O problemă majoră rămâne a fi asigurarea accesului tuturor oamenilor la justiţie. Nu sunt suficienţi profesionişti (procurori, judecători, avocaţi) specializaţi în cauzele cu implicarea copiilor, inclusiv în cauzele de violenţă contra copiilor. Şi persoanele cu dizabilităţi au un acces limitat la justiţie, cauzat de capacităţile reduse ale prestatorilor publici de asistenţă juridică în acordarea asistenţei juridice specializate privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, pe de o parte, şi de imposibilitatea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale de a accesa în mod independent serviciile de asistenţă juridică, pe de altă parte. Persoanele cu dizabilităţi solicită asistenţă juridică în probleme referitoare la: tratamentul discriminatoriu pe criteriu de dizabilitate; încălcarea dreptului de acces la serviciile sociale şi de sănătate; încălcarea drepturilor lor de către angajaţii instituţiilor rezidenţiale; încălcarea drepturilor patrimoniale; violarea dreptului la viaţa în comunitate (persoane izolate la domiciliu sau aflate în instituţii rezidenţiale); limitarea dreptului la libera circulaţie; discriminarea la angajarea în câmpul muncii; inaccesibilitatea fizică a sediilor instanţelor de judecată. Accesul romilor la justiţie este de asemenea limitat, deoarece aceştia se confruntă cu multiple bariere în accesul la justiţie din cauza sărăciei, nivelului scăzut de educaţie, discriminării, excluderii, lipsei de cunoştinţe despre drepturile lor şi lipsei de mijloace financiare pentru a solicita asistenţă juridică.

Potrivit indicelui libertăţii economice pentru anul 2021 (https://heritage.org/index/country/moldova), "Eficienţa justiţiei" în ţara noastră acumulează 29,9%, cu mult în urma mediei de 60% înregistrată în ţările europene. Motivul acestui scor modest, care califică justiţia din Republica Moldova drept una "reprimată", este nivelul înalt al corupţiei. Respectiv, un aspect important în procesul de consolidare a unei guvernări eficiente, responsabile şi transparente este combaterea fenomenului corupţiei şi asigurarea integrităţii decidenţilor politici şi a funcţionarilor publici.

Lupta cu flagelul corupţiei este un proces continuu de la declararea independenţei Republicii Moldova, fiind considerată o prioritate în mod special în ultimii ani, odată cu negocierea şi semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Corupţia, prezentă în societate la toate nivelurile, constituie una dintre îngrijorările majore ale oamenilor, alături de şomaj, sărăcie şi preţurile mari. Potrivit Freedom House (https://freedomhouse.org/country/moldova/freedom-world/2021), în anul 2021 corupţia a rămas înrădăcinată la toate nivelurile de guvernare, iar legile anticorupţie existente au fost aplicate inadecvat.

2.11. Securitatea umană

În pofida tuturor greutăţilor cu care se confruntă oamenii, Republica Moldova rămâne o societate paşnică, din care lipsesc violenţele comunitare religioase, etnice sau ameninţările teroriste interne. Cataclismele naturale cu caracter distructiv, cum ar fi cutremurele de pământ, sunt extrem de rare. În termeni de securitate umană, cele mai importante riscuri sunt cele la adresa securităţii economice, alimentare, energetice şi personale.

Problema securităţii economice este reflectată de indicatorii sărăciei. Sărăcia este o formă extremă de insecuritate economică care reflectă eşecurile mecanismelor de piaţă şi de protecţie socială. Rata sărăciei absolute în perioada 2014–2020 a fost înaltă, de circa 25% (cu o sărăcie absolută în mediul rural de trei ori mai mare decât cea înregistrată în mediul urban şi cu rate mai mari ale sărăciei în sudul ţării comparativ cu media naţională), o uşoară tendinţă de scădere fiind observată până la pandemia provocată de Covid-19 (figura 18). Profunzimea generală a sărăciei este relativ redusă, puţin sub 4%, ceea ce atestă mai degrabă o vulnerabilitate constantă decât o sărăcie cronică. În condiţiile unor programe de suport bine ţintite, sărăcia poate fi practic eradicată. Estimările pentru anul 2019 sugerează că, pentru a ridica venitul tuturor persoanelor sărace până la pragul sărăciei, erau necesari circa 800 milioane de lei. Conform datelor pentru anul 2020, în mediul rural, rata şi profunzimea sărăciei sunt substanţial mai mari (35,3% şi, respectiv, 4,8%) în comparaţie cu cele din mediul urban (14% şi, respectiv, 1,9%).

Securitatea alimentară rămâne o problemă reală pentru circa 10% din populaţie care, în perioada 2014–2020, s-a aflat în stare de sărăcie extremă (figura 19), situaţie care denotă insuficienţa de resurse pentru procurarea unui coş alimentar adecvat. În mediul rural, riscul de sărăcie extremă este de 4 ori mai mare decât în cel urban. Totodată, cu riscuri majore de sărăcie se confruntă persoanele în etate solitare şi gospodăriile casnice cu mulţi membri, conduse de persoane cu nivele inferioare de studii şi a căror sursă principală de venit provine din activitatea agricolă. Creşterea generalizată a preţurilor din anul 2021 şi riscurile inflaţioniste pun presiuni mari pe bugetele gospodăriilor şi amplifică insecuritatea alimentară (tabelul 4). În anul 2022, cheltuielile pentru produse alimentare şi băuturi nealcoolice ar putea să ajungă la 48,8% din totalul de cheltuieli al gospodăriilor casnice rurale şi la 41,9% – al celor urbane.

Securitatea energetică poate fi operaţionalizată prin conceptul de sărăcie energetică, adică incapacitatea oamenilor de a suporta costurile energiei necesare pentru un trai decent. În Republica Moldova, problema sărăciei energetice se manifestă pregnant mai ales în lunile de iarnă şi a fost readusă în prim-plan de criza livrărilor de gaze naturale prin care a trecut ţara noastră în sezonul rece 2021–2022 şi de creşterea generalizată a preţurilor la resursele energetice. Statisticile sărăciei energetice nu sunt încă suficient de dezvoltate, dar estimările experţilor sugerează că circa 65% din gospodăriile casnice se confruntă cu sărăcia energetică (Alexandru Ciudin, "Republica Moldova şi sărăcia energetică", comentariu, https://aee.md/index.php/en/news/comentariu-alexandru-ciudin-director-aee-republica-moldova-si-saracia-energetica). Pe baza creşterii preţurilor se poate estima că ponderea cheltuielilor legate de întreţinerea locuinţei, energie, apă caldă şi gaze va creşte, în mediul urban, la 17,6% în anul 2022, iar în mediul rural – la 18,4% (tabelul 4).

Securitatea personală se referă la riscurile şi vulnerabilităţile în faţa infracţiunilor, accidentelor şi hazardurilor. În perioada 2014–2021 s-a înregistrat o scădere vizibilă a numărului absolut de infracţiuni (de la 41783 la 27159) şi a ratei de infracţionalitate (de la 1469/100 mii oameni la 1057/100 mii), inclusiv a infracţiunilor grave contra vieţii şi sănătăţii omului. O altă evoluţie pozitivă este scăderea cu circa 1/3 a infracţiunilor comise de minori. Deşi lipsesc cercetările empirice, printre cauzele posibile care au determinat această scădere ar putea fi creşterea numărului de camere de supraveghere în spaţiile publice şi private, timpul tot mai puţin petrecut de minori în grupuri de influenţă (şi timpul tot mai mult petrecut în internet) şi, posibil, impactul creşterii eficienţei şi prezenţei poliţiei. Totodată, într-o serie de unităţi administrativ-teritoriale, dinamica infracţiunilor în ultimul deceniu este în mod clar nefavorabilă – Cahul, Floreşti, Râşcani, Nisporeni, Cantemir, Cimişlia, Drochia.

În anii 2014–2019, numărul absolut al accidentelor rutiere şi al persoanelor care au avut de suferit de pe urma acestora (decedate şi traumatizate) nu a demonstrat o tendinţă univocă, dar rata acestora a atestat o creştere clară. Măsurile restrictive adoptate în anul 2020 pentru combaterea pandemiei provocate de Covid-19 au restricţionat circulaţia oamenilor şi au îmbunătăţit indicatorii de siguranţă rutieră, însă în anul 2021 aceştia s-au înrăutăţit din nou. Dinamica şi perspectivele nefavorabile sunt cauzate de creşterea numărului de autoturisme, a parcursului mediu, de înrăutăţirea culturii conducerii, precum şi de o serie de probleme de infrastructură (iluminatul stradal insuficient, absenţa marcajelor rutiere, defectele pavajului etc.). Creşterea numărului de cazuri de violenţă în trafic este îngrijorătoare, reflectând şi un nivel foarte înalt de stres cotidian în societate.

Statistica incendiilor, precum şi pierderilor materiale şi a victimelor asociate acestora, atestă o vulnerabilitate persistentă a populaţiei. În pofida unei scăderi a numărului de cazuri de incendii raportate în ultimul deceniu şi a ratei deceselor asociate, pierderile materiale sunt în creştere. Muniţiile neexplodate rămase pe teritoriul ţării în urma conflictelor militare reprezintă o sursă constantă de ameninţare la adresa vieţii şi a sănătăţii oamenilor. Este îngrijorătoare şi statistica situaţiilor excepţionale care se produc în casele de locuit (explozii şi prăbuşiri). Oamenii rămân vulnerabili şi în faţa unei multitudini de cataclisme naturale, ploile torenţiale, grindina, inundaţiile, îngheţurile şi seceta fiind nişte situaţii excepţionale care produc pagube deosebit de mari la scară naţională şi locală. Astfel, seceta din anul 2020 a provocat pagube materiale directe estimate la circa 5,9 miliarde de lei, iar îngheţurile din primăvara aceluiaşi an – la circa 248 milioane de lei, prejudiciile cumulative ridicându-se la 3,1% din PIB.

2.12. Calitatea mediului

Componentele de mediu au un impact direct asupra omului pe tot parcursul vieţii, determinând starea de sănătate, productivitatea muncii, potenţialul de creştere economică etc. Nivelul scăzut de trai face ca populaţia să nu conştientizeze importanţa resurselor naturale şi a mediului curat pentru sănătatea şi bunăstarea proprie, punând în prim-plan problemele sociale şi cele economice, contribuind la poluare şi la nerespectarea legislaţiei de mediu. Pe lângă educaţia ecologică precară a populaţiei mai poate fi menţionată şi obişnuinţa din trecut de a dispune de resurse energetice sau acvatice ieftine, fapt ce a stimulat un comportament risipitor.

Apa este una dintre cele mai importante resurse naturale, care menţine viaţa şi asigură calitatea acesteia. Pe teritoriul Republicii Moldova sunt disponibile resurse de apă de suprafaţă cuprinzând aproximativ 12 km³, între care în bazinul fluviului Nistru – 9,8 km³ şi în bazinul râului Prut – Dunăre şi Marea Neagră – 2,7 km³. Până la 75–80% din volumul scurgerii apelor de suprafaţă de pe teritoriul Republicii Moldova se formează pe teritoriul Ucrainei. Starea şi evoluţia apelor de suprafaţă sunt determinate de factorii naturali (schimbările climei) şi antropici (construcţii hidrotehnice şi utilizarea neraţională). În acest context, extinderea nodului hidrotehnic de la Novodnestrovsk şi modul de derulare în continuare a proiectului respectiv de către Ucraina reprezintă o preocupare majoră din punctul de vedere al asigurării ţării noastre cu apă.

Astfel, un aspect problematic cu care se confruntă populaţia Republicii Moldova este cantitatea de apă disponibilă pentru utilizare. Volumul de apă disponibil este de aproximativ 500 m³ pe cap de locuitor pe an sau chiar mai puţin. Standardele internaţionale definesc un volum de 1700 m³ pe cap de locuitor pe an drept prag al siguranţei în disponibilitatea apei dulci regenerabile. La un volum mai mic de 1000 m³ pe cap de locuitor pe an, lipsa apei poate împiedica dezvoltarea economică şi poate afecta sănătatea şi viaţa populaţiei (Strategia de mediu pentru anii 2014–2023 şi Planul de acţiuni pentru implementarea acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.301/2014).

Calitatea apei este determinată de sursele de poluare şi de modul în care sunt administrate aceste surse. Principalele surse de poluare a apelor şi a solurilor din Republica Moldova sunt apele uzate neepurate sau parţial epurate, deşeurile municipale, precum şi substanţele chimice. Un factor de risc major pentru sănătatea oamenilor sunt fântânile de mina, care reprezintă o sursă esenţială de apă în mediul rural. Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, în 84% din fântâni apa nu corespunde normelor sanitare stabilite de lege. Evoluţiile din ultimii ani nu sunt încurajatoare în ceea ce priveşte asigurarea calităţii apei. Ţinând cont de constrângerile financiare, în Republica Moldova extinderea reţelelor publice de alimentare cu apă nu este însoţită de o extindere corespunzătoare a reţelelor publice de canalizare: între anii 2010 – 2020, lungimea reţelelor de aprovizionare cu apă a crescut cu 81,4%, iar lungimea reţelelor de canalizare s-a majorat doar cu 14,8%. Această discrepanţă face ca doar o parte din apa captată pentru nevoile umane să revină în formă epurată în circuitul natural, ceea ce pune o presiune suplimentară pe resursele naturale, sporeşte costurile de tratare a apei şi creează riscuri adiţionale pentru sănătatea populaţiei.

În anul 2020, celor 15,3 mii km de apeducte şi reţele publice de distribuţie a apei le reveneau doar 2,9 mii km de reţele publice de canalizare. Circa 71% din sistemele publice de canalizare sunt dotate cu staţii de epurare. Din cele 92 de staţii de epurare, sunt funcţionale doar 81 (https://statistica.gov.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=6997). Majoritatea staţiilor de epurare, fiind exploatate deja timp de 25–30 de ani, au un grad sporit de uzură şi funcţionează la capacitate redusă, deversând apele reziduale neepurate nemijlocit în râuri. Rezultatele controalelor efectuate în ultimii ani arată că numărul staţiilor care efectuează o epurare insuficientă este în continuă creştere. Volumul deversărilor depinde direct de mărimea demografică şi economică a unităţilor teritorial-administrative (http://ipm.gov.md/sites/default/files/2021-09/IPM_ANUAR_2020.pdf).

Calitatea mediului depinde în mare măsură de practicile de management al deşeurilor. Eliminarea deşeurilor municipale, actualmente, se realizează preponderent prin depozitarea pe sol. În anul 2020 funcţionau 1136 de depozite de deşeuri cu o suprafaţă totală de 1220 ha (http://ipm.gov.md/sites/default/files/2021-09/IPM_ANUAR_2020.pdf ). Depozitele de deşeuri sunt organizate de autorităţile publice locale şi, în general, nu respectă standardele de protecţie a mediului, iar în unele cazuri depozitele de deşeuri sunt localizate chiar în zona de protecţie a obiectivelor acvatice sau în zona sanitară a sectorului locativ. Cantitatea de deşeuri municipale colectate de la populaţie, instituţii şi agenţii economici este în continuă creştere, de la 2130,8 mii m³ în anul 2008 la 2925,0 mii m³ în anul 2016 şi 3336,3 mii m³ în anul 2020 (https://statbank.statistica.md/PxWeb/pxweb/ro/10%20Mediul%20inconjurator/10%20Mediul%20inconjurator__MED040__Municipale/MED060300reg.px/?rxid=b2ff27d7-0b96-43c9-934b-42e1a2a9a77). Circa 90% din cantitatea de deşeuri municipale colectate de serviciile de salubrizare au fost eliminate prin depozitare, colectarea selectivă fiind organizată parţial în municipiul Chişinău şi în unele centre raionale. Ratele de reciclare şi valorificare a deşeurilor sunt încă foarte reduse (Anuarul IPM – 2020 "Protecţia mediului în Republica Moldova", 2021).

Substanţele chimice reprezintă o sursă de risc major pentru mediu. Majoritatea substanţelor şi produselor chimice utilizate în Republica Moldova provin din importuri. Cantităţi semnificative de substanţe şi produse chimice se utilizează în toate sectoarele economiei naţionale, inclusiv în sectorul agricol (produsele de uz fitosanitar şi fertilizanţii). Din anul 2009 până în anul 2017, cantitatea de substanţe chimice utilizate în întreprinderile agricole şi în gospodăriile ţărăneşti (de fermier) mari a crescut de aproape 4 ori, de la 17,0 mii de tone la 65,6 mii de tone, ceea ce înseamnă 69,1 kg pe fiecare hectar de semănături (http://statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=315&id=2279). Tendinţa exploatării intensive a continuat şi în ultimii ani, în 2020 acest indicator depăşind în premieră cantitatea de 100 mii de tone (100,9) (https://statistica.gov.md/public/files/publicatii_electronice/Anuar_Statistic/2021/16_AS.pdf). Reducerea riscurilor asociate utilizării substanţelor chimice pe tot parcursul vieţii şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor impun funcţionarea eficientă şi la standardele Uniunii Europene a procesului de autorizare, clasificare, etichetare, restricţionare şi inclusiv gestionare a acestor substanţe.

Resursele funciare ale Republicii Moldova sunt valorificate foarte intens. Cota terenurilor cu destinaţie agricolă este una dintre cele mai mari în lume (61,8% din teritoriu la 1 ianuarie 2020), în timp ce ariile cu vegetaţie naturală (pădurile şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră) ocupă doar 13,4% din teritoriu (https://statbank.statistica.md/pxweb/pxweb/ro/10%20Mediul%20inconjurator/10%20Mediul%20inconjurator__MED050/MED050100.px/?rxid=b2ff27d7-0b96-43c9-934b-42e1a2a9a774 ). Solurile care au un nivel înalt de calitate şi productivitate sunt supuse proceselor de degradare, cel mai grav dintre ele fiind eroziunea. Reformele din sectorul agrar şi schimbul formei de proprietate asupra pământului au intensificat procesul de degradare a solurilor. Anual, circa 6400 ha de terenuri agricole degradează şi îşi pierd fertilitatea (potenţialul de producere) ori sunt scoase din circuitul agricol.

Pădurile şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră acopereau, la 1 ianuarie 2020, doar 13,4% din suprafaţa totală a Republicii Moldova, înregistrând o creştere minoră, de doar 0,4%, din anul 2010 (http://statbank.statistica.md/pxweb/pxweb/ro/10%20Mediul%20inconjurator/10%20Mediulпроцентов20inconjurator__MED050/MED050200.px/table/tableViewLayout1/?rxid=b2ff27d7-0b96-43c9-934b-42e1a2a9a774). În ţările Uniunii Europene, pădurile şi alte terenuri împădurite acoperă peste 40% din suprafaţa terestră (https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2c1c71af-8384-11e3-9b7d-01aa75ed71a1.0003.01/DOC_1&format=PDF). În plus, ca urmare a folosirii unor tehnologii neadecvate în fondul silvic al Republicii Moldova, au fost create suprafeţe de păduri care au degradat considerabil şi actualmente sunt prezente cu arborete degradate, iar în multe locuri se usucă speciile dominante şi edificatoare (coniferele, speciile alohtone, speciile plantate în staţiuni necorespunzătoare etc.). Păstrarea şi extinderea suprafeţelor forestiere contribuie la diminuarea efectelor schimbărilor climatice, previn eroziunea şi degradarea continuă a solurilor şi restabilesc nivelul corespunzător al apelor freatice în sol. Nu în ultimul rând, pădurile sunt o sursă alternativă de energie atunci când sunt folosite raţional şi conform unei planificări riguroase de consum şi regenerare a terenurilor împădurite.

