Hotărâre nr. 319 din 26.10.2023
cu privire la Raportul Consiliului Concurenţei privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova în anul 2020 şi Raportul Consiliului Concurenţei privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova în anul 2021
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la Raportul Consiliului Concurenţei privind ajutoarele
de stat acordate în Republica Moldova în anul 2020 şi Raportul
Consiliului Concurenţei privind ajutoarele de stat acordate
în Republica Moldova în anul 2021
nr. 319 din 26.10.2023
(în vigoare 26.10.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 426-429 art. 745 din 14.11.2023
* * *
În temeiul art.128 alin.(3) din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797/1996, şi al art.21 alin.(3) din Legea nr.139/2012 cu privire la ajutorul de stat,
Parlamentul adoptă prezenta hotărâre.
Art.1. – Se ia act de Raportul Consiliului Concurenţei privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova în anul 2020 şi de Raportul Consiliului Concurenţei privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova în anul 2021.
Art.2. – Consiliul Concurenţei:
a) va asigura, în limitele atribuţiilor prevăzute de legislaţia din domeniu, transparenţa şi eficienţa ajutoarelor de stat acordate;
b) va consolida capacităţile sale instituţionale în spiritul prevederilor art.339–343 din Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, ratificat prin Legea nr.112/2014;
c) va intensifica eforturile sale de examinare a notificărilor privind ajutoarele de stat şi a cazurilor de încălcare a legislaţiei din domeniul ajutorului de stat;
d) va promova în continuare cultura concurenţială în partea ce ţine de ajutorul de stat atât în cadrul autorităţilor publice, cât şi al întregii societăţi.
Art.3. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.319. Chişinău, 26 octombrie 2023. | |