Poluarea aerului are un impact asupra speranţei de viaţă, deoarece efectele ei pe termen lung generează boli pulmonare şi cardiace. În medie pe ţară, 86,2% din volumul sumar al substanţelor nocive emise în aerul atmosferic revin transporturilor. Numărul unităţilor de transport este în continuă creştere (în anul 2011 – 689 mii de unităţi de transport, în anul 2021 – 1128 mii de unităţi), iar importul vehiculelor vechi, cu un grad sporit de emisii, contribuie enorm la poluarea aerului atmosferic (anuarele Inspectoratului pentru Protecţia Mediului).

Schimbările climatice au un impact puternic asupra disponibilităţii resurselor şi asupra activităţilor economice. În ultimul deceniu, Republica Moldova a cunoscut o serie de evenimente extreme, cum ar fi secetele şi inundaţiile majore, împreună cu efectele incrementale, cauzate de creşterea temperaturii medii şi distribuţia inegală a precipitaţiilor pe parcursul anului, ceea ce a avut consecinţe negative asupra economiei ţării, asupra bunăstării şi sănătăţii populaţiei. Secetele severe se repetă tot mai frecvent, provocând pierderi economice semnificative. Intensitatea crescândă a evenimentelor extreme au dus, de asemenea, la creşterea frecvenţei situaţiilor cu risc sporit. În acest context, promovarea măsurilor de adaptare la fenomenul schimbărilor climatice şi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră este imperios necesară.

În condiţiile schimbărilor climatice, neglijarea problemelor de mediu din ultimii ani, manifestată preponderent prin sacrificarea obiectivelor de mediu în favoarea celor economice sau a intereselor înguste de grup, a vulnerabilizat şi mai mult societatea. În lipsa unor intervenţii mai ferme, repercusiunile schimbărilor climatice asupra sectorului agricol, mediului înconjurător şi finanţelor publice vor fi tot mai grave.

Republica Moldova rămâne codaşă printre ţările europene în ceea ce priveşte investiţiile publice şi private în domeniul protecţiei mediului înconjurător. Cheltuielile totale pentru protecţia mediului abia dacă se ridică la 0,1% din PIB (Media cheltuielilor totale pentru protecţia mediului pentru perioada 2016–2020), media pe ţările Uniunii Europene fiind de 1,9%. Instrumentele economice de mediu existente în prezent (de exemplu, taxele şi autorizaţiile de mediu) nu sunt în măsură să schimbe situaţia. Insuficienţa resurselor financiare pune în dificultate autorităţile publice locale să întreprindă toate măsurile necesare pentru îmbunătăţirea sau construcţia infrastructurii de gestionare a apelor uzate şi de gestionare a deşeurilor. Asistenţa tehnică acordată de partenerii de dezvoltare în domeniul managementului resurselor de apă şi al managementului deşeurilor este importantă, însă aceasta nu acoperă toate necesităţile pentru îmbunătăţirea semnificativă a calităţii mediului. Nivelul scăzut al veniturilor populaţiei şi ale agricultorilor menţine parcul auto învechit, cu emisii mari în aerul atmosferic. De asemenea, deşi agenţii economici, prin activitatea pe care o impun, ar trebui să-şi construiască staţii de epurare locale, astfel încât deversarea apelor uzate în sistemul de canalizare să corespundă normelor, nivelul de competitivitate redus şi accesul slab diversificat la finanţări fac ca acest lucru, de regulă, să nu se întâmple.

În general, schimbările climatice au fost abordate într-o măsură insuficientă în documentele de politici, mai ales în iniţiativele de politici din sectorul agricol. Sectorul agricol, contribuind cu circa 11,2% la PIB, este identificat la moment ca cel mai vulnerabil la schimbările climatice din cauza capacităţii reduse de adaptare. Posibilităţile financiare limitate şi capacitatea instituţională ale Republicii Moldova de a răspunde la pericolele climatice naturale reprezintă un risc pentru producţia agricolă durabilă şi pentru dezvoltarea rurală în viitor. Cu niveluri scăzute de productivitate, cu un climat foarte variabil şi o dependenţă mare de agricultura pluvială, Republica Moldova se confruntă cu riscuri semnificative pentru sustenabilitatea şi securitatea alimentară.

3. Viziunea de dezvoltare 2030

Viziunea şi obiectivul strategic major al SND sunt centrate pe calitatea vieţii. Astfel, până în anul 2030, dimensiunile calităţii vieţii în Republica Moldova vor fi îmbunătăţite tangibil şi durabil, în conformitate cu aspiraţiile europene stabilite în Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Totodată, unul dintre obiectivele generale ale cooperării dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, statuat în prevederile Agendei de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, urmăreşte angajamentul privind realizarea obiectivelor de politică de nivel mondial, inclusiv a Acordului de la Paris privind schimbările climatice şi punerea în aplicare a Agendei pentru dezvoltare durabilă 2030 şi a celor 17 obiective de dezvoltare durabilă ale acesteia. Astfel, cooperarea şi conjugarea eforturilor comune "va consolida ordinea internaţională bazată pe norme şi va contribui la construirea unei Europe mai puternice la nivel mondial".

Creşterea calităţii vieţii se va baza pe câteva elemente-cheie, care vor pune omul în centrul proceselor de politici publice, reforme şi dezvoltare şi vor avea drept obiectiv final îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor şi consolidarea rezilienţei demografice:

1) guvernanţa transparentă, incluzivă şi eficientă la toate nivelele;

2) accesul echitabil la justiţie;

3) diversificarea economică accelerată, facilitarea tranziţiei de la procesele tehnologice tradiţionale la cele moderne, inclusiv de antreprenoriat tehnologic inovaţional, şi facilitarea mobilităţii geografice;

4) utilizarea unor tehnologii de înaltă performanţă în toate sferele publice şi private;

5) crearea locurilor de muncă decente şi creşterea gradului de calificare şi de productivitate;

6) incluziunea socioeconomică, sistemul economic trebuind să ofere oportunităţi pentru încadrarea tuturor persoanelor, inclusiv a celor din grupurile vulnerabile;

7) redistribuirea justă a veniturilor, statul având obligaţia să creeze un sistem de impozitare şi subvenţionare echitabil şi transparent;

8) sistem educaţional şi de cercetare relevant, incluziv şi calitativ;

9) sănătatea şi siguranţa publică;

10) promovarea unei politici proactive de protecţie a copilului şi a familiilor cu copii;

11) durabilitatea resurselor naturale prin utilizarea responsabilă a acestora, minimizarea impactului asupra mediului.

Această combinaţie de factori pentru dezvoltare va permite abilitarea forţelor productive şi creative care există în societate şi îndreptarea resurselor publice şi private către utilizări care vor asigura câştiguri maxime posibile de bunăstare pentru generaţiile actuale şi viitoare.

4. Obiectivele de dezvoltare 2030

Obiectivele de dezvoltare generale şi specifice pe care le propune SND pentru orizontul anului 2030 reflectă aspiraţiile de creştere a bunăstării oamenilor din Republica Moldova, de îmbunătăţire a vieţii cetăţenilor, de europenizare a instituţiilor statului, de consolidare a democraţiei, a statului de drept, a respectului pentru drepturile omului, precum şi de aducere a Republicii Moldova mai aproape de standardele şi valorile europene, care să asigure procesul de aderare a ţării noastre la Uniunea Europeană. Astfel, SND va asigura modernizarea tuturor sferelor vieţii politice şi social-economice, apropiind Republica Moldova de standardele Uniunii Europene.

Operaţionalizarea acestor obiective este realizată prin stabilirea unor ţinte tangibile pe toate dimensiunile relevante ale conceptului de calitate a vieţii umane.

Obiectivul general 1. Creşterea veniturilor din surse durabile şi atenuarea inegalităţilor

Obiectivul specific 1.1. Creşterea accelerată a productivităţii muncii

Obiectivul specific 1.2. Dezvoltarea oportunităţilor pentru inovaţii şi antreprenoriat

Obiectivul specific 1.3. Ameliorarea condiţiilor de muncă şi reducerea ocupării informale

Conform angajamentelor privind dezvoltarea durabilă, până în anul 2030 urmează să fie implementate următoarele ţinte strategice:

1) reducerea cu 50% a nivelului de sărăcie absolută şi de sărăcie în toate dimensiunile sale potrivit pragului naţional şi pragului internaţional stabilit pentru bărbaţi, femei şi copiii de toate vârstele, cu accent pe cele mai dezavantajate grupuri (Obiectivul de dezvoltare durabilă (ODD) 1.2);

2) având în vedere dependenţa populaţiei de sectorul agricol, precum şi potenţialul larg, rămas încă neexplorat, al acestui sector, creşterea productivităţii agricole şi a veniturilor producătorilor agricoli mici prin accesul sigur şi egal la factori de producţie, cunoştinţe, servicii financiare şi pieţe (ODD 2.3);

3) implementarea politicilor orientate spre dezvoltare, care susţin activităţile productive, crearea de locuri de muncă decente, antreprenoriatul, creativitatea şi inovaţia şi care încurajează formalizarea şi creşterea întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, inclusiv prin accesul la serviciile financiare (ODD 8.3);

4) stimularea creşterii productivităţii prin diversificare, modernizare tehnologică şi inovaţie (ODD 8.2);

5) promovarea locurilor de muncă verzi ca o modalitate eficientă de a combina dezvoltarea socială şi de mediu, precum şi de a îmbunătăţi competenţele şi practicile de afaceri pentru o creştere durabilă şi favorabilă incluziunii (ODD 8.4);

6) atingerea, până în anul 2030, a unui nivel al ocupării forţei de muncă similar cu media ţărilor din Europa Centrală şi de Est şi stimularea ocupării productive şi a muncii decente pentru toate femeile şi toţi bărbaţii, inclusiv pentru tineri, persoanele în etate şi persoanele cu dizabilităţi, precum şi remunerarea egală pentru munca de valoare egală (ODD 8.5);

7) eradicarea muncii forţate, a traficului de fiinţe umane şi a muncii copiilor (ODD 8.7);

8) protecţia drepturilor la muncă şi promovarea unor medii de lucru sigure pentru toţi angajaţii; stimularea remunerării echitabile a muncii prin consolidarea dialogului social, aplicarea salariilor minime adecvate şi combaterea remunerării subdeclarate în conformitate cu cele mai bune practici europene (ODD 8.8);

9) sporirea gradului de satisfacţie al angajaţilor prin ameliorarea condiţiilor de muncă în toate sectoarele economiei Republicii Moldova.

Pe termen scurt, este necesar să fie minimizat impactul inflaţiei asupra veniturilor reale ale populaţiei şi, respectiv, asupra capacităţii de cumpărare şi a nivelului de bunăstare. În acest sens, sunt necesare mecanisme de compensare a creşterii preţurilor la cele mai sensibile produse (tarifele pentru resursele energetice şi pentru produsele alimentare de bază), bine ţintite pe cele mai vulnerabile categorii de populaţie. Sunt necesare mecanisme de compensaţii şi pentru antreprenori, în special pentru cei mici, în contextul creşterii preţurilor la materia primă (la resursele energetice, fertilizanţi, serviciile logistice etc.). Totodată, respectând independenţa instituţională, este necesar să se asigure o coordonare eficientă a politicilor monetare promovate de Banca Naţională a Moldovei şi a politicilor economică şi bugetară promovate de Guvern pentru a asigura combinaţia necesară de politici în vederea atenuării repercusiunilor şocurilor inflaţioniste şi a stimula recuperarea economică rapidă.

Pe termen mediu şi lung, majorarea durabilă a veniturilor poate fi atinsă prin sporirea competitivităţii firmelor, creşterea productivităţii muncii şi integrarea persoanelor şi a grupurilor marginalizate în procesele de creare a valorii economice. Precondiţia de bază în acest sens este încurajarea de către stat a oamenilor să-şi realizeze aspiraţiile şi potenţialul profesional, atât în calitate de angajaţi, cât şi în calitate de angajatori prin dezvoltarea oportunităţilor pentru inovaţii şi antreprenoriat, precum şi pentru dezvoltarea profesională. Este crucial să se sprijine activ intrarea în antreprenoriat a tinerilor şi a femeilor şi să fie adoptate inovaţiile relevante pe o scară cât mai largă. Nu în ultimul rând, creşterea veniturilor trebuie să se bazeze pe activităţile economice şi de ocupare formale, fiind încurajată conformarea fiscală şi tranziţia dinspre sectorul informal spre cel formal, în paralel cu descurajarea şi, după caz, penalizarea practicilor economice şi de ocupare a forţei de muncă informale. În vederea atenuării inegalităţilor, politicile publice vor pune accent pe abilitarea economică a populaţiei cu venituri mici.

Obiectivul general 2. Îmbunătăţirea condiţiilor de trai

Obiectivul specific 2.1. Sporirea mobilităţii prin sisteme de transport eficiente, durabile şi sigure

Obiectivul specific 2.2. Asigurarea accesului universal la internet şi la serviciile electronice

Obiectivul specific 2.3. Asigurarea accesului universal la apeducte şi la sisteme de sanitaţie sigure

Obiectivul specific 2.4. Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit

Conform angajamentelor privind dezvoltarea durabilă, până în anul 2030 urmează să fie implementate următoarele ţinte strategice:

1) va fi asigurat accesul universal la condiţii sanitare adecvate şi echitabile pentru 65% din populaţie şi comunităţi, acordând o atenţie specială nevoilor femeilor şi fetelor şi persoanelor în situaţii vulnerabile (ODD 6.2);

2) va fi asigurată dezvoltarea unei infrastructuri de calitate, fiabile, durabile şi sigure în întreaga ţară pentru a susţine dezvoltarea economică şi creşterea bunăstării populaţiei, cu accent pe accesul larg şi echitabil pentru toţi (ODD 9.1);

3) va fi asigurat accesul la sisteme de transport sigure, la preţuri echitabile, accesibile şi durabile pentru toţi, va fi îmbunătăţită siguranţa rutieră, în special prin extinderea reţelelor de transport public (ODD 11.2).

Obiectivele de creştere a bunăstării materiale a oamenilor vizate de SND se bazează pe câţiva piloni. Valoarea resurselor financiare alocate pentru proiectele publice de infrastructură trebuie să crească în mod durabil şi programat. O altă premisă este selecţia strategic corectă a priorităţilor, acordând prioritate proiectelor capabile să sporească potenţialul economic local, regional sau naţional şi să interconecteze comunităţi, procese de producţie, servicii şi infrastructuri existente. Al treilea pilon ţine de îmbunătăţirea esenţială a calităţii managementului în cazul fiecărui proiect în parte, cu un accent special pe asigurarea calităţii şi durabilităţii, şi a portofoliului de proiecte în ansamblu. În cadrul fiecărui proiect vor fi selectate soluţiile tehnice inovative care răspund cel mai bine necesităţilor comunităţilor respective. În sfârşit, politicile vor favoriza aportul de resurse private (cofinanţare din partea beneficiarilor) şi răspunsul de ofertă din partea producătorilor locali pentru programele de îmbunătăţire a condiţiilor de trai (izolarea termică a blocurilor şi caselor de locuit, înlocuirea ardeziei cu materiale sigure, soluţii sigure de canalizare etc.).

Obiectivul general 3. Garantarea educaţiei corespunzătoare şi de calitate pentru toţi pe tot parcursul vieţii

Obiectivul specific 3.1. Dezvoltarea cuprinzătoare a copiilor în educaţia timpurie pentru învăţarea şi bunăstarea pe tot parcursul vieţii

Obiectivul specific 3.2. Formarea unor competenţe transformatoare în sistemul educaţional, axate pe nevoile de cunoştinţe şi aptitudinile de viitor

Obiectivul specific 3.3. Dezvoltarea unui sistem accesibil, flexibil şi relevant de educaţie continuă a adulţilor în perspectiva învăţării pe tot parcursul vieţii

Conform angajamentelor privind dezvoltarea durabilă, până în anul 2030 urmează să fie implementate următoarele ţinte strategice:

1) vor fi asigurate condiţiile necesare pentru ca toate fetele şi băieţii să absolve învăţământul primar şi secundar gratuit, echitabil şi calitativ, care să conducă la rezultate relevante şi eficiente (ODD 4.1);

2) va creşte înscrierea în învăţământul profesional tehnic şi în învăţământul superior accesibil şi de calitate (ODD 4.3);

3) va creşte substanţial numărul de tineri şi adulţi care deţin competenţe corespunzătoare pentru angajare (ODD 4.4);

4) va fi asigurat accesul egal al persoanelor vulnerabile, inclusiv al persoanelor cu dizabilităţi, al copiilor în situaţii vulnerabile şi al copiilor de etnie romă la toate nivelurile de învăţământ şi de formare profesională (ODD 4.5);

5) toţi elevii/studenţii vor obţine cunoştinţele şi competenţele necesare pentru promovarea dezvoltării durabile şi a stilurilor de viaţă durabile, protecţiei mediului, modului sănătos de viaţă, drepturilor omului, egalităţii de gen, culturii păcii şi a nonviolenţei, cetăţeniei globale şi aprecierea diversităţii culturale, precum şi pentru promovarea contribuţiei culturii la dezvoltarea durabilă (ODD 4.7).

Scopul strategic în domeniul educaţiei este oferirea de oportunităţi pentru toţi oamenii de a-şi dezvolta, de la o vârstă fragedă şi pe tot parcursul vieţii, deprinderi, cunoştinţe, abilităţi şi competenţele necesare pentru a-şi valorifica cât mai bine potenţialul atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. Educaţia de calitate de la o vârstă timpurie este asociată cu o serie de beneficii noneconomice, precum îmbunătăţirea stării de sănătate, implicarea civică şi socială, un climat de securitate şi de confort social mai bun, protecţia mediului, intoleranţa faţă de corupţie, ceea ce implicit are o contribuţie majoră şi în creşterea productivităţii economiei naţionale. Modernizarea infrastructurii învăţământului profesional tehnic va spori atractivitatea acestuia, facilitând integrarea a cel puţin 70% din absolvenţi pe piaţa autohtonă a muncii. Calitatea procesului educaţional şi competenţele dezvoltate de şcoală, nu doar calificările şi certificatele, vor face ca oamenii să fie mai pregătiţi în viaţa lor profesională şi în cea privată, mai rezilienţi şi mai adaptabili la schimbările din jur. După părăsirea sistemului de educaţie formală, oamenii vor avea posibilitatea de a învăţa pe tot parcursul vieţii, corelând învăţarea şi competenţele dobândite în instituţiile de învăţământ formal cu competenţele dezvoltate în contexte nonformale şi informale, în special la locul de muncă. Astfel, reforma sistemului educaţional va fi vitală pentru accelerarea implementării celorlalte obiective pe termen lung din prezenta strategie.

Obiectivul general 4. Ridicarea nivelului de cultură şi de dezvoltare personală

Obiectivul specific 4.1. Extinderea accesului la oportunităţi şi activităţi culturale

Obiectivul specific 4.2. Punerea în valoare a patrimoniului, tradiţiilor şi a diversităţii culturale

Obiectivul specific 4.3. Asigurarea oportunităţilor de dezvoltare personală şi cetăţenie activă

Conform angajamentelor privind dezvoltarea durabilă, până în anul 2030 urmează să fie implementată următoarea ţintă strategică:

elaborarea şi implementarea politicilor de promovare a turismului durabil, care să faciliteze crearea de parteneriate public-private, să dezvolte capacităţile instituţionale din domeniu ale autorităţilor publice locale şi, respectiv, să creeze locuri de muncă şi să promoveze cultura şi produsele locale (ODD 8.9).

Acest obiectiv urmează a fi atins prin sporirea accesibilităţii, calităţii şi a actualităţii ofertei culturale, ceea ce implică cheltuieli curente şi investiţionale mai mari, mai bine ţintite şi valorificate în mod mai eficient, la nivelul fiecărei instituţii şi organizaţii culturale. Contribuind la dezvoltarea culturii ca valoare intrinsecă, aceste resurse vor produce importante randamente economice şi sociale. Un mediu cultural mai intens, mai calitativ şi mai divers va oferi oamenilor o satisfacţie de viaţă mai mare, noi repere pentru dezvoltare şi aspiraţie personală şi va fortifica sentimentul de apartenenţă şi de comunitate. Pentru aceasta este extrem de important să fie asigurată intrarea culturii în "mase", inclusiv în mediul rural şi în regiunile periferice ale ţării. Pusă în valoare în mod corect şi integrată în sistemul educaţional, cultura va consolida economia creativă şi va produce efecte socioeconomice importante prin locuri de muncă create în mod direct şi indirect, prin sporirea atractivităţii turistice a comunităţilor şi a ţării în ansamblu, prin diversificarea oportunităţilor de relaxare şi petrecere a timpului liber, de asemenea prin reducerea conflictelor, tensiunilor, violenţei şi a devianţelor sociale.

Obiectivul general 5. Îmbunătăţirea stării de sănătate fizică şi mintală a populaţiei prin contribuţia activă a unui sistem de sănătate modern şi eficient, care răspunde nevoilor fiecărui individ

Obiectivul specific 5.1. Asigurarea acoperirii universale cu servicii medicale de înaltă calitate, care să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii

Obiectivul specific 5.2. Reducerea poverii bolilor transmisibile şi netransmisibile prin abordarea cuprinzătoare şi transsectorială a determinanţilor sănătăţii

Obiectivul specific 5.3. Sporirea rezilienţei sistemului de sănătate în situaţii ce pun în pericol sănătatea oamenilor

Conform angajamentelor privind dezvoltarea durabilă, până în anul 2030 urmează să fie implementate următoarele ţinte strategice:

1) reducerea cu 30% a mortalităţii premature cauzate de boli netransmisibile prin prevenire şi tratament (ODD 3.4);

2) metodele de prevenire şi tratament al abuzului de substanţe stupefiante, psihotrope, precursori ai acestora, precum şi al abuzului de alcool vor fi fortificate (ODD 3.5).

3) asigurarea accesului universal la serviciile de sănătate sexuală şi reproductivă, inclusiv pentru planificarea familiei, informare şi educaţie (ODD 3.7);

4) realizarea acoperirii universale în sănătate, accesul la serviciile esenţiale de sănătate calitative, inclusiv protecţia faţă de riscurile financiare asociate acestor servicii, şi accesul la medicamente de bază şi la vaccinuri sigure, eficiente, calitative şi la preţuri accesibile pentru toţi (ODD 3.8).

În scopul îmbunătăţirii sănătăţii fizice şi mintale pe termen lung, accentul major va fi pus pe promovarea unui mod de viaţă sănătos şi activ pe toată durata vieţii. În acest sens, sistemul de sănătate trebuie să dezvolte o colaborare permanentă cu alte sectoare pentru a populariza un mod sănătos de viaţă prin intermediul informării/comunicării şi educaţiei şi pentru a diminua influenţa factorilor de risc, precum poluarea mediului, produsele alimentare nesănătoase, condiţiile precare de muncă, factorii de stres, comportamentul sexual riscant, creând cele mai bune mecanisme de reacţie la influenţele acestora asupra stării de sănătate a populaţiei. Pe lângă promovarea modului de viaţă sănătos, rămân o prioritate profilaxia/prevenirea prin intermediul vaccinării şi/sau al screening-ului, diagnosticarea precoce şi tratamentul de calitate, precum şi ajutorul specializat timpuriu şi continuu, în special în bolile care au o incidenţă sporită în societate, ţintind cont de specificul fiecărei grupe vulnerabile. Astfel, pe termen lung, va fi îmbunătăţită semnificativ starea de sănătate a oamenilor, calitatea vieţii şi speranţa de viaţă, fapt ce va determina o diminuare a presiunii asupra sistemului medical. În acelaşi timp, va fi îmbunătăţită calitatea serviciilor medicale pentru toţi cei care au nevoie, diminuând inechităţile în sănătate, în special în ceea ce priveşte accesul la serviciile de sănătate în mediul rural pentru cele mai vulnerabile şi marginalizate grupuri de populaţie, de asemenea va fi îmbunătăţită acoperirea cu asigurarea obligatorie de asistenţă medicală. Abordarea legăturii umanitate–dezvoltare–pace va fi aplicată, asigurând în acelaşi timp continuitatea accesului universal al populaţiei la asistenţă medicală de calitate, inclusiv la serviciile de sănătate sexuală şi reproductivă care salvează vieţi.

Obiectivul general 6. Un sistem de protecţie socială solid şi incluziv

Obiectivul specific 6.1. Furnizarea unui spectru de servicii de asistenţă socială calitative şi corespunzătoare

Obiectivul specific 6.2. Consolidarea durabilităţii sistemului de asigurări sociale

Obiectivul specific 6.3. Asigurarea unui sistem de protecţie a copilului care să răspundă prompt şi eficient la nevoile fiecărui copil

Conform angajamentelor privind dezvoltarea durabilă, până în anul 2030 urmează să fie implementate următoarele ţinte strategice:

1) implementarea unui sistem de protecţie socială adecvat la nivel naţional pentru o acoperire consistentă a persoanelor celor mai sărace şi vulnerabile (ODD 1.3);

2) crearea rezilienţei persoanelor sărace şi a celor în situaţii vulnerabile şi reducerea expunerii şi vulnerabilităţii acestora la evenimente extreme legate de climă, inclusiv la secetă şi inundaţii (ODD 1.5);

3) asigurarea unui cadru naţional de politici adecvat, bazat pe strategii sensibile la dimensiunile de sărăcie şi de gen şi pe respectarea drepturilor omului, ce ar susţine investiţiile în eradicarea sărăciei (ODD 1.b).

Scopul strategic urmărit este de a dezvolta un sistem de protecţie socială durabil şi social responsabil, care să susţină în mod adecvat populaţia în depăşirea situaţiilor de risc, să o ajute să devină rezilientă şi să se adapteze la diverse şocuri şi riscuri la nivel de persoană, gospodărie şi comunitate, iar obiectivul de lungă durată rămâne acela de atenuare a sărăciei şi de asigurare a oportunităţilor egale pentru grupurile vulnerabile ale societăţii. În acest sens, sistemul de protecţie socială trebuie să ofere un set complex şi coerent de măsuri de protecţie pentru toate persoanele pe tot parcursul vieţii lor: 1) la naştere (şi maternitate) – suport financiar, îngrijire pre- şi postnatală; 2) în creşă/grădiniţă – dezvoltare cognitivă şi prevenirea malnutriţiei; 3) la şcoală – sprijin adecvat pentru educaţia incluzivă, îngrijirea copilului aflat în dificultate, îmbunătăţirea condiţiilor de trai; 4) la universitate – programe pentru dezvoltarea abilităţilor, suport financiar; 5) în familie – scheme de reducere a sărăciei, suport de maternitate, plăţi pentru îngrijirea copilului şi alte măsuri de prevenire a abandonului copilului, politici împotriva violenţei faţă de femei, violenţei în familie, violenţei, neglijării şi exploatării copilului, discriminării şi excluziunii sociale şi politici privind concilierea vieţii de familie cu cea profesională; 6) în perioada economică activă – suport pentru şomaj, dizabilitate sau boală, servicii de reabilitare medicală şi profesională etc.; 7) după pensionare – pensie pentru limită de vârstă, servicii de îngrijire şi de incluziune; 8) abordarea discriminării şi excluziunii sociale pe tot parcursul vieţii.

Obiectivul general 7. Asigurarea unei guvernări eficiente, incluzive şi transparente

Obiectivul specific 7.1. Edificarea unei administraţii publice integre, responsabile, eficiente, transparente şi deschise pentru participarea cetăţenilor la procesele de luare a deciziilor

Obiectivul specific 7.2. Centrarea serviciilor publice pe nevoile oamenilor

Obiectivul specific 7.3. Integrarea ştiinţei, a tehnologiilor şi a datelor în procesul de guvernanţă

Obiectivul specific 7.4. Asigurarea drepturilor şi libertăţilor civile şi politice, inclusiv a libertăţii exprimării, întrunirilor şi asocierii, a dreptului la informaţie şi a dreptului de a alege şi a fi ales

Conform angajamentelor privind dezvoltarea durabilă, până în anul 2030 urmează să fie implementate următoarele ţinte strategice:

1) reducerea semnificativă a corupţiei şi mituirii în toate formele sale (ODD 16.5);

2) dezvoltarea eficienţei, responsabilităţii şi transparenţei instituţiilor la toate nivelurile (ODD 16.6);

3) asigurarea unui proces decizional receptiv, incluziv, participativ şi reprezentativ la toate nivelurile (ODD 16.7).

Buna guvernare începe prin aplicarea statului de drept, în care autorităţile publice centrale şi locale respectă pe deplin cadrul legal, iar deciziile şi reglementările sunt aprobate în strictă corespundere cu procedurile stabilite prin lege şi sunt puse în aplicare în mod imparţial. Astfel, reforma administraţiei publice este o precondiţie pentru promovarea unor politici şi reforme de calitate în orice sector, prevăzute în SND, şi pentru implementarea angajamentelor importante asumate atât prin documentele strategice naţionale, cât şi prin cele internaţionale. Prin reforma administraţiei publice se va urmări crearea unei administraţii publice moderne, profesioniste şi orientate spre oferirea de servicii publice de calitate, în corespundere cu nevoile şi aşteptările oamenilor şi cele ale entităţilor sociale şi economice. În acest scop, vor fi responsabilizate autorităţile administrative şi instituţiile publice de toate nivelurile în ceea ce priveşte luarea deciziilor în conformitate cu nevoile oamenilor şi pentru o gestionare eficientă a resurselor publice; procesul decizional va fi transparentizat şi va fi organizat mai aproape de oameni, asigurându-se coerenţa, eficienţa şi predictibilitatea acestuia; accesul la serviciile publice prestate la nivel central şi local va fi îmbunătăţit prin diverse modalităţi, inclusiv prin digitalizare, va fi îmbunătăţită calitatea şi eficienţa serviciilor publice în conformitate cu nevoile şi cerinţele beneficiarilor.

Obiectivul general 8. Edificarea unui sistem de justiţie echitabil, incoruptibil şi independent

Obiectivul specific 8.1. Dezvoltarea mecanismelor extrajudiciare de soluţionare a litigiilor

Obiectivul specific 8.2. Promovarea supremaţiei legii şi asigurarea accesului egal la justiţie

Obiectivul specific 8.3. Reducerea semnificativă a corupţiei în toate formele sale şi edificarea unei justiţii transparente şi responsabile faţă de cetăţeni

Conform angajamentelor privind dezvoltarea durabilă, până în anul 2030 urmează să fie implementate următoarele ţinte strategice:

1) promovarea supremaţiei legii şi asigurarea accesului egal la justiţie pentru toate femeile, toţi bărbaţii şi copiii, în special pentru cei din grupurile vulnerabile (ODD 16.3, ODD 5.2);

2) reducerea semnificativă a corupţiei şi mituirii în toate formele sale (ODD 16.5).

Dat fiind faptul că accesul la instanţele de judecată, uneori, poate fi costisitor, iar împovărarea instanţelor cu cazuri duce la ineficienţa acestora, va fi pus accentul pe dezvoltarea şi promovarea aplicării în practică a mecanismelor extrajudiciare care să asigure un acces echitabil la justiţie. Organismele administrative extrajudiciare, precum cele de promovare a egalităţii şi antidiscriminare, instituţiile pentru drepturile omului, Avocatul Poporului, autoritatea pentru protecţia datelor cu caracter personal şi altele pot facilita accesul la justiţie prin furnizarea de modalităţi mai rapide de a obţine repararea prejudiciului sau prin permiterea acţiunii colective. Totodată, vor fi promovate intens procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor, cum ar fi medierea şi arbitrajul, care oferă alternative accesului la justiţie prin căi judiciare ordinare. În acest fel se va reduce presiunea asupra instanţelor de judecată, iar reforma sectorului justiţiei se va concentra pe consolidarea independenţei, responsabilităţii, imparţialităţii, eficienţei şi transparenţei sistemului judecătoresc şi pe asigurarea accesului egal al oamenilor la actul de justiţie. Concomitent, va fi aplicat principiul toleranţei "zero" faţă de manifestările de corupţie, în special în justiţie şi în administraţia publică, cu scopul de a dezrădăcina corupţia în toate formele sale.

Obiectivul general 9. Promovarea unei societăţi paşnice şi sigure

Obiectivul specific 9.1. Reducerea violenţei în societate în toate manifestările şi aspectele sale

Obiectivul specific 9.2. Reducerea vulnerabilităţii în faţa ameninţărilor şi a riscurilor de orice tip

Obiectivul specific 9.3. Sporirea securităţii în funcţionarea infrastructurilor şi a sistemelor critice

Conform angajamentelor privind dezvoltarea durabilă, până în anul 2030 urmează să fie implementate următoarele ţinte strategice:

1) reducerea continuă şi dinamică a tuturor formelor de violenţă, în special a violenţei în familie şi a violenţei sexuale (ODD 16.1);

2) stoparea abuzului, neglijării, exploatării, traficului şi a tuturor formelor de violenţă şi de tortură a copiilor (ODD 16.2);

3) combaterea tuturor formelor de crimă organizată şi a traficului de armament (ODD 16.4).

Asigurarea tuturor precondiţiilor pentru promovarea şi menţinerea unei societăţi paşnice şi sigure porneşte de la demotivarea comportamentelor deviante, ce conduc la violenţă în societate, cu un accent major pe prevenirea violenţei în familie, violenţei sexuale şi violenţei contra copiilor (inclusiv prin abordarea normelor nediscriminatorii sociale şi de gen) şi soluţionarea problemelor supravieţuitorilor violenţei într-o manieră integrată – în context umanitar, dar şi în context obişnuit, aplicând abordarea nexus: "ajutor umanitar – ajutor pentru dezvoltare – pace şi securitate". Protecţia copiilor faţă de sursele directe şi indirecte de violenţă va asigura, pe termen lung, un strat social mai puţin fertil pentru agresivitate. În esenţă, protejarea interesului legitim al cetăţeanului şi prestarea unor servicii de calitate vor constitui dezideratele principale în procesul de implementare a conceptului de securitate europeană, care va reduce dezvoltarea coridoarelor de import–export al criminalităţii. Totodată, va fi implementată abordarea cuprinzătoare şi echilibrată a egalităţii de gen cu scopul de a reduce vulnerabilităţile în faţa ameninţărilor şi a riscurilor de orice tip, de a spori securitatea funcţionării infrastructurilor şi a sistemelor critice, fapt ce va contribui la crearea unui mediu în care cetăţenii, indiferent de vârstă, gen, etnie sau religie, să se simtă protejaţi şi în siguranţă.

Ca urmare a ratificării Convenţiei Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, alinierea la prevederile acesteia va continua, atât în ceea ce priveşte cadrul legal, cât şi măsurile practice concrete, pentru a oferi cele mai eficiente şi adecvate acţiuni şi răspunsul prompt al autorităţilor statului, alături de societatea civilă şi partenerii internaţionali, pentru prevenirea şi combaterea cazurilor de violenţă împotriva femeilor şi violenţă domestică.

Obiectivul general 10. Asigurarea unui mediu sănătos şi sigur

Obiectivul specific 10.1. Îmbunătăţirea calităţii apei, aerului şi a solurilor

Obiectivul specific 10.2. Creşterea durabilă a suprafeţei pădurilor şi ariilor protejate

Obiectivul specific 10.3. Asigurarea unui consum responsabil al resurselor naturale

Obiectivul specific 10.4. Tranziţia activă spre economia verde şi circulară

Conform angajamentelor privind dezvoltarea durabilă, până în anul 2030 urmează să fie implementate următoarele ţinte strategice:

1) asigurarea rezistenţei la schimbările climatice prin reducerea riscurilor legate de schimbările climatice (ODD 13.1);

2) reducerea poluării apelor, inclusiv prin activităţi terestre (ODD 14.1);

3) combaterea degradării solurilor (ODD 15.3);

4) integrarea valorilor biodiversităţii în politici (ODD 15.9);

5) implementarea managementului durabil al pădurilor şi creşterea împăduririi şi reîmpăduririlor (ODD 15.2).

Obiectivul de îmbunătăţire tangibilă a calităţii componentelor mediului va fi atins prin promovarea activă a principiului "poluatorul plăteşte" şi prin impunerea internalizării efectelor negative ale activităţilor economice, inclusiv printr-o taxare şi impozitare corectă, dar şi prin subvenţionarea practicilor prietenoase mediului. Integrarea măsurilor şi a principiilor economiei circulare în procesele de producţie din ramurile economiei naţionale va contribui la îmbunătăţirea calităţii mediului şi, respectiv, a nivelului de trai al populaţiei Republicii Moldova. Vor fi susţinute ideile, soluţiile şi proiectele inovative de gestionare integrată a deşeurilor. Aceasta va permite o reală decuplare a creşterii economice de degradarea mediului. Totodată, va fi promovată încurajarea şi implicarea activă în eforturile de colaborare dintre Guvern şi organizaţiile angajatorilor şi ale angajaţilor, cu sprijinul organizaţiilor internaţionale, pentru a încorpora în mod eficient politici care să permită o tranziţie către un mediu durabil.

5. Direcţii de politici şi intervenţii prioritare

Direcţiile şi intervenţiile prioritare incluse în SND vor contribui la realizarea obiectivelor trasate şi a priorităţilor corespunzătoare angajamentelor din Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană şi din alte acorduri încheiate cu Uniunea Europeană, inclusiv a măsurilor ce vizează pregătirea ţării pentru aderarea la Uniunea Europeană. Legătura dintre intervenţiile prioritare şi obiectivele specifice la care acestea contribuie este arătată prin includerea între paranteze a codului numeric al obiectivului specific.

5.1. Consolidarea instituţiei parlamentare

1) Consolidarea capacităţilor de analiză, monitorizare şi evaluare ex-ante şi ex-post a impactului politicilor, inclusiv din punctul de vedere al egalităţii de gen (O7.1).

2) Consolidarea funcţiei de control parlamentar, inclusiv de supervizare a autorităţilor de reglementare independente (O7.1).

3) Asigurarea respectării prevederilor legislaţiei privind transparenţa în procesul decizional şi de evaluare ex-ante a impactului iniţiativelor legislative (O7.1, O8.2, O8.3).

4) Asigurarea respectării prevederilor legislaţiei privind transparenţa şi a principiului egalităţii de gen în procesul decizional (O7.1, O8.2, O8.3).

5) Consolidarea structurilor permanente de prezenţă parlamentară teritorială (O7.1, O8.3).

5.2. Reforma administraţiei publice

1) Asigurarea unui proces decizional transparent, receptiv, incluziv, participativ, reprezentativ şi eficient la toate nivelurile (O7.1).

2) Asigurarea unui mecanism clar de punere în aplicare a deciziilor conform principiilor subsidiarităţii şi de monitorizare a implementării acestora (O7.1).

3) Implementarea sistemelor de monitorizare a activităţii autorităţilor publice de către cetăţeni, inclusiv a mecanismelor de raportare a gradului de satisfacţie a cetăţenilor faţă de serviciile şi informaţiile oferite (O7.1).

4) Reforma sistemului de angajare şi dezvoltare profesională a funcţionarilor publici de toate nivelurile, de monitorizare şi evaluare a performanţei acestora, de responsabilizare a acestora, concomitent cu regândirea sistemului de salarizare şi motivare (O7.1).

5) Crearea unei administraţii publice locale eficiente şi mai aproape de oameni, capabilă să producă schimbări pozitive în comunităţi, adoptând un model optim, bazat pe descentralizarea administrativă (O7.1).

6) Creşterea incluziunii, accesibilităţii şi calităţii serviciilor publice, care să corespundă necesităţilor individuale ale persoanelor, inclusiv ale persoanelor care aparţin grupurilor vulnerabile, la fiecare etapă a vieţii (O7.2).

7) Consolidarea integrităţii în sectorul public, asigurată prin cultivarea climatului de toleranţă "zero" la corupţie prin sporirea controlului asupra responsabilităţii, transparenţei şi rezistenţei faţă de riscurile de corupţie a agenţilor publici (O8.3).

8) Cooptarea managerilor din instituţiile private şi din agenţiile de dezvoltare în vederea transferului de experienţă managerială în sectorul public (O1.1, O7.1, O8.3).

9) Stimularea concurenţei, inclusiv prin facilitarea importurilor de servicii critice pentru proiectele de infrastructură (O1.1, O7.1, O8.3).

10) Preluarea bunelor practici ale agenţiilor de dezvoltare internaţională în derularea achiziţiilor publice (O1.1, O7.1, O8.3).

11) Introducerea disciplinelor de evaluare sistemică şi elaborare a studiilor de fezabilitate în programele de formare iniţială ale Academiei de Studii Economice din Moldova, Universităţii Tehnice din Moldova, Universităţii de Stat din Moldova şi în cele de formare continuă (O1.1, O7.1, O8.3).

12) Îmbunătăţirea mecanismelor de cooperare a statului cu societatea civilă, inclusiv prin dezvoltarea platformelor de comunicare şi coordonare, finanţarea directă a organizaţiilor societăţii civile şi contractarea socială (O7.1, O7.4).

13) Îmbunătăţirea legislaţiei privind accesul la informaţie conform celor mai bune practici, inclusiv prin adoptarea unui mecanism de implementare corespunzător. Îmbunătăţirea şi diversificarea mecanismelor de consultare şi implicare a cetăţenilor în procesele de luare a deciziilor (O7.1, O7.4).

5.3. Transformarea electronică a guvernării, societăţii şi economiei

1) Promovarea digitalizării plenare a serviciilor publice (O1.1, O1.2, O2.2, O7.1, O7.2, O8.3).

2) Interconectarea obligatorie şi interoperabilitatea, asigurarea accesului la sursele de date administrative pentru toate autorităţile şi excluderea obligativităţii de prezentare a actelor oficiale pe suport fizic pentru cetăţeni şi antreprenori (O1.1, O1.2, O2.2, O7.1, O7.2, O8.3).

3) Sporirea accesibilităţii serviciilor publice administrative, inclusiv prin puncte alternative, social incluzive de acces la nivel local, şi a datelor guvernamentale deschise (O7.2).

4) Promovarea principiilor transparenţei şi trasabilităţii datelor deschise şi a informaţiilor oficiale, precum şi a receptivităţii autorităţilor/instituţiilor publice la solicitările cetăţenilor şi ale mediului de afaceri (O7.2).

5) Dezvoltarea şi promovarea unui mecanism electronic unificat de recepţionare a petiţiilor şi solicitărilor de informaţii (O7.2).

6) Digitalizarea completă a proceselor administrative în administraţia publică de nivel central şi local, excluderea hârtiei din circuitul documentelor şi emiterea documentelor pe suport de hârtie doar la solicitarea explicită a solicitantului (O1.1, O1.2, O2.2, O7.1, O7.2, O8.3).

7) Sporirea capacităţilor instituţiilor din justiţie în domeniul noilor tehnologii (inteligenţa artificială, securitatea cibernetică, protecţia drepturilor omului în spaţiul digital etc.) (O8.1–O8.3).

8) Dezvoltarea condiţiilor pentru sporirea competitivităţii, diversificarea industriei TI, stimularea start-up-urilor şi orientarea spre inovare digitală în toate sectoarele economiei (O9.5).

9) Revizuirea cadrului regulator al procedurilor vamale, al serviciilor poştale şi de curierat şi al plăţilor online pentru facilitarea comerţului electronic (O1.1, O1.2, O2.2, O7.1, O7.2, O8.3).

10) Asigurarea accesului la internet de bandă largă, la preţuri accesibile pentru toate categoriile de populaţie, în fiecare localitate şi legiferarea dreptului la internet pentru fiecare (O2.2, O7.2).

11) Unificarea sistemului de registre administrative, asigurarea interoperabilităţii şi a compatibilităţii sistemelor informaţionale, asigurarea accesului autorităţilor statistice şi fiscale la datele administrative (O1.1, O1.2, O2.2, O7.1, O7.2, O8.3).

12) Alfabetizarea digitală a populaţiei, în special a populaţiei în etate, cu respectarea principiului "A nu lăsa pe nimeni în urmă" (O1.1, O1.2, O2.2).

13) Consolidarea infrastructurii de securitate cibernetică, de securitate a infrastructurii critice a datelor şi asigurarea confidenţialităţii datelor personale; consolidarea şi ajustarea programelor de studii avansate în domeniul securităţii cibernetice şi investigării crimelor cibernetice pentru instruirea specialiştilor (O2.2).

14) Promovarea digitalizării proceselor administrative în sectorul privat (firme, organizaţii neguvernamentale etc.) şi minimizarea poverii birocratice în gestionarea entităţilor respective (O1.1–O1.3).

15) Implementarea principiului de dezvoltare a produselor digitale guvernamentale pe instrumente "open source" şi nonproprietare, precum şi a principiilor unice standardizate de dezvoltare a serviciilor digitale (O2.2, O7.1, O7.2).

16) Implementarea principiului de furnizare, de către beneficiarii de servicii publice, a datelor solicitate de autorităţile şi instituţiile publice doar o singură dată ("once only") (O7.1, O7.2).

17) Implementarea şi dezvoltarea continuă a Portalului administraţiei publice locale din Republica Moldova (e-APL) (O2.2, O7.1, O7.3).

18) Elaborarea unui mecanism centralizat, standardizat şi sigur de arhivare a documentelor şi datelor publice în format electronic pentru toate instituţiile, care să permită accesarea, analizarea şi reutilizarea acestora (O7.1, O7.2).

19) Stimularea comerţului electronic prin conectarea economiei naţionale cu subiecţii şi sistemele de plăţi online internaţionale (O1.1, O1.2).

20) Asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal ale beneficiarilor de produse/servicii generate de sistemele automatizate implementate de stat, precum şi asigurarea securităţii şi siguranţei utilizatorilor dispozitivelor digitale cu centrare pe grupurile vulnerabile (O7.2).

5.4. Politici şi management în domeniul bugetar-fiscal

1) Tranziţia spre un sistem fiscal simplu, universal, just şi cu derogări minime, care să elimine motivaţiile de evaziune din partea contribuabililor şi de abuz din partea autorităţilor fiscale (O1.1–O1.3, O7.1, O8.3).

2) Dezvoltarea unor mecanisme de asigurare a accesului autorităţilor publice locale la resurse bugetare pentru cofinanţarea proiectelor de dezvoltare locală susţinute de partenerii de dezvoltare (O2.3, O7.1, O10.1).

3) Fortificarea capacităţilor de prognoză şi planificare macrofinanciară (O7.1).

4) Integrarea prognozelor demografice în procesul bugetar, inclusiv în cadrul bugetar pe termen mediu (O7.1).

5) Reformarea cuprinzătoare a managementului financiar al întreprinderilor de stat (O7.1, O7.3).

6) Dezvoltarea resurselor umane pentru managementul profesionist al achiziţiilor publice (O7.1, O7.3).

7) Revizuirea cuprinzătoare a cadrului normativ şi instituţional în vederea asigurării transparenţei drepturilor efective de proprietate ale beneficiarilor reali (O1.3, O7.1, O7.3).

8) Impozitarea justă a beneficiarilor efectivi ai marilor averi şi ai proprietăţilor de lux care nu şi-au onorat pe deplin obligaţiile fiscale, pentru a asigura recuperarea/compensarea veniturilor fiscale ratate de pe urma evaziunilor (O1.3, O7.1, O7.3).

9) Îmbunătăţirea cadrului normativ şi a instrumentelor electronice pentru asigurarea transparenţei achiziţiilor publice (O7.1, O7.3).

5.5. Guvernare eficientă bazată pe evidenţe şi ştiinţă

1) Integrarea datelor statistice oficiale, a prognozelor populaţiei la nivel naţional şi local, a altor evidenţe pe întreg ciclul de politici publice bazate pe ştiinţă şi a cadrului bugetar (O7.1, O7.3, O2.1–O2.4).

2) Producerea de date statistice de calitate (oportune, relevante, fiabile, accesibile, dezagregate, coerente, comparabile la nivel internaţional şi armonizate cu cerinţele Uniunii Europene) şi de noi seturi de date necesare pentru informare, bazată pe dovezi, privind politicile publice, procesele de luare a deciziilor şi privind societatea (O7.1, O7.3, O2.1–O2.4).

3) Asigurarea tratamentului juridic şi a accesului echitabil al organizaţiilor din domeniul cercetării şi inovării la oportunităţile de finanţare din cadrul programelor naţionale şi internaţionale (O7.1, O7.3).

4) Monitorizarea şi evaluarea participativă, transparentă şi documentată a efectelor actelor de reglementare (O7.1, O7.3, O8.3).

5) Promovarea principiului de evaluare obligatorie şi independentă a impactului actelor normative, politicilor, proiectelor de dezvoltare, subvenţiilor, ajutoarelor de stat şi al reglementărilor (O1.1, O1.2, O7.1, O7.3, O8.3).

6) Dezvoltarea procedurilor şi a capacităţilor de integrare a perspectivelor demografice în politicile publice sectoriale; evaluarea impactului politicilor publice asupra situaţiei demografice (O7.1, O7.2).

7) Cooperarea şi interconectarea regională a datelor şi a serviciilor publice şi ajustarea cadrului legal la normele Uniunii Europene şi la politicile şi mecanismele altor organizaţii internaţionale, precum Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (O7.1).

8) Integrarea, în procesul de elaborare şi implementare a politicilor de stat (naţionale, regionale, sectoriale etc.), a abordării bazate pe principiile respectării drepturilor omului şi egalitatăţii de gen pe ca o condiţie esenţială pentru dezvoltare (O7.1, O7.2).

9) Îmbunătăţirea şi integrarea, în procesul de colectare a datelor administrative şi statisticilor naţionale, a indicatorilor privind respectarea drepturilor omului şi a egalităţii de gen (O7.1, O7.2).

5.6. Reforma justiţiei

1) Promovarea educaţiei juridice a populaţiei şi popularizarea practicilor de soluţionare extrajudiciară a litigiilor (O8.1).

2) Asigurarea profesionalismului, independenţei şi a integrităţii judecătorilor şi procurorilor pentru a răspunde în mod corespunzător provocărilor existente în societate, pentru a asigura supremaţia legii şi pentru a creşte încrederea în sistemul judecătoresc (O8.2).

3) Asigurarea calităţii în executarea hotărârilor judecătoreşti cu caracter penal şi sporirea serviciilor de corecţie (O8.2).

4) Edificarea unui sistem de justiţie echitabil şi accesibil, adaptat necesităţilor şi nivelului de dezvoltare ale tuturor categoriilor de persoane, în special ale grupurilor vulnerabile (O8.2).

5) Specializarea judecătorilor pentru examinarea cauzelor ce ţin de protecţia drepturilor copilului (O8.2).

6) Dezvoltarea noilor genuri de expertiză judiciară (în domeniul proprietăţii intelectuale, al culturii şi artei, al ecologiei, lingvisticii etc.), inclusiv dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică în instituţiile de expertiză judiciară (O8.2).

7) Reintegrarea socială a persoanelor aflate în sistemul de probaţiune şi în sistemul penitenciar (O8.2).

8) Revizuirea sistemului punitiv pentru a asigura echitatea şi proporţionalitatea pedepselor penale şi pentru umanizarea acestora (O8.2, O8.3).

9) Transparentizarea sistemului de justiţie, inclusiv prin dezvoltarea unor mecanisme de comunicare între instituţiile din domeniul justiţiei şi cetăţeni (O8.1–O8.3).

5.7. Susţinerea şi implicarea diasporei

1) Promovarea transferului de cunoştinţe şi de competenţe ale diasporei şi ale migranţilor prin constituirea unor parteneriate între autorităţile publice centrale, autorităţile publice locale, comunităţi, diasporă şi asociaţiile de băştinaşi (O7.1).

2) Reintegrarea eficientă a persoanelor întoarse din străinătate şi valorificarea potenţialului diasporei în materie de competenţe şi calificări prin dezvoltarea unor instrumente de stimulare a creării de afaceri, prin asigurarea transferabilităţii beneficiilor şi prin recunoaşterea cunoştinţelor şi a calificărilor dobândite (O1.1, O3.3, O7.1).

3) Promovarea unor modalităţi noi de învăţare continuă în serviciul public prin acordarea unui suport tehnic din partea profesioniştilor din diaspora Republicii Moldova (O3.3).

4) Implementarea instrumentelor şi a mecanismelor digitale de implicare a cetăţenilor din diasporă în participarea la viaţa publică şi civică din Republica Moldova (O7.1).

5.8. Cultură şi politici culturale

1) Documentarea, unificarea şi digitalizarea fondului de carte din bibliotecile publice (O1.2, O4.1–O4.3).

2) Regândirea modelului organizaţional, avansarea rolului de integrator comunitar al bibliotecilor publice (O1.2, O4.1–O4.3, O7.1, O7.3, O9.1).

3) Asigurarea accesului echitabil al tuturor prestatorilor de servicii culturale la locurile şi spaţiile publice (O1.2, O4.1–O4.3, O7.1, O8.3, O9.1).

4) Susţinerea iniţiativelor artistice independente, inclusiv prin identificarea de spaţii pentru ateliere, repetiţii, spectacole, rezidenţe şi alte activităţi, dar şi dezvoltarea mecanismelor financiare durabile pentru susţinerea scenei independente (O4.1–O4.3).

5) Stabilirea unui mecanism naţional de finanţare a procesului de restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural (O1.2, O4.1–O4.3, O7.1, O7.3, O9.1).

6) Crearea şi consolidarea unui sistem de educaţie cu privire la patrimoniul cultural, formarea, cercetarea şi inovarea acestuia (O1.2, O4.1–O4.3, O7.1, O7.3, O9.1).

7) Încurajarea iniţiativelor de reabilitare a patrimoniului cultural venite din partea comunităţilor şi autorităţilor locale (O1.2, O4.1–O4.3, O7.1, O7.3, O9.1).

8) Dezvoltarea şi diversificarea produsului turistic naţional (agroturismul, ecoturismul, turismul rural, vitivinicol, gastronomic şi cultural), consolidarea rolului comunităţilor locale şi implicarea diasporei (O1.2, O4.1–O4.3, O7.1, O7.3, O9.1).

9) Consolidarea investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii turistice (O1.2, O4.1–O4.3, O7.1, O7.3, O9.1).

10) Digitalizarea ofertei şi a produselor turistice (O1.2, O4.1–O4.3, O7.1, O7.3, O9.1).

11) Dezvoltarea calitativă a forţei de muncă şi a programelor educaţionale (O1.2, O4.1–O4.3, O7.1, O7.3, O9.1).

12) Formarea şi consolidarea destinaţiilor turistice, inclusiv prin acţiuni de promovare, conservare şi restaurare a monumentelor istorice (O1.2, O4.1–O4.3, O7.1, O7.3, O9.1).

13) Consolidarea brandului turistic de ţară şi continuarea activităţilor de promovare a acestuia în pieţele-ţintă sursă (O1.2, O4.1–O4.3, O7.1, O7.3, O9.1).

14) Integrarea sectoarelor cultural şi creativ în politicile de dezvoltare rurală şi urbană şi în rutele turistice naţionale (O1.1–O1.3, O4.1–O4.3, O7.1, O8.3, O9.1).

15) Profesionalizarea managerilor din sectoarele cultural şi creativ prin îmbunătăţirea ofertei de formare iniţială şi continuă (O1.1, O1.2, O4.1–O4.3, O7.1, O8.3).

16) Susţinerea activă a internaţionalizării sectoarelor cultural şi creativ, inclusiv prin valorificarea capacităţilor şi a prezenţei diasporei (O4.1–O4.3).

17) Dezvoltarea măsurilor de sprijin pentru iniţiativele antreprenoriale în sectoarele cultural şi creativ (O1.1, O1.2, O4.1–O4.3, O7.1, O8.3).

18) Definirea standardelor de accesibilitate şi mobilitate geografică pentru prestatorii publici de produse culturale (O1.2, O4.1–O4.3, O9.1).

19) Colaborarea sectoarelor cultural şi creativ cu mediul ştiinţific în scopul implementării rezultatelor ştiinţifice în domeniu şi în vederea promovării acestora (O7.1–O7.3).

20) Utilizarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice în politicile de dezvoltare rurală şi urbană, precum şi în rutele turistice naţionale/internaţionale (O7.1–O7.3).

21) Facilitarea dezvoltării presei independente la nivel central şi local în contextul realizării dreptului la informare pentru toţi cetăţenii ţării (O4.3, O7.1, O9.2).

5.9. Politici şi management în domeniul macro-economic şi de dezvoltare a economiei

1) Combaterea fenomenului economiei informale (O1.1–O1.3).

2) Descurajarea tranzacţiilor efectuate în numerar (O1.1–O1.3, O7.1).

3) Încurajarea tranziţiei către ocuparea în sectorul formal prin intermediul mecanismelor de suport pentru afaceri (O1.1–O1.3, O7.1).

4) Revizuirea politicii statului cu privire la întreprinderile de stat în vederea stabilirii condiţiilor pentru participarea statului în întreprinderi, precum şi în vederea sporirii impactului social şi de mediu, a eficienţei şi transparenţei economice, financiare şi fiscale a întreprinderilor de stat (O1.1, O1.2, O7.1, O8.3).

5) Separarea univocă a funcţiilor de elaborare a politicilor de funcţiile de administrare a proprietăţilor publice şi de supraveghere a întreprinderilor de stat în cadrul autorităţilor publice (O1.1, O1.2, O7.1, O8.3).

6) Fortificarea guvernanţei corporative la întreprinderile de stat şi cele cu capital de stat prin profesionalizarea consiliilor de administrare, sporirea transparenţei întreprinderilor şi eficientizarea activităţii acestora (O1.1–O1.3, O7.1, O8.3).

7) Promovarea îmbunătăţirii guvernanţei corporative în cadrul companiilor cu capital privat (O1.1–O1.3).

8) Îmbunătăţirea cadrului legal şi asigurarea procedurilor de control pentru transparentizarea procesului de achiziţii la întreprinderile de stat (O1.1–O1.3, O7.1, O8.3).

9) Separarea clară a obiectivelor comerciale şi necomerciale în activitatea întreprinderilor de stat (O7.1, O8.3).

10) Evaluarea şi evidenţa corectă a proprietăţii de stat, includerea acesteia în circuitul economic (O1.1–O1.3, O7.1, O8.3).

11) Recunoaşterea şi înregistrarea de stat a dreptului de proprietate al Republicii Moldova asupra proprietăţilor amplasate în alte state (O1.1–O1.3, O7.1, O8.3).

12) Minimizarea poverii de reglementare asupra mediului de afaceri prin simplificarea procedurilor, reglementărilor şi a proceselor în cadrul instituţiilor de stat pentru a micşora costurile indirecte pe care mediul de afaceri le suportă (O1.1–O1.3, O2.3, O7.1, O8.3).

13) Ajustarea cadrului legislativ pentru a permite apariţia surselor alternative de finanţare pentru mediul privat (O1.1–O1.3).

14) Promovarea integrităţii în sectorul privat, inclusiv prin facilitarea preluării de către companii (dar şi de instituţiile publice) a standardului internaţional pentru sisteme de management anticorupţie SM ISO 37001 (O1.2, O1.3).

15) Asigurarea "dezoligarhizării" sistemelor politice şi economice din ţară conform bunelor practici internaţionale (O1.2, O1.3, O7.1, O8.2, O8.3).

16) Promovarea unei specializări inteligente prin crearea nemijlocită a unui cadru instituţional eficient (O1.1–O1.3).

17) Ecologizarea întreprinderilor mici şi mijlocii, crearea locurilor de muncă verzi, promovarea ecoinovaţiilor şi ecoetichetării pentru produsele şi serviciile oferite de întreprinderile mici şi mijlocii (O1.1–O1.3, O10.4).

5.10. Susţinerea dezvoltării antreprenoriatului

1) Dezvoltarea unui cadru normativ favorabil mediului de afaceri, inclusiv pentru stimularea creării de întreprinderi mici şi mijlocii (O1.1–O1.3, O2.3, O7.1, O7.2, O8.3).

2) Consolidarea culturii şi a capacităţilor antreprenoriale (O1.1–O1.3, O2.4, O3.3, O4.3, O7.1, O7.2).

3) Îmbunătăţirea competitivităţii şi a accesului la pieţe de desfacere (O1.2, O7.1, O8.3, O9.1, O9.2).

4) Îmbunătăţirea accesului antreprenorilor la finanţare (O1.1–O1.3, O7.1).

5) Facilitarea transferului de tehnologii şi inovaţii (O1.1, O1.2, O7.3).

5.11. Protecţia concurenţei şi ajutoarele de stat

1) Legiferarea principiului de evaluare externă periodică a autorităţilor de reglementare a pieţelor sub aspectul eficienţei, neutralităţii şi integrităţii reglementărilor (O7.2, O8.3).

2) Revizuirea sistemului de restricţii administrative la intrarea pe piaţă, cu un accent pe activităţile farmaceutice, pe telecomunicaţii şi pe comerţul cu produse petroliere (O1.2, O7.1, O8.3).

3) Tranziţia de la sistemul de control al preţurilor şi marjei comerciale la plăţi directe, substanţiale către populaţia vulnerabilă (O1.2, O6.1, O7.1, O8.3).

4) Interzicerea participării societăţilor comerciale din jurisdicţii necooperante în scopuri fiscale la capitalurile sociale ale entităţilor din sectoarele critice – financiar, energetic, infrastructura civilă, mass-media (O1.2, O6.1, O7.1, O8.3, O9.1–O9.3).

5) Tranziţia graduală de la subvenţiile acordate sectoarelor economice/de activitate la subvenţiile acordate pe baza principiilor de inovare, de durabilitate a afacerilor şi de incluziune socială (O1.1–O1.3, O7.1).

6) Reorientarea graduală şi/sau prioritizarea subvenţiilor societăţilor comerciale pentru cheltuielile curente către cheltuielile de capital/investiţionale (O1.1–O1.3, O7.1, O8.3).

7) Reducerea corupţiei în alocarea subvenţiilor prin automatizarea şi anonimizarea procesului de evaluare iniţială a dosarelor (O1.1–O1.3, O7.1, O8.3).

8) Minimizarea concurenţei dintre întreprinderile de stat sau societăţile pe acţiuni cu capital majoritar de stat şi companiile private (O1.1–O1.3).

9) Realizarea unei evaluări exhaustive a dimensiunii, formelor, oportunităţilor şi impactului ajutoarelor de stat în Republica Moldova şi racordarea la practicile Uniunii Europene, precum şi la priorităţile de creştere economică şi dezvoltare a Republicii Moldova (O1.1–O1.3).

5.12. Promovarea oportunităţilor investiţionale

1) Crearea unui climat investiţional caracterizat de reguli clare, transparente şi predictibile, inclusiv prin consultarea prealabilă a noilor reglementări cu mediul de afaceri (O1.1–O1.3).

2) Consolidarea capacităţilor autorităţilor publice de a promova oportunităţile investiţionale şi de a dezvolta o diplomaţie economică eficientă şi sustenabilă (O1.2, O7.1).

3) Evaluarea cuprinzătoare a contencioaselor şi precedentelor juridice, precum şi a cadrului normativ şi instituţional în vederea asigurării protecţiei legale a investiţiilor private (O1.2, O8.2, O8.3).

4) Dezvoltarea pieţei de capital şi sporirea varietăţii, accesibilităţii şi calităţii instrumentelor de finanţare, inclusiv prin organizarea anuală, împreună cu România, a forumurilor investiţionale (O1.1–O1.3).

5) Dezvoltarea politicilor, programelor şi a instrumentelor financiare inovative pentru canalizarea remitenţelor şi a economiilor emigranţilor în finanţarea investiţiilor private şi de infrastructură publică (O1.2, O2.1–O2.4).

6) Identificarea sectoarelor prioritare pentru investiţiile străine şi autohtone, stimularea proiectelor investiţionale inovative şi prietenoase cu mediul (O1.1, O2.4, O9.2, O9.3, O10.1, O10.3).

7) Consolidarea capacităţilor instituţiilor responsabile de promovarea ţării în calitate de destinaţie pentru investiţii (O1.1, O2.4, O9.2, O9.3, O10.1, O10.3).

8) Îmbunătăţirea şi promovarea activă a imaginii Republicii Moldova în străinătate (O1.2).

5.13. Dezvoltarea durabilă a agriculturii

1) Susţinerea eforturilor fermierilor pentru asigurarea lanţului valoric durabil prin dezvoltarea infrastructurii de post-recoltare şi de păstrare a producţiei agricole (O1.1–O1.3).

2) Implementarea standardelor de calitate şi inofensivitate a produselor agroalimentare în vederea alinierii la cerinţele Uniunii Europene de siguranţă alimentară (O1.1–O1.3, O9.2, O9.3).

3) Fortificarea capacităţilor laboratoarelor pe domeniile sanitar-veterinar şi fito-sanitar (O 9.1, O9.3).

4) Definirea unui sistem integrat de finanţare agricolă pe baza certificatelor de depozit (O1.1, O1.2, O7.1, O9.2).

5) Promovarea agriculturii ecologice prin implementarea principiilor agriculturii organice şi agriculturii durabile (O1.2, O10.1–O10.4).

6) Gestionarea durabilă a terenurilor şi solului, implementarea protocoalelor obligatorii de management durabil al solului (O1.1, O1.2, O7.3, O10.1–O10.4).

7) Finanţarea prioritară a elaborării soluţiilor tehnologice adaptate sistemului agricol naţional pentru reducerea eroziunii şi a degradării solului (O1.1, O1.2, O7.3, O10.1–O10.4).

8) Asigurarea finanţării pe termen lung a cercetărilor pentru dezvoltarea de noi soiuri autohtone, rezistente la schimbările climatice (O1.1, O1.2, O7.3, O10.1–O10.4).

9) Restabilirea reţelei ecologice naţionale de arii naturale, restaurarea zonelor de protecţie ale râurilor, stimularea plantării pădurilor private pe terenurile agricole private, racordarea sistemelor municipale de canalizare a apelor pluviale (O1.1, O1.2, O7.3, O10.1–O10.4).

10) Promovarea unor practici agricole sustenabile prin reducerea consumului de produse de uz fitosanitar şi fertilizanţi graţie implementării asolamentelor raţionale cu o diversitate mai mare de culturi, prin implementarea unor sisteme inovaţionale de agricultură, prin majorarea sechestrării carbonului în sol şi prin reducerea consumului de resurse energetice neregenerabile şi a derivatelor lor (O1.2, O10.1–O10.4).

11) Încurajarea asocierii fermierilor în cooperative agricole şi alte organizaţii de producători (O1.1, O1.2, O9.2, O9.3).

12) Diversificarea produselor alimentare autohtone, inclusiv substituirea unor importuri de produse, în vederea sporirii accesibilităţii alimentelor şi asigurării securităţii alimentare (O1.1, O1.2, O9.2, O9.3).

13) Promovarea culturii de consum al produselor autohtone prin conştientizarea consumatorului privind necesitatea dezvoltării economiei locale (O1.1–O1.3).

5.14. Politici şi management în sectorul forestier

1) Implementarea programului naţional de împădurire şi extinderea cu cel puţin 100 mii ha a suprafeţelor împădurite prin valorificarea terenurilor degradate din fondul de terenuri cu destinaţie agricolă şi a altor categorii de terenuri, prin regenerarea terenurilor din fondul forestier (O1.1, O1.2, O4.3, O5.1, O9.2, O10.1–O10.4).

2) Elaborarea programelor naţionale de regenerare şi de folosire durabilă a fondului forestier, de dezvoltare a seminologiei şi pepinieritului forestier, de pază şi protecţie a pădurilor, de dezvoltare a gospodăriei cinegetice etc. (O10.1–O10.4).

3) Reducerea barierelor administrative şi crearea mecanismelor de subvenţionare pentru înfiinţarea de plantaţii forestiere pe terenuri private şi pentru implicarea populaţiei, societăţii civile şi a sectorului privat în extinderea suprafeţelor forestiere şi în gestiunea adecvată a acestora (O1.1, O1.2, O4.3, O5.1, O9.2, O10.1–O10.4).

4) Crearea unor ecosisteme forestiere înalt productive şi stabile prin respectarea la toate etapele a principiilor-cheie de durabilitate – potenţialul adaptiv, valorificarea fondului genetic autohton, reprezentativitatea maximă a diversităţii genetice populaţionale etc. (O9.2, O10.1–O10.4).

5) Ameliorarea metodelor şi a tehnicilor de îngrijire, de regenerare, de conservare şi de reconstrucţie ecologică, de valorificare raţională a produselor lemnoase de pădure şi de gestionare a pădurilor, precum şi crearea coridoarelor de interconexiune între trupurile de pădure (O9.2, O10.1–O10.4).

6) Definitivarea transmiterii fondului forestier gestionat de autorităţile publice locale în subordinea organelor silvice de stat şi crearea plantaţiilor de arbori cu creştere rapidă pentru nevoile de energie ale populaţiei (O7.1, O8.3, O9.2, O10.1–O10.4).

7) Menţinerea fâşiilor forestiere deja existente şi contracararea practicilor de defrişare a acestora (O10.1–O10.4).

8) Crearea unui mecanism nou de finanţare a managementului forestier durabil, elaborarea unui mecanism de compensare a pierderilor în silvicultură şi de plată pentru serviciile ecosistemice (O10.1–O10.4).

5.15. Securitate şi eficienţă energetică, energie din surse regenerabile

1) Facilitarea creării centrelor regionale ecoenergetice în scopul ridicării gradului de autonomie energetică la nivel local prin utilizarea resurselor energetice regenerabile (O1.1, O2.4, O9.2, O9.3, O10.1, O10.3).

2) Asigurarea condiţiilor necesare pentru instalarea a circa 410 MW capacităţi noi de generare a energiei electrice din surse regenerabile şi accelerarea ritmului de instalare a acestora.

3) Complementarea plăţilor curente din cadrul programului de ajutor pentru perioada rece a anului cu subvenţii pentru implementarea măsurilor de eficienţă energetică (O1.2, O2.4, O5.1, O6.1, O7.2, O9.3, O10.1–O10.3).

4) Accelerarea implementării proiectului "Interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România" şi crearea depozitelor comune de gaze naturale ale Republicii Moldova şi României (O1.1, O1.2, O2.4, O9.2, O10.1, O10.3).

5) Asigurarea condiţiilor necesare pentru derularea investiţiilor de stocare a energiei provenite din surse regenerabile în concordanţă cu apariţia noilor capacităţi de generare (O1.1, O1.2, O2.4, O9.2, O10.1, O10.3).

6) Folosirea masei verzi a culturilor leguminoase perene pe terenuri arabile în scopul fixării azotului biologic (pentru înlocuirea azotului tehnic din îngrăşămintele minerale) pentru producerea biogazului prin "metanizare" (O1.2, O10.1–O10.4).

7) Asigurarea condiţiilor pentru crearea unor culturi energetice destinate să producă biomasă lemnoasă în cantităţi industriale şi dezvoltarea capacităţilor de producţie a diverselor tipuri de biocombustibil, inclusiv brichete şi pelete de lemn (O1.2, O10.1–O10.4).

8) Promovarea întreprinderilor durabile şi crearea locurilor de muncă decente pentru toţi prin promovarea antreprenoriatului ecologic, prin înfiinţarea de afaceri ecologice, întreprinderi ecologice şi prin intervenţii sectoriale în construcţii, deşeuri, energie, turism, silvicultură şi agricultură (O1.2, O10.1–O10.4).

5.16. Dezvoltarea sectorului industrial

1) Elaborarea politicilor de dezvoltare a sectorului industrial rezilient, competitiv şi sustenabil (clean industry) (O1.1, O1.2, O3.2, O7.3, O10.1–O10.4).

2) Crearea, în baza universităţilor şi colegiilor relevante, a centrelor regionale de eficientizare a utilizării resurselor şi de producţie industrială competitivă (O1.1, O1.2, O3.2, O7.3, O10.1–O10.4).

3) Crearea unor mecanisme/instrumente de suport/linii de credit preferenţiale pentru întreprinderile industriale destinate proiectelor de eficientizare a utilizării resurselor şi producţiei industriale competitive (O1.1, O1.2, O10.1–O10.4).

4) Atragerea companiilor multinaţionale din sectorul industrial şi respecializarea funcţională pentru integrarea companiilor în lanţurile valorice globale (O1.1, O1.2, O10.1–O10.4).

5) Asigurarea legislativă privind aplicarea universală a principiului responsabilităţii extinse a producătorului (O10.1–O10.4).

6) Dezvoltarea infrastructurii industriale şi a instrumentelor financiare pentru stimularea micilor producători industriali la nivel local (O1.1, O1.2, O10.1–O10.4).

7) Stimularea dezvoltării întreprinderilor industriale cu un înalt potenţial de inovare şi creştere, implicit în industriile electronică, farmaceutică, creativă (O1.1, O1.2, O7.1, O8.3).

8) Dezvoltarea programelor de suport şi de promovare a producţiei autohtone şi de procesare a materiei prime autohtone, fără a prejudicia angajamentele din cadrul Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană şi angajamentele faţă de Organizaţia Mondială a Comerţului (O1.1, O1.2).

9) Lansarea unor programe de parteneriat între industrie şi mediul academic sau cel universitar (O1.1–O1.3).

5.17. Politici şi management în domeniul dezvoltării regionale, locale şi construcţiilor

1) Creşterea competitivităţii şi a ocupării forţei de muncă a regiunilor prin consolidarea rolului şi a funcţiilor oraşelor în calitate de motoare de creştere a competitivităţii regiunilor, prin îmbunătăţirea mediului antreprenorial în regiuni (O1.1–O1.3, O2.3, O2.4, O7.2).

2) Sporirea coeziunii teritoriale şi prevenirea excluziunii prin îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare de bază, sprijinirea regiunilor în faţa schimbărilor climatice, prevenirea riscurilor şi rezilienţa în faţa dezastrelor (O2.3, O2.4, O10.1–O10.4).

3) Îmbunătăţirea mecanismelor şi a instrumentelor de coordonare şi implementare a politicii naţionale de dezvoltare regională, prin eficientizarea operaţională a cadrului de implementare, prin consolidarea mecanismului de finanţare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională (O7.1–O7.2).

4) Extinderea infrastructurii de alimentare cu apă şi sanitaţie pe baza unor criterii extinse de asigurare a fezabilităţii proiectelor: consensul şi angajamentul comunităţii, evidenţe credibile privind situaţia resurselor de apă şi starea infrastructurii existente, potenţialul demografic şi de consum al comunităţii, durabilitatea financiară etc. (O2.3, O2.4, O10.1–O10.4).

5) Revizuirea cuprinzătoare şi participativă a cadrului normativ şi instituţional pentru eliminarea barierelor birocratice în obţinerea actelor permisive în construcţii (O1.1, O1.2, O7.1, O7.2, O8.3).

6) Armonizarea reglementărilor tehnice şi a standardelor naţionale în domeniul construcţiilor cu legislaţia şi standardele europene (O1.1, O1.2, O7.1, O7.2, O8.3).

5.18. Politici şi management în domeniul transporturilor şi infrastructurii drumurilor

1) Elaborarea strategiei de mobilitate în domeniul transporturilor şi infrastructurii drumurilor pe termen lung (O1.1, O1.2, O2.1, O7.1).

2) Dezvoltarea centrelor logistice multimodale în regiunile ţării (O1.1, O1.2, O2.1, O7.1).

3) Elaborarea documentelor de politici privind siguranţa rutieră, promovarea politicilor privind dezvoltarea infrastructurii rutiere adaptată circulaţiei bicicliştilor şi a altor mijloace de mobilitate individuală (O1.1, O2.1, O4.3, O10.1).

4) Modernizarea vehiculelor care efectuează transporturi rutiere prin servicii regulate în trafic local/municipal şi migrarea spre vehiculele nonpoluante şi transportul alternativ (O2.1, O10.1).

5) Promovarea eliminării treptate/eşalonate a mijloacelor de transport poluante, introducerea unor restricţii eşalonate la importul acestor mijloace de transport, precum şi introducerea treptată a mecanismelor de taxare în funcţie de nivelul de poluare al vehiculelor (O2.1, O10.1).

5.19. Dezvoltarea drumurilor şi a transporturilor rutiere

1) Creşterea alocărilor bugetare pentru asigurarea unei infrastructuri rutiere sigure, inclusiv pentru reabilitarea indicatoarelor, marcajelor şi a trecerilor de pietoni (O2.1, O7.1, O9.2).

2) Asigurarea continuităţii şi a valorificării eficiente a suportului finanţatorilor externi pentru modernizarea şi reabilitarea drumurilor (O2.1, O7.1).

3) Majorarea volumului resurselor alocate în fondul rutier pentru întreţinerea, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de transport (O2.1, O7.1).

4) Integrarea standardelor de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi în politicile de infrastructură şi transport (O1.1, O1.3, O6.1, O9.2).

5) Elaborarea şi implementarea Proiectului naţional "Construirea autostrăzii Chişinău-Iaşi" în vederea integrării în reţeaua europeană de transport (O1.1–O1.3, O2.1, O7.1).

6) Reabilitarea/consolidarea şi construcţia podurilor rutiere de frontieră peste râul Prut, inclusiv la Ungheni, Sculeni, Nisporeni, Leuşeni, Leova, Cantemir şi Cahul, conform acordurilor semnate între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României (O1.1–O1.3, O2.1, O2.4).

7) Stabilirea parteneriatelor cu organizaţiile societăţii civile şi cu şcoli pentru desfăşurarea campaniilor de promovare a siguranţei rutiere, de descurajare a conducerii agresive, de promovare a solidarităţii şi a regulilor de conduită sigură la volan (O4.3, O5.1, O7.1, O8.2, O9.1).

8) Stimularea reînnoirii parcului de autovehicule care efectuează transportul de persoane prin servicii regulate.

9) Identificarea mecanismelor de susţinere a operatorilor de transport rutier care efectuează servicii regulate, în special al celor din traficul raional.

5.20. Dezvoltarea transportului feroviar

1) Restructurarea sectorului feroviar în conformitate cu standardele de bună guvernanţă şi revitalizarea financiară şi economică a acestuia (O1.2, O2.1, O7.1, O10.1).

2) Elaborarea şi realizarea Programului naţional "Extinderea reţelei de cale ferată" pentru asigurarea interconexiunii municipiilor din ţară (O1.1, O1.2, O2.1, O7.1, O10.1).

3) Elaborarea unei foi de parcurs pentru interconectarea căilor ferate ale Republicii Moldova şi căilor ferate din România, începând cu calea ferată cu ecartament normal Galaţi – Chişinău şi Iaşi – Chişinău (O1.1, O1.2, O2.1).

5.21. Dezvoltarea transportului naval

1) Curăţarea şi amenajarea albiei râului Prut pentru asigurarea navigaţiei fluviale de la estuar până la portul fluvial Ungheni, reabilitarea elementelor portuare şi de acostament (O1.1, O1.2, O2.1, O10.1).

2) Elaborarea studiului de fiabilitate pentru extinderea portului Giurgiuleşti (mai sus de poduri) şi construcţia unui port uscat, cu examinarea posibilităţii de conectare la infrastructura feroviară (O1.2).

3) Elaborarea bazei legislative în domeniul portuar (Legea porturilor) şi dezvoltarea transportului naval intern (O2.1).

5.22. Dezvoltarea transportului aerian

1) Sporirea accesului oamenilor la serviciile de transport aerian prin deschiderea unui aeroport regional (O1.1, O1.2, O2.1, O7.1, O7.2).

2) Continuarea politicilor Open Sky de diversificare a destinaţiilor în funcţie de interesele socioeconomice (O1.1, O1.2, O2.1, O7.1, O7.2).

3) Dezvoltarea unui terminal cargo aerian ce ar presta servicii la nivelul standardelor internaţionale (O1.1, O1.2, O2.1, O7.1, O7.2, O9.2, O9.3).

5.23. Politici şi management în domeniul protecţiei mediului

1) Promovarea politicilor de adaptare la condiţiile schimbărilor climatice şi minimizarea impactului activităţii antropice asupra mediului, inclusiv prin activităţi bazate pe rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi promovării economiei verzi (O10.1–O10.4).

2) Consolidarea dialogului cu Ucraina pentru adoptarea şi implementarea măsurilor de asigurare a funcţionării ecologice a Complexului hidrotehnic Nistrean (Novodnestrovsk) în conformitate cu standardele internaţionale de protecţie a ecosistemului (O9.2, O9.3, O10.3).

3) Consolidarea colaborării cu România pentru a asigura funcţionarea optimă a Nodului Hidrotehnic Costeşti–Stânca (O9.3, O10.3).

4) Elaborarea şi realizarea proiectului de reabilitare a lacului Beleu din cadrul Rezervaţiei naturale "Prutul de Jos" (O10.1–O10.4).

5) Elaborarea şi implementarea proiectelor naţionale privind decolmatarea lacurilor strategice (O10.1–O10.4).

6) Elaborarea şi realizarea Proiectului naţional "Curăţarea albiei râului Bâc" în scopul diminuării impactului antropic, al prevenirii riscului în caz de inundaţii şi a riscului de eroziune a malurilor, în scopul creării zonelor naturale şi culturale protejate în bazinul râului Bâc (O2.3, O4.2, O4.3, O5.1, O10.1, O10.3).

7) Implementarea principiilor de management integrat al resurselor de apă pentru toate bazinele şi subbazinele hidrografice, inclusiv prin aplicarea practicilor prietenoase mediului în toate sectoarele economiei naţionale, dezvoltarea sistemului de monitorizare şi de responsabilitate a utilizării resurselor de apă (O1.2, O10.1, O10.3).

8) Elaborarea şi realizarea Proiectului naţional "Construcţia şi reabilitarea sistemelor de canalizare şi a staţiilor de epurare" în toate localităţile cu un număr mai mare de 15 mii de locuitori (O2.3, O4.2, O4.3, O5.1, O10.1, O10.3).

9) Implementarea unui sistem centralizat de monitorizare automatizată a indicatorilor de calitate a apelor uzate industriale evacuate în reţelele centralizate de canalizare şi în corpurile de apă de către toţi agenţii economici (O2.3, O4.2, O4.3, O5.1, O10.1, O10.3).

10) Reducerea şi eliminarea impactului substanţelor chimice asupra mediului şi asupra sănătăţii populaţiei prin dezvoltarea unui sistem integrat de management al substanţelor chimice din punct de vedere legislativ, instituţional, tehnic şi informaţional (O5.1, O10.1–O10.4).

11) Crearea unor sisteme integrate de gestionare a deşeurilor prin dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor necesare, având drept obiective principale prevenirea poluării mediului, reducerea cantităţilor de deşeuri depozitate, creşterea ratei de reciclare şi reducerea consumului de resurse naturale (O5.1, O10.1–O10.4).

12) Crearea sistemului de management integrat al calităţii aerului, reducerea emisiilor de poluanţi în atmosferă şi a gazelor cu efect de seră comparativ cu anul de referinţă 1990 (O2.3, O4.2, O4.3, O5.1, O10.1, O10.3).

13) Promovarea modernizării parcului auto prin introducerea taxei de mediu diferenţiate în funcţie de nivelul de poluare (O2.1, O5.1, O10.1–O10.3).

14) Integrarea principiilor de dezvoltare durabilă şi de adaptare la schimbările climatice în toate sectoarele economiei naţionale, inclusiv în politicile comerciale, de achiziţii publice, de subvenţionare şi privind ajutorul de stat (O2.1, O5.1, O10.1–O10.4).

15) Implementarea standardelor de mediu în sectoarele economice (energetică, agricultură, transport, industrie, construcţii, comerţ etc.) şi alinierea la obiectivele Pactului Verde European (O2.1, O5.1, O10.1–O10.4).

16) Încurajarea întreprinderilor şi a tehnologiilor ecologice (care ţintesc în mod direct îmbunătăţirea condiţiilor de mediu) prin oferirea de diverse facilităţi, inclusiv accesul la finanţare, atragerea de investiţii verzi şi promovarea obligaţiunilor verzi (green bonds) (O1.1, O1.2, O2.1, O5.1, O10.1–O10.4).

17) Stabilirea unei platforme de sprijin pentru economia circulară, care va include sistemul de cercetare şi suport pentru transferul tehnologic şi inovare, extensiune, informare şi facilitare, dar şi măsuri de sprijin financiar (O1.1, O1.2, O2.1, O5.1, O10.1–O10.4).

18) Promovarea implementării Sistemelor de Management şi Audit de Mediu (EMAS) în cadrul instituţiilor publice şi al organizaţiilor (O10.1–O10.4).

5.24. Politici şi management în domeniile locuinţelor, serviciilor comunale, utilităţilor publice şi dezvoltării comunitare

1) Fortificarea capacităţii operatorilor de apă-canal de prestare a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la nivel regional în baza cooperării intercomunitare (O1.1, O1.2, O2.1, O5.1, O7.1, O10.1–O10.4).

2) Dezvoltarea unor mecanisme adaptate la nivel local pentru inventarierea, delimitarea, asigurarea evidenţei şi actualizarea seturilor de date referitoare la infrastructura fizică (O1.1, O1.2, O2.1, O5.1, O7.1, O10.1–O10.4).

3) Elaborarea şi realizarea Programului naţional "Asigurarea grupurilor sanitare moderne şi sigure pentru fiecare şcoală şi grădiniţă" (O1.1, O1.2, O2.3, O3.1, O5.1, O7.1, O10.1, O10.3).

4) Mobilizarea resurselor de finanţare naţionale şi externe pentru investiţii în infrastructura de alimentare cu apă şi în sanitaţie; o mai bună coordonare între instituţiile guvernamentale şi structurile subordonate, pe de o parte, şi autorităţile publice locale, pe de altă parte (O2.1–O2.4).

5) Instituirea managementului integrat al resursei de apă prin: i) coordonarea diferitor cerinţe de apă pentru menţinerea echilibrului economico-social şi distribuirea adecvată a apei între diverse sectoare (agricultură, industrie etc.); ii) alimentarea cu apă, sanitaţia şi sănătatea ecosistemelor; iii) inventarierea resurselor de apă ce pot fi utilizate în sectorul de alimentare cu apă şi sanitaţie pe baza unor planuri de management la nivel de districte ale bazinelor hidrografice; iv) introducerea planurilor de siguranţă a apei ca instrument de management preventiv de la captare la consumator (O1.1, O1.2, O2.3, O3.1, O5.1, O7.1, O10.1, O10.3).

6) Elaborarea şi realizarea Programului naţional "Acoperirea universală cu serviciul de iluminat stradal", bazat pe alimentarea din surse regenerabile (O1.1, O1.2, O2.4, O4.1–O4.3, O7.1, O9.1, O10.3).

7) Elaborarea şi realizarea Programului naţional "Înlocuirea ardeziei cu materiale moderne şi sigure" (O1.1, O1.2, O2.4, O5.1, O9.2).

8) Instalarea unor terenuri de joacă sigure şi adaptate în fiecare comunitate, aplicând algoritmul 1 teren/20 copii pentru vârstele 3–6 ani, 7–12 ani şi 13+ ani (O2.4, O9.1).

9) Asigurarea cofinanţării publice a sistemelor de canalizare descentralizate şi semicentralizate pentru canalizarea şi epurarea apelor reziduale în localităţile mici (O1.2, O2.3, O2.4, O10.1).

10) Elaborarea şi realizarea Programului de dezvoltare a serviciilor poştale moderne şi competitive (O1.2, O2.2).

5.25. Politici şi management în domeniul ocrotirii sănătăţii

1) Fortificarea capacităţilor şi a resurselor necesare pentru prevenirea bolilor cauzate, între altele, de consumul de alcool, consumul de tutun, alimentaţia nesănătoasă, inactivitatea fizică, comportamentele sexuale riscante prin intervenţii eficace de promovare a comportamentelor sănătoase, adaptate vârstei şi nevoilor grupurilor de populaţie cu risc (O5.1, O5.2).

2) Integrarea şi implementarea unor politici favorabile sănătăţii în toate domeniile care generează factori determinanţi ai sănătăţii, cu accent pe reducerea inechităţilor în sănătate (O5.2).

3) Fortificarea controlului integrat al factorilor de risc pentru sănătatea populaţiei în scopul creşterii speranţei de viaţă şi reducerii mortalităţii premature prin boli netransmisibile prioritare, precum bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul, sănătatea mintală, bolile rare (O5.2).

4) Reorientarea serviciilor de sănătate, inclusiv a asistenţei medicale primare, astfel încât să se pună accent pe prevenirea bolilor şi promovarea sănătăţii la toate etapele vieţii (O5.1).

5) Îmbunătăţirea mecanismelor de recrutare, menţinere şi dezvoltare a resurselor umane în sistemul de sănătate şi fortificarea capacităţii autorităţilor naţionale, locale şi instituţionale implicate în gestionarea resurselor umane (O5.1, O5.2).

6) Îmbunătăţirea comunicării dintre instituţiile medicale şi pacienţi prin crearea unui mecanism de feedback axat pe calitatea serviciilor prestate/primite, adresări, circulaţia informaţiei şi integrarea acestuia ca instrument obligatoriu în evaluările profesionale periodice şi de acreditare (O5.1).

7) Eficientizarea circuitului pacientului în sistemul de sănătate şi simplificarea procedurilor pentru a spori accesul oamenilor la serviciile de sănătate (O5.1).

8) Implementarea unui program naţional de modernizare a instituţiilor medicale, în special ale celor raionale, în vederea renovării, dotării şi restructurării tehnice, logistice şi informaţionale pentru a asigura accesul echitabil al întregii populaţii la servicii de calitate (O5.1, O5.3).

9) Revizuirea politicilor în domeniul medicamentelor şi achiziţia acestora pentru asigurarea accesului echitabil şi sustenabil al populaţiei la medicaţie (O5.1).

10) Elaborarea conceptului de modernizare şi regionalizare a serviciului spitalicesc, dotarea acestuia cu echipamente moderne, aplicarea metodelor inovaţionale, desconcentrarea unor servicii, precum şi îmbunătăţirea calităţii şi a accesului pacienţilor la serviciile spitaliceşti (O5.1).

11) Construirea şi dotarea corespunzătoare a spitalelor regionale Bălţi şi Cahul (O1.1, O1.2, O5.1, O5.3, O7.1–O7.3, O8.3, O10.1).

12) Organizarea serviciilor de reabilitare, a serviciilor paliative şi de îngrijiri pe termen lung, adaptate fenomenului demografic de îmbătrânire a populaţiei (O5.1).

13) Digitalizarea serviciilor de sănătate, creşterea interoperabilităţii sistemelor informaţionale dezvoltate şi accelerarea utilizării tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor moderne (O5.1, O5.3).

14) Dezvoltarea serviciilor de telemedicină şi a infrastructurii corespunzătoare, ca unul dintre modelele alternative pentru serviciile clinice (O1.1, O1.2, O5.1, O5.2, O7.1–O7.3, O8.3, O10.1).

15) Dezvoltarea capacităţii sistemului de sănătate de prevenire şi gestionare a ameninţărilor la adresa sănătăţii, inclusiv rezistenţa la antimicrobiene (O5.3).

16) Creşterea sustenabilităţii financiare a sistemului de sănătate pentru asigurarea protecţiei financiare a populaţiei (O5.3)

17) Asigurarea acoperirii universale în sănătate prin elemente de asigurare individuală şi criterii stimulative (O5.1, O5.3).

18) Dezvoltarea programelor de îmbătrânire sănătoasă şi reducere a mortalităţii în rândul populaţiei adulte, în special în rândul bărbaţilor (O5.2, O5.3).

5.26. Politici de educaţie, cercetare, tineret şi sport

1) Elaborarea şi aprobarea unei strategii naţionale de cercetare şi inovare pentru perioada de până în anul 2030 (O7.3).

2) Elaborarea şi implementarea unui mecanism de echilibrare a resurselor alocate pentru cercetarea fundamentală şi cea aplicativă (O7.3).

3) Majorarea treptată a fondurilor alocate pentru cercetare şi dezvoltare cu 0,1 la sută din PIB în fiecare an (O7.3).

4) Crearea condiţiilor pentru dezvoltarea şi consolidarea legăturilor dintre mediul de cercetare şi cel de afaceri. Elaborarea şi implementarea unui cadru normativ şi financiar pentru dezvoltarea antreprenoriatului tehnologic şi a transferului de tehnologii, inclusiv prin stimularea creării de start-upuri (O1.1–O1.3, O7.3).

5) Susţinerea grupurilor de tineri cercetători în afirmarea profesională prin stimularea acestora, inclusiv financiară, de a urma o carieră în cercetare (O7.3).

6) Dezvoltarea şi implementarea conceptului naţional de educare a populaţiei în domeniul drepturilor omului şi egalităţii de şanse (O3.1, O3.2).

7) Susţinerea tinerilor din grupul NEET, în special a celor din zonele rurale, în afirmarea profesională prin stimularea, inclusiv financiară, a angajării acestora în muncă, revenirii în sistemul de educaţie şi instruire, prin dezvoltarea competenţelor soft şi a deprinderilor de viaţă (O1.1–O1.3, O3.2, O3.3, O7.1, O9.1).

8) Elaborarea programelor de suport ţintit pentru start-upurile iniţiate de tineri în sectoarele tehnologice avansate (O1.1–O1.3, O3.1–O3.3, O9.1, O10.1–10.4).

9) Instituţionalizarea şi asigurarea funcţionalităţii comisiilor de co-management pentru politici de tineret în scopul coordonării intervenţiilor sectoriale pentru tineri şi organizaţiile de tineret şi al asigurării susţinerii activităţii acestora prin programe de cofinanţare şi suport (O7.1, O7.2).

10) Recunoaşterea business-planurilor şi a proiectelor de consultanţă elaborate de către studenţi în calitate de teză de licenţă sau de masterat în domeniile de formare profesională (O1.1–O1.3, O3.2, O7.1).

11) Recunoaşterea start-upurilor active lansate de masteranzi în calitate de teză de masterat în domeniile economic, financiar şi de management (O1.1–O1.3, O3.3, O7.1).

12) Revizuirea şi perfecţionarea sistemului de acreditare şi atestare în domeniul educaţiei şi de evaluare în domeniul de cercetare (O3.1–O3.3, O7.1, O8.3).

13) Elaborarea unei viziuni integrate de dezvoltare a educaţiei pe termen lung, care să includă: (i) conceptul de calitate a serviciilor educaţionale; (ii) rolul şi conexiunea educaţiei cu alte domenii, precum piaţa muncii, ocrotirea sănătăţii, protecţia mediului, participarea la procesul decizional etc.; (iii) competenţele şi abilităţile ce trebuie dezvoltate de sistemul educaţional; (iv) pregătirea copiilor potrivit abilităţilor individuale (O3.1–O3.3).

14) Elaborarea unor politici prietenoase familiei şi implementarea acestora la locul de muncă în sectorul privat, facilitarea dezvoltării serviciilor alternative de îngrijire a copiilor de către companii prin simplificarea cadrului regulator, subvenţii şi prin promovarea activă a acestor servicii în rândul populaţiei (O1.1–O1.3, O3.1–O3.3, O7.1, O8.3).

15) Asigurarea accesului echitabil al tuturor copiilor la educaţia de calitate, în special în zonele rurale, prin revizuirea formulei de finanţare de la bugetul de stat, crearea unor condiţii adecvate de studii, oferirea posibilităţilor de pregătire a copiilor potrivit abilităţilor individuale ale acestora şi asigurarea unui mediu şcolar prietenos, protectiv şi incluziv, prevenind şi combătând violenţa şi comportamentul de tip bullying (O3.1).

16) Includerea în curriculumul şcolar obligatoriu a modulelor de educaţie pentru sănătate, inclusiv privind modul sănătos de viaţă, nutriţia, educaţia sexuală şi reproductivă (O3.1, O5.1).

17) Integrarea în curriculumul gimnazial şi liceal a modulelor de orientare profesională şi ghidare în carieră (O1.1–O1.3, O3.1–O3.3).

18) Elaborarea şi realizarea Programului naţional "Licee-model în oraşe poli de dezvoltare regională" (O1.1–O1.3, O3.1–O3.3).

19) Revizuirea formării iniţiale şi continue a cadrelor didactice în scopul asigurării pieţei muncii cu resurse umane calificate, susceptibile la transformările şi cerinţele societale (O1.1–O1.3, O3.1–O3.3).

20) Tranziţia spre învăţământul dual ca formă principală de instruire în învăţământul profesional tehnic secundar (O1.1–O1.3, O3.1–O3.3).

21) Facilitarea deschiderii sucursalelor şi a extensiunilor universitare externe şi a stabilirii unor parteneriate universitare internaţionale (O1.1, O1.2, O3.2, O3.3, O7.1).

22) Promovarea parteneriatelor între instituţiile de învăţământ şi întreprinderi în vederea instruirii practice a cadrelor didactice (O3.1–O3.3).

23) Diversificarea ofertei educaţionale publice şi private prin integrarea prognozării nevoilor de competenţe, elaborarea programelor de formare pe tot parcursul vieţii şi de incluziune digitală, inclusiv pentru grupurile vulnerabile şi persoanele cu nevoi speciale, precum şi pentru recalificarea personalului (O1.1–O1.3, O3.2, O3.3, O7.1).

24) Consolidarea efortului pe transformarea experienţei de învăţare şi a întregului sistem educaţional în unul atractiv pentru studenţi cu scopul de a ridica nivelul minim al performanţelor educaţionale (O3.1).

25) Dezvoltarea unor oportunităţi de progres educaţional individual pentru copiii dotaţi şi superdotaţi (O3.1, O3.2).

26) Legiferarea revizuirii şi actualizării periodice a curriculumului şi a ofertei educaţionale în cadrul unor exerciţii participative de evaluare şi previziune (foresight) economică şi tehnologică, cu implicarea unui spectru larg de subiecţi interesaţi, inclusiv elevi, părinţi, studenţi, cadre didactice, angajatori, sindicate, comitete sectoriale (O1.1–O1.3, O3.2, O3.3, O7.1).

27) Modernizarea curriculumului pentru promovarea educaţiei centrate pe elev, ţinând cont de provocările dezvoltării durabile (automatizarea locurilor de muncă, utilizarea eficientă a resurselor, protecţia mediului, atenuarea efectelor schimbărilor climatice, schimbările demografice, drepturile omului şi egalitatea de gen, nediscriminarea, cetăţenia activă etc.), dezvoltând aptitudini, abilităţi şi competenţe soft ("soft skills"), precum gândirea critică şi creativă, colaborarea, flexibilitatea, utilizarea tehnologiilor informaţionale, antreprenoriatul, care îl vor ajuta să ia decizii, să soluţioneze probleme, să comunice eficient, să îşi cunoască şi să îşi exercite drepturile, să construiască relaţii sănătoase, să gestioneze timpul, să facă faţă stresului şi să-şi trăiască viaţa într-o manieră sănătoasă şi productive, de asemenea formând abilităţi de viaţă ("life skills") care vor contribui la prevenirea comportamentelor de risc legate de starea de sănătate fizică şi mintală a tinerilor şi vor influenţa direct capacitatea acestora de învăţare şi autorealizare (O2.1, O2.2).

28) Integrarea educaţiei pentru dezvoltare durabilă în programele de studii ale învăţământului primar, secundar general, profesional tehnic şi superior (O3.1–O3.3, O4.1–O4.3, O5.1, O10.1–O10.4).

29) Formarea şi susţinerea parteneriatelor dintre instituţiile de învăţământ şi agenţii economici, cu implicarea acestora în asigurarea unei instruiri profesionale, bazate pe cerere, prin implementarea programelor de formare profesională în sistem dual şi realizarea unor stagii de practică în cadrul întreprinderilor (O3.1).

30) Promovarea în rândul practicienilor a oportunităţilor de predare în cadrul instituţiilor de învăţământ, adoptarea unor formate inovative de predare şi flexibilizarea procedurilor de angajare (O1.1, O3.1–O3.3).

31) Raţionalizarea programelor de formare iniţială în domeniul IT, adaptarea programelor şi modalităţilor de predare la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi (O1.1, O3.2, O7.1, O9.1–O9.3).

32) Crearea unui sistem efectiv de feedback privind calitatea educaţiei şi de implicare şi participare autentică a părinţilor, copiilor, elevilor şi a studenţilor în procesul de guvernanţă a instituţiilor de învăţământ şi în procesul de luare a deciziilor care îi vizează (O3.1).

33) Dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice şi a celor manageriale în domeniul dezvoltării durabile, în particular abordarea bazată pe drepturile omului şi egalitatea de gen, protecţia mediului, promovarea modului sănătos de viaţă, predarea cu ajutorul tehnologiilor digitale în scop informativ, aplicativ şi creativ (O3.1).

34) Crearea oportunităţilor pentru participarea cadrelor didactice la activităţi ştiinţifice şi de perfecţionare profesională şi creşterea mobilităţii cadrelor profesorale (O3.2).

35) Evaluarea domeniului cercetărilor aplicate şi asigurarea orientării acestuia spre teme relevante pentru dezvoltarea socioeconomică, cum ar fi valorificarea deşeurilor, eficientizarea consumului de apă, prezervarea fondului silvicol, specii şi rase rezistente la schimbările climatice etc. (O1.1, O10.4).

36) Revizuirea modalităţilor de finanţare a ştiinţei în baza performanţelor şi a cercetărilor conform utilităţii rezultatelor acestora (O3.2, O7.3).

37) Impulsionarea implementării conceptului de educaţie continuă şi învăţare pe tot parcursul vieţii în corespundere cu cerinţele pieţei muncii; asigurarea (re)profesionalizării periodice a populaţiei apte de muncă pentru asigurarea competitivităţii acesteia pe piaţa muncii (O3.3).

38) Dezvoltarea cadrului normativ în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii şi educaţiei adulţilor, capabil să definească rolul diferitor prestatori de servicii educaţionale, obligaţiile financiare, să fixeze în mod clar dreptul cetăţenilor la învăţarea pe tot parcursul vieţii, normarea standardelor şi monitorizarea acestora (O3.3).

39) Implementarea programelor educaţionale ce vizează populaţia în vârstă (Universitatea de vârsta a treia) pentru a facilita recalificarea persoanelor în etate (O4.3).

40) Punerea în aplicare a unui mecanism de recunoaştere a rezultatelor obţinute în cadrul educaţiei nonformale şi informale, asemănător cu cel de validare a rezultatelor obţinute în cadrul educaţiei formale (O3.3).

41) Fortificarea sistemului de învăţământ la distanţă, astfel încât acesta să poată răspunde prompt şi obiectiv la nevoile elevilor/studenţilor în cazul situaţiilor excepţionale când învăţământul fizic nu este posibil (O3.1).

42) Promovarea unei abordări strategice şi sistemice în dezvoltarea sectorului de tineret şi a programelor dedicate tinerilor. Dezvoltarea infrastructurii, a structurilor şi a oportunităţilor pentru implicarea şi participarea civică a tinerilor la toate nivelurile (O7.1, O7.2).

43) Susţinerea sistematică a iniţiativelor tinerilor şi organizaţiilor de tineret de inovaţie socială prin mecanisme de finanţare nerambursabilă şi de sprijin material (O9.2).

44) Extinderea programelor dedicate tinerilor pentru a acoperi grupurile social vulnerabile şi zonele greu accesibile (O3.3).

45) Promovarea participării civice a tinerilor şi consolidarea democraţiei participative în rândul tinerilor prin programe dedicate (O4.3).

46) Instituţionalizarea şi recunoaşterea lucrului cu tinerii ca instrument de realizare a activităţilor de tineret şi extinderea comunităţii de practicieni în domeniu (O4.3.).

47) Dezvoltarea mecanismelor de suport pentru integrarea activităţilor de educaţie nonformală dedicate tinerilor în instituţiile de învăţământ superior (O3.2, O4.3, O1.2.).

48) Îmbunătăţirea cadrului de politici privind dezvoltarea culturii fizice şi a sportului, inclusiv a sportului în masă şi a celui de performanţă (O3.3, O4.3, O5.2).

5.27. Politici şi management în domeniul muncii şi incluziunii

1) Racordarea cadrului normativ naţional în domeniul inspecţiei muncii la prevederile convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii în acelaşi domeniu şi fortificarea capacităţilor instituţionale ale Inspectoratului de Stat al Muncii, inclusiv în ceea ce priveşte combaterea muncii nedeclarate (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

2) Sporirea nivelului de conştientizare al angajatorilor, salariaţilor şi al socieăţii în general cu privire la riscurile şi consecinţele muncii nedeclarate şi beneficiile muncii legale (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

3) Cultivarea moralităţii fiscale a populaţiei şi fortificarea puterii de negociere a angajaţilor în raport cu angajatorii (O4.3, O7.1).

4) Dezvoltarea serviciilor sociale la nivel local care ar încuraja grupurile vulnerabile identificate să se încadreze mai uşor în piaţa muncii, inclusiv prin servicii de instruire, recalificare, angajare asistată sau mentorat în afaceri (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

5) Dezvoltarea şi promovarea parteneriatului social la toate nivelurile drept cel mai eficient mecanism de armonizare a intereselor şi de identificare a consensului dintre reprezentanţii salariaţilor, reprezentanţii angajatorilor şi autorităţile publice în scopul determinării şi realizării drepturilor şi a intereselor lor sociale şi economice (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

6) Elaborarea unor standarde obligatorii pentru adaptarea programelor şi a infrastructurii educaţionale la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

7) Stabilirea parteneriatelor între autorităţi şi organizaţiile neguvernamentale/ angajatori pentru integrarea economică a persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv prin valorificarea tehnologiilor noi (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

8) Promovarea revenirii cât mai rapide în câmpul muncii a părinţilor cu copii mici din concediul de îngrijire a copilului (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

9) Promovarea incluziunii persoanelor în etate pe piaţa muncii (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

10) Sporirea garanţiei minime în domeniul salarizării şi perfecţionarea legislaţiei în domeniul salarizării pentru asigurarea principiului "plată egală pentru muncă egală" (O1.1–O1.3).

11) Uniformizarea politicii salariului minim şi promovarea negocierilor colective pentru creşterea salariului minim la nivel de sector (O1.1–O1.3).

12) Asigurarea respectării drepturilor şi garanţiilor de muncă ale salariaţilor, protecţia efectivă a muncii şi securitatea socială, menţinerea şi dezvoltarea parteneriatului social la toate nivelurile (O1.1–O1.3).

13) Pentru sectoarele şi calificările în care se atestă un deficit de forţă de muncă, facilitarea integrării cetăţenilor altor state pe piaţa muncii din Republica Moldova (O1.2).

14) Promovarea activă a îmbunătăţirii relaţiilor interetnice din Republica Moldova şi punerea în valoare a diversităţii etnice din ţară (O4.2, O9.1).

5.28. Protecţie socială

1) Implementarea prevederilor Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg, la 3 mai 1996, în special privind dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecţie împotriva sărăciei şi a excluderii sociale, dreptul la locuinţe, dreptul lucrătorilor la protecţia propriilor creanţe în caz de insolvabilitate a patronului acestora, dreptul persoanelor în etate la protecţie socială, dreptul de a lua parte la stabilirea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă (O1.3, O6.1).

2) Consolidarea funcţiei preventive a asistenţei sociale în scopul reducerii vulnerabilităţii şi sărăciei prin măsurarea adecvată a deprivării sociale, elaborarea unor criterii integrate de asistenţă socială, fortificarea legăturii dintre programele de plăţi, serviciile sociale şi statutul ocupaţional, îmbunătăţirea eficienţei schemelor de plăţi sociale prin reducerea fragmentării, duplicării şi renunţarea la instituirea de plăţi sociale fără analiza impactului (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

3) Îmbunătăţirea accesibilităţii şi transparenţei schemelor de asistenţă socială prin: dezvoltarea mecanismelor de responsabilizare privind livrarea beneficiilor; reducerea nivelului de abuz de asistenţă socială; creşterea gradului de conştientizare şi îmbunătăţirea informaţiilor privind drepturile de protecţie socială, în special în zonele rurale şi greu accesibile; consolidarea capacităţilor structurilor de asistenţă socială, inclusiv la nivel local, prin dezvoltarea unor instrumente inovatoare de colectare a datelor, prin alocarea beneficiilor şi prin consolidarea resurselor umane (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

4) Consolidarea potenţialului de protecţie socială al schemelor de asistenţă socială prin creşterea monitorizării impactului protecţiei sociale asupra celor mai vulnerabile grupuri de populaţie (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

5) Îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale al grupurilor defavorizate prin oferirea serviciilor corespunzătoare, cu o distribuţie geografică omogenă, ţinând cont de necesităţile, oportunităţile şi potenţialul fiecărui beneficiar (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

6) Perfecţionarea legislaţiei în domeniul asigurărilor sociale: asigurarea sustenabilităţii bugetului asigurărilor sociale de stat, uniformizarea cotelor contribuţiilor de asigurări sociale, revizuirea tipurilor de prestaţii şi servicii acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale; diminuarea stagiului de cotizare necesar pentru pensionarea anticipată pentru activitatea în condiţii deosebite de muncă; diminuarea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă şi a stagiului de cotizare necesar pentru lucrătorii care activează în condiţii de risc sporit pentru sănătate (de exemplu: personalul medical, alte categorii de lucrători aflaţi în prima linie de combatere a pandemiei COVID-19) etc. (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

7) Stabilirea unui cadru clar şi previzibil privind ajustarea vârstei de pensionare în funcţie de speranţa de viaţă la naştere, speranţa de viaţă la pensionare şi de alţi parametri demografici şi financiari relevanţi (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

8) Dezvoltarea sistemului de pensii multipilon, funcţional şi sustenabil, prin asigurarea unui cadru regulator şi fiscal facil şi prudent, inclusiv prin dezvoltarea sistemului de pensii administrate privat – Pilonul II (pensiile private obligatorii), cu condiţia consolidării instituţiei responsabile de administrarea fondurilor de pensii (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

9) Corelarea valorii contribuţiilor sociale cu drepturile de asigurări sociale garantate în corespundere cu principiul sistemului de pensionare redistributiv, bazat pe solidaritatea dintre generaţii (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

10) Informarea activă a populaţiei despre legătura dintre contribuţii şi beneficii în vederea stimulării acumulării de contribuţii şi a includerii cât mai largi a populaţiei în sistemul asigurărilor sociale (O1.1–O1.3, O6.1, O6.2).

11) Promovarea dezinstituţionalizării copiilor aflaţi în instituţiile rezidenţiale (O3.1, O6.1).

12) Dezvoltarea sistemului de prestaţii sociale acordate copiilor şi familiilor cu copii, care să răspundă nevoilor acestora în vederea asigurării unui trai decent (O1.1–O1.3).

13) Crearea unui mediu favorabil pentru îmbătrânirea activă şi sănătoasă în scopul valorificării potenţialului populaţiei în etate şi sporirii abilităţilor de angajare (pre-pensionare şi după atingerea vârstei de pensionare), al participării în societate, al menţinerii unui stil de viaţă independent şi sănătos şi al implicării în dialogul intergeneraţional (O4.3, O1.2).

14) Îmbunătăţirea activităţii analitice de recunoaştere, reducere şi redistribuire a muncii de îngrijire neremunerată, de asemenea remunerarea şi reprezentarea lucrătorilor din sectorul de îngrijire cu scopul de a promova accesul egal la muncă decentă, fără discriminări şi inegalităţi (O1.3).

5.29. Politici şi management de securitate şi ordine publică

1) Consolidarea activităţii psihologului în instituţiile educaţionale pentru identificarea, controlul şi consilierea cu privire la factorii de personalitate ce pot crea predispoziţii pentru un comportament violent sau riscant (O3.1–O3.3, O9.1).

2) Elaborarea şi implementarea unui concept unitar pentru prevenirea delincvenţei şi a violenţei în rândul populaţiei (inclusiv prevenirea violenţei bazate pe gen, a delincvenţei juvenile etc.) (O9.1).

3) Crearea oportunităţilor de petrecere a timpului liber în activităţi extraşcolare şi de socializare civilizată cu scopul de a reduce incidenţa fenomenului delincvenţei juvenile (O3.1–O3.3, O4.1–O4.3, O9.1).

4) Elaborarea şi implementarea programelor de cultivare şi îmbunătăţire a abilităţilor parentale cu scopul de a crea un mediu propice şi sigur pentru dezvoltarea copiilor (O3.1–O3.3, O4.3, O9.1).

5) Monitorizarea conţinutului mediatic pentru a minimiza expunerea copiilor şi adolescenţilor la violenţă, abuz şi exploatarea sexuală, reflectate şi promovate de mass-media, inclusiv online (filme, ştiri, jocuri, conţinutul reţelelor sociale), şi pentru a reduce pe termen mediu şi lung violenţa şi agresivitatea din partea spectatorilor/utilizatorilor minori (O3.1–O3.3, O4.3, O9.1, O9.2).

6) Sporirea gradului de siguranţă a tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de vârstă, gen, etnie sau religie. Promovarea unor campanii educaţionale în vederea reducerii consumului de alcool, de substanţe stupefiante şi psihotrope în rândul copiilor şi adolescenţilor (O3.1–O3.3, O4.3, O9.1).

7) Eficientizarea acţiunilor de combatere a criminalităţii şi de protecţie a victimelor, inclusiv eliminarea violenţei, neglijării, exploatării şi traficării copiilor şi a femeilor, prin înlăturarea lacunelor din cadrul legal cu privire la incriminarea, sancţionarea, prevenirea şi combaterea faptelor ce prejudiciază sau pun în pericol viaţa şi sănătatea persoanei, a violenţei în familie şi prin dezvoltarea serviciilor sociale pentru victimele infracţiunilor (O3.1–O3.3, O4.3, O6.1, O9.1, O9.2).

8) Elaborarea unor protocoale standard privind asigurarea unui răspuns multisectorial la cazurile de violenţă faţă de femei şi de violenţă în familie (O6.1, O7.1, O9.1).

9) Screeningul, prevenirea şi combaterea adecvată a infracţiunilor motivate de prejudecată, etnie sau discriminare, ţinându-se cont de vulnerabilitatea persoanelor (O6.1, O7.1, O9.1).

10) Cercetarea sociologică a factorilor criminalităţii, cu un accent special pe măsurile de prevenire a delincvenţei juvenile şi pe dezvoltarea unor noi tipuri de senzori pentru monitorizarea în timp real a climatului de securitate din comunitate (O6.1, O7.1, O9.1, O9.2).

11) Abordarea cauzelor primare ale extremismului şi combaterea multiplicării discursurilor de incitare la ură şi a diseminării online de materiale teroriste sau extremiste, precum şi dezvoltarea rezilienţei individuale la o astfel de propagandă (O3.1–O3.3, O4.3, O6.1, O7.1, O9.1–O9.3).

12) Eficientizarea măsurilor de menţinere şi asigurare a ordinii publice şi îmbunătăţirea relaţiei comunitate–poliţie prin activitatea comună pentru soluţionarea problemelor ce ţin de infracţionalitate şi securitate publică; sporirea rolului femeilor în poliţia comunitară pentru a oferi un sentiment mai mare de securitate pentru populaţie, în special pentru femei şi copii (O3.1–O3.3, O4.3, O6.1, O7.1, O9.1–O9.3).

13) Reacţionarea rapidă şi calitativă a autorităţilor şi serviciilor de menţinere a ordinii publice la apelurile cetăţenilor pentru garantarea unui mediu sigur de ordine şi securitate publică (O9.1–O9.3).

14) Dezvoltarea capacităţilor şi a instrumentelor de furnizare a securităţii la nivel naţional şi regional pentru gestionarea situaţiilor de criză şi a situaţiilor excepţionale (O9.1–O9.3).

15) Consolidarea sistemului naţional de azil şi de asigurare a accesului la drepturi şi servicii calitative pentru persoanele care au solicitat o formă de protecţie pe teritoriul Republicii Moldova (O3.1, O3.3, O9.1, O9.2).

16) Crearea unor condiţii de muncă de calitate înaltă în sectorul de securitate pentru a stimula creşterea eficienţei muncii angajaţilor, motivarea personalului, eliminarea barierelor legate de discriminare, creşterea numărului de femei în sectorul de securitate; dezvoltarea sistemului de învăţământ şi consolidarea resurselor umane în domeniul afacerilor interne (O3.2, O3.3, O7.1, O9.1–O9.3).

17) Revizuirea mecanismului privind accesul la arme în sensul restricţionării acestuia şi stabilirea unei proceduri riguroase de monitorizare, marcare şi control al armelor din circuitul civil (O9.1–O9.3).

18) Dezvoltarea unui sistem eficient de management al frontierei de stat şi asigurarea unui proces migraţional ordonat, sigur şi reglementat (O9.2, O9.3).

19) Reducerea numărului de victime şi a pagubelor cauzate de situaţiile de urgenţă şi situaţiile excepţionale, inclusiv prin elaborarea, adaptarea sau transferul soluţiilor tehnologice noi în vederea prevenirii unor astfel de situaţii, precum şi a incendiilor în sectorul casnic (O9.2, O9.3).

20) Automatizarea proceselor informaţionale şi de lucru, digitalizarea serviciilor în domeniul afacerilor interne acordate cetăţenilor, inclusiv adoptarea unor soluţii tehnologice inteligente pentru a spori nivelul de securitate a circulaţiei rutiere (O9.2, O9.3).

21) Evaluarea continuă a riscurilor meteo-climatice, geomorfologice, radiologice şi seismice, evaluarea vulnerabilităţii la astfel de riscuri a fondului de clădiri şi a infrastructurilor critice şi ajustarea standardelor tehnice şi de securitate corespunzătoare (O9.2, O9.3).

22) Consolidarea capacităţilor subiecţilor şi a instituţiilor-cheie de abordare a normelor nediscriminatorii de gen şi sociale pentru a răspunde şi a preveni violenţa bazată pe gen şi violenţa sexuală, crearea alianţelor şi a parteneriatelor strategice şi desfăşurarea campaniilor de informare şi advocacy (O9.1).

23) Monitorizarea realizării recomandărilor primite de la mecanismele internaţionale în baza angajamentelor asumate de Republica Moldova privind drepturile omului (O9.1–O9.3).

24) Consolidarea capacităţilor instituţiilor naţionale de apărare a drepturilor omului prin dezvoltarea unor mecanisme de implicare şi oferirea unui statut mai puternic Oficiului Avocatului Poporului şi Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii în procesul de monitorizare, raportare şi implementare a recomandărilor acestora din perspectiva prevenirii, protecţiei şi promovării drepturilor omului şi a egalităţii de gen atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în afara ţării (O7.1, O7.2).

25) Întărirea capacităţilor instituţiilor din sectorul sănătăţii de a răspunde la violenţa de gen ca parte a unui mecanism multisectorial, inclusiv răspunsul la violenţa sexuală prin managementul clinic al violului atât în context obişnuit, cât şi în context umanitar sau de urgenţă de sănătate publică (O9.1).

26) Prevenirea şi combaterea infracţiunilor motivate de prejudecată, etnie sau discriminare, ţinând cont de vulnerabilitatea persoanelor, în special a populaţiei cu risc sporit de infectare cu HIV, a persoanelor care trăiesc cu HIV, a persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv a persoanelor cu dizabilităţi mintale aflate în instituţii psihiatrice, a minorităţilor etnice etc. (O6.1, O7.1, O9.1).

6. Impactul

Impactul SND urmează să fie evaluat în raport cu indicatorii care, în mod direct, relatează dimensiunile calităţii vieţii oamenilor (tabelul 5). În procesul de elaborare a strategiilor sectoriale, dar şi de monitorizare şi evaluare, fiecare indicator urmează a fi dezagregat după criteriile relevante pentru a reflecta gradul efectiv de cuprindere a oamenilor în procesul de dezvoltare. Aceste criterii includ, dar nu se limitează la sex, vârstă, amplasarea geografică (rural/urban, regiunile de dezvoltare), mediile de reşedinţă, statutul de dizabilitate, etnie şi limba vorbită, domiciliu, statutul socioeconomic.

7. Riscuri în implementarea SND

8. Proceduri de raportare

Principiile care vor sta la baza implementării SND

Lecţiile oferite de implementarea precedentelor documente naţionale de planificare strategică indică necesitatea elaborării unor intervenţii care să promoveze şi să asigure respectarea drepturilor omului. Astfel, prin imperativul intervenţiilor centrate pe om, Guvernul îşi propune:

1) elaborarea de politici şi documente de politici în baza unei colaborări fundamentate pe încredere cu oamenii asupra cărora deciziile şi politicile Guvernului au impact, implicarea oamenilor în înţelegerea profundă a problemelor ce trebuie soluţionate şi a cauzelor acestora, precum şi urmărirea impactului tuturor politicilor asupra oamenilor;

2) direcţionarea şi aplicarea pe larg a cercetărilor ştiinţifice şi a abordărilor inovaţionale pentru formularea unor opţiuni de politici bazate pe evidenţe;

3) ancorarea documentelor de politici sectoriale pentru implementarea prezentei strategii cu principiile (interdependenţă, egalitate şi nediscriminare, participare şi abilitare, responsabilizare) şi standardele privind drepturile omului şi egalitatea de gen.

Coerenţa politicilor

Succesul implementării prezentei strategii depinde de coerenţa cadrului de planificare strategică care este, în prezent, destul de problematică. În Republica Moldova a existat în mod tradiţional un număr excesiv de documente de planificare strategică care, adesea, se suprapuneau ori se contraziceau, fiind axate pe domenii de politici prea înguste, nefiind corelate cu strategiile sectoriale, nici integrate în procesele de planificare bugetară. Aceste documente, în mare parte, nu erau monitorizate corespunzător şi nici evaluate corect, iar responsabilităţile nu erau clar repartizate între partenerii de implementare.

Prezenta strategie devine documentul strategic de referinţă pe termen lung pentru asigurarea coerenţei dintre politicile naţionale, sectoriale şi cadrul bugetar. Prezenta strategie include un şir de priorităţi şi ţinte interconectate, care, implementate de diverşi subiecţi, trebuie să ducă la implementarea angajamentelor internaţionale şi atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Prezenta strategie ţine cont de angajamentele Republicii Moldova pentru implementarea prevederilor Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, în special cele care pot influenţa atingerea obiectivelor proiectate. Pentru implementarea sinergică a obiectivelor este inerent un sistem integrat de planificare strategică, de cooperare la diferite niveluri şi includerea tuturor părţilor interesate în procesul de planificare, implementare şi monitorizare a politicilor.

Implementarea SND

Prezenta strategie, cu scopul său major de a spori în mod vizibil calitatea vieţii oamenilor, împreună cu obiectivele sale, formează cadrul primordial de planificare strategică a dezvoltării ţării. Fiecare dintre cele 10 obiective conţine o serie de obiective specifice şi acţiuni prioritare, clasificate în funcţie de programele bugetare existente, având menirea de a seta repere şi direcţii de acţiune ce vor sta la baza elaborării documentelor de politici sectoriale.

Autorităţile publice vor ajusta/elabora documentele de politici sectoriale ţinând cont de obiectivele specifice şi acţiunile prioritare incluse în prezenta strategie. Documentele de politici sectoriale vor conţine o analiză completă a sectorului, vor oferi opţiuni detaliate de politici, urmând principiile şi standardele privind drepturile omului, şi vor fi centrate pe reducerea inegalităţilor de şanse care pot exista în diferite domenii în funcţie de gen, vârstă, mediu de reşedinţă (rural/urban), dizabilitate, etnie şi/sau limbă vorbită. Documentele de politici sectoriale vor include, de asemenea, toate ţintele şi indicatorii de monitorizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă corespunzători sectorului respectiv, adaptaţi la contextul naţional al Republicii Moldova.

Pentru raţionalizarea numărului de documente de politici sectoriale, pentru asigurarea corelării şi sinergiei dintre acestea şi a abordării sistemice între diverse domenii de politici, precum şi pentru alinierea acestora la cadrul bugetar, se recomandă elaborarea strategiilor în mod prioritar doar pentru domeniile de activitate indicate în Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern.

În conformitate cu prevederile Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, dar şi conform altor tratate internaţionale, pot fi prevăzute angajamente privind dezvoltarea şi punerea în aplicare a unor strategii pentru anumite domenii. Însă, în acest caz, cuvântul "strategie" trebuie interpretat mai curând ca o modalitate propusă la nivel strategic pentru soluţionarea problemelor şi/sau pentru atingerea obiectivelor asumate decât în sensul documentului de politici "Strategia", reglementat prin cadrul normativ al Republicii Moldova. Astfel, angajamentele internaţionale de a dezvolta abordări şi soluţii strategice pe anumite domenii ("strategii") trebuie incluse în documentele de politici pentru sectoarele sus-menţionate, urmând exigenţele naţionale pentru raţionalizarea şi eficientizarea procesului de planificare strategică. Totuşi, dacă angajamentele internaţionale prevăd expres unele documente de politici care nu se încadrează în domeniile menţionate sau ţintesc subiecte intersectoriale, precum combaterea corupţiei, poate fi analizată oportunitatea elaborării şi aprobării acestora. Cu toate acestea, pentru asigurarea coerenţei în procesul de planificare strategică, se recomandă integrarea aspectelor intersectoriale în strategiile sectoriale elaborate pentru domeniile stabilite în Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern.

Experienţa implementării precedentei strategii naţionale de dezvoltare arată că succesul implementării acesteia depinde de instrumentele de operaţionalizare. Prin urmare, documentul operaţional de implementare a prezentei strategii va fi planul naţional de dezvoltare, care va include acţiunile şi sursele financiare corespunzătoare necesare pentru implementarea obiectivelor strategiei, în conformitate cu strategiile sectoriale.

Planul naţional de dezvoltare va fi elaborat pentru o perioadă de trei ani, în baza priorităţilor incluse în strategiile sectoriale elaborate pentru implementarea prezentei strategii. Acesta va fi documentul de referinţă în procesul de elaborare a cadrului bugetar pe termen mediu şi, respectiv, va fi extins anual până la elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu. Prin urmare, structura şi destinaţia cheltuielilor publice urmează a fi adaptate la obiectivele strategice de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova. În timp, va fi analizată oportunitatea combinării planului naţional de dezvoltare cu cadrul bugetar pe termen mediu pentru a asigura o planificare mai riguroasă a politicilor, pe deplin aliniată la posibilităţile şi angajamentele financiare, dar şi pentru a raţionaliza procesul de planificare strategică.

Cancelaria de Stat va fi responsabilă de coordonarea procesului de elaborare a planului naţional de dezvoltare în conformitate cu prevederile prezentei strategii, acesta fiind sincronizat cu procesul de elaborare a cadrului bugetar pe termen mediu şi de monitorizare şi evaluare a acestuia, implicit a prezentei strategii. Ministerul Finanţelor va asigura elaborarea, corelarea şi promovarea cadrului bugetar pe termen mediu, urmând priorităţile stabilite de prezenta strategie.

Monitorizarea şi evaluarea SND

Pentru fiecare obiectiv general sunt stabiliţi o serie de indicatori care relevă valoarea de referinţă şi ţinta intermediară, pentru anul 2025, şi ţinta finală, pentru anul 2030 (pentru unii indicatori de flux, unde se atestă o volatilitate sporită de la an la an, se va calcula media pentru anii 2021–2025, pentru ţinta intermediară, şi media pentru anii 2026–2030, pentru ţinta finală). Aceşti indicatori vor fi consideraţi de bază în elaborarea strategiilor sectoriale şi, alături de alţi indicatori consideraţi relevanţi, vor fi incluşi în planul naţional de dezvoltare. În strategiile sectoriale, indicatorii de referinţă din prezenta strategie vor fi dezagregaţi conform unor criterii relevante, precum: sex, vârstă, mediu de reşedinţă, aspect teritorial, statut ocupaţional, dizabilitate, etnie şi/sau limbă vorbită şi alte dezagregări relevante pentru asigurarea principiului "Nimeni nu este lăsat în urmă". Pentru asigurarea unei monitorizări corespunzătoare, sistemul statistic naţional care include Biroul Naţional de Statistică, precum şi alţi producători de statistici oficiale şi deţinători de date administrative vor asigura colectarea datelor dezagregate conform criteriilor menţionate.

Ţinând cont de orizontul pe termen lung al prezentei strategii, valorile de referinţă se vor actualiza pe întreaga perioadă de implementare a prezentei strategii. Prin urmare, va fi necesară o analiză continuă a scenariilor şi a proiecţiilor de dezvoltare pe termen lung, la nivel naţional şi internaţional, precum şi de monitorizare a tendinţelor şi vulnerabilităţilor prognozate, toate acestea fiind luate în considerare în planificarea politicilor de dezvoltare. În rapoartele de monitorizare şi evaluare vor fi formulate recomandări privind îmbunătăţirea eficienţei în implementarea obiectivelor şi orice alte modificări necesare.

Pe parcursul implementării prezentei strategii vor fi realizate următoarele proceduri de monitorizare şi evaluare:

1) monitorizarea anuală – în baza monitorizării trimestriale, va fi generat un raport anual privind implementarea planului naţional de dezvoltare. Raportul anual va avea un caracter analitic. Acesta va fi un document de referinţă pentru planificarea următorului ciclu al planului naţional de dezvoltare şi, respectiv, al cadrului bugetar pe termen mediu. Rapoartele anuale vor include analiza dinamicii indicatorilor (outcomes – rezultatele), inclusiv indicatorii de monitorizare a ţintelor obiectivelor de dezvoltare durabilă. Structura rapoartelor anuale va reflecta structura prezentei strategii, analiza la nivelul fiecărui obiectiv general fiind asigurată de către ministerul responsabil de domeniul de politici corespunzător în baza informaţiei furnizate de către celelalte autorităţi implicate şi va include analiza nivelului de implementare a obiectivelor specifice, a acţiunilor prioritare şi a indicatorilor de monitorizare din perspectiva acţiunilor întreprinse de către autorităţi pe parcursul anului;

2) evaluările intermediare – în anul 2026 va fi elaborat un raport de evaluare, care va analiza impactul implementării prezentei strategii în baza ţintelor intermediare, de asemenea va propune o ajustare a obiectivelor finale în funcţie de progresul realizat şi de tendinţele social-economice la nivel naţional şi internaţional. În procesul de evaluare intermediară va fi analizat Indicele Integral Teritorial de Securitate Demografică, care este un instrument de măsurare a nivelului de bunăstare demografică la nivel local, pentru a evalua impactul prezentei strategii în fiecare unitate administrativ-teritorială din punctul de vedere demografic;

3) raportul final de implementare – în anul 2031, la finalizarea implementării prezentei strategii va fi elaborat un raport final privind rezultatele şi impactul implementării acesteia.

Rapoartele anuale de monitorizare, rapoartele de evaluare intermediară şi raportul final vor fi elaborate de Cancelaria de Stat în baza informaţiei prezentate de autorităţile publice centrale, conform unui format prestabilit, şi vor fi prezentate Consiliului Naţional de Coordonare pentru Dezvoltare Durabilă pentru a fi validate. Ulterior, rapoartele vor fi făcute publice şi vor fi prezentate Parlamentului. De asemenea, rapoartele de monitorizare şi evaluare a prezentei strategii vor fi utilizate la raportarea progresului privind realizarea Agendei globale pentru dezvoltare durabilă 2030 şi a rapoartelor periodice de evaluare voluntară naţională.

Concomitent, instituţiile naţionale de protecţie a drepturilor omului şi organizaţiile necomerciale vor fi invitate să prezinte rapoarte alternative privind implementarea prezentei strategii, care vor fi examinate în cadrul audierilor publice organizate anual la nivel de Parlament şi Guvern